Acte aplicare Cod Fiscal, HG

HG 77/2014 – Modificarea şi completarea Normelor Codului fiscal (HG 44/2004)

2014-02-12 – Publicată în Monitorul Oficial nr. 108 din 12 Februarie 2014
2014-01-22 – Proiect, nota de fundamentare

HOTARAREA nr. 77/2014 din 05 Februarie 2014 pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 44/2004

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Art. I. –
Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 44/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 112 din 6 februarie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
A. Titlul II “Impozitul pe profit”
1. După punctul 142 se introduce un nou punct, punctul 143, cu următorul cuprins:

143. Cheltuielile reprezentând pierderile din creanţe înregistrate ca urmare a aducerii creanţelor preluate prin cesionare de la valoarea nominală la costul de achiziţie, potrivit reglementărilor contabile aplicabile, sunt cheltuieli deductibile la calculul profitului impozabil.”
2. Punctul 18 se modifică şi va avea următorul cuprins:

Codul fiscal:
Venituri neimpozabile
Art. 20. –
Următoarele venituri sunt neimpozabile la calculul profitului impozabil:
a) dividendele primite de la o persoană juridică română sau de la o persoană juridică străină plătitoare de impozit pe profit sau a unui impozit similar impozitului pe profit, situată într-un stat terţ, astfel cum acesta este definit la art. 201 alin. (3) lit. c), cu care România are încheiată o convenţie de evitare a dublei impuneri, dacă persoana juridică română care primeşte dividendele deţine, la persoana juridică română sau la persoana juridică străină din statul terţ, la data înregistrării acestora potrivit reglementărilor contabile, pe o perioadă neîntreruptă de 1 an, minimum 10% din capitalul social al persoanei juridice care distribuie dividende;
b) diferenţele favorabile de valoare a titlurilor de participare, înregistrate ca urmare a încorporării rezervelor, beneficiilor sau primelor de emisiune la persoanele juridice la care se deţin titluri de participare. Acestea sunt impozabile la data cesionării, transmiterii cu titlu gratuit, retragerii capitalului social sau lichidării persoanei juridice la care se deţin titlurile de participare, cu excepţia celor aferente titlurilor de participare pentru care sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la lit. e) şi h);
[...]
Norme metodologice:
18. În aplicarea prevederilor art. 20 lit. a) din Codul fiscal, pentru dividendele primite de la o persoană juridică străină plătitoare de impozit pe profit sau a unui impozit similar impozitului pe profit, situată într-un stat terţ, astfel cum acesta este definit la art. 201 alin. (3) lit. c) din Codul fiscal, cu care România are încheiată o convenţie de evitare a dublei impuneri, persoana juridică română care primeşte dividendele trebuie să deţină:
a) certificatul de atestare a rezidenţei fiscale a persoanei juridice străine, emis de autoritatea competentă din statul terţ al cărui rezident fiscal este;
b) declaraţia pe propria răspundere a persoanei juridice străine din care să rezulte că aceasta este plătitoare de impozit pe profit sau a unui impozit similar impozitului pe profit în statul terţ respectiv;
c) documente prin care să facă dovada îndeplinirii condiţiei de deţinere, pe o perioadă neîntreruptă de 1 an, a minimum 10% din capitalul social al persoanei juridice care distribuie dividende.”
3. Punctul 211 se modifică şi va avea următorul cuprins:

Codul fiscal:
Regimul fiscal al dividendelor primite din statele membre ale Uniunii Europene
Art. 201. –
(1) După data aderării României la Uniunea Europeană sunt, de asemenea, neimpozabile şi:
a) dividendele primite de o persoană juridică română, societate-mamă, de la o filială a sa situată într-un stat membru, dacă persoana juridică română întruneşte cumulativ următoarele condiţii:
1. plăteşte impozit pe profit, potrivit prevederilor titlului II, fără posibilitatea unei opţiuni sau exceptări;
2. deţine minimum 10% din capitalul social al persoanei juridice situate într-un alt stat membru, care distribuie dividendele;
3. la data înregistrării venitului din dividende deţine participaţia minimă prevăzută la pct. 2, pe o perioadă neîntreruptă de cel puţin 1 an.
Sunt, de asemenea, neimpozabile şi dividendele primite de persoana juridică română prin intermediul sediului său permanent situat într-un stat membru, în cazul în care persoana juridică română îndeplineşte cumulativ condiţiile prevăzute la pct. 1-3;
b) dividendele primite de sediile permanente din România ale unor persoane juridice străine din alte state membre, societăţi-mamă, care sunt distribuite de filialele acestora situate în state membre, dacă persoana juridică străină întruneşte, cumulativ, următoarele condiţii:
1. are una dintre formele de organizare prevăzute la alin. (4);
2. în conformitate cu legislaţia fiscală a statului membru, este considerată a fi rezident al statului membru respectiv şi, în temeiul unei convenţii privind evitarea dublei impuneri încheiate cu un stat terţ, nu se consideră că are sediul fiscal în afara Uniunii Europene;
3. plăteşte, în conformitate cu legislaţia fiscală a unui stat membru, fără posibilitatea unei opţiuni sau exceptări, impozit pe profit sau un impozit similar acestuia;
4. deţine minimum 10% din capitalul social al persoanei juridice situate într-un alt stat membru, care distribuie dividendele;
5. la data înregistrării venitului din dividende de către sediul permanent din România, persoana juridică străină deţine participaţia minimă prevăzută la pct. 4, pe o perioadă neîntreruptă de cel puţin 1 an. [...]
Norme metodologice:
211. În aplicarea prevederilor art. 201 din Codul fiscal, condiţia legată de perioada minimă de deţinere de 1 an va fi înţeleasă luându-se în considerare hotărârea Curţii Europene de Justiţie, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţii Europene (JOCE) nr. C 9 din 11 ianuarie 1997, în cazurile conexate: Denkavit International BV, VITIC Amsterdam BV and Voormeer BV v Bundesamt fur Finanzen – C-283/94, C-291/94 şi C-292/94. Astfel, în situaţia în care, la data înregistrării dividendului de către societatea-mamă, persoană juridică română, respectiv de către sediul permanent al unei societăţi-mamă, persoană juridică străină dintr-un stat membru, condiţia referitoare la perioada minimă de deţinere de 1 an nu este îndeplinită, venitul din dividende este supus impunerii. Ulterior, în anul fiscal în care condiţia este îndeplinită, contribuabilul urmează să beneficieze de recalcularea impozitului pe profit al anului în care venitul a fost impus. În acest sens, contribuabilul trebuie să depună declaraţia rectificativă privind impozitul pe profit.”
4. Punctul 491 se modifică şi va avea următorul cuprins:

Codul fiscal:
Cheltuieli
Art. 21. –
[...]
(4)
[...]
p) cheltuielile de sponsorizare şi/sau mecenat şi cheltuielile privind bursele private, acordate potrivit legii; contribuabilii care efectuează sponsorizări şi/sau acte de mecenat, potrivit prevederilor Legii nr. 32/1994 privind sponsorizarea, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Legii bibliotecilor nr. 334/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cei care acordă burse private, potrivit legii, scad din impozitul pe profit datorat sumele aferente în limita minimă precizată mai jos:
1. 3 la mie din cifra de afaceri; pentru situaţiile în care reglementările contabile aplicabile nu definesc indicatorul «cifra de afaceri» această limită se determină potrivit normelor;
2. 20% din impozitul pe profit datorat.
Sumele care nu sunt scăzute din impozitul pe profit, potrivit prevederilor prezentei litere, se reportează în următorii 7 ani consecutivi. Recuperarea acestor sume se va efectua în ordinea înregistrării acestora, în aceleaşi condiţii, la fiecare termen de plată a impozitului pe profit.
Norme metodologice:
491. În cazul în care reglementările contabile aplicabile nu definesc «cifra de afaceri», aceasta se determină astfel:
a) pentru contribuabilii care aplică reglementările conforme cu Standardele internaţionale de raportare financiară, cu excepţia instituţiilor de credit – persoane juridice române şi sucursalelor din România ale instituţiilor de credit – persoane juridice străine, «cifra de afaceri» cuprinde veniturile din vânzarea de bunuri şi prestarea de servicii din care se scad sumele reprezentând reduceri comerciale acordate şi se adaugă subvenţiile de exploatare aferente cifrei de afaceri;
b) pentru instituţiile de credit – persoane juridice române şi sucursalele din România ale instituţiilor de credit – persoane juridice străine, “cifra de afaceri” cuprinde:
– venituri din dobânzi;
– venituri din dividende;
– venituri din taxe şi comisioane;
– câştiguri (pierderi) realizate aferente activelor şi datoriilor financiare care nu sunt evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere – net;
– câştiguri sau pierderi privind activele şi datoriile financiare deţinute în vederea tranzacţionării – net;
– câştiguri sau pierderi privind activele şi datoriile financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere – net;
– câştiguri sau pierderi din contabilitatea de acoperire – net;
– diferenţe de curs de schimb [câştig (pierdere)] – net;
– câştiguri (pierderi) din derecunoaşterea activelor, altele decât cele deţinute în vederea vânzării – net;
– alte venituri din exploatare;
c) pentru instituţiile prevăzute la art. 2 lit. a)-d) din Ordinul Băncii Naţionale a României nr. 27/2011 pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, cu modificările şi completările ulterioare, «cifra de afaceri» cuprinde:
(i) venituri din dobânzi şi venituri asimilate;
(ii) venituri privind titlurile;
– venituri din acţiuni şi din alte titluri cu venit variabil;
– venituri din participaţii;
– venituri din părţi în cadrul societăţilor comerciale legate;
(iii) venituri din comisioane;
(iv) profit sau pierdere netă din operaţiuni financiare;
(v) alte venituri din exploatare.
Exemplu de calcul privind scăderea din impozitul pe profit datorat a cheltuielilor reprezentând sponsorizarea.
Un contribuabil plătitor de impozit pe profit încheie un contract de sponsorizare conform legii privind sponsorizarea, în calitate de sponsor, care are ca obiect plata unei sume de 15.000 lei. Contractul de sponsorizare se încheie în data de 2 noiembrie 2014, în aceeaşi lună efectuându-se şi plata sumei de 15.000 lei.
La calculul profitului impozabil pentru anul 2014, contribuabilul prezintă următoarele date financiare:
Venituri din vânzarea mărfurilor = 1.000.000 lei
Venituri din prestări de servicii = 2.000 lei
Total cifră de afaceri = 1.002.000 lei
Cheltuieli privind mărfurile = 750.000 lei
Cheltuieli cu personalul = 20.000 lei
Alte cheltuieli de exploatare din care: 15.000 lei sponsorizare = 90.000 lei
Total cheltuieli 860.000 lei
Calculul profitului impozabil pentru anul 2014:
Profitul impozabil = 1.002.000 – 860.000 + 15.000 = 157.000 lei.
Impozitul pe profit înainte de scăderea cheltuielii cu sponsorizarea:
157.000 x 16% = 25.120 lei.
Avându-se în vedere condiţiile de deducere prevăzute la art. 21 alin. (4) lit. p) din Codul fiscal, prin aplicarea limitelor, valorile sunt:
– 3 la mie din cifra de afaceri reprezintă 3.006 lei;
– 20% din impozitul pe profit înainte de deducerea cheltuielilor de sponsorizare reprezintă 5.024 lei.
Suma de scăzut din impozitul pe profit este 3.006 lei.
Pentru anul 2014 impozitul pe profit datorat este de:
25.120 – 3.006 = 22.114 lei.
Suma care nu s-a scăzut din impozitul pe profit, respectiv suma de 11.994 lei, se reportează în următorii 7 ani consecutivi. Recuperarea acestei sume se va efectua, în aceleaşi condiţii, la fiecare termen de plată a impozitului pe profit.”
5. Punctul 892 se modifică şi va avea următorul cuprins:

892. În sensul art. 30 alin. (4) din Codul fiscal, în situaţia în care cumpărătorul este o persoană juridică română sau un sediu permanent din România al unei persoane juridice străine, acesta are obligaţia declarării şi plăţii impozitului pe profit în numele persoanei juridice străine care realizează veniturile menţionate la art. 30 alin. (1) din Codul fiscal.
Persoana juridică străină care realizează veniturile menţionate la art. 30 alin. (1) din Codul fiscal declară şi plăteşte impozit pe profit, potrivit art. 35 din Codul fiscal, luând în calcul atât impozitul pe profit trimestrial, reţinut potrivit prevederilor art. 30 alin. (4) din Codul fiscal de către cumpărător, persoană juridică română sau sediu permanent al unei persoane juridice străine, după caz, cât şi impozitul pe profit trimestrial, declarat potrivit prevederilor art. 30 alin. (3) din Codul fiscal.”
6. După punctul 975 se introduce un nou punct, punctul 976, cu următorul cuprins:

Codul fiscal:
Declararea şi plata impozitului pe profit
Art. 34. –
[...]
(131) Contribuabilii care intră sub incidenţa prevederilor art. 16 alin. (3), pentru primul an fiscal modificat, aplică şi următoarele reguli de declarare şi plată a impozitului pe profit:
a) contribuabilii care declară şi plătesc impozitul pe profit trimestrial şi pentru care anul fiscal modificat începe în a doua, respectiv în a treia lună a trimestrului calendaristic, prima lună, respectiv primele două luni ale trimestrului calendaristic respectiv vor constitui un trimestru, pentru care contribuabilul are obligaţia declarării şi plăţii impozitului pe profit, până la data de 25 inclusiv a primei luni următoare încheierii trimestrului calendaristic respectiv. Aceste prevederi se aplică şi în cazul în care anul fiscal modificat începe în a doua, respectiv în a treia lună a trimestrului IV al anului calendaristic;
b) contribuabilii care declară şi plătesc impozitul pe profit anual, cu plăţi anticipate efectuate trimestrial, pentru anul fiscal modificat continuă efectuarea plăţilor anticipate la nivelul celor stabilite înainte de modificare; în cazul în care anul fiscal modificat începe în a doua, respectiv în a treia lună a trimestrului calendaristic, prima lună, respectiv primele două luni ale trimestrului calendaristic respectiv vor constitui un trimestru pentru care contribuabilul are obligaţia declarării şi efectuării plăţilor anticipate, în sumă de 1/12 din impozitul pe profit datorat pentru anul precedent, pentru fiecare lună a trimestrului, până la data de 25 inclusiv a primei luni următoare încheierii trimestrului calendaristic respectiv. Aceste prevederi se aplică şi în cazul în care anul fiscal modificat începe în a doua, respectiv în a treia lună a trimestrului IV al anului calendaristic.
[...]
Norme metodologice:
976. Contribuabilii care declară şi plătesc impozitul pe profit trimestrial, pentru primul an fiscal modificat, aplică şi următoarele reguli de declarare şi plată a impozitului pe profit:
– în cazul în care anul fiscal modificat începe în a doua lună a trimestrului calendaristic, prima lună a trimestrului calendaristic respectiv va constitui un trimestru, pentru care contribuabilul are obligaţia declarării şi plăţii impozitului pe profit până la data de 25 inclusiv a primei luni următoare încheierii trimestrului calendaristic respectiv;
– în cazul în care anul fiscal modificat începe în a treia lună a trimestrului calendaristic, primele două luni ale trimestrului calendaristic respectiv vor constitui un trimestru, pentru care contribuabilul are obligaţia declarării şi plăţii impozitului pe profit până la data de 25 inclusiv a primei luni următoare încheierii trimestrului calendaristic respectiv.
Contribuabilii care declară şi plătesc impozitul pe profit anual, cu plăţi anticipate efectuate trimestrial, pentru primul an fiscal modificat, aplică şi următoarele reguli de declarare şi plată a impozitului pe profit:
– în cazul în care anul fiscal modificat începe în a doua lună a trimestrului calendaristic, prima lună a trimestrului calendaristic respectiv va constitui un trimestru pentru care contribuabilul are obligaţia declarării şi efectuării plăţilor anticipate, în sumă de 1/12 din impozitul pe profit datorat pentru anul precedent, până la data de 25 inclusiv a primei luni următoare încheierii trimestrului calendaristic respectiv;
– în cazul în care anul fiscal modificat începe în a treia lună a trimestrului calendaristic, primele două luni ale trimestrului calendaristic respectiv vor constitui un trimestru pentru care contribuabilul are obligaţia declarării şi efectuării plăţilor anticipate, în sumă de 1/12 din impozitul pe profit datorat pentru anul precedent, pentru fiecare lună a trimestrului, până la data de 25 inclusiv a primei luni următoare încheierii trimestrului calendaristic respectiv.
Exemplu:
Un contribuabil a optat, în conformitate cu legislaţia contabilă în vigoare, în anul 2012, pentru un exerciţiu financiar diferit de anul calendaristic. Astfel, contabil, exerciţiul financiar este 1 august 2012-31 iulie 2013. Potrivit art. 16 alin. (3) din Codul fiscal, contribuabilul a solicitat, în data de 27 iunie 2014, ca anul fiscal să corespundă exerciţiului financiar.
În acest caz, în funcţie de sistemul de declarare şi plată a impozitului pe profit, contribuabilul aplică următoarele reguli de declarare şi plată a impozitului pe profit:
a) pentru primul an fiscal modificat:
1. în cazul în care aplică sistemul trimestrial de declarare şi plată a impozitului pe profit:
– luna iulie 2014 va constitui un trimestru, pentru care contribuabilul are obligaţia declarării şi plăţii impozitului pe profit, până la data de 25 octombrie 2014;
– declaraţia privind impozitul pe profit «101» va cuprinde veniturile şi cheltuielile aferente perioadei 1 ianuarie 2014-31 iulie 2015, iar termenul de depunere a declaraţiei şi de plată a impozitului pe profit aferent este până la data de 25 octombrie 2015, inclusiv;
2. în cazul în care aplică sistemul anual de declarare şi plată a impozitului pe profit, cu plăţi anticipate efectuate trimestrial:
– luna iulie 2014 va constitui un trimestru, pentru care contribuabilul are obligaţia declarării şi efectuării plăţii anticipate, în sumă de 1/12 din impozitul pe profit datorat pentru anul precedent, până la data de 25 octombrie 2014;
– declaraţia privind impozitul pe profit «101» va cuprinde veniturile şi cheltuielile aferente perioadei 1 ianuarie 2014-31 iulie 2015, iar termenul de depunere a declaraţiei şi de plată a impozitului pe profit aferent este până la data de 25 octombrie 2015, inclusiv.
b) perioada 1 august 2015-31 iulie 2016 reprezintă următorul an fiscal modificat, format din trimestrele august-octombrie 2015, noiembrie 2015-ianuarie 2016, februarie-aprilie 2016, mai-iulie 2016.”
7. Punctul 1002 se modifică şi va avea următorul cuprins:

Codul fiscal:
Declararea, reţinerea şi plata impozitului pe dividende
Art. 36. –
(1) O persoană juridică română care distribuie/plăteşte dividende către o persoană juridică română are obligaţia să reţină, să declare şi să plătească impozitul pe dividende reţinut către bugetul de stat, astfel cum se prevede în prezentul articol.
(2) Impozitul pe dividende se stabileşte prin aplicarea unei cote de impozit de 16% asupra dividendului brut distribuit/plătit unei persoane juridice române.
(3) Impozitul pe dividende se declară şi se plăteşte la bugetul de stat până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care se distribuie/plăteşte dividendul. În cazul în care dividendele distribuite nu au fost plătite până la sfârşitul anului în care s-au aprobat situaţiile financiare anuale, impozitul pe dividende aferent se plăteşte până la data de 25 ianuarie a anului următor.
(4) Prevederile prezentului articol nu se aplică în cazul dividendelor plătite de o persoană juridică română unei alte persoane juridice române, dacă beneficiarul dividendelor deţine, la data plăţii dividendelor, minimum 10% din titlurile de participare ale celeilalte persoane juridice, pe o perioadă neîntreruptă de un an împlinit până la data plăţii acestora inclusiv.
(41) Prevederile prezentului articol nu se aplică în cazul dividendelor distribuite/plătite de o persoană juridică română:
a) fondurilor de pensii facultative, respectiv fondurilor de pensii administrate privat;
b) organelor administraţiei publice care exercită, prin lege, drepturile şi obligaţiile ce decurg din calitatea de acţionar al statului la acele persoane juridice române.
(5) Cota de impozit pe dividende prevăzută la alin. (2) se aplică şi asupra sumelor distribuite/plătite fondurilor deschise de investiţii, încadrate astfel, potrivit reglementărilor privind piaţa de capital.
Norme metodologice:
1002. În aplicarea prevederilor art. 36 alin. (3) din Codul fiscal, pentru dividendele distribuite şi neplătite până la sfârşitul anului în care s-au aprobat situaţiile financiare anuale, impozitul pe dividende aferent se plăteşte până la data de 25 ianuarie a anului următor. Pentru dividendele distribuite şi plătite până la sfârşitul anului în care s-au aprobat situaţiile financiare anuale, impozitul pe dividende se plăteşte până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care se plăteşte dividendul.
Intră sub incidenţa prevederilor art. 36 alin. (4) din Codul fiscal şi dividendele distribuite şi plătite după data de 1 ianuarie 2007, chiar dacă acestea sunt distribuite din profiturile nerepartizate ale exerciţiilor financiare anterioare anului 2007, în măsura în care beneficiarul îndeplineşte aceste condiţii.
În sensul prevederilor art. 36 alin. (4) din Codul fiscal, condiţia privitoare la perioada de deţinere a participaţiei minime are în vedere o perioadă neîntreruptă de 1 an împlinit la data plăţii dividendelor. În situaţia în care la data plăţii dividendului pentru care a fost reţinut şi plătit impozitul pe dividende, în conformitate cu prevederile art. 36 alin. (3) din Codul fiscal, persoana juridică română beneficiară îndeplineşte condiţiile stabilite prin prevederile art. 36 alin. (4) din Codul fiscal, persoana juridică română care plăteşte dividendul poate solicita restituirea impozitului, în condiţiile prevăzute de Codul de procedură fiscală.”
B. Titlul IV1 “Impozitul pe veniturile microîntreprinderilor”
1. Punctul 4 se modifică şi va avea următorul cuprins:

Codul fiscal:
Definiţia microîntreprinderii
Art. 1121. –
În sensul prezentului titlu, o microîntreprindere este o persoană juridică română care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii, la data de 31 decembrie a anului fiscal precedent:
a) realizează venituri, altele decât cele prevăzute la art. 1122 alin. (6);
a1) realizează venituri, altele decât cele din consultanţă şi management, în proporţie de peste 80% din veniturile totale;
b) abrogată;
c) a realizat venituri care nu au depăşit echivalentul în lei a 65.000 euro;
d) capitalul social al acesteia este deţinut de persoane, altele decât statul şi autorităţile locale;
e) nu se află în dizolvare cu lichidare, înregistrată în registrul comerţului sau la instanţele judecătoreşti, potrivit legii.
Norme metodologice:
4. Pentru încadrarea în condiţiile privind nivelul veniturilor realizate în anul precedent, prevăzute la art. 1121 lit. a1) şi lit. c) din Codul fiscal, se vor lua în calcul aceleaşi venituri care constituie baza impozabilă prevăzută la art. 1127 din Codul fiscal, iar cursul de schimb pentru determinarea echivalentului în euro este cel de la închiderea aceluiaşi exerciţiu financiar.”
2. După punctul 4 se introduce un nou punct, punctul 41, cu următorul cuprins:

41. Condiţia prevăzută la art. 1121 lit. a1) din Codul fiscal trebuie verificată pentru anul fiscal 2014 pe baza veniturilor realizate de contribuabil în anul 2013.”
3. Punctul 6 se modifică şi va avea următorul cuprins:

Codul fiscal:
Reguli de aplicare a sistemului de impunere pe veniturile microîntreprinderii
Art. 1122. –
[...]
(6) Nu intră sub incidenţa prevederilor prezentului titlu persoanele juridice române care:
a) desfăşoară activităţi în domeniul bancar;
b) desfăşoară activităţi în domeniile asigurărilor şi reasigurărilor, al pieţei de capital, cu excepţia persoanelor juridice care desfăşoară activităţi de intermediere în aceste domenii;
c) desfăşoară activităţi în domeniul jocurilor de noroc.
[...]
Norme metodologice:
6. Persoanele juridice române care nu intră sub incidenţa acestui sistem de impunere pe veniturile microîntreprinderilor sunt următoarele:
a) persoanele juridice care se organizează şi funcţionează potrivit legilor speciale de organizare şi funcţionare din domeniul bancar (societăţile comerciale bancare, casele de schimb valutar, băncile de credit ipotecar, cooperativele de credit etc.). Nu intră sub incidenţa acestor prevederi instituţiile financiare nebancare care sunt înfiinţate şi funcţionează conform legislaţiei în vigoare;
b) persoanele juridice care se organizează şi funcţionează potrivit legilor speciale de organizare şi funcţionare din domeniul asigurărilor (de exemplu, societăţile de asigurare-reasigurare), al pieţei de capital (de exemplu, bursele de valori sau de mărfuri, societăţile de servicii de investiţii financiare, societăţile de registru, societăţile de depozitare), cu excepţia persoanelor juridice care desfăşoară activităţi de intermediere în aceste domenii (brokerii şi agenţii de asigurare);
c) persoanele juridice care desfăşoară activităţi în domeniul jocurilor de noroc.”
4. După punctul 10 se introduce un nou punct, punctul 101, cu următorul cuprins:

Codul fiscal:
Anul fiscal
Art. 1124. –
(1) Anul fiscal al unei microîntreprinderi este anul calendaristic.
(2) În cazul unei microîntreprinderi care se înfiinţează sau îşi încetează existenţa, anul fiscal este perioada din anul calendaristic în care persoana juridică a existat.
Norme metodologice:
101. În cazul microîntreprinderilor care îşi încetează existenţa în cursul anului, data până la care se depune declaraţia de impozit pe veniturile microîntreprinderilor este una dintre datele menţionate la pct. 10, la care se încheie perioada impozabilă.”
5. Punctele 11 şi 12 se modifică şi vor avea următorul cuprins:

Codul fiscal:
Impunerea microîntreprinderilor care realizează venituri mai mari de 65.000 euro sau venituri din consultanţă şi management
Art. 1126. –
Dacă în cursul unui an fiscal o microîntreprindere realizează venituri mai mari de 65.000 euro sau ponderea veniturilor realizate din consultanţă şi management în veniturile totale este de peste 20% inclusiv, aceasta va plăti impozit pe profit. Calculul şi plata impozitului pe profit se efectuează începând cu trimestrul în care s-a depăşit oricare dintre limitele prevăzute în prezentul articol, luând în considerare veniturile şi cheltuielile realizate de la începutul anului fiscal. Impozitul pe profit datorat reprezintă diferenţa dintre impozitul pe profit calculat de la începutul anului fiscal până la sfârşitul perioadei de raportare şi impozitul pe veniturile microîntreprinderilor datorat în cursul anului respectiv.
Norme metodologice:
11. În situaţia în care, în cursul anului fiscal, o microîntreprindere realizează venituri mai mari de 65.000 euro sau ponderea veniturilor realizate din consultanţă şi management în veniturile totale este de peste 20% inclusiv, aceasta datorează impozit pe profit începând cu trimestrul în care limita sau ponderea au fost depăşite, luându-se în calcul veniturile şi cheltuielile realizate de la începutul anului fiscal. Contribuabilul va comunica, în termen de 30 de zile de la data de la care nu mai sunt îndeplinite oricare dintre cele două condiţii, organului fiscal ieşirea din sistemul de impunere pe veniturile microîntreprinderilor prin depunerea unei declaraţii de menţiuni, potrivit Codului de procedură fiscală.
12. Veniturile luate în calcul la stabilirea limitei de 65.000 euro sau a ponderii veniturilor realizate din consultanţă şi management în veniturile totale de peste 20% inclusiv sunt aceleaşi cu cele care constituie baza impozabilă prevăzută la art. 1127 din Codul fiscal.”
6. Punctul 14 se modifică şi va avea următorul cuprins:

Codul fiscal:
Baza impozabilă
Art. 1127. –
(1) Baza impozabilă a impozitului pe veniturile microîntreprinderilor o constituie veniturile din orice sursă, din care se scad:
a) veniturile aferente costurilor stocurilor de produse;
b) veniturile aferente costurilor serviciilor în curs de execuţie;
c) veniturile din producţia de imobilizări corporale şi necorporale;
d) veniturile din subvenţii;
e) veniturile din provizioane şi ajustări pentru depreciere sau pierdere de valoare;
f) veniturile rezultate din restituirea sau anularea unor dobânzi şi/sau penalităţi de întârziere, care au fost cheltuieli nedeductibile la calculul profitului impozabil;
g) veniturile realizate din despăgubiri, de la societăţile de asigurare/reasigurare, pentru pagubele produse bunurilor de natura stocurilor sau a activelor corporale proprii;
h) veniturile din diferenţe de curs valutar;
i) veniturile financiare înregistrate ca urmare a decontării creanţelor şi datoriilor în lei în funcţie de un curs valutar diferit de cel la care au fost înregistrate iniţial;
j) valoarea reducerilor comerciale acordate ulterior facturării.
(11) Pentru determinarea impozitului pe veniturile microîntreprinderilor, la baza impozabilă determinată potrivit alin. (1) se adaugă următoarele:
a) valoarea reducerilor comerciale primite ulterior facturării;
b) în trimestrul IV, diferenţa favorabilă dintre veniturile din diferenţe de curs valutar/veniturile financiare înregistrate ca urmare a decontării creanţelor şi datoriilor în lei în funcţie de un curs valutar diferit de cel la care au fost înregistrate iniţial şi cheltuielile din diferenţe de curs valutar/cheltuielile financiare aferente, înregistrate cumulat de la începutul anului.
Norme metodologice:
14. Baza impozabilă asupra căreia se aplică cota de 3% este reprezentată de totalul veniturilor trimestriale care sunt înregistrate în creditul conturilor din clasa a 7-a «Conturi de venituri», din care:
a) se scad următoarele categorii de venituri:
– veniturile aferente costurilor stocurilor de produse;
– veniturile aferente costurilor serviciilor în curs de execuţie;
– veniturile din producţia de imobilizări corporale şi necorporale;
– veniturile din subvenţii;
– veniturile din provizioane şi ajustări pentru depreciere sau pierdere de valoare;
– veniturile rezultate din restituirea sau anularea unor dobânzi şi/sau penalităţi de întârziere, care au fost cheltuieli nedeductibile la calculul profitului impozabil;
– veniturile realizate din despăgubiri, de la societăţile de asigurare/reasigurare, pentru pagubele produse bunurilor de natura stocurilor sau a activelor corporale proprii;
– veniturile din diferenţe de curs valutar;
– veniturile financiare înregistrate ca urmare a decontării creanţelor şi datoriilor în lei în funcţie de un curs valutar diferit de cel la care au fost înregistrate iniţial;
– valoarea reducerilor comerciale acordate ulterior facturării;
b) şi se adaugă următoarele categorii de venituri:
– valoarea reducerilor comerciale primite ulterior facturării;
– în trimestrul IV, diferenţa favorabilă dintre veniturile din diferenţe de curs valutar/veniturile financiare înregistrate ca urmare a decontării creanţelor şi datoriilor în lei în funcţie de un curs valutar diferit de cel la care au fost înregistrate iniţial şi cheltuielile din diferenţe de curs valutar/cheltuielile financiare aferente, înregistrate cumulat de la începutul anului.”
C. Titlul V “Impozitul pe veniturile obţinute din România de nerezidenţi şi impozitul pe reprezentanţele firmelor străine înfiinţate în România”
1. Punctul 31 se modifică şi va avea următorul cuprins:

Codul fiscal:
Venituri impozabile obţinute din România
Art. 115. –
(1) Veniturile impozabile obţinute din România, indiferent dacă veniturile sunt primite în România sau în străinătate, sunt:
[...]
k) venituri din servicii prestate în România de orice natură şi în afara României de natura serviciilor de management, de consultanţă în orice domeniu, de marketing, de asistenţă tehnică, de cercetare şi proiectare în orice domeniu, de reclamă şi publicitate indiferent de forma în care sunt realizate şi celor prestate de avocaţi, ingineri, arhitecţi, notari publici, contabili, auditori; nu reprezintă venituri impozabile în România veniturile din transportul internaţional şi prestările de servicii accesorii acestui transport;
Norme metodologice:
31. Prin transport internaţional se înţelege orice activitate de transport pasageri sau bunuri efectuat de o întreprindere în trafic internaţional, precum şi activităţile auxiliare, strâns legate de această operare şi care nu constituie activităţi separate de sine stătătoare. Nu reprezintă transport internaţional cazurile în care mijlocul de transport este operat exclusiv între locuri aflate pe teritoriul României.”
2. Punctul 10 se modifică şi va avea următorul cuprins:

Codul fiscal:
Scutiri de la impozitul prevăzut în prezentul capitol
Art. 117. –
Sunt scutite de impozitul pe veniturile obţinute din România de nerezidenţi următoarele venituri:
[...]
h) dividendele plătite de o persoană juridică română sau persoană juridică cu sediul social în România, înfiinţată potrivit legislaţiei europene, unei persoane juridice rezidente într-un alt stat membru al Uniunii Europene ori unui sediu permanent al unei întreprinderi dintr-un stat membru al Uniunii Europene, situat într-un alt stat membru al Uniunii Europene, sunt scutite de impozit, dacă persoana juridică străină beneficiară a dividendelor întruneşte cumulativ următoarele condiţii:
1. persoana juridică rezidentă într-un stat membru al Uniunii Europene are una dintre formele de organizare prevăzute la art. 201 alin. (4);
2. în conformitate cu legislaţia fiscală a statului membru al Uniunii Europene, este considerată a fi rezidentă a statului respectiv şi, în temeiul unei convenţii privind evitarea dublei impuneri încheiate cu un stat terţ, nu se consideră că este rezident în scopul impunerii în afara Uniunii Europene;
3. plăteşte, în conformitate cu legislaţia fiscală a unui stat membru al Uniunii Europene, impozit pe profit sau un impozit similar acestuia, fără posibilitatea unei opţiuni sau exceptări;
4. deţine minimum 10% din capitalul social al întreprinderii persoană juridică română pe o perioadă neîntreruptă de cel puţin 1 an, care se încheie la data plăţii dividendului.
Dacă beneficiarul dividendelor este un sediu permanent al unei persoane juridice rezidente într-un stat membru al Uniunii Europene situat într-un alt stat membru al Uniunii Europene, pentru acordarea acestei scutiri persoana juridică străină pentru care sediul permanent îşi desfăşoară activitatea trebuie să întrunească cumulativ condiţiile prevăzute la pct. 1-4.
Pentru acordarea acestei scutiri, persoana juridică română care plăteşte dividendul trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:
1. este o societate înfiinţată în baza legii române şi are una dintre următoarele forme de organizare: «societate pe acţiuni», «societate în comandită pe acţiuni», «societate cu răspundere limitată»;
2. plăteşte impozit pe profit, potrivit prevederilor titlului II, fără posibilitatea unei opţiuni sau exceptări.
Pentru acordarea acestei scutiri, persoana juridică cu sediul social în România, înfiinţată potrivit legislaţiei europene, care plăteşte dividendul, trebuie să plătească impozit pe profit, potrivit prevederilor titlului II, fără posibilitatea unei opţiuni sau exceptări.
Norme metodologice:
10. În aplicarea prevederilor art. 117 lit. h) din Codul fiscal, condiţia privitoare la perioada minimă de deţinere de 1 an va fi înţeleasă luându-se în considerare hotărârea Curţii Europene de Justiţie în cazurile conexate: Denkavit International BV, VITIC Amsterdam BV and Voormeer BV v Bundesamt fur Finanzen – C-283/94, C-291/94 şi C-292/94, şi anume:
Dacă la data plăţii perioada minimă de deţinere de 1 an nu este încheiată, scutirea prevăzută în Codul fiscal nu se va acorda.
În situaţia în care persoana juridică română, respectiv sediul permanent din România poate face dovada că perioada minimă de deţinere a fost îndeplinită după data plăţii, persoana juridică română, respectiv sediul permanent din România poate cere restituirea impozitelor plătite în plus de către nerezident.
Intră sub incidenţa prevederilor art. 117 lit. h) din Codul fiscal şi dividendele distribuite şi plătite după data de 1 ianuarie 2007, chiar dacă acestea sunt distribuite din profiturile nerepartizate ale exerciţiilor financiare anterioare anului 2007, în măsura în care beneficiarul dividendelor îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege.”
3. Punctul 111 se modifică şi va avea următorul cuprins:

Codul fiscal:
Scutiri de la impozitul prevăzut în prezentul capitol
Art. 117. –
Sunt scutite de impozitul pe veniturile obţinute din România de nerezidenţi următoarele venituri:
[...]
j) veniturile din dobânzi şi redevenţe, care intră sub incidenţa cap. IV din prezentul titlu;
Norme metodologice:
111. În aplicarea prevederilor art. 117 lit. j) din Codul fiscal, condiţia privitoare la perioada minimă de deţinere de 2 ani prevăzută la art. 12418 alin. (10) din Codul fiscal va fi înţeleasă luându-se în considerare hotărârea Curţii Europene de Justiţie în cazurile conexate: Denkavit International BV, VITIC Amsterdam BV and Voormeer BV v Bundesamt fur Finanzen – C-283/94, C-291/94 şi C-292/94, şi anume:
Dacă la data plăţii perioada minimă de deţinere de 2 ani nu este încheiată, scutirea prevăzută în Codul fiscal nu se va acorda.
În situaţia în care persoana juridică română, respectiv sediul permanent din România poate face dovada că perioada minimă de deţinere a fost îndeplinită după data plăţii, persoană juridică română, respectiv sediul permanent din România poate cere restituirea impozitelor plătite în plus de către nerezident.”
D. Titlul VI “Taxa pe valoarea adăugată”
1. La punctul 3, alineatul (71) se modifică şi va avea următorul cuprins:

(71) Persoanele care nu sunt legate de angajator printr-un contract individual de muncă, ci prin alte instrumente juridice, nu acţionează de o manieră independentă în condiţiile prevăzute la art. 127 alin. (3) din Codul fiscal, respectiv atunci când activitatea este exercitată de o persoană care nu dispune de o libertate de organizare corespunzătoare în ceea ce priveşte resursele materiale şi umane folosite pentru exerciţiul activităţii în discuţie, cum ar fi libertatea de a alege colaboratorii, orarul de lucru, baza materială necesare desfăşurării activităţii sale, şi riscul economic inerent acestei activităţi nu este suportat de această persoană. În acest sens a fost pronunţată hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în Cauza C-202/90 Ayuntamiento de Sevilla împotriva Recaudadores de Tributos de las Zonas primera y segunda.”
2. La punctul 7, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:

(1) În sensul art. 129 alin. (2) din Codul fiscal, atunci când nu există un contract de comision sau intermediere între părţi şi nu se refacturează cheltuielile conform pct. 19 alin. (4), dar pentru aceeaşi prestare de servicii intervin mai multe persoane impozabile care acţionează în nume propriu, prin tranzacţii succesive, se consideră că fiecare persoană a primit şi a prestat în nume propriu serviciul respectiv. Fiecare tranzacţie se consideră o prestare separată şi se impozitează distinct, chiar dacă serviciul respectiv este prestat direct către beneficiarul final.”
3. Punctul 162 se modifică şi va avea următorul cuprins:

Codul fiscal:
Exigibilitatea pentru livrări de bunuri şi prestări de servicii
Art. 1342. –
[...]
(3) Prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi alin. (2) lit. a), exigibilitatea taxei intervine la data încasării contravalorii integrale sau parţiale a livrării de bunuri ori a prestării de servicii, în cazul persoanelor impozabile care optează în acest sens, denumite în continuare persoane care aplică sistemul TVA la încasare. Sunt eligibile pentru aplicarea sistemului TVA la încasare:
a) persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA conform art. 153, care au sediul activităţii economice în România conform art. 1251 alin. (2) lit. a), a căror cifră de afaceri în anul calendaristic precedent nu a depăşit plafonul de 2.250.000 lei. Persoana impozabilă care în anul precedent nu a aplicat sistemul TVA la încasare, dar a cărei cifră de afaceri pentru anul respectiv este inferioară plafonului de 2.250.000 lei, şi care optează pentru aplicarea sistemului TVA la încasare aplică sistemul TVA la încasare începând cu prima zi a celei de-a doua perioade fiscale din anul următor celui în care nu a depăşit plafonul, cu condiţia ca la data exercitării opţiunii să nu fi depăşit plafonul pentru anul în curs. Cifra de afaceri pentru calculul plafonului de 2.250.000 lei este constituită din valoarea totală a livrărilor de bunuri şi a prestărilor de servicii taxabile şi/sau scutite de TVA, precum şi a operaţiunilor rezultate din activităţi economice pentru care locul livrării/prestării se consideră ca fiind în străinătate, conform art. 132 şi 133, realizate în cursul anului calendaristic;
b) persoanele impozabile, care au sediul activităţii economice în România conform art. 1251 alin. (2) lit. a), care se înregistrează în scopuri de TVA conform art. 153 în cursul anului şi care optează pentru aplicarea sistemului TVA la încasare începând cu data înregistrării în scopuri de TVA.
(4) Nu sunt eligibile pentru aplicarea sistemului TVA la încasare:
a) persoanele impozabile care fac parte dintr-un grup fiscal unic conform prevederilor art. 127 alin. (8);
b) persoanele impozabile care nu sunt stabilite în România conform art. 1251 alin. (2) lit. a);
c) persoanele impozabile care în anul precedent au depăşit plafonul de 2.250.000 lei prevăzut la alin. (3) lit. a);
d) persoanele impozabile care se înregistrează în scopuri de TVA conform art. 153 în cursul anului şi care au depăşit plafonul de 2.250.000 lei prevăzut la alin. (3) lit. a) în anul precedent sau în anul calendaristic în curs, calculat în funcţie de operaţiunile realizate în perioada în care respectiva persoană a avut un cod valabil de TVA conform art. 153.
(5) Persoana impozabilă care optează pentru aplicarea sistemului TVA la încasare este obligată să aplice sistemul respectiv cel puţin până la sfârşitul anului calendaristic în care a optat pentru aplicarea sistemului, cu excepţia situaţiei în care în cursul aceluiaşi an cifra de afaceri depăşeşte plafonul de 2.250.000 lei, caz în care sistemul se aplică până la sfârşitul perioadei fiscale următoare celei în care plafonul a fost depăşit. Dacă în primul an de aplicare a sistemului TVA la încasare persoana impozabilă nu depăşeşte plafonul de 2.250.000 lei, poate aplica sistemul TVA la încasare până la sfârşitul perioadei fiscale următoare celei în care plafonul de 2.250.000 lei, calculat pentru fiecare an calendaristic în parte, a fost depăşit pe parcursul unui an calendaristic. Orice persoană impozabilă care a optat pentru aplicarea sistemului TVA la încasare şi care nu depăşeşte în cursul unui an plafonul de 2.250.000 lei poate renunţa la aplicarea sistemului respectiv oricând în cursul anului, prin depunerea unei notificări la organul fiscal competent între data de 1 şi 25 ale lunii, cu excepţia primului an în care a optat pentru aplicarea sistemului. Radierea persoanei respective din Registrul persoanelor care aplică sistemul TVA la încasare se operează de organele fiscale competente începând cu prima zi a perioadei fiscale următoare celei în care a fost depusă notificarea.
(6) Persoanele impozabile care optează pentru aplicarea sistemul TVA la încasare aplică sistemul respectiv numai pentru operaţiuni pentru care locul livrării, conform prevederilor art. 132, sau locul prestării, conform prevederilor art. 133, se consideră a fi în România, dar nu aplică sistemul respectiv pentru următoarele operaţiuni care intră sub incidenţa regulilor generale privind exigibilitatea TVA:
a) livrările de bunuri/prestările de servicii pentru care beneficiarul este persoana obligată la plata taxei conform art. 150 alin. (2)-(6), art. 1523 alin. (10) sau art. 160;
b) livrările de bunuri/prestările de servicii care sunt scutite de TVA;
c) operaţiunile supuse regimurilor speciale prevăzute la art. 1521 -1523;
d) livrările de bunuri/prestările de servicii pentru care beneficiarul este o persoană afiliată furnizorului/prestatorului potrivit art. 7 alin. (1) pct. 21.
[...]
Norme metodologice:
162.
(1) Persoanele impozabile eligibile pentru aplicarea sistemului TVA la încasare, prevăzute la art. 1342 alin. (3) din Codul fiscal, care optează pentru aplicarea sistemului trebuie să aplice prevederile art. 1563 alin. (11) din Codul fiscal.
(2) În situaţia în care o persoană impozabilă optează pentru aplicarea sistemului TVA la încasare prevăzut la art. 1342 alin. (3)-(8) din Codul fiscal, aceasta trebuie să aplice sistemul TVA la încasare pentru toate operaţiunile realizate, cu excepţia operaţiunilor care nu au locul livrării/prestării în România conform prevederilor art. 132 şi 133 din Codul fiscal, precum şi a operaţiunilor prevăzute la art. 1342 alin. (6) lit. a)-d) din Codul fiscal, pentru care se aplică regulile generale privind exigibilitatea TVA prevăzute la art. 1342 alin. (1) şi (2), art. 1343, art. 135 şi 136 din Codul fiscal.
(3) Potrivit prevederilor art. 155 alin. (19) lit. p) din Codul fiscal, pe facturile emise de persoanele care aplică sistemul TVA la încasare este obligatorie menţiunea «TVA la încasare», cu excepţia operaţiunilor pentru care persoanele respective au obligaţia să aplice regulile generale de exigibilitate prevăzute la alin. (2).
(4) La determinarea cifrei de afaceri care serveşte drept referinţă pentru calculul plafonului de 2.250.000 lei, prevăzută la art. 1342 alin. (3) lit. a) din Codul fiscal, se au în vedere baza de impozitare înscrisă pe rândurile din decontul de taxă prevăzut la art. 1562 din Codul fiscal corespunzătoare operaţiunilor taxabile şi/sau scutite de TVA conform art. 141, 143, 144 şi 1441 din Codul fiscal, operaţiunilor rezultate din activităţi economice pentru care locul livrării/prestării se consideră ca fiind în străinătate conform prevederilor art. 132 şi 133 din Codul fiscal, precum şi rândurile de regularizări aferente. Nu sunt luate în calcul sumele înscrise în rândurile din decont aferente unor câmpuri de date informative cum sunt facturile emise după inspecţia fiscală, informaţii privind TVA neexigibilă sau nedeductibilă. În cazul persoanelor impozabile care au aplicat regimul de scutire prevăzut la art. 152 din Codul fiscal şi care se înregistrează în scopuri de TVA conform art. 153 din Codul fiscal, precum şi în cazul persoanelor impozabile a căror înregistrare în scopuri de TVA este anulată din oficiu de către organele fiscale competente conform art. 153 alin. (9) lit. a)-e) din Codul fiscal şi ulterior sunt înregistrate conform art. 153 alin. (91) din Codul fiscal, nu sunt luate în calculul cifrei de afaceri livrările de bunuri/prestările de servicii realizate în perioada în care persoana impozabilă nu a avut un cod de înregistrare în scopuri de TVA conform art. 153 din Codul fiscal.
(5) Persoana impozabilă care aplică sistemul TVA la încasare la data de 1 ianuarie 2014 poate continua aplicarea sistemul TVA la încasare sau poate solicita radierea din Registrul persoanelor impozabile care aplică sistemul TVA la încasare, conform prevederilor art. II Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2013 pentru reglementarea unor măsuri fiscale şi pentru modificarea unor acte normative.
(6) Persoana impozabilă care aplică sistemul TVA la încasare şi care depăşeşte în cursul anului calendaristic curent plafonul de 2.250.000 lei prevăzut la art. 1342 alin. (3) lit. a) din Codul fiscal aplică sistemul TVA la încasare până la sfârşitul perioadei fiscale următoare celei în care plafonul a fost depăşit. În cazul acestor persoane impozabile se aplică corespunzător prevederile art. 1563 alin. (12) din Codul fiscal.
(7) În cazul persoanelor impozabile a căror înregistrare în scopuri de TVA este anulată din oficiu de organele fiscale competente conform art. 153 alin. (9) lit. a)-e) din Codul fiscal şi ulterior sunt înregistrate conform art. 153 alin. (91) din Codul fiscal, se aplică următoarele reguli:
a) în situaţia în care organele fiscale competente au anulat din oficiu înregistrarea în scopuri de TVA a persoanei impozabile conform art. 153 alin. (9) lit. a)-e) din Codul fiscal şi au radiat persoana impozabilă din Registrul persoanelor care aplică sistemul TVA la încasare, iar înregistrarea în scopuri de TVA conform art. 153 alin. (91) din Codul fiscal are loc în acelaşi an, persoana impozabilă poate aplica regimul normal de exigibilitate prevăzut la art. 1342 alin. (1) şi (2), art. 1343, art. 135 şi 136 din Codul fiscal sau poate solicita să fie reînregistrată în Registrul persoanelor care aplică sistemul TVA la încasare dacă la data înregistrării în scopuri de TVA conform art. 153 alin. (91) din Codul fiscal, cifra de afaceri, determinată potrivit prevederilor art. 1342 alin. (3) lit. a) din Codul fiscal, realizată în anul calendaristic precedent şi, respectiv, în anul calendaristic în curs, nu depăşeşte plafonul de 2.250.000 lei, prin depunerea unei notificări conform art. 1563 alin. (11) din Codul fiscal. Nu sunt luate în calculul acestui plafon livrările/prestările efectuate în perioada din anul respectiv în care persoana impozabilă nu a avut un cod valabil de TVA;
b) în situaţia în care înregistrarea în scopuri de TVA, conform art. 153 alin. (91) din Codul fiscal, are loc în alt an decât cel în care organele fiscale competente au anulat din oficiu înregistrarea în scopuri de TVA a persoanei impozabile conform art. 153 alin. (9) lit. a)-e) din Codul fiscal, persoana impozabilă poate aplica regimul normal de exigibilitate prevăzut la art. 1342 alin. (1) şi (2), art. 1343, art. 135 şi 136 din Codul fiscal, sau poate solicita reînregistrarea în Registrul persoanelor care aplică sistemul TVA la încasare, dacă la data înregistrării cifra de afaceri din anul calendaristic precedent şi, respectiv, din anul calendaristic în curs, determinată potrivit prevederilor art. 1342 alin. (3) lit. a) din Codul fiscal, nu depăşeşte plafonul de 2.250.000 lei, prin depunerea unei notificări conform art. 1563 alin. (11) din Codul fiscal. Nu sunt luate în calculul acestui plafon livrările/prestările efectuate în perioada în care persoana respectivă nu a avut un cod valabil de TVA.
(8) În sensul art. 1342 alin. (3) din Codul fiscal, prin încasarea contravalorii livrării de bunuri sau a prestării de servicii se înţelege orice modalitate prin care furnizorul/prestatorul obţine contrapartida pentru aceste operaţiuni de la beneficiarul său ori de la un terţ, precum plata în bani, plata în natură, compensarea, cesiunea de creanţe, utilizarea unor instrumente de plată.
(9) În situaţia în care are loc o cesiune de creanţe:
a) dacă furnizorul/prestatorul cesionează creanţele aferente unor facturi emise pentru livrări de bunuri/prestări de servicii, se consideră că la data cesiunii creanţelor, indiferent de preţul cesiunii creanţelor, este încasată întreaga contravaloare a facturilor neîncasate până la momentul cesiunii. În cazul în care cedentul este o persoană impozabilă care aplică sistemul TVA la încasare pentru respectivele operaţiuni, exigibilitatea taxei intervine la data cesiunii creanţelor. Indiferent de faptul că furnizorii/prestatorii au cesionat creanţele, în cazul beneficiarilor care aplică sistemul TVA la încasare, precum şi al celor care achiziţionează bunuri/servicii de la persoane care au aplicat sistemul TVA la încasare pentru respectivele operaţiuni, dreptul de deducere a taxei este amânat până la data la care taxa aferentă bunurilor/serviciilor achiziţionate a fost plătită;
b) dacă persoana care achiziţionează bunuri/servicii cesionează furnizorului/prestatorului, drept plată a acestor achiziţii, orice creanţe, inclusiv cesiunea dreptului de rambursare a TVA prevăzută la art. 30 din Codul de procedură fiscală, data cesiunii este data la care se consideră că beneficiarul a efectuat plata, respectiv că furnizorul a încasat contravaloarea livrărilor de bunuri/prestărilor de servicii la nivelul creanţei cesionate. În cazul în care cesionarul este o persoană impozabilă care aplică sistemul TVA la încasare pentru respectivele operaţiuni, exigibilitatea taxei aferente livrărilor/prestărilor efectuate în beneficiul cedentului creanţei intervine la data cesiunii creanţei şi corespunzător valorii creanţei cesionate. În cazul în care beneficiarul livrării/prestării este cedentul creanţei şi este o persoană impozabilă care aplică sistemul TVA la încasare sau achiziţionează bunuri/servicii de la o persoană care a aplicat sistemul TVA la încasare pentru respectivele operaţiuni, dreptul de deducere a taxei intervine la data cesiunii creanţei corespunzător valorii creanţei cesionate, iar dreptul de deducere a taxei aferente eventualei diferenţe între contravaloarea achiziţiilor de bunuri/servicii şi contravaloarea creanţei cesionate este amânat până la data la care taxa aferentă diferenţei respective este plătită.
Exemplu pentru situaţia prevăzută la lit. a): Societatea A, având perioada fiscală luna calendaristică, care aplică sistemul TVA la încasare, a emis o factură pentru livrarea unui bun în sumă de 124.000 lei (inclusiv TVA) la data de 10 octombrie 2014 către societatea B. TVA în sumă de 24.000 lei a fost înregistrată în creditul contului 4428 «TVA neexigibilă», nefiind încasată de la beneficiar în perioada fiscală respectivă. La data de 15 noiembrie 2014, societatea A cesionează către societatea N creanţa aferentă acestei facturi, care nu este încasată de la beneficiarul B. Preţul cesiunii este de 80.000 lei şi este încasat în data de 20 decembrie 2014. În ceea ce priveşte factura pentru livrarea de bunuri din data de 10 octombrie 2014, se consideră că aceasta este încasată şi exigibilitatea TVA intervine la data de 15 noiembrie 2014, societatea A având obligaţia să colecteze TVA în sumă de 24.000 lei, respectiv va evidenţia suma TVA de 24.000 lei în debitul contului 4428 «TVA neexigibilă» şi concomitent în creditul contului 4427 «TVA colectată».
Exemplu pentru situaţia prevăzută la lit. b): Societatea B, care aplică sistemul TVA la încasare, a livrat la data de 11 octombrie 2014 către societatea A bunuri (cărţi supuse cotei de TVA de 9%) a căror valoare, inclusiv TVA, este de 109.000 lei. În data de 10 noiembrie 2014, societatea A a cesionat societăţii B dreptul său de rambursare conform art. 30 din Codul de procedură fiscală, în sumă de 100.000 lei. La data cesiunii, respectiv 10 noiembrie 2014, se consideră că societatea A a plătit/societatea B a încasat suma de 100.000 lei din factura de 109.000 lei. La această dată:
– societatea A va putea să deducă taxa aferentă achiziţiei astfel: 100.000 x 9/109 = 8.257 lei. Diferenţa de 743 lei rămasă în contul 4428 «TVA neexigibilă» va putea fi dedusă la momentul plăţii;
– societatea B va colecta TVA aferentă livrării corespunzător creanţei care i-a fost cesionată, respectiv 8.257 lei. Pentru diferenţa de 743 lei rămasă în contul 4428 «TVA neexigibilă», exigibilitatea va interveni la data efectuării plăţii de către A a diferenţei de 9.000 lei.
(10) În cazul compensării datoriilor aferente unor facturi pentru livrări de bunuri/prestări de servicii se consideră că furnizorul/prestatorul a încasat, respectiv beneficiarul a plătit contravaloarea bunurilor/serviciilor, la data la care se sting total sau parţial datoriile, respectiv:
a) în cazul compensărilor între persoane juridice, la data compensării realizate conform prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/1999 privind unele măsuri pentru prevenirea incapacităţii de plată, aprobată cu modificări prin Legea nr. 211/2001, cu modificările ulterioare, şi ale Hotărârii Guvernului nr. 685/1999 pentru aprobarea Normelor metodologice privind monitorizarea datoriilor nerambursate la scadenţă ale contribuabililor, persoane juridice, în vederea diminuării blocajului financiar şi a pierderilor din economie, şi a Regulamentului de compensare a datoriilor nerambursate la scadenţă ale contribuabililor, persoane juridice, cu modificările şi completările ulterioare;
b) în cazul compensărilor în care cel puţin una dintre părţi nu este persoană juridică, la data semnării unui proces-verbal de compensare care să cuprindă cel puţin următoarele informaţii: denumirea părţilor, codul de înregistrare în scopuri de TVA sau, după caz, codul de identificare fiscală, numărul facturii, data emiterii facturii, valoarea facturii, inclusiv taxa pe valoarea adăugată, valoarea compensată, semnătura părţilor şi data semnării procesului-verbal de compensare.
(11) În cazul încasărilor prin bancă de tipul transfer-credit, data încasării contravalorii totale/parţiale a livrării de bunuri/prestării de servicii de către persoana care aplică sistemul TVA la încasare este data înscrisă în extrasul de cont sau în alt document asimilat acestuia.
(12) În cazul în care încasarea se efectuează prin instrumente de plată de tip transfer-debit, respectiv cec, cambie şi bilet la ordin, data încasării contravalorii totale/parţiale a livrării de bunuri/prestării de servicii de către persoana care aplică sistemul TVA la încasare este:
a) data înscrisă în extrasul de cont sau în alt document asimilat acestuia, în situaţia în care furnizorul/prestatorul care aplică sistemul TVA la încasare nu girează instrumentul de plată, ci îl încasează/scontează. În cazul scontării instrumentului de plată, se consideră că persoana respectivă a încasat contravaloarea integrală a instrumentului de plată;
b) data girului, în situaţia în care furnizorul/prestatorul care aplică sistemul TVA la încasare girează instrumentul de plată altei persoane. În acest scop se păstrează o copie de pe instrumentul de plată care a fost girat, în care se află menţiunea cu privire la persoana către care a fost girat instrumentul de plată.
(13) Data încasării în situaţia în care plata s-a efectuat prin carduri de debit sau de credit de către cumpărător este data înscrisă în extrasul de cont ori în alt document asimilat acestuia.
(14) În cazul plăţii în natură, data încasării este data la care intervine faptul generator de taxă pentru livrarea/prestarea obţinută drept contrapartidă pentru livrarea/prestarea efectuată.
(15) În sensul art. 1342 alin. (6) lit. d) din Codul fiscal, se exclud de la aplicarea sistemului TVA la încasare livrările de bunuri/prestările de servicii dacă, la momentul emiterii facturii sau, după caz, la data termenului-limită prevăzut de lege pentru emiterea facturii în situaţia în care factura nu a fost emisă în termenul prevăzut de lege, beneficiarul este o persoană afiliată furnizorului/prestatorului potrivit art. 7 alin. (1) pct. 21 din Codul fiscal.
(16) În scopul aplicării prevederilor art. 1342 alin. (7) din Codul fiscal:
a) în cazul unei facturi parţiale emise de către persoana impozabilă înainte de intrarea în sistemul TVA la încasare, care nu a fost încasată integral înainte de intrarea în sistem, orice sumă încasată/plătită după intrarea furnizorului/prestatorului în sistemul TVA la încasare se atribuie mai întâi părţii din factură neîncasate/neplătite până la intrarea în sistem, atât la furnizor, cât şi la beneficiar;
b) în cazul unei facturi parţiale emise de către persoana impozabilă înainte de ieşirea din sistemul TVA la încasare, care nu a fost încasată integral înainte de ieşirea din sistem, orice sumă încasată/plătită după ieşirea furnizorului/prestatorului din sistemul TVA la încasare se atribuie mai întâi părţii din factură neîncasate/neplătite până la ieşirea din sistem, atât la furnizor, cât şi la beneficiar.
(17) În scopul aplicării prevederilor art. 1342 alin. (8) din Codul fiscal, persoana impozabilă care încasează/plăteşte parţial o factură cuprinzând contravaloarea unor livrări de bunuri/prestări de servicii care conţin mai multe cote de TVA şi/sau mai multe regimuri de impozitare are dreptul să aleagă bunurile/serviciile care consideră că au fost încasate/plătite parţial pentru a determina suma taxei încasate/plătite în funcţie de cote, respectiv regimul aplicabil.
(18) Persoana impozabilă care este scoasă din evidenţa persoanelor impozabile înregistrate în scopuri de TVA la cerere sau din oficiu de către organele fiscale, potrivit legii, este radiată din oficiu de organele fiscale competente şi din Registrul persoanelor care aplică sistemul TVA la încasare. Persoana impozabilă care aplică sistemul TVA la încasare şi care intră într-un grup fiscal unic este radiată din oficiu de organele fiscale competente din Registrul persoanelor care aplică sistemul TVA la încasare de la data la care intră în vigoare implementarea grupului fiscal unic conform prevederilor pct. 4 alin. (8).”
4. La punctul 19, după alineatul (8) se introduce un nou alineat, alineatul (9), cu următorul cuprins:

Codul fiscal:
Baza de impozitare pentru livrări de bunuri şi prestări de servicii efectuate în interiorul ţării
Art. 137. –
[...]
(3) Baza de impozitare nu cuprinde următoarele:
[...]
e) sumele achitate de o persoană impozabilă în numele şi în contul altei persoane şi care apoi se decontează acesteia, inclusiv atunci când locatorul asigură el însuşi bunul care face obiectul unui contract de leasing şi refacturează locatarului costul exact al asigurării, astfel cum s-a pronunţat Curtea Europeană de Justiţie în Cauza C-224/11 BGĹ» Leasing sp. z o.o., precum şi sumele încasate de o persoană impozabilă în numele şi în contul unei alte persoane.
Norme metodologice:
(9) În sensul prevederilor art. 137 alin. (3) lit. e) din Codul fiscal, în cazul contractelor de leasing, atunci când locatorul asigură el însuşi bunul care face obiectul unui contract de leasing şi refacturează locatarului costul exact al asigurării, costul asigurării nu reprezintă o cheltuială accesorie serviciului de leasing în sensul art. 137 alin. (2) din Codul fiscal, nefiind inclus în baza de impozitare a serviciului de leasing. Refacturarea de către locator a costului exact al asigurării reprezintă o operaţiune de asigurare scutită de TVA conform art. 141 alin. (2) lit. b) din Codul fiscal, distinctă şi independentă de operaţiunea de leasing.”
5. La punctul 20, alineatele (11), (21) şi (3) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

(11) În cazul în care persoanele care aplică sistemul TVA la încasare se află în situaţiile prevăzute la alin. (1), se aplică prevederile art. 1342 alin. (10) din Codul fiscal. În acest scop furnizorii/prestatorii trebuie să emită facturi cu valorile înscrise cu semnul minus, când baza de impozitare se reduce, ori, după caz, fără semnul minus, dacă baza de impozitare se majorează, care vor fi transmise şi beneficiarului, indiferent dacă taxa aferentă este sau nu exigibilă.
[...]
(21) Prin excepţie de la prevederile alin. (2), în cazul achiziţiilor realizate de/de la persoanele care aplică sistemul TVA la încasare, se aplică corespunzător prevederile art. 1342 alin. (10) din Codul fiscal în situaţiile prevăzute la art. 138 lit. a)-c) şi e) din Codul fiscal.
Exemplu: Societatea A, care aplică sistemul TVA la încasare, emite către beneficiarul B o factură pentru o livrare de bunuri la data de 10 septembrie 2014, în valoare de 5.000 lei plus TVA 1.200 lei, total factură 6.200 lei. TVA în sumă de 1.200 lei se înregistrează în creditul contului 4428 «TVA neexigibilă». La data de 20 octombrie 2014 încasează suma de 2.000 lei de la beneficiarul său. TVA aferentă acestei încasări se determină astfel: 2.000 x 24/124 = 387 lei şi se evidenţiază în debitul contului 4428 «TVA neexigibilă» şi concomitent în creditul contului 4427 «TVA colectată». În data de 25 noiembrie 2014, societatea A acordă o reducere de preţ beneficiarului B de 10% din contravaloarea bunurilor livrate.
Societatea A emite o factură în care înscrie cu semnul minus baza de impozitare, respectiv 5.000 x 10/100 = 500 lei, şi TVA aferentă, respectiv 1.200 x 10/100 = 120 lei. Conform prevederilor art. 1342 alin. (10) din Codul fiscal, în luna noiembrie 2014, societatea A va diminua TVA neexigibilă în cuantum de 813 lei cu suma de 120 lei.
Beneficiarul B, la primirea facturii pentru reducerea de preţ de la societatea A, va diminua TVA neexigibilă în cuantum de 813 lei cu suma de 120 lei.
Dacă presupunem că la data de 20 octombrie 2014 societatea A ar fi încasat de la societatea B suma de 5.000 lei, TVA aferentă acestei încasări se determină astfel: 5.000 x 24/124 = 968 lei şi se evidenţiază în debitul contului 4428 «TVA neexigibilă» şi concomitent în creditul contului 4427 «TVA colectată». În data de 25 noiembrie 2014, societatea A acordă o reducere de preţ beneficiarului B de 25% din contravaloarea bunurilor livrate. Societatea A emite o factură în care înscrie cu semnul minus baza de impozitare, respectiv 5.000 x 25/100 = 1.250 lei, şi TVA aferentă, respectiv 1.200 x 25/100 = 300 lei. Conform prevederilor art. 1342 alin. (10) din Codul fiscal, în luna noiembrie 2014, societatea A va anula TVA neexigibilă în cuantum de 232 lei şi va diminua taxa colectată cu suma de 68 lei. În această situaţie, societatea B va anula TVA neexigibilă de 232 lei şi va diminua TVA dedusă cu suma de 68 lei.
(3) Ajustarea bazei de impozitare a taxei pe valoarea adăugată, prevăzută la art. 138 lit. d) din Codul fiscal, este permisă numai în situaţia în care data declarării falimentului beneficiarilor a intervenit după data de 1 ianuarie 2004, inclusiv pentru facturile emise înainte de această dată, dacă contravaloarea bunurilor livrate/serviciilor prestate ori taxa pe valoarea adăugată aferentă consemnată în aceste facturi nu se poate încasa din cauza falimentului beneficiarului. În cazul persoanelor care aplică sistemul TVA la încasare se operează anularea taxei neexigibile aferente livrărilor de bunuri/prestărilor de servicii realizate.”
6. La punctul 20, după alineatul (11) se introduce un nou alineat, alineatul (12), cu următorul cuprins:

Codul fiscal:
Ajustarea bazei de impozitare
Art. 138. –
Baza de impozitare se reduce în următoarele situaţii:
a) în cazul desfiinţării totale sau parţiale a contractului pentru livrarea de bunuri sau prestarea de servicii, înainte de efectuarea acestora, dar pentru care au fost emise facturi în avans;
b) în cazul refuzurilor totale sau parţiale privind cantitatea, calitatea ori preţurile bunurilor livrate sau ale serviciilor prestate, precum şi în cazul desfiinţării totale ori parţiale a contractului pentru livrarea sau prestarea în cauză ca urmare a unui acord scris între părţi sau ca urmare a unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile sau în urma unui arbitraj;
[...]
Norme metodologice:
(12) În sensul art. 138 lit. a) şi b) din Codul fiscal, desfiinţarea unui contract reprezintă orice modalitate prin care părţile renunţă la contract de comun acord sau ca urmare a unei hotărâri judecătoreşti sau a unui arbitraj. În cazul bunurilor, dacă desfiinţarea contractului presupune şi restituirea bunurilor deja livrate, nu se consideră că are loc o nouă livrare de la cumpărător către vânzătorul iniţial. În cazul prestărilor de servicii, prevederile art. 138 lit. a ) şi b) din Codul fiscal se aplică numai pentru servicii care nu au fost prestate, desfiinţarea unui contract care are ca obiect prestări de servicii având efecte numai pentru viitor în ce priveşte reducerea bazei de impozitare.”
7. La punctul 231 alineatul (2) exemplul nr. 2 litera A, ultima teză se modifică şi va avea următorul cuprins:

[...] În situaţia în care societatea de furnizare nu poate determina cărei livrări îi corespund diferenţele respective, se va aplica cota de TVA în vigoare la data la care a intervenit evenimentul prevăzut la art. 138 din Codul fiscal, conform art. 1342 alin. (9) din Codul fiscal, respectiv 24%.”
8. Punctul 33 se modifică şi va avea următorul cuprins:

33. Serviciile publice poştale sunt serviciile poştale din sfera serviciului universal prestate de furnizorii de serviciu universal, potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 13/2013 privind serviciile poştale, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 187/2013.”
9. La punctul 45, alineatul (8) şi alineatul (13) litera d) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

Codul fiscal:
Sfera de aplicare a dreptului de deducere
Art. 145. –
[...]
(11) Dreptul de deducere a TVA aferente achiziţiilor efectuate de o persoană impozabilă de la o persoană impozabilă care aplică sistemul TVA la încasare conform prevederilor art. 1342 alin. (3)-(8) este amânat până la data la care taxa aferentă bunurilor şi serviciilor care i-au fost livrate/prestate a fost plătită furnizorului/prestatorului său.
[...]
Norme metodologice:
45.
[...]
(8) Prevederile art. 145 alin. (11) din Codul fiscal se aplică numai în cazul operaţiunilor taxabile, pentru care furnizorul/prestatorul aplică sistemul TVA la încasare, caz în care acesta trebuie să înscrie în factură această menţiune conform prevederilor art. 155 alin. (19) lit. p) din Codul fiscal. În situaţia în care furnizorul/prestatorul este înscris în Registrul persoanelor impozabile care aplică sistemul TVA la încasare la data emiterii unei facturi, dar omite să înscrie menţiunea «TVA la încasare», deşi operaţiunea respectivă nu este exclusă de la aplicarea sistemului TVA la încasare conform prevederilor art. 1342 alin. (6) din Codul fiscal, beneficiarul are obligaţia să exercite dreptul de deducere în conformitate cu prevederile art. 145 alin. (11) din Codul fiscal, cu excepţia situaţiei în care sunt aplicabile prevederile art. 1563 alin. (111) din Codul fiscal. Prevederile art. 145 alin. (11) din Codul fiscal nu se aplică în cazul operaţiunilor pentru care furnizorul/prestatorul nu trebuie să aplice sistemul TVA la încasare potrivit prevederilor art. 1342 alin. (6) din Codul fiscal care sunt supuse la furnizor/prestator regulilor generale de exigibilitate conform prevederilor art. 1342 alin. (1) şi (2) şi prevederilor art. 145 alin. (1) din Codul fiscal la beneficiar.
[...]
(13)
[...]
d) în cazul cesiunii de creanţe şi al compensării, se aplică corespunzător prevederile pct. 162 alin. (9), respectiv pct. 162 alin. (10), pentru a determina data plăţii;”.
10 . La punctul 46 alineatul (1), prima teză se modifică şi va avea următorul cuprins:

Codul fiscal:
Condiţii de exercitare a dreptului de deducere
Art. 146. –
(1) Pentru exercitarea dreptului de deducere a taxei, persoana impozabilă trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
a) pentru taxa datorată sau achitată, aferentă bunurilor care i-au fost ori urmează să îi fie livrate ori serviciilor care i-au fost ori urmează să îi fie prestate în beneficiul său de către o persoană impozabilă, să deţină o factură emisă în conformitate cu prevederile art. 155, precum şi dovada plăţii în cazul achiziţiilor efectuate de către persoanele impozabile care aplică sistemul TVA la încasare, respectiv de către persoanele impozabile care achiziţionează bunuri/servicii de la persoane impozabile în perioada în care aplică sistemul TVA la încasare;
[...]
Norme metodologice:
46.
(1) Justificarea deducerii taxei se face numai pe baza exemplarului original al documentelor prevăzute la art. 146 alin. (1) din Codul fiscal care să conţină cel puţin informaţiile prevăzute la art. 155 alin. (19) din Codul fiscal şi cu dovada plăţii în cazul achiziţiilor prevăzute la art. 145 alin. (12) din Codul fiscal efectuate de către persoanele impozabile care aplică sistemul TVA la încasare, respectiv de către persoanele impozabile care achiziţionează bunuri/servicii prevăzute la art. 145 alin. (11) din Codul fiscal de la persoane impozabile care au aplicat sistemul TVA la încasare. [...]”
11. La punctul 46, după alineatul (8) se introduce un nou alineat, alineatul (9), cu următorul cuprins:

(9) În cazul achiziţiilor efectuate de la persoanele impozabile nestabilite în România şi scutite de obligaţia înregistrării în scopuri de TVA în România conform prevederilor pct. 68 alin. (1), justificarea deducerii taxei se face pe baza exemplarului original al facturii prevăzute la pct. 68 alin. (4) şi a unei copii de pe decizia privind modalitatea de plată a taxei pe valoarea adăugată pentru livrările de bunuri şi/sau prestările de servicii realizate ocazional.”
12. La punctul 49, alineatul (1) prima teză, alineatul (3) partea introductivă şi alineatul (15) litera a) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

Codul fiscal:
Rambursarea taxei către persoane impozabile neînregistrate în scopuri de TVA în România şi rambursarea TVA de către alte state membre către persoane impozabile stabilite în România
Art. 1472. –
(1) În condiţiile stabilite prin norme:
a) persoana impozabilă nestabilită în România, care este stabilită în alt stat membru, neînregistrată şi care nu este obligată să se înregistreze în scopuri de TVA în România, poate beneficia de rambursarea taxei pe valoarea adăugată aferente importurilor şi achiziţiilor de bunuri/servicii, efectuate în România;
[...]
Norme metodologice:
49.
(1) În baza art. 1472 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal orice persoană impozabilă nestabilită în România, dar stabilită în alt stat membru poate beneficia de rambursarea taxei pe valoarea adăugată aferente importurilor şi achiziţiilor de bunuri/servicii efectuate în România.
[...]
(3) Se rambursează oricărei persoane impozabile nestabilite în România taxa pe valoarea adăugată aferentă achiziţiilor de bunuri/servicii, inclusiv taxa aferentă importurilor, efectuate în România, în măsura în care bunurile şi serviciile respective sunt utilizate pentru următoarele operaţiuni:
[...]
(15) Cererea de rambursare se referă la următoarele:
a) achiziţii de bunuri sau servicii care au fost facturate în perioada de rambursare;
[...]“.
13. La punctul 49, după alineatul (33) se introduce un nou alineat, alineatul (331), cu următorul cuprins:

(331) Facturile emise în perioada 1 ianuarie 2009-31 decembrie 2013 inclusiv, care nu au fost achitate total/parţial până la data solicitării rambursării pot fi cuprinse într-o cerere de rambursare depusă până la data de 30 septembrie 2014, fără a mai fi necesară dovada achitării facturii.”
14. La punctul 491, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:

Codul fiscal:
Rambursarea taxei către persoane impozabile neînregistrate în scopuri de TVA în România şi rambursarea TVA de către alte state membre către persoane impozabile stabilite în România
Art. 1472. –
[...]
(2) Persoana impozabilă stabilită în România poate beneficia de rambursarea TVA aferente importurilor şi achiziţiilor de bunuri/servicii efectuate în alt stat membru, în condiţiile prevăzute în norme.
Norme metodologice:
491.
(1) Conform art. 1472 alin. (2) din Codul fiscal, persoana impozabilă stabilită în România poate beneficia de rambursarea taxei pe valoarea adăugată aferente importurilor şi achiziţiilor de bunuri/servicii, efectuate în alt stat membru, denumit în continuare stat membru de rambursare, în condiţiile şi conform procedurilor stabilite de legislaţia statului respectiv, care transpune prevederile Directivei 2008/9/CE şi ale Directivei 2010/66/UE.”
15. La punctul 50, alineatul (1) prima teză şi alineatul (18) prima teză se modifică şi vor avea următorul cuprins:

Codul fiscal:
Rambursarea taxei către persoane impozabile neînregistrate în scopuri de TVA în România şi rambursarea TVA de către alte state membre către persoane impozabile stabilite în România
Art. 1472. –
(1) În condiţiile stabilite prin norme:
[...]
b) persoana impozabilă neînregistrată şi care nu este obligată să se înregistreze în scopuri de TVA în România, nestabilită pe teritoriul Uniunii Europene, poate solicita rambursarea taxei aferente importurilor şi achiziţiilor de bunuri/servicii efectuate în România, dacă, în conformitate cu legile ţării unde este stabilită, o persoană impozabilă stabilită în România ar avea acelaşi drept de rambursare în ceea ce priveşte TVA sau alte impozite/taxe similare aplicate în ţara respectivă;
Norme metodologice:
50.
(1) În baza art. 1472 alin. (1) lit. b) din Codul fiscal persoana impozabilă neînregistrată şi care nu este obligată să se înregistreze în scopuri de TVA în România, nestabilită pe teritoriul Uniunii Europene, poate solicita rambursarea taxei aferente importurilor şi achiziţiilor de bunuri mobile corporale şi de servicii, efectuate în România.
[...]
(18) Persoana impozabilă neînregistrată şi care nu este obligată să se înregistreze în scopuri de TVA şi nu este stabilită pe teritoriul Uniunii Europene poate solicita rambursarea taxei dacă, în conformitate cu legile ţării unde este stabilită, o persoană impozabilă stabilită în România ar avea acelaşi drept de rambursare în ceea ce priveşte taxa pe valoarea adăugată sau alte impozite/taxe similare aplicate în ţara respectivă, fapt dovedit prin existenţa unor acorduri/declaraţii de reciprocitate semnate de reprezentanţii autorităţilor competente din România şi din ţara solicitantului.”
16. La punctul 50, după alineatul (19) se introduce un nou alineat, alineatul (20), cu următorul cuprins:

(20) Facturile emise în perioada 1 ianuarie 2009- 31 decembrie 2013 inclusiv, care nu au fost achitate total/parţial până la data solicitării rambursării pot fi cuprinse într-o cerere de rambursare depusă până la data de 30 septembrie 2014, fără a mai fi necesară dovada achitării facturii, după caz, în funcţie de limitele instituite prin declaraţiile de reciprocitate semnate cu ţări terţe.”
17. La punctul 53, alineatele (1) şi (3), alineatul (6) litera d) şi alineatele (10) şi (11) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

Codul fiscal:
Ajustarea taxei deductibile în cazul achiziţiilor de servicii şi bunuri, altele decât bunurile de capital
Art. 148. –
(1) În condiţiile în care regulile privind livrarea către sine sau prestarea către sine nu se aplică, deducerea iniţială se ajustează în următoarele cazuri:
a) deducerea este mai mare sau mai mică decât cea pe care persoana impozabilă avea dreptul să o opereze;
b) dacă există modificări ale elementelor luate în considerare pentru determinarea sumei deductibile, intervenite după depunerea decontului de taxă, inclusiv în cazurile prevăzute la art. 138;
c) persoana impozabilă îşi pierde dreptul de deducere a taxei pentru bunurile mobile nelivrate şi serviciile neutilizate în cazul unor evenimente precum modificări legislative, modificări ale obiectului de activitate, alocarea de bunuri/servicii pentru operaţiuni care dau drept de deducere şi, ulterior, alocarea acestora pentru realizarea de operaţiuni care nu dau drept de deducere, bunuri lipsă din gestiune.
(2) Nu se ajustează deducerea iniţială a taxei în cazul:
a) bunurilor distruse, pierdute sau furate, în condiţiile în care aceste situaţii sunt demonstrate sau confirmate în mod corespunzător de persoana impozabilă. În cazul bunurilor furate, persoana impozabilă demonstrează furtul bunurilor pe baza actelor doveditoare emise de organele judiciare;
b) situaţiilor prevăzute la art. 128 alin. (8).
Norme metodologice:
53.
(1) Potrivit prevederilor art. 148 alin. (1) din Codul fiscal, se ajustează taxa pe valoarea adăugată deductibilă aferentă serviciilor neutilizate, bunurilor de natura stocurilor şi activelor corporale fixe, altele decât cele care sunt considerate bunuri de capital conform art. 149 din Codul fiscal. Nu se efectuează ajustarea taxei deductibile:
a) în situaţia în care are loc o livrare/prestare către sine efectuată de persoana impozabilă conform art. 128 alin. (4) sau art. 129 alin. (4) din Codul fiscal;
b) în situaţiile prevăzute la art. 128 alin. (8) din Codul fiscal;
c) în cazul bunurilor distruse sau pierdute în condiţiile în care aceste situaţii sunt demonstrate sau confirmate în mod corespunzător de persoana impozabilă;
d) în cazul bunurilor furate, dacă persoana impozabilă demonstrează furtul bunurilor pe baza actelor doveditoare emise de organele judiciare.
[...]
(3) În situaţiile prevăzute la alin. (2), taxa nededusă aferentă serviciilor neutilizate, bunurilor de natura stocurilor şi activelor corporale fixe, altele decât cele care sunt considerate bunuri de capital conform art. 149 din Codul fiscal, activelor corporale fixe în curs de execuţie, achiziţionate de persoane impozabile care aplică sistemul TVA la încasare, altele decât achiziţiile intracomunitare de bunuri, importurile şi achiziţiile de bunuri/servicii pentru care se aplică taxare inversă potrivit prevederilor art. 150 alin. (2)-(6), art. 1523 alin. (10) sau art. 160 din Codul fiscal, precum şi cele achiziţionate de beneficiari de la persoane impozabile care aplică sistemul TVA la încasare, altele decât cele prevăzute la art. 1342 alin. (6) lit. a)-d) din Codul fiscal, se ajustează la data la care intervine evenimentul care generează ajustarea, pentru taxa deductibilă, respectiv pentru taxa care a fost plătită furnizorului/prestatorului, iar în cazul activelor corporale fixe se aplică şi prevederile alin. (14). În situaţia în care la data la care intervine evenimentul care generează ajustarea nu a fost achitată integral taxa aferentă achiziţiei, pe măsură ce se plăteşte diferenţa de taxă, persoana impozabilă îşi exercită dreptul de deducere a taxei respective, cu excepţia situaţiei în care la data plăţii bunurile/serviciile nu sunt utilizate pentru operaţiuni care dau drept de deducere a taxei. În cazul activelor corporale fixe amortizabile, pe măsură ce se plăteşte diferenţa de taxă, persoana impozabilă deduce partea din taxa plătită corespunzătoare valorii rămase neamortizate la momentul la care intervine evenimentul care a generat ajustarea. Dacă apar şi alte evenimente care generează ajustarea TVA până la data plăţii TVA, în favoarea statului sau în favoarea persoanei impozabile, în cazul activelor corporale fixe amortizabile, suma taxei de dedus se determină în funcţie de valoarea rămasă neamortizată la data fiecărui eveniment care generează ajustarea taxei. Taxa aferentă achiziţiilor intracomunitare de bunuri, importurilor şi achiziţiilor de bunuri/servicii pentru care se aplică taxare inversă potrivit prevederilor art. 150 alin. (2)- (6), art. 1523 alin. (10) sau art. 160 din Codul fiscal, efectuate de persoane impozabile care aplică sistemul TVA la încasare, precum şi taxa aferentă achiziţiilor de bunuri/servicii prevăzute la art. 1342 alin. (6) lit. a)-d) din Codul fiscal efectuate de beneficiari de la persoane impozabile care aplică sistemul TVA la încasare se ajustează potrivit regulilor generale prevăzute la alin. (2).
[...]
(6)
[...]
d) bunuri lipsă în gestiune din alte cauze decât cele prevăzute la art. 148 alin. (2) din Codul fiscal. În cazul bunurilor lipsă din gestiune care sunt imputate, sumele imputate nu sunt considerate contravaloarea unor operaţiuni în sfera de aplicare a TVA, indiferent dacă pentru acestea este sau nu obligatorie ajustarea taxei.
[...]
(10) În sensul art. 148 alin. (2) lit. a) din Codul fiscal, persoana impozabilă nu are obligaţia ajustării taxei deductibile în cazul bunurilor distruse, pierdute sau furate, în condiţiile în care aceste situaţii sunt demonstrate sau confirmate în mod corespunzător, în situaţii cum ar fi, de exemplu, următoarele, dar fără a se limita la acestea:
a) calamităţile naturale şi cauzele de forţă majoră, demonstrate sau confirmate în mod corespunzător;
b) furtul bunurilor demonstrat pe baza actelor doveditoare emise de organele judiciare;
c) contractele de leasing financiar având ca obiect bunuri mobile corporale, altele decât bunurile de capital, care se reziliază, iar bunurile nu sunt restituite de utilizator în termenul prevăzut în contract, caz în care locatorul/finanţatorul nu are obligaţia să efectueze ajustări ale taxei deduse dacă face dovada că a iniţiat şi a efectuat demersuri pentru recuperarea bunului, indiferent dacă la finalizarea acestor demersuri bunul este sau nu recuperat de către societatea de leasing;
d) bunurile de natura stocurilor degradate calitativ, care nu mai pot fi valorificate, caz în care nu se fac ajustări ale taxei deductibile dacă sunt îndeplinite în mod cumulativ următoarele condiţii:
1. degradarea calitativă a bunurilor se datorează unor cauze obiective dovedite cu documente. Sunt incluse în această categorie şi produsele accizabile pentru care autoritatea competentă a emis decizie de aprobare a distrugerii;
2. se face dovada că bunurile au fost distruse;
e) pierderile tehnologice sau, după caz, alte consumuri proprii, caz în care persoana impozabilă nu are obligaţia ajustării taxei în limitele stabilite potrivit legii ori, în lipsa acestora, în limitele stabilite de persoana impozabilă în norma proprie de consum. În cazul depăşirii limitelor privind normele tehnologice ori consumurile proprii, se ajustează taxa aferentă depăşirii acestora. Prin excepţie, în cazul societăţilor de distribuţie a energiei electrice, nu se face ajustarea taxei pentru cantităţile de energie electrică consumate la nivelul normei proprii de consum tehnologic sau, în lipsa acesteia, la nivelul normei aprobate de către Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei pentru fiecare societate de distribuţie a energiei electrice, care include şi consumul propriu comercial;
f) perisabilităţile, în limitele stabilite prin lege;
g) casarea activelor corporale fixe, altele decât bunurile de capital prevăzute la art. 149 din Codul fiscal, demonstrate sau confirmate în mod corespunzător.
(11) Obligaţia de a demonstra sau confirma în mod corespunzător că bunurile au fost distruse, pierdute sau furate, în sensul art. 148 alin. (2) lit. a) din Codul fiscal revine persoanei impozabile. În situaţia în care organele de inspecţie fiscală nu consideră suficiente dovezile furnizate de persoana impozabilă, acestea pot obliga persoana respectivă să efectueze ajustarea taxei. Conform principiului proporţionalităţii, organele fiscale nu pot solicita persoanei impozabile mai mult decât ceea ce este necesar pentru dovedirea incidentului care a condus la pierderea, distrugerea sau furtul bunului, astfel încât sarcina persoanei impozabile să nu devină practic imposibilă sau extrem de dificilă.”
18. La punctul 53, alineatele (61), (12) şi (13) se abrogă.
19. La punctul 54, alineatele (3) şi (4) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

Codul fiscal:
Ajustarea taxei deductibile în cazul bunurilor de capital
Art. 149. –
[...]
(4) Ajustarea taxei deductibile prevăzute la alin. (1) lit. d) se efectuează:
[...]
d) în situaţia în care bunul de capital îşi încetează existenţa, cu următoarele excepţii:
[...]
2. bunul de capital este pierdut, distrus sau furat, în condiţiile în care aceste situaţii sunt demonstrate sau confirmate în mod corespunzător. În cazul bunurilor furate, persoana impozabilă demonstrează furtul bunurilor pe baza actelor doveditoare emise de organele judiciare;
Norme metodologice:
54.
[...]
(3) În situaţia în care bunul de capital îşi încetează existenţa ca urmare a unei lipse din gestiune, în alte cazuri decât cele prevăzute la art. 149 alin. (4) lit. d) pct. 1 şi 2 din Codul fiscal, se ajustează deducerea iniţială a taxei conform prevederilor art. 149 alin. (4) lit. d) din Codul fiscal. În cazul bunurilor lipsă din gestiune, altele decât cele prevăzute la art. 149 alin. (4) lit. d) pct. 1 şi 2 din Codul fiscal, care sunt imputate, sumele imputate nu sunt considerate contravaloarea unor operaţiuni în sfera de aplicare a TVA, indiferent dacă pentru acestea este sau nu obligatorie ajustarea taxei.
[...]
(4) În sensul art. 149 alin. (4) lit. d) pct. 2 din Codul fiscal persoana impozabilă nu are obligaţia ajustării taxei aferente bunurilor distruse, pierdute sau furate, în condiţiile în care aceste situaţii sunt demonstrate sau confirmate în mod corespunzător, în situaţii cum ar fi, de exemplu, următoarele, dar fără a se limita la acestea:
a) calamităţi naturale şi cauze de forţă majoră, demonstrate sau confirmate în mod corespunzător;
b) furtul bunurilor, demonstrat pe baza actelor doveditoare emise de organele judiciare;
c) contractele de leasing financiar având ca obiect bunuri de capital, care se reziliază, iar bunurile nu sunt restituite de utilizator în termenul prevăzut în contract, caz în care locatorul/finanţatorul nu are obligaţia să efectueze ajustări ale taxei deduse dacă face dovada că a iniţiat şi a efectuat demersuri pentru recuperarea bunului, indiferent dacă la finalizarea acestor demersuri bunul este sau nu recuperat de către societatea de leasing;”.
20. La punctul 54, alineatul (31) se abrogă.
21. La punctul 54, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (41), cu următorul cuprins:

(41) Obligaţia de a demonstra sau confirma în mod corespunzător că bunurile au fost distruse, pierdute sau furate, în sensul art. 149 alin. (4) lit. d) pct. 2 din Codul fiscal, revine persoanei impozabile. În situaţia în care organele de inspecţie fiscală nu consideră suficiente dovezile furnizate de persoana impozabilă, acestea pot obliga persoana respectivă să efectueze ajustarea taxei. Conform principiului proporţionalităţii, organele fiscale nu pot solicita persoanei impozabile mai mult decât ceea ce este necesar pentru dovedirea incidentului care a condus la pierderea, distrugerea sau furtul bunului, astfel încât sarcina persoanei impozabile să nu devină practic imposibilă sau extrem de dificilă.”
22. La punctul 66, după alineatul (10) se introduce un nou alineat, alineatul (101), cu următorul cuprins:

(101) În sensul art. 153 alin. (91) lit. a) din Codul fiscal, data la care a încetat situaţia care a condus la anularea înregistrării, în cazul contribuabililor declaraţi inactivi fiscal, conform art. 781 din Codul de procedură fiscală, se înţelege data reactivării, iar în cazul contribuabililor care au intrat în inactivitate temporară, înscrisă în registrul comerţului, potrivit legii, data la care a încetat situaţia care a condus la anularea înregistrării reprezintă data înscrierii în registrul comerţului a menţiunii privind reluarea activităţii.”
23. La punctul 66, după alineatul (15) se introduc două noi alineate, alineatele (16) şi (17), cu următorul cuprins:

(16) În sensul art. 153 alin. (9) lit. c) din Codul fiscal, prin asociat majoritar se înţelege persoana fizică sau juridică ce deţine părţi sociale/acţiuni în cadrul unei societăţi reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care depăşesc 50% din capitalul social al societăţii.
(17) În situaţia în care persoana impozabilă îndeplineşte condiţiile pentru înregistrarea în scopuri de TVA prevăzute de art. 153 alin. (91) din Codul fiscal, organul fiscal atribuie codul de înregistrare în scopuri de TVA atribuit iniţial, anterior anulării înregistrării în scopuri de TVA.”
24. La punctul 68, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (4), cu următorul cuprins:

(4) Persoana impozabilă nestabilită în România care realizează în România în mod ocazional operaţiuni pentru care este obligată la plata TVA şi care este scutită de la obligaţia înregistrării în scopuri de TVA conform prevederilor alin. (1) are obligaţia să transmită beneficiarilor facturile emise pentru respectivele operaţiuni conform art. 155 din Codul fiscal precum şi o copie a deciziei privind modalitatea de plată a taxei pe valoarea adăugată pentru livrările de bunuri şi/sau prestările de servicii realizate ocazional. Facturile emise de persoanele scutite de la obligaţia înregistrării în scopuri de TVA conform prevederilor alin. (1) nu trebuie să conţină menţiunea referitoare la codul de înregistrare în scopuri de TVA în România al furnizorului/prestatorului.”
25. La punctul 79, alineatele (3), (4) şi alineatul (5) prima teză se modifică şi vor avea următorul cuprins:

(3) Persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA care aplică sistemul TVA la încasare au obligaţia să menţioneze în jurnalele pentru vânzări facturile emise pentru livrări de bunuri/prestări de servicii pentru care aplică sistemul TVA la încasare, chiar dacă exigibilitatea taxei nu intervine în perioada fiscală în care a fost emisă factura. În plus faţă de cele prevăzute la alin. (2), în jurnalele pentru vânzări se înscriu şi următoarele informaţii în cazul acestor operaţiuni:
a) numărul şi data documentului de încasare;
b) valoarea integrală a contravalorii livrării de bunuri/prestării de servicii, inclusiv TVA;
c) baza impozabilă şi taxa pe valoarea adăugată aferentă;
d) valoarea încasată, inclusiv TVA, precum şi baza impozabilă şi TVA exigibilă corespunzătoare sumei încasate;
e) diferenţa reprezentând baza impozabilă şi TVA neexigibilă.
[...]
(4) În cazul jurnalelor pentru vânzări prevăzute la alin. (3), facturile care au TVA neexigibilă integral sau parţial vor fi preluate în fiecare jurnal pentru vânzări până când toată taxa aferentă devine exigibilă, cu menţionarea informaţiilor prevăzute la alin. (3) lit. a)-e). În cazul informaţiei de la alin. (3) lit. d) se va menţiona numai suma încasată în perioada fiscală pentru care se întocmeşte jurnalul pentru vânzări.
(5) Persoanele impozabile care fac achiziţii de bunuri/servicii de la persoane care aplică sistemul TVA la încasare înregistrează în jurnalul pentru cumpărări facturile primite pentru livrări de bunuri/prestări de servicii pentru care se aplică sistemul TVA la încasare, chiar dacă exigibilitatea, respectiv deductibilitatea taxei nu intervine în perioada fiscală în care a fost emisă factura. [...]”
26. La punctul 79, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (31), cu următorul cuprins:

(31) Prin excepţie de la prevederile alin. (3), persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA care aplică sistemul TVA la încasare menţionează în jurnalele pentru vânzări bonurile fiscale emise în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit informaţiilor din rapoartele fiscale de închidere zilnică prevăzute la art. 4 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.”
27. La punctul 801, după alineatul (5) se introduce un nou alineat, alineatul (6), cu următorul cuprins:

Codul fiscal:
Decontul special de taxă şi alte declaraţii
Art. 1563. –
[...]
(11) Persoana impozabilă prevăzută la art. 1342 alin. (3) lit. a), care optează să aplice sistemul TVA la încasare potrivit prevederilor art. 1342 alin. (3)-(8), trebuie să depună la organele fiscale competente, până la data de 25 ianuarie inclusiv, o notificare din care să rezulte că cifra de afaceri din anul calendaristic precedent, determinată potrivit prevederilor art. 1342 alin. (3) lit. a), nu depăşeşte plafonul de 2.250.000 lei şi că optează pentru aplicarea sistemului TVA la încasare. Se consideră că persoana impozabilă a optat în mod tacit pentru continuarea aplicării sistemului TVA la încasare, neavând obligaţia să depună notificarea, dacă în anul precedent a aplicat sistemul TVA la încasare şi cifra sa de afaceri nu a depăşit plafonul de 2.250.000 lei. Persoana impozabilă prevăzută la art. 1342 alin. (3) lit. b), care optează să aplice sistemul TVA la încasare potrivit prevederilor art. 1342 alin. (3)-(8), trebuie să depună la organele fiscale competente o notificare din care să rezulte că optează pentru aplicarea sistemului TVA la încasare din momentul înregistrării sale în scopuri de TVA conform art. 153.
[...]
Norme metodologice:
801.
[...]
(6) În aplicarea prevederilor art. 1563 alin. (11) din Codul fiscal, persoanele impozabile care în anul precedent au avut o cifră de afaceri inferioară plafonului de 2.250.000 lei, dar nu au aplicat sistemul TVA la încasare, nu pot opta pentru aplicarea sistemului TVA la încasare dacă din evidenţele acestora reiese că în anul următor până la data depunerii notificării prevăzute la art. 1563 alin. (11) din Codul fiscal, respectiv până pe data de 25 ianuarie inclusiv, au depăşit plafonul pentru anul în curs.”
E. Titlul VII “Accize şi alte taxe speciale”
1. La punctul 301, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:

(1) În scopul determinării categoriei valorice în care se încadrează produsele accizabile prevăzute la nr. crt. 7, 9 şi 10 din anexa nr. 2 de la titlul VII din Codul fiscal, provenite din producţia internă, din achiziţii intracomunitare sau din import, al căror preţ de vânzare este exprimat în altă monedă decât euro, conversia în euro se realizează potrivit prevederilor art. 218 din Codul fiscal.”
2. La punctul 301, alineatul (2) se abrogă.
3. La punctul 301, după alineatul (4) se introduc două noi alineate, alineatele (5) şi (6), cu următorul cuprins:

(5) Pentru produsele prevăzute la art. 207 lit. g), j) şi k) provenite din producţia internă, valoarea unitară înscrisă în anexa nr. 2 de la titlul VII din Codul fiscal, reprezentând baza de impozitare pentru calculul accizei, este preţul de livrare al furnizorului. Elementele pe baza cărora se stabileşte preţul de livrare sunt cele prevăzute la art. 137 din Codul fiscal, cu excepţia accizei care urmează a fi percepută.
(6) Pentru produsele prevăzute la art. 207 lit. g), j) şi k) provenite din achiziţii intracomunitare sau din import, valoarea unitară înscrisă în anexa 2 de la titlul VII din Codul fiscal, reprezentând baza de impozitare pentru calculul accizei, se determină potrivit prevederilor art. 1381, respectiv art. 139 din Codul fiscal, cu excepţia accizei care urmează a fi percepută.”
4. La punctul 302, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:

(1) Operatorul economic, persoană fizică sau juridică autorizată care achiziţionează din alte state membre ale Uniunii Europene produse supuse accizelor de natura celor prevăzute la art. 207 lit. a)-c) şi lit. f)-l) din Codul fiscal, trebuie să se autorizeze pentru achiziţii intracomunitare de astfel de produse la autoritatea vamală teritorială.”
5. La punctul 31, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:

(2) Beneficiază la cerere de regimul de restituire şi operatorii economici, pentru produsele prevăzute la art. 207 lit. a)-c) şi f)-l) din Codul fiscal achiziţionate direct de către aceştia dintr-un stat membru sau din import, care ulterior sunt exportate, sunt livrate în alt stat membru ori returnate furnizorilor, fără a suporta vreo modificare.”
6. Punctul 31a se abrogă.
7. După punctul 31a se introduce un nou punct, punctul 31b, cu următorul cuprins:

31b. Pentru produsele prevăzute la art. 207 lit. a)-c) şi f)-l) din Codul fiscal livrate în baza unui contract de consignaţie, exigibilitatea accizelor la consignant intervine la data la care bunurile sunt livrate de consignatar clienţilor săi. Contractul de consignaţie reprezintă un contract prin care consignantul se angajează să livreze bunuri consignatarului, pentru ca acesta din urmă să găsească un cumpărător pentru aceste bunuri. Consignatarul acţionează în nume propriu, dar în contul consignantului, când livrează bunurile către cumpărători.”
8. Punctul 321 se modifică şi va avea următorul cuprins:

Codul fiscal:
Conversia în lei a sumelor exprimate în euro
Art. 218. –
(1) Valoarea în lei a accizelor şi a impozitului la ţiţeiul din producţia internă, datorate bugetului de stat, stabilite potrivit prezentului titlu în echivalent euro pe unitatea de măsură, se determină prin transformarea sumelor exprimate în echivalent euro, pe baza cursului de schimb valutar stabilit în prima zi lucrătoare a lunii octombrie din anul precedent, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
(2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), în situaţia în care cursul de schimb valutar stabilit în prima zi lucrătoare a lunii octombrie din anul precedent, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, este mai mic decât cursul de schimb valutar stabilit în prima zi lucrătoare a lunii octombrie din anul anterior anului precedent, valoarea în lei a accizelor şi a impozitului la ţiţeiul din producţia internă, datorate bugetului de stat, stabilite potrivit prezentului titlu în echivalent euro pe unitatea de măsură, se determină prin transformarea sumelor exprimate în echivalent euro, pe baza cursului de schimb valutar stabilit în prima zi lucrătoare a lunii octombrie din anul anterior anului precedent, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, valoare care se actualizează cu media anuală a indicelui preţurilor de consum calculată în luna septembrie din anul precedent, comunicată oficial de Institutul Naţional de Statistică, până la data de 15 octombrie.
(3) Pentru anul 2014, media anuală a indicelui preţurilor de consum calculată în luna septembrie a anului 2013 prevăzută la alin. (2) este de 104,77%.
Norme metodologice:
321. Ministerul Finanţelor Publice comunică pe site-ul său modul de determinare a valorii în lei a accizelor şi a impozitului la ţiţeiului din producţia internă conform art. 218 din Codul fiscal, cel târziu până la data de 20 octombrie a fiecărui an.”
9. La punctul 71 alineatul (2), litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins:

a) pentru bere:
A = C x K x R x Q,
unde:
A = cuantumul accizei;
C = numărul de grade Plato;
K = acciza unitară, în funcţie de producţia anuală, prevăzută la nr. crt. 1 din anexa nr. 1 la titlul VII din Codul fiscal;
R = cursul de schimb leu/euro;
Q = cantitatea în hectolitri de bere sau cantitatea în hectolitri de bază de bere din amestec cu băuturi nealcoolice.
Gradul Plato reprezintă greutatea de zaharuri exprimată în grame, conţinută în 100 g de extract primar. Prin extract primar se înţelege soluţia măsurată la origine la temperatura de 20°/4°C aferentă berii, respectiv bazei de bere din amestecul cu băuturi nealcoolice.
Concentraţia zaharometrică exprimată în grade Plato, în funcţie de care se calculează şi se virează la bugetul de stat accizele, este cea înscrisă în specificaţia tehnică elaborată pe baza standardului în vigoare pentru fiecare sortiment de bere. În cazul produselor rezultate prin amestecul de bază de bere cu băuturi nealcoolice concentraţia zaharometrică exprimată în grade Plato în funcţie de care se calculează şi se virează la bugetul de stat accizele este cea aferentă bazei de bere din amestecul cu băuturi nealcoolice.
Concentraţia zaharometrică exprimată în grade Plato trebuie să fie aceeaşi cu cea înscrisă pe etichetele de comercializare a sortimentelor de bere. În cazul amestecurilor de bere, pe eticheta de comercializare se va menţiona şi concentraţia zaharometrică exprimată în grade Plato aferentă bazei de bere din amestec cu băuturi nealcoolice.
Abaterea admisă pentru concentraţia zaharometrică exprimată în grade Plato între cea înscrisă pe etichetă şi cea determinată în bere, respectiv baza de bere din amestecul cu băuturi nealcoolice, este de 0,5 grade Plato;”.
10. La punctul 72 alineatul (4), literele c)-e) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

c) structurile de specialitate din cadrul Direcţiei Generale a Vămilor, denumite în continuare autoritate vamală centrală sau teritorială, după caz;
d) direcţiile generale regionale ale finanţelor publice sau a municipiului Bucureşti şi Direcţia generală de administrare a marilor contribuabili, denumite în continuare autoritate fiscală teritorială;
e) direcţiile regionale vamale sau birourile vamale de interior şi/sau birourile vamale de frontieră, denumite în continuare autoritate vamală teritorială.”
11. La punctul 77, alineatul (4) se abrogă.
12. La punctul 77, alineatele (6)-(8) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

(6) Autoritatea vamală teritorială va ţine o evidenţă a gospodăriilor individuale menţionate la alin. (3) şi (5), în care vor fi înscrise datele de identificare ale acestora, precum şi informaţii privind instalaţiile de producţie deţinute şi cantităţile de produse declarate pe propria răspundere, în termen de 3 zile de la finalizarea procesului de producţie.
(7) Atunci când gospodăria individuală intenţionează să producă ţuică şi rachiuri din recolta proprie, aceasta va notifica în scris intenţia autorităţii vamale teritoriale în raza căreia îşi are domiciliul, menţionând totodată cantitatea şi tipul de materie primă ce urmează a se prelucra, perioada în care instalaţia va funcţiona, precum şi cantitatea de produs estimată a se obţine. În acest caz producătorul trebuie să deţină şi mijloacele legale necesare pentru măsurarea cantităţii şi a concentraţiei alcoolice a produselor obţinute.
(8) În termen de 3 zile lucrătoare de la expirarea perioadei declarate de funcţionare a instalaţiei de producţie de ţuică şi rachiuri, gospodăria individuală va solicita autorităţii vamale teritoriale calculul accizei datorate. În acest caz acciza devine exigibilă la momentul finalizării procesului de producţie, iar termenul de plată este până la data de 25 a lunii imediat următoare celei în care acciza a devenit exigibilă.”
13. La punctul 81, după alineatul (1) se introduc două noi alineate, alineatele (11) şi (12), cu următorul cuprins:

(11) Pentru consumul propriu, altul decât cel pentru menţinerea capacităţii de a produce, de a transporta şi de a distribui energie electrică în limitele stabilite de Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei, operatorii economici autorizaţi în domeniul energiei electrice care utilizează energia electrică datorează accize care devin exigibile la momentul consumului, pentru care trebuie să întocmească o autofactură în scopuri de accize.
(12) Consumul de energie electrică utilizat pentru menţinerea capacităţii de a produce, de a transporta şi de a distribui energie electrică, care depăşeşte limitele stabilite de Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei, este considerat consum propriu pentru care se aplică prevederile alin. (11).”
14. La punctul 82, alineatul (15) se modifică şi va avea următorul cuprins:

(15) La sosirea produselor energetice utilizatorul final autorizat trebuie să înştiinţeze autoritatea vamală teritorială şi să păstreze produsele în locul de recepţie maximum 24 de ore pentru o posibilă verificare din partea acestei autorităţi în condiţiile prevăzute prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.”
15. La punctul 82, după alineatul (15) se introduce un nou alineat, alineatul (151), cu următorul cuprins:

(151) Deplasarea şi/sau primirea produselor exceptate de la regimul de accizare spre/de un utilizator final autorizat se supun/supune prevederilor secţiunii a 9-a «Deplasarea şi primirea produselor accizabile aflate în regim suspensiv de accize» cap. I1 de la titlul VII din Codul fiscal.”
16. La punctul 83, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:

(2) În antrepozitul fiscal de producţie sunt permise primirea şi depozitarea în regim suspensiv de accize a produselor accizabile utilizate ca materie primă în procesul de producţie de produse accizabile şi a produselor accizabile rezultate din activitatea de producţie pentru care a fost autorizat antrepozitul fiscal.”
17. La punctul 84, alineatele (9) şi (191) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

(9) Antrepozitarul propus are obligaţia să obţină încadrarea tarifară a produselor finite, precum şi încadrarea în nomenclatorul codurilor de produse accizabile, efectuate de autoritatea vamală centrală, pentru care prezintă acestei autorităţi:
a) documentaţia tehnică care reglementează caracteristicile fiecărui produs finit – specificaţie tehnică, standard de firmă sau similar;
b) alte documente din care să rezulte toate informaţiile necesare stabilirii clasificării tarifare şi atribuirii codului de produs accizabil, referitoare la caracteristicile produsului finit, natura şi cantitatea materiilor prime utilizate, procesul tehnologic de fabricaţie a produsului finit;
c) o notă întocmită de autoritatea vamală teritorială ca urmare a supravegherii fabricării unui lot din fiecare produs finit din care să rezulte cantităţile de materii prime utilizate, cantităţile de produse finite obţinute şi consumurile de utilităţi. Prezentarea acestei note nu este necesară în cazul operatorilor economici care nu au solicitat funcţionarea în regim de probe tehnologice.
[...]
(191) În sensul prezentelor norme metodologice, prin noţiunea de «produs nou» se înţelege produsul finit accizabil care datorită caracteristicilor şi proprietăţilor fizico-chimice şi organoleptice determină o încadrare într-o nouă categorie de produse în nomenclatorul codurilor de produse accizabile ale antrepozitului fiscal, faţă de cele deţinute.”
18. La punctul 88, alineatele (8) şi (10) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

(8) Antrepozitarii autorizaţi a căror autorizaţie a fost revocată sau anulată pot să valorifice produsele accizabile înregistrate în stoc – materii prime, semifabricate, produse finite – numai după notificarea autorităţii vamale teritoriale cu privire la virarea accizelor datorate bugetului de stat, după caz.
[...]
(10) În cazul revocării autorizaţiei, o nouă autorizaţie poate fi emisă de autoritatea competentă numai după o perioadă de cel puţin 6 luni de la data revocării, respectiv de la data la care decizia de revocare a autorizaţiei de antrepozit fiscal produce efecte conform art. 20628 alin. (7) din Codul fiscal. În situaţia în care antrepozitarul autorizat contestă decizia de revocare la Comisie sau la instanţa de judecată, la calculul termenului de 6 luni se au în vedere perioadele în care decizia de revocare a produs efecte”.
19. La punctul 88, după alineatul (9) se introduc două noi alineate, alineatele (91) şi (92), cu următorul cuprins:

(91) În cazul suspendării sau în cazul revocării autorizaţiei de antrepozit fiscal, după data la care aceasta produce efecte, deplasarea produselor accizabile, materii prime sau semifabricate, înregistrate în stoc se efectuează sub supravegherea autorităţii vamale teritoriale, către alte antrepozite fiscale de producţie în vederea procesării.
(92) În situaţia prevăzută la alin. (91), produsele accizabile sunt însoţite de un document comercial care conţine aceleaşi informaţii ca exemplarul pe suport hârtie al documentului administrativ electronic, al cărui model este prezentat în anexa nr. 40.1, mai puţin codul de referinţă administrativ unic. Documentul comercial se certifică atât de autoritatea vamală teritorială în raza căreia îşi desfăşoară activitatea antrepozitarul autorizat destinatar, cât şi de autoritatea vamală teritorială în raza căreia îşi desfăşoară activitatea expeditorul.”
20. La punctul 90 subpunctul 90.2, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:

90.2.
(1) În înţelesul prezentelor norme metodologice, locul de livrare directă reprezintă locul unde pot fi primite produse accizabile, cu excepţia tutunului prelucrat, în regim suspensiv de accize de la un antrepozit fiscal sau de la un expeditor înregistrat cu condiţia ca acest loc să fie indicat de destinatar, respectiv antrepozitarul autorizat sau de destinatarul înregistrat prevăzut la pct. 89.”
21. La punctul 101 alineatul (2), litera c) se modifică şi va avea următorul cuprins:

c) să înştiinţeze autoritatea vamală teritorială în raza căreia au fost primite produsele accizabile şi să păstreze produsele în locul de recepţie cel puţin 24 de ore pentru a permite acestei autorităţi să se asigure că produsele au fost efectiv primite şi că accizele exigibile pentru acestea au fost plătite. După expirarea termenului de 24 de ore, operatorul economic poate proceda la recepţia produselor accizabile primite.”
22. La punctul 108, alineatul (82) se modifică şi va avea următorul cuprins:

(82) Antrepozitarii autorizaţi care produc mai multe categorii de produse accizabile, au obligaţia de a constitui garanţia corespunzătoare acelei categorii de produse accizabile pentru care este prevăzut cuantumul cel mai mare potrivit alin. (81).”
23. La punctul 108, după alineatul (9) se introduce un nou alineat, alineatul (91), cu următorul cuprins:

(91) În cazul expeditorului înregistrat, pentru produsele energetice prevăzute la art. 20616 alin. (2) din Codul fiscal, altele decât cele prevăzute la art. 20616 alin. (3) din Codul fiscal, nivelul garanţiei se determină pe baza nivelului accizelor aferent motorinei.”
24. La punctul 111, alineatele (40) şi (41) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

(40) În toate situaţiile de scutire directă, livrarea produselor se face la preţuri fără accize, iar deplasarea şi primirea produselor accizabile spre/de un utilizator final autorizat se supun prevederilor secţiunii a 9-a «Deplasarea şi primirea produselor accizabile aflate în regim suspensiv de accize», cap. I1 de la titlul VII din Codul fiscal.
(41) La sosirea produsului operatorul economic utilizator trebuie să înştiinţeze autoritatea vamală teritorială şi să păstreze produsele în locul de recepţie maximum 24 de ore pentru o posibilă verificare din partea acestei autorităţi, în condiţiile prevăzute prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. După expirarea termenului de 24 de ore utilizatorul final autorizat poate proceda la recepţia produselor accizabile primite.”
25. La punctul 113 subpunctul 113.2, alineatul (16) se modifică şi va avea următorul cuprins:

(16) La sosirea produselor energetice utilizatorul final autorizat trebuie să înştiinţeze autoritatea vamală teritorială şi să păstreze produsele în locul de recepţie maximum 24 de ore pentru o posibilă verificare din partea acestei autorităţi, în condiţiile prevăzute prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. După expirarea termenului de 24 de ore utilizatorul final autorizat poate proceda la recepţia produselor energetice primite.”
26. La punctul 113 subpunctul 113.2, după alineatul (16) se introduce un nou alineat, alineatul (161), cu următorul cuprins:

(161) În toate situaţiile de scutire directă livrarea produselor se face la preţuri fără accize, iar deplasarea şi primirea produselor accizabile spre/de un utilizator final autorizat se supun prevederilor secţiunii a 9-a «Deplasarea şi primirea produselor accizabile aflate în regim suspensiv de accize», cap. I1 de la titlul VII din Codul fiscal.”
27. La punctul 113 subpunctul 113.7, alineatul (12) se modifică şi va avea următorul cuprins:

(12) La sosirea produselor energetice utilizatorul final autorizat trebuie să înştiinţeze autoritatea vamală teritorială şi să păstreze produsele în locul de recepţie maximum 24 de ore pentru o posibilă verificare din partea acestei autorităţi, în condiţiile prevăzute prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. După expirarea termenului de 24 de ore, utilizatorul final autorizat poate proceda la recepţia produselor energetice primite.”
28. La punctul 113 subpunctul 113.7, după alineatul (12) se introduce un nou alineat, alineatul (121), cu următorul cuprins:

(121) În toate situaţiile de scutire directă livrarea produselor se face la preţuri fără accize, iar deplasarea şi primirea produselor accizabile spre/de un utilizator final autorizat se supun prevederilor secţiunii a 9-a «Deplasarea şi primirea produselor accizabile aflate în regim suspensiv de accize», cap. I1 de la titlul VII din Codul fiscal.”
29. La punctul 113 subpunctul 113.11, după alineatul (8) se introduc trei noi alineate, alineatele (9)-(11), cu următorul cuprins:

(9) În situaţiile de acordare a scutirii directe pentru gazul natural sau pentru energia electrică, utilizate în scopurile scutite de la plata accizelor, utilizatorii notifică acest fapt la autoritatea vamală teritorială. După notificare, utilizatorul transmite furnizorului de astfel de produse o copie de pe notificare cu numărul de înregistrare la autoritatea vamală teritorială. Transmiterea notificării nu este necesară atunci când produsele respective provin din achiziţii intracomunitare proprii sau din operaţiuni proprii de import.
(10) Notificarea prevăzută la alin. (9) cuprinde informaţii privind activitatea desfăşurată de utilizator şi cantitatea de gaz natural sau energie electrică solicitată în regim de scutire de la plata accizelor.
(11) Nerespectarea prevederilor alin. (9) şi (10) atrage plata accizelor calculate pe baza cotei accizei prevăzute pentru gaz natural sau energie electrică utilizate în scop comercial.”
30. La punctul 114, după litera g) se introduce o nouă literă, litera h), cu următorul cuprins:

h) cidru de mere şi de pere cu codurile NC 2206 00 51 şi NC 2206 00 81 şi hidromel cu codurile NC 2206 00 59 şi NC 2206 00 89 obţinut prin fermentarea unei soluţii de miere în apă.”
31. La punctul 116, după alineatul (8) se introduce un nou alineat, alineatul (81), cu următorul cuprins:

(81) În cazul produselor din tutun prelucrat, altele decât ţigaretele, un timbru aplicat pe pachete din carton sau celofanate ori cutii din diferite materiale – carton, lemn, plastic, metal – se consideră a fi deteriorat ca urmare a lipirii pe ambalaj devenind impropriu utilizării ulterioare datorită modificărilor survenite.”
Art. II. –
(1) Prevederile art. I lit. D pct. 12 se aplică inclusiv cererilor de rambursare aflate în curs de soluţionare la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
(2) Prevederile art. I lit. D pct. 15 se aplică inclusiv cererilor de rambursare aflate în curs de soluţionare la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, în limitele instituite prin declaraţiile de reciprocitate semnate cu ţări terţe.
Art. III. –
Prezenta hotărâre intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu excepţia prevederilor art. I lit. E pct. 29, care se aplică începând cu data de 1 aprilie 2014.
Art. IV. –
Hotărârea Guvernului nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 112 din 6 februarie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin prezenta hotărâre, se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.
PRIM-MINISTRU
VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:
Viceprim-ministru, ministrul finanţelor publice, Daniel Chiţoiu
p. Ministrul afacerilor externe, Radu Podgorean, secretar de stat

Bucureşti, 5 februarie 2014.
Nr. 77.

Mai multe despre Acte aplicare Cod Fiscal, HG, ,


[P] Catalogul serviciilor profesionale ! B2B FINANCE & TAX
[P] CFNET PRO - pentru profesionişti în finanţe
Regula: Comentariile sunt moderate și vor fi publicate după validare.

Discuții, comentarii și referințe:

  1. Alexandru ::

    Au aparut unele modificari fiscale ce permit redictionarea a 2% din impozitul pe PENSII si pe care nu le gasesc.Ma ajuta cineva?

Referit de:

  1. […]  Versiunea 1.2.1 este ACTUALIZATĂ cu OUG 8/2014 și HG 77/2014. […]

Adaugă comentarii/referințe/adnotări



Citește CFNET pe Google+

Comunitatea Facebook CFNET