Consultare publica, Noile Coduri Fiscale

MFP: Modificarea și completarea Noului Cod de procedură fiscală | PROIECT LEGE

Un proiect de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală a fost publicat pe mfinante.ro pentru consultare publică. Proiectul de act normativ prevede modificări semnificative la procedura fiscală. Potrivit expunerii de motive publicate de MFP, prin proiectul de lege se propun următoarele:

  • Pentru asigurarea unei mai bune clarități a textului de lege și în vederea unei mai bune aplicări a acestuia de către instituțiile/autoritățile publice care au calitatea de organe fiscale, altele decât organele fiscale centrale și locale, este necesar a se completa art. 2 din Codul de procedură fiscală în sensul menţionării regulilor procedurale incidente în activitatea acestor categorii de organe fiscale.
    Pentru asigurarea unei mai bune clarități a textului de lege și având în vedere faptul că nu este reglementat momentul la care se constituie baza de impozitare, se propune introducerea la art. 21 a unui nou alineat care să reglementeze acest moment, respectiv, sfârşitul perioadei fiscale.
    În vederea îmbunătăţirii şi modernizării sistemului administraţiei fiscale, a fost semnat Acordul de Implementare a Priorităţilor în domeniul administraţiei fiscale încheiat cu Unitatea de Implementare a Priorităţilor (Delivery Unit). Pentru realizarea obiectivului privind uşurarea sarcinii de conformare fiscală, una dintre acţiunile înscrise în Planul de implementare, o constituie revizuirea procedurilor curente în scopul clarificării şi simplificării documentelor justificative care însoţesc cererile contribuabililor. Astfel, în vederea uşurării sarcinii de conformare fiscală, este necesară modificarea prevederilor actuale ale art. 32, în sensul exonerării contribuabilului/plătitorului de la obligaţia de a depune cerere de modificare a domiciliului fiscal, în situaţia în care domiciliul sau sediul social coincide cu domiciliul fiscal, având în vedere că administrația fiscală deține aceste date urmare fluxurilor zilnice ale schimbului de informații realizate electronic cu ONRC, în situaţia în care urmare modificării domiciliului/sediului social, acesta este şi domiciliul fiscal.
  • Se propune ca la art. 47 să se reglementeze regulile privind refuzul de a primi acte administrativ fiscale în cazul în care comunicarea se face direct la domiciliul contribuabilului, similar celor din procedura comună, însă adaptate specificului raportului juridic fiscal.
  • Pentru a se evita o posibilă procedură de constatare a unei neconformări cu normele europene în materie de spălare a banilor și cu standardele FATF, dar și pentru a permite A.N.A.F. să identifice în mod corect și fără echivoc contribuabilii evazioniști, să își administreze și să asigure punerea în aplicare a legislației fiscale, să evalueze probabilitatea comiterii de evaziuni fiscale și să evite investigații suplimentare inutile, s-a considerat că este necesară reformularea art. 61, mai precis a prevederilor referitoare la transmiterea informațiilor ce intră în sfera Legii nr. 656/2002, în sensul de a se stabili expres entităţile raportoare, precum şi tipurile de informaţii ce urmează a fi transmise organului fiscal central de către acestea, fără a se mai face vreo trimitere la Legea nr. 656/2002. Astfel, se propun următoarele:
    • o instituirea obligației entităţilor raportoare de a comunica, la solicitarea organului fiscal central, beneficiarii reali ai operațiunilor bancare, așa cum sunt definiți potrivit legii, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării terorismului, republicată, cu modificările ulterioare;
    • o instituirea în sarcina acelorași entităţi raportoare, a obligației de a transmite organului fiscal central, zilnic, operațiunile în lei sau în valută, a căror limită minimă reprezintă echivalentul în lei a 15.000 euro, indiferent dacă tranzacția se realizează prin una sau mai multe operațiuni ce par a avea o legătură între ele, și transferurile externe în și din conturi pentru sume a căror limită minimă reprezintă echivalentul în lei a 15.000 euro.
    • o introducerea obligației ca anumite entităţi prevăzute expres de lege, precum și cele care realizează transferuri electronice de numerar, să transmită organului fiscal central, zilnic, rapoartele de tranzacţii suspecte pentru operațiunile în lei sau în valută despre care au luat cunoștință cu ocazia desfășurării activității, a căror limită minimă reprezintă echivalentul în lei a 15.000 euro, indiferent dacă tranzacția se realizează prin una sau mai multe operațiuni ce par a avea o legătură între ele.
  • Se propune eliminarea notarilor publici și executorilor judecătorești din enumerarea categoriilor de persoane care, potrivit art. 67, au dreptul de a refuza furnizarea de informații către organele fiscale, având în vedere faptul că aceste persoane dețin informații și documente relevante din punct de vedere fiscal, cum ar fi cele privind patrimoniul persoanelor fizice, în speță cele referitoare la contracte de vânzare-cumpărare de imobile (din care rezultă alocări de fonduri ale persoanelor fizice care pot constitui elemente importante pentru stabilirea bazei impozabile pentru impozitul pe venit), documente aferente procedurii succesorale notariale (pe baza cărora se pot determina, ca surse de fonduri, venituri neimpozabile ale persoanelor fizice – acestea nu se declară organului fiscal), punerea în executare a dispoziţiilor cu caracter civil din titlurile executorii, recuperarea pe cale amiabilă a creanțelor și alte documente cu relevanță fiscală. Aceste informații sunt deosebit de importante în desfășurarea de către organele fiscale a activității de verificare a situației fiscale personale a persoanelor fizice, prevăzută la Capitolul IV Verificarea situației fiscale personale de către organul fiscal central al Titlului VI Controlul fiscal din Legea nr.207/2015 privind Codul de procedură fiscală.
    Având în vedere că atât notarii publici, cât şi executorii judecătoreşti sunt învestiţi să îndeplinească un serviciu de interes public, iar actele întocmite de aceştia în condiţiile legii reprezintă acte de autoritate publică, apreciem că interesul public ce caracterizează serviciile îndeplinite de aceste categorii profesionale prevalează asupra eventualelor considerente privind confidențialitatea informațiilor, mai cu seamă în ce privește furnizarea informațiilor relevante către organele fiscale.
  • Având în vedere necesitatea prelungirii unor termene în care contribuabilul trebuie să-și îndeplinească obligațiile fiscale prevăzute de legislația fiscală, pe cale generală, ca urmare a unor motive obiective determinate de anumite situații justificate, cum ar fi imposibilitatea contribuabililor de a-și îndeplini obligațiile declarative datorită neadoptării formularisticii în termen util, apreciem că este oportună reglementarea la art. 76 a posibilității prelungirii acestor termene prin acte administrative cu caracter normativ. Această propunere are în vedere situaţiile în care este justificată prelungirea unui termen din motive justificate care ţin de activitatea autorității fiscale sau a organului fiscal și care pun contribuabilul fie în imposibilitatea de a-și îndeplini o obligație la termenul legal, fie îi creează dificultăți în respectarea termenului de îndeplinire a obligației.
    Prin urmare, se propune ca prelungirea acestor termene să se facă astfel: a) prin ordin al ministrului finanțelor publice, în cazul creanţelor fscale administrate de organul fiscal central; b) prin ordin al ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice cu avizul Ministerului Finanţelor Publice, în cazul creanţelor fiscale administrate de organul fiscal local; c) prin ordin al ministrului de resort sau al conducătorului instituţiei publice, după caz, cu avizul Ministerului Finanţelor Publice, în cazul creanţelor fiscale administrate de către alte instituţii/autorităţi publice care au calitatea de organe fiscale.
  • În vederea asigurării unei mai bune aplicări a prevederilor legale referitoare la momentul de la care începe să curgă termenul în care contribuabilul are obligaţia de a depune declaraţia de înregistrare fiscală, se propune, la art. 82, reglementarea diferenţiată a acestui moment.
    Pentru a facilita îndeplinirea de către instituţiile de credit a obligaţiei de transmitere a unor informaţii complete privind identificarea nerezidenţilor pentru care deschid conturi bancare, se impune reglementarea la art. 83 a obligaţiei instituţiilor de credit de a solicita organului fiscal atribuirea codului de identificare fiscală în cazul persoanelor fizice si juridice nerezidente care nu deţin un asemenea cod.
  • În vederea asigurării unei mai bune predictibilităţi a textului de lege, se propune reglementarea la art. 85 a datei de la care curge termenul de îndeplinire a obligaţiei de declarare a sediilor secundare de către contribuabili/plătitori. De asemenea, în scopul clarificării, simplificării şi diminuării numărului de documente justificative ce trebuie anexate de către contribuabil/plătitor pentru îndeplinirea obligaţiilor declarative, este necesară modificarea prevederilor actuale. Astfel, este necesară exonerarea contribuabilului/plătitorului de obligaţia depunerii la organul fiscal central de copii ale documentelor doveditoare ale informaţiilor înscrise în declaraţie, în situaţia în care organul fiscal deţine deja documente doveditoare ale informaţiilor înscrise în declaraţie.
  • În vederea respectării principiilor eficienţei şi oportunităţii şi ţinând cont de faptul că, în forma actuală a actului normativ, condiţia de reactivare a contribuabililor declaraţi inactivi de a funcţiona la domiciliul fiscal declarat trebuie îndeplinită obligatoriu chiar şi în situaţia în care îndeplinirea acesteia reprezintă o informaţie redundantă corelativ la situaţiile care au condus la inactivarea contribuabilului (spre exemplu inactivitatea temporară înscrisă la registrul comerţului;, durata de funcţionare a societăţii este expirată; sau situaţia în care societatea nu mai are organe statutare;), se propune modificarea art. 92 alin.(5) din Codul de procedură fiscală.
  • Se propune la art. 103 reglementarea competenţei preşedintelui A.N.A.F. de a stabili, prin ordin, tipurile de declaraţii fiscale care urmează a fi transmise obligatoriu prin mijloace electronice. Acest demers ar statua totodată, tendinţa existentă în acest moment în rândul contribuabililor de a depune electronic declaraţiile, ponderea acestora fiind extrem de ridicată, respectiv 85%.
  • Se propune la art. 103 reglementarea expresă a faptului că, declarațiile fiscale depuse la un organ fiscal central/local necompetent, sunt considerate ca fiind depuse la data depunerii acestora la organul fiscal necompetent. Pe cale de consecință, se propune totodată şi reglementarea expresă a obligativităţii organului fiscal necompetent de a transmite respectivele declarații fiscale la organul fiscal competent într-un termen de 5 zile lucrătoare de la data depunerii declarației.
  • Reglementarea la art. 134 a posibilităţii încheierii, pe perioada unei inspecții fiscale, de către organele de inspecţie fiscală desemnate cu efectuarea inspecției fiscale, a unui proces-verbal de control inopinat, ori de câte ori în alte proceduri sunt necesare constatări în legătură cu operațiuni și obligații supuse inspecției fiscale în derulare.
  • Se propune a se evita eventualele inechități prin calcularea unor obligații fiscale accesorii în cazul în care organul fiscal comunică contribuabilului decizii de impunere emise în baza unei declaraţii fiscale după expirarea termenelor de plată prevăzute de Codul fiscal sau alte legi care reglementează creanţe fiscale. În acest sens, se propune la art. 155 reglementarea unui termen de scadenţă special în funcţie de data comunicării deciziei. Prevederea urmează a se aplica numai dacă contribuabilul depune declaraţia fiscală în baza căreia urmează să se emită decizia de impunere în termenul prevăzut de lege.
  • Se propune la art. 160 reglementarea modului în care organul fiscal ia la cunoştinţă despre finalizarea procedurii succesorale şi împărţirea bunurilor succesorale, precum şi reglementarea accesului organelor fiscale la registrele naţionale notariale. În acest context, modul de acces la registrele naţionale notariale va face obiectul de reglementare al unui ordin al ministrului finanţelor publice, aplicabil organelor fiscale centrale, precum şi al unui ordin al ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice, aplicabil organelor fiscale locale, ambele ordine urmând a fi avizate de Uniunea Națională a Notarilor Publici.
    Se propune la art. 162 reglementarea altor termene de publicare a listei debitorilor care înregistrează obligații fiscale restante la bugetul local, respectiv semestrial în funcție de termenele de plată a impozitului pe clădiri, teren, mijloace de transport, în considerarea faptului că aceste creanțe fiscale dețin cea mai mare pondere în veniturile bugetelor locale. Totodată, se propune completarea textului cu o regulă referitoare la competența de stabilire a plafonului obligațiilor fiscale ce urmează a fi incluse în listă în cazul creanțelor administrate de alte instituții sau autorități publice și care, potrivit art. 1 pct. 30, au calitatea de organe fiscale.
    Ţinând cont de faptul că, în prezent, este deja reglementată posibilitatea de achitare a impozitelor şi taxelor prin intermediul cardului bancar, şi pentru a se evita eventualele paralelisme sau neconcordanţe, nu mai este necesară emiterea unui nou act normativ care să prevadă plata creanţelor fiscale de către persoanele fizice prin intermediul cardurilor bancare. Ca urmare, este necesară abrogarea tezei a 2-a din conţinutul art. 163 alin. (11) lit. d).
    Se propune la art. 165 ca, pentru diferenţele de obligaţii fiscale principale stabilite de organul fiscal competent, precum şi pentru obligaţiile fiscale accesorii, stingerea să se realizeze în funcție de data comunicării acestora contribuabilului plătitorului pentru a se asigura o abordare unitară între data stingerii prin plată și data stingerii prin compensare.
  • Se propune includerea în sfera de aplicare a penalităţii de nedeclarare reglementată la art. 181 şi a obligaţiei fiscale principale stabilite prin decizie de impunere emisă urmare procedurii de verificare a situaţiei fiscale personale. Totodată, se propune şi regula de calcul a penalităţii de nedeclarare în acest caz, regulă care ţine cont de sfera de aplicare a procedurii de verificare a situaţiei fiscale personale.
  • Eliminarea de la art. 191 a trimiterii la certificatul de atestare emis de organul fiscal local reglementat la art. 159, pentru a se asigura corelarea textului cu procedura eșalonării aplicabilă de către organul fiscal central.
  • Se propune modificarea art. 199 în sensul introducerii unui nou alineat care să prevadă faptul că, în cazul contribuabililor care beneficiază de eșalonarea la plată a obligațiilor fiscale nedeclarate și datorează penalitate de nedeclarare, în cazul pierderii valabilităţii eşalonării la plată, pentru sumele rămase de plată din eşalonarea să se datoreze doar penalitatea de nedeclarare, nu și penalitatea de 5% prevăzuta la art. 198.
  • Eliminarea din denumirea marginală a art. 201 a sintagmei majorări de întârziere, pentru a se asigura corelarea acesteia cu chiar conținutul textului art. 201.
  • În scopul îmbunătățirii predictibilității normei prevăzută la art. 233. alin. (1) lit. d), și asigurarea unei aplicări corespunzătoare de către cei ce doresc accesarea măsurii de suspendare a executării silite prin hotărâre a Guvernului pe o perioadă de cel mult 6 luni, este necesară precizarea condițiilor în care poate fi aprobată măsura, respectiv cu respectarea legislației naționale și europene în materie de ajutor de stat.
  • Se propune modificarea lit. l) de la alin. (4) al art. 250 în sensul precizării aplicării condiţiei referitoare la obligaţiile fiscale restante în raport cu organul fiscal emitent al anunţului, respectiv cel care organizează licitaţia. În plus, pentru o mai bună claritate a normei se precizează şi momentul la care trebuie îndeplinită condiţia, respectiv sfârşitul lunii anterioare datei licitaţiei. În acest context, nu se mai impune prezentarea de către persoanele interesate a unui document doveditor privind situaţia obligaţiilor fiscale, întrucât organul fiscal care organizează licitaţia deţine informaţii cu privire la situaţia persoanei în cauză. În acest caz, organul fiscal trebuie să procedeze la verificarea informaţiei prin consultarea evidenţei sale fiscale.
  • Se propune completarea alin. (2) al art. 255 cu o regulă conform căreia, în cazul reluării procedurii licitaţiei în cazul bunurilor imobile care nu au fost vândute la a 4-a etapă a unei licitaţii anterioare, să nu se mai reia toate etapele de licitaţie, iar bunul să poată fi vândut la cel mai mare preţ oferit. Totodată, se propune ca la a 4-a etapă a unei licitaţii bunul să nu poată fi vândut la un preţ mai mic decât cuatumul taxei de participare la licitaţie. De asemenea, se propune ca atât la a 4-a etapă a licitaţiei, cât şi la reluarea procedurii licitaţiei, bunurile imobile să nu poată fi vândute sub preţul de pornire al licitaţiei, în situaţia în care se prezintă un singur ofertant.
  • În scopul eliminării dificultăţilor apărute în practică, se propune la art. 257 reglementarea unui termen pentru virarea sumelor realizate prin executare silită efectuată de organul fiscal central, în situaţia în care alte autorităţi publice transmit către acesta titluri executorii în vederea recuperării.
  • Se propune completarea art. 272 cu un nou alineat care să reglementeze competenţa de soluţionare a contestaţiilor formulate împotriva unor decizii de accesorii, în cazul în care accesoriile sunt aferente unor obligaţii fiscale principale individualizate într-o decizie de impunere ce face obiectul unei contestaţii.
  • În situația în care un act administrativ fiscal prin care sunt individualizate obligații fiscale principale este suspendat la executare în condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, se propune, pentru eliminarea interpretărilor, reglementarea expresă la art. 278 a faptului că toate efectele suspendării să se răsfrângă şi asupra actului administrativ prin care s-au individualizat obligaţiile accesorii aferente obligaţiilor principale suspendate la executare. O astfel de soluţie legislativă ar avea ca fundament principiul de drept potrivit căruia accesoriul urmează soarta principalului (accesorium sequitur principale), astfel că, având în vedere faptul că actul administrativ ce stabileşte obligaţiile accesorii este un act subsecvent celui suspendat la executare, efectele suspendării ar trebui să se răsfrângă şi asupra acestui act subsecvent, inclusiv neînregistrarea în cuprinsul certificatului de atestare fiscală a obligațiilor fiscale accesorii.
  • Se propune la art. 278 extinderea regimului accesoriilor în cazul suspendării unui act administrativ fiscal dispusă potrivit Legii nr. 554/2004 şi la penalitatea de nedeclarare, nu numai la penalitatea de întârziere.
  • Se propune clarificarea textului art. 281 alin. (5) din Codul de procedură fiscală în sensul că dacă contestația formulată de contribuabil împotriva unui act administrativ fiscal nu a fost soluționat în termen de 6 luni de la data depunerii, contribuabilul să aibă posibilitatea de a se adresa în vederea anulării actului, la instanța de contencios administrativ competentă.
  • Raportat la rectificarea adusă Directivei 2014/107/UE, în sensul înlocuirii cuvântului ”precauție” cu cuvintele ”diligență fiscală”, este necesară înlocuirea termenului ”precauție” cu sintagma ”diligență fiscală” în textul art. 62 alin. (2) lit. e), precum și în cuprinsul anexelor 1 și 2 ce fac parte integrantă din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, în vederea asigurării conformării rectificării aduse Directivei nr. 2014/107/UE.
  • În decembrie 2015 a fost aprobată Directiva 2015/2376 a Consiliului de modificare a Directivei 2011/16/UE în ceea ce priveşte schimbul automat obligatoriu de informaţii în domeniul fiscal. Scopul acestei directive a fost de a garanta că Directiva 2011/16/UE prevede o cooperare administrativă cuprinzătoare și eficace între administrațiile fiscale, reglementând schimbul automat obligatoriu de informații privind deciziile transfrontaliere în avans și acordurile de preț în avans, acestea din urmă fiind un tip specific de decizii transfrontaliere în avans utilizate în domeniul prețurilor de transfer. Schemele create în funcție de sistemul de impozitare care conduc la un nivel scăzut de impozitare a venitului în statul membru care emite decizia, pot cauza reducerea considerabilă a veniturilor impozitate în alte state membre implicate, erodând astfel bazele impozabile ale acestora. Directiva obligă statele membre să schimbe în mod automat informații de bază privind deciziile transfrontaliere în avans și acordurile de preț în avans cu toate celelalte state membre. Acest lucru se bazează pe principiul conform căruia alte state membre sunt mai în măsură să evalueze impactul potențial și pertinența unor astfel de decizii decât statul membru care emite decizia. În cazurile corespunzătoare, statele membre care primesc informațiile pot solicita informații suplimentare mai detaliate.
    Totodată, directiva a fost special concepută pentru a permite ca schimbul de informaţii privind deciziile să se bazeze pe toate normele existente din Directiva 2011/16/UE referitoare la modalităţile practice pentru schimbul de informaţii, inclusiv utilizarea de formulare-tip. În mod concret, prin această directivă s-au reglementat în principal următoarele: – domeniul de aplicare și condițiile pentru schimbul automat obligatoriu de informații referitoare la tipurile de decizii fiscale și de acorduri privind prețurile de transfer, astfel cum sunt ele definite; – obligația autorităților competente ale unui stat membru de a comunica atât autorităților competente ale tuturor celorlalte state membre, cât şi Comisiei Europene, prin schimb automat, informații despre decizii fiscale şi acordurile de preţ în avans pe care le emit sau le modifică după data de 1 ianuarie 2017 ; – faptul că obligaţia de comunicare a deciziilor fiscale către toate statele membre se aplică şi pentru deciziile fiscale emise într-o perioadă de 5 ani înainte de data de 1 ianuarie 2017 şi care sunt încă valabile la această dată; – crearea de către Comisia Europeană a unui registru central securizat accesibil tuturor statelor membre și Comisiei Europene în care statele membre ar urma să încarce și să stocheze informațiile, în loc să le transmită prin e-mail. Acest registru central va facilita schimbul de informații și va sprijini statele membre pentru a studia și a reacționa la deciziile schimbate între ele, sporind eficienţa utilizării resurselor şi evitând necesitatea ca fiecare stat membru să efectueze modificări similare ale sistemului său de stocare a informațiilor. – data de 1 ianuarie 2017 ca dată de la care statele membre urmează să aplice aceste prevederi.
  • Se propune corelarea prevederilor cu privire la sancţionarea contravenţiilor prevăzute la art. 336 alin. (1) lit. i) şi lit. j), cu noua reglementare propusă la art. 61.
  • Pentru claritatea şi aplicarea unitară a textului se propune introducerea unor precizări referitoare la aplicarea prevederilor art. 213 alin. (8), în sensul reglementării exprese a faptului că dispoziţiile art. 213 alin. (8) se aplică şi măsurilor asigurătorii dispuse de organul fiscal înainte de 1 ianuarie 2016 şi pentru care organul de urmărire penală fie a instituit măsurile asigurătorii înainte de 1 ianuarie 2016, conform Legii nr. 135/2010, fie a instituit/va institui măsuri asigurătorii după 1 ianuarie 2016.

Documente anexate:
Proiect Lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală – publicat în data de 25.05.2016
Expunere de motive

Articol despre

Distribuie pe




Articole recomandate