Cele mai importante metode de interpretare folosite sunt urmatoarele*:

a) Interpretarea gramaticala sau literala; ea se bazeaza pe procedeele de analiza morfologica si sintactica a textului, pornind de la sensul gramatical al cuvintelor folosite. Aceasta presupune clarificarea in prealabil a problemei terminologiei juridice, intelesul unor termeni si expresii utilizate intr-un text juridic poate fi acelasi cu cel din limbajul obisnuit sau poate fi diferit. Uneori legiuitorul insusi explica in text sensul unor termeni pentru a asigura intelegerea lor corecta si uniforma. În lipsa unei astfel de explicatii organele de aplicare a dreptului se folosesc de interpretarea data de practica sau de doctrina, pornind de la intelesul curent al acelor termeni.

b) Interpretarea sistemica/ sistematica. Ea se bazeaza in stabilirea intelesului unor norme pe coroborarea lor cu alte norme, fie apartinand aceleiasi institutii juridice sau ramuri de drept, fie apartinand unor institutii sau ramuri diferite. Necesitatea aplicarii metodei sistemice decurge din caracterul de sistem al dreptului dintr-un stat, el constituind nu o simpla insumare de norme, ci o unitate alcatuita din parti interdependente. Astfel, normele din partea speciala a unui cod nu pot fi intelese daca sunt rupte de normele din partea generala a aceluiasi cod, normele obisnuite nu pot fi rupte de principiile generale de drept, normele tuturor ramurilor de normele dreptului constitutional. Utilitatea acestei metode este mai evidenta in cazul normelor  incomplete (norme de trimitere, de referire si in alb), care isi intregesc continutul cu ajutorul interpretarii sistematice.

c) Interpretarea istorica. Ea se bazeaza pe cercetarea conditiilor istorice, social-politice etc. care au determinat adoptarea unui act normativ (occasio legis) si in functie de aceste conditii pe determinarea scopurilor urmarite de legiuitor (ratio legis). Aceasta presupune studiul izvoarelor de documentare, al materialelor pregatitoare ale adoptarii actului, al expunerii de motive, al discutiilor care s-au purtat cu ocazia dezbaterii respectivului act in parlament, presa, lucrari de specialitate. Daca actul normativ are un preambul si o introducere, acestea ofera ele insele informatiile necesare pentru stabilirea cauzelor si scopurilor elaborarii actului.

d) Interpretarea logica. Se bazeaza pe aplicarea regulilor logicii formale. Ea nu poate fi separata de celelalte metode de interpretare, deoarece chiar interpretarea istorica sau sistemica se sprijina pe utilizarea de rationamente si judecati. Vom exemplifica cu cateva dintre aceste rationamente logice:

-rationamentul “a pari” permite deducerea unor consecinte in urma analogiei care se face intre doua situatii asemanatoare, in absenta unei reguli exprese care s-o reglementeze pe una dintre ele.

-rationamentul “per a contrario” permite deducerea din opozitia unei ipoteze a opozitiei unor consecinte: daca o regula este subordonata intrunirii unor conditii, regula inversa trebuie sa se aplice daca aceste conditii nu sunt reunite.

-rationamentul “a fortiori” are la baza postulatul ca cine poate mai mult poate si mai putin.

-rationamentul “ad absurdum” porneste de la demonstrarea imposibilitatii logice a unei situatii, consecinta fiind ca numai o alta solutie este posibila

e) Interpretarea teleologica sau dupa scop se bazeaza pe finalitatea actului normativ interpretat. Aceasta solicita creativitatea interpretului. Prin natura ei, metoda teleologica reclama utilizarea ei in paralel cu celelalte, caci intentia legiuitorului poate fi gasita si din coroborarea normei in cauza cu alte norme, si cercetandu-se contextul adoptarii ei si raportandu-ne la litera ei.

Asa cum afirma M. Djuvara, creativitatea juristului trebuie sa fi temperata: el trebuie sa recurga la intelesul rational al legii, la traditia istorica, la lucrarile preparatorii, la principiile dreptului, la sentimentul de echitate prezumat si la nevoile vietii.

*sursa: cursul IDD Teoria generala a dreptului , Lect. univ. dr. Carmen LAZAR, (idd.euro.ubbcluj.ro)