Interviu cu Madalin Niculeasa, avocat, partener NNDKP. Articolul lunii in revista Curierul fiscal nr. 3/2011

Protagonistul interviului nostru din aceasta luna este domnul Madalin Niculeasa, avocat, partener la SCP Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen. Avand in vedere experienta semnificativa acumulata de acest in litigii de drept fiscal, dar si de civil, comercial, insolventa si dreptul muncii, ne-am gandit sa aflam parerea dansului despre un subiect care a nascut unele controverse in doctrina. Acesta se refera la obiectul actiunii in contencios administrativ si vizeaza actele administrative fiscale, in conditiile in care Codul de procedura fiscala consacra o procedura prealabila si obligatorie sesizarii instantei de contencios administrativ.

1. O problema care a nascut foarte multe controverse in doctrina este cea referitoare la nesolutionarea, in termenul legal, a contestatiei formulate, pe cale administrativa, impotriva actelor administrative fiscale. In practica instantelor judecatoresti s-a decis constant ca obiect al actiunii in contencios administrativ este decizia de solutionare a contestatiei. Ca urmare, intr-o asemenea situatie, instantele judecatoresti nu au solutionat fondul contestatiei, ci au obligat organul fiscal sa solutioneze contestatia. Care este opinia dumneavoastra cu privire la aceasta practica a instantelor judecatoresti?

Sustinerea instantelor judecatoresti conform careia anularea raportului de inspectie fiscala si a deciziei de impunere nu se poate realiza decat daca organul fiscal a solutionat contestatia administrativa formulata impotriva acestora este nelegala, incompleta si nu tine seama de raportul dintre Codul de procedura fiscala si Legea contenciosului administrativ.

(i) Esential: Faza administrativa a litigiilor de contencios administrativ si fiscal este carmuita de Codul de procedura fiscala, in timp ce faza judecatoreasca a acestor categorii de litigii este guvernata legislativ de Legea contenciosului administrativ.

Contenciosul administrativ este definit de art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004 ca fiind „activitatea de solutionare de catre instantele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor in care cel putin una dintre parti este o autoritate publica, iar conflictul s-a nascut fie din emiterea sau incheierea, dupa caz, a unui act administrativ, in sensul prezentei legi, fie din nesolutionarea in termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim”.

In acelasi sens trebuie mentionate si prevederile art. 126 alin. (6) din Constitutia Romaniei, revizuita, in acord cu care „controlul judecatoresc al actelor administrative ale autoritatilor publice, pe calea contenciosului administrativ este garantat, cu exceptia celor care privesc raporturile cu Parlamentul, precum si a actelor de comandament cu caracter militar”.

In sensul prevederilor constitutionale mai sus mentionate sunt si prevederile art. 52 alin. (1) din Constitutia Romaniei, revizuita, potrivit carora „Persoana vatamata intr-un drept al sau sau intr-un interes legitim, de o autoritate publica, printr-un act administrativ sau prin nesolutionarea in termenul legal a unei cereri, este indreptatita sa obtina recunoasterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului si repararea pagubei”, Decizia Curtii Constitutionale nr. 137/1994 a stabilit ca „este de retinut ca in Constitutie sunt consacrate doua institutii traditionale ale dreptului administrativ, denumite in doctrina contenciosul administrativ si tutela administrativa. Institutia contenciosului administrativ cuprinde ansamblul de reguli ale exercitarii de catre persoanele vatamate a unei actiuni directe, in fata instantelor judecatoresti competente, impotriva unui act administrativ apreciat a fi ilegal sau, dupa caz, impotriva refuzului unei autoritati publice de a solutiona o cerere in termenul prevazut de lege. In acest fel, institutia contenciosului administrativ apare ca fiind o garantie a drepturilor si libertatilor cetatenilor impotriva eventualelor abuzuri ale autoritatilor publice. Astfel, in art. 48 alin. (1) din Constitutie se prevede ca «Persoana vatamata intr-un drept al sau de o autoritate publica, printr-un act administrativ sau prin nesolutionarea in termenul legal a unei cereri, este indreptatita sa obtina recunoasterea dreptului pretins, anularea actului si repararea pagubei». In alin. (2) al aceluiasi articol se precizeaza ca se stabilesc prin lege organica conditiile si limitele exercitarii acestui drept. Este adevarat ca nu a fost adoptata dupa intrarea in vigoare a Constitutiei o noua lege a contenciosului administrativ, dar exista Legea nr. 29/1990 care, cu modificarile implicite impuse de Constitutie si cu cele exprese aduse prin Legea nr. 59/1993, reglementeaza materia”.

In consecinta, astfel cum rezulta din prevederile legale si constitutionale mai sus mentionate, atat legiuitorul ordinar, cat si legiuitorul constitutional au distins intre (i) faza administrativa si (ii) contenciosul administrativ-fiscal, pentru ca acesta din urma sa cuprinda doar procedura din fata instantelor judecatoresti.

Aceasta distinctie prezinta importanta din perspectiva incidentei in speta a doua acte normative, respectiv Codul de procedura fiscala si Legea nr. 554/2004, Legea contenciosului administrativ. Daca Legea nr. 554/2004 este dreptul comun in materia contenciosului administrativ, atat pentru faza administrativa, cat si pentru faza judecatoreasca, Codul de procedura fiscala cuprinde dispozitii derogatorii doar in ceea ce priveste faza administrativa; Titlul IX din Codul de procedura fiscala reglementeaza procedura de solutionare a contestatiilor formulate impotriva actelor administrative fiscale. Spre deosebire de Legea contenciosului administrativ, Codul de procedura fiscala nu cuprinde nicio procedura relativa la faza judecatoreasca de unde rezulta ca aceasta din urma etapa este carmuita legislativ exclusiv de catre Legea contenciosului administrativ.

In sensul celor de mai sus sunt si prevederile art. 1 alin. (3) coroborate cu prevederile art. 2 alin. (2) C.proc.fisc. in acord cu care Codul de procedura fiscala este dreptul comun pentru administrarea taxelor si impozitelor, administrare inteleasa ca fiind ansamblul activitatilor in legatura cu solutionarea contestatiilor impotriva actelor administrative fiscale. Cu alte cuvinte, legea de procedura fiscala este dreptul comun pentru procedura de solutionare a contestatiilor formulate impotriva actelor administrative fiscale, iar legea contenciosului administrativ este dreptul comun pentru procedura de solutionare a litigiilor in fata instantelor de contencios administrativ si fiscal.

(ii) Esential: Legea contenciosului administrativ se aplica in ceea ce priveste faza judecatoreasca inclusiv asupra litigiilor de contencios fiscal.

Dupa cum am mentionat anterior, procedura judecatoreasca a contenciosului administrativ este stabilita de Legea nr. 554/2004, Legea contenciosului administrativ. Aceasta lege se aplica in ceea ce priveste faza judecatoreasca inclusiv cu privire la litigiile fiscale, avand in vedere urmatoarele argumente de text:

a)      Art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ stabileste instanta competenta sa se pronunte asupra litigiilor fiscale, in raport de valoarea taxelor si impozitelor in litigiu; acelasi articol vorbeste despre sectiile de contencios administrativ si fiscal ale Tribunalului si Curtii de Apel. Din moment ce legea contenciosului administrativ stabileste drept criteriu de determinare a instantei competente valoarea taxelor si impozitelor in litigiu este evident faptul ca faza judecatoreasca a litigiilor fiscale intra in sfera de aplicare a acestei legi.

b)      Art. 1 alin. (3) coroborat cu art. 2 alin. (2) C.proc.fisc. dispun in mod expres ca legea de procedura fiscala este dreptul comun pentru administrarea taxelor si impozitelor inteleasa ca avand ca element component procedura de solutionare a contestatiilor formulate impotriva actelor administrativ-fiscale. Din moment ce Codul de procedura fiscala isi delimiteaza in mod expres sfera relatiilor sociale pentru care se considera drept comun, intrand in aceasta categorie doar faza administrativa de solutionare a contestatiilor administrative, este evident ca dreptul comun pentru faza judecatoreasca este Legea contenciosului administrativ.

c)      Art. 215 alin. (1) C.proc.fisc. dispune ca suspendarea executarii actului administrativ fiscal se realizeaza in conditiile Legii nr. 554/2004, Legea contenciosului administrativ. Daca dispunerea unei masuri temporare cum este suspendarea cade in competenta instantei de contencios administrativ, dupa procedura de contencios administrativ, este evident ca si masura definitiva de anulare a actului administrativ fiscal intra in sfera de aplicare a acestei legi.

d)     Art. 218 alin. (2) C.proc.fisc. dispune ca decizia de solutionare a contestatiei administrative se ataca la instanta de contencios administrativ competenta, in conditiile legii. Pornind de la faptul ca instanta de contencios administrativ solutioneaza litigiile de contencios administrativ in acord cu procedura stabilita de legea contenciosului administrativ, este evident faptul ca pentru litigiile de contencios fiscal se aplica legea contenciosului administrativ.

In consecinta, avand in vedere argumentele de text mai sus mentionate este evident faptul ca faza judecatoreasca a litigiului de contencios fiscal este normata de Legea contenciosului administrativ, ca drept comun aplicabil acestei proceduri pentru aceasta categorie de litigii.

(i) Esential: Titlul IX din Codul de procedura fiscala nu reglementeaza conditiile de admisibilitate pentru dreptul la actiune exercitat in materia contenciosului fiscal; cerintele dreptului la actiune in materia contenciosului fiscal sunt stabilite exclusiv de catre legea contenciosului administrativ.

Instanta judecatoreasca in mod nelegal a sustinut ca obiectul actiunii de contencios fiscal este stabilit de Titlul IX din Codul de procedura fiscala, fara sa tina seama de faptul ca obiectul actiunii privind anularea unui act administrativ fiscal este determinat de Legea contenciosului administrativ.

Aceasta concluzie rezulta cu prisosinta din faptul ca procedura judecatoreasca de solutionare a litigiilor fiscale este contemplata in mod exhaustiv de prevederile Legii contenciosului administrativ, si nu de dispozitiile Codului de procedura fiscala.

Prevederile art. 218 C.proc.fisc., in acord cu care impotriva deciziei de solutionare a contestatiei administrative se poate formula actiune in fata instantei de contencios administrativ, nu delimiteaza obiectul actiunii de contencios fiscal, ci stabilesc calea de atac care poate fi exercitata impotriva acestui act. De altfel, art. 218 alin. (2) C.proc.fisc. mentioneaza in mod expres faptul ca dreptul la actiune se exercita in „conditiile legii”, ceea ce trimite direct la cerintele Legii contenciosului administrativ.

Se poate sustine in mod rezonabil faptul ca legea de procedura fiscala stabileste obiectul contestatiei administrative si conditiile de exercitare a acestei proceduri, insa in niciun caz nu se poate sustine ca aceasta lege delimiteaza regimul juridic al obiectului actiunii de contencios fiscal.

Dupa cum am aratat anterior, legea contenciosului administrativ are prevederi legale exprese cu privire la cerintele exercitarii actiunii de contencios fiscal, situatie in care trimiterea instantei de fond la prevederile Codului de procedura fiscala pentru solutionarea judecatoreasca a cauzei este lipsita de orice suport legal.

De eos quod plerumque fit. Legiuitorul reglementeaza situatiile cel mai des intalnite in practica, ceea ce inseamna ca reglementarea de catre Codul de procedura fiscala doar a situatiei in care organul fiscal solutioneaza contestatia administrativa nu inseamna ca judecatorul trebuie sa dea denegare de dreptate, respingand actiunea pentru ca ipoteza nesolutionarii contestatiei administrative nu este reglementata, ci trebuie sa aiba in vedere dreptul comun in materia actiunii judiciare, astfel cum acesta este stabilit de Legea contenciosului administrativ.

Daca instanta admite ca legea de procedura fiscala constituie dreptul comun pentru dreptul la actiune inclusiv in ipoteza in care contestatia administrativa este solutionata, aceasta constatare nu inseamna ca pentru lipsa deciziei de solutionare a contestatiei administrative instanta judecatoreasca este indrituita sa respinga actiunea ca inadmisibila intrucat o astfel de ipoteza nu este reglementata de Codul de procedura fiscala.

In concluzie, intrucat contenciosul fiscal este reglementat exclusiv de Legea contenciosului administrativ in ceea ce priveste exercitarea dreptului la actiune in fata instantei judecatoresti competente, se poate argumenta in mod intemeiat si faptul ca obiectul actiunii de contencios fiscal este determinat cu ajutorul Legii de contencios administrativ, si nu in baza Codului de procedura fiscala.

(i) Esential: Legea contenciosului administrativ impreuna cu art. 52 din Constitutia Romaniei revizuita dispune in mod expres ca in situatia nesolutionarii in termen a contestatiei administrative formulate, contribuabilul are dreptul de a solicita analiza pe fond a cauzei sale de catre instanta judecatoreasca competenta.

Articolul 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 asimileaza actelor administrative tipice si nesolutionarea in termenul legal a unei cereri, adica in cazul de fata nesolutionarea contestatiei administrative in termenul legal de 45 de zile. Cu alte cuvinte, legiuitorul a asimilat actelor administrative tipice si nesolutionarea contestatiei in termenul legal de 45 de zile.

Articolul 1 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ dispune in mod expres ca orice persoana vatamata intr-un drept al sau prin nesolutionarea in termenul legal a cererii se poate adresa instantei de contencios administrativ. Dupa cum rezulta din prevederile legale exprese, Legea contenciosului administrativ da dreptul persoanei vatamate printr-un act administrativ atipic – nesolutionarea in termenul legal a contestatiei – sa sesizeze instanta de contencios administrativ.

Decizia de indrumare nr. 5/1970 pronuntata de Tribunalul Suprem stabileste in mod clar ca „actiunea celui vatamat printr-un act administrativ ilegal poate fi introdusa numai daca s-a adresat in prealabil organului administrativ care a emis actul, fara a fi obtinut restabilirea legalitatii si numai dupa expirarea termenului prevazut de lege pentru rezolvarea reclamatiei”.

Nu in ultimul rand trebuie mentionate si prevederile art. 52 alin. 2) din Constitutia Romaniei, revizuita, in acord cu care „Persoana vatamata intr-un drept al sau sau intr-un interes legitim, de o autoritate publica, printr-un act administrativ sau prin nesolutionarea in termenul legal a unei cereri, este indreptatita sa obtina recunoasterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului si repararea pagubei”. Dupa cum rezulta din prevederile constitutionale mentionate, art. 52 permite in mod expres contribuabilului sa se adreseze instantei judecatoresti in situatia nesolutionarii in termenul legal a contestatiei administrative solicitand anularea actului si repararea pagubei.

(i) Esential: Nesolutionarea in termenul legal a contestatiei administrative da dreptul contribuabilului sa introduca actiunea in instanta pentru a obtine anularea actelor administrative initiale si solutionarea cauzei pe fond.

Piramida legislativa cu privire la acest drept se fundamenteaza pe prevederile art. 52 alin. (2) din Constitutia Romaniei revizuita care dispun in mod expres ca contribuabilul poate solicita anularea actului vatamator in situatia in care contestatia administrativa nu a fost solutionata in termenul de 45 de zile stabilit de Codul de procedura fiscala.

Ulterior, prevederile constitutionale sunt dezvoltate de art. 1 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ care dispune in mod expres ca persoana vatamata prin nesolutionarea in termen a contestatiei administrative se poate adresa instantei de contencios administrativ pentru anularea actului, recunoasterea dreptului pretins si repararea pagubei ce i-a fost cauzata.

Articolul 8 din Legea nr. 554/2004 dispune ca persoana vatamata care nu a primit niciun raspuns in termenul de 45 de zile la contestatia administrativa se poate adresa instantei de contencios administrativ pentru a solicita anularea in tot sau in parte a actului si repararea pagubei cauzate. Trebuie precizat ca art. 8 este intitulat „Obiectul actiunii judiciare” si vorbeste in mod expres despre situatia de fapt dedusa judecatii, adica nesolutionarea in termen a contestatiei administrative si formularea unei actiuni pe fondul cauzei.

De altfel, art. 11 din Legea contenciosului administrativ stabileste termenul de introducere a actiunii in contencios fiscal prin raportare la data expirarii termenului de solutionare a plangerii prealabile.

In concluzie, nesolutionarea in termenul legal a contestatiei administrative da dreptul contribuabilului sa introduca actiune de contencios fiscal pentru a obtine verificarea pe fond a cauzei.

(i) Esential: Contenciosul fiscal roman este un contencios de plina jurisdictie care permite instantei judecatoresti sa analizeze fondul cauzei atunci cand organul administrativ nu a solutionat in termenul legal contestatia administrativa.

Solutia instantei de fond este inadmisibila fata de dispozitiile art. 18 alin. (1), coroborat cu art. 8 alin. (1) si art. 1 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, care consacra un contencios de plina jurisdictie.

Cu alte cuvinte, in cazul actelor administrative asimilate definite de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 (nesolutionarea in termenul legal a unei cereri sau refuzul nejustificat de solutionare a cererii), instanta poate sa impuna autoritatii publice obligatii de „a face”, in sensul ca aceasta va putea fi obligata sa emita un anumit act administrativ la care reclamantul era indreptatit sau sa elibereze orice alt inscris necesar pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim pretins.

Insa atunci cand autoritatea publica a emis deja un act administrativ considerat vatamator pentru reclamant, instanta este obligata sa verifice in totalitate legalitatea acelui act dedus judecatii si, in functie de constatarile sale, sa-l anuleze total sau partial sau sa-l mentina. Instanta nu poate sa retrimita actul administrativ autoritatii emitente, care s-a pronuntat deja o data, in vederea reconsiderarii lui.

Asa cum, in situatia actelor administrative asimilate, instanta de contencios administrativ nu poate hotari continutul actului si nici conditiile in care organul administrativ ar urma sa rezolve cererea, putand numai sa oblige autoritatea publica sa emita actul administrativ, intrucat in caz contrar s-ar incalca principiul separatiei puterilor in stat, tot in temeiul aceluiasi principiu, instanta nu poate sa retrimita actul administrativ deja emis organelor emitente spre a se pronunta a doua oara asupra legalitatii lui, aceasta fiind atributia exclusiva a instantei in etapa judiciara a contenciosului administrativ.

In intreaga reglementare a Legii nr. 554/2004 nu exista solutia casarii cu trimitere catre autoritatile publice emitente. Legea nr. 554/2005, art. 52 din Constitutie, precum si dispozitiile speciale in materia solutionarii contestatiilor in materie fiscala, cuprinse in art. 205-218 C.proc.fisc. dau posibilitatea autoritatii publice sa se pronunte o singura data asupra actului administrativ in procedura prealabila administrativa. Actul pronuntat in procedura prealabila va fi cenzurat de instanta judecatoreasca chiar si atunci cand autoritatea publica nu s-a pronuntat pe fond.

Aceasta cu atat mai mult cu cat procedura de solutionare a contestatiilor in materie fiscala este o procedura administrativa, care presupune parcurgerea ei ca o procedura prealabila, astfel cum rezulta in mod expres din dispozitiile art. 205 C.proc.fisc si din doctrina juridica in materie [1. M.I. Niculeasa, Solutionarea contestatiilor in materie fiscala, Ed. C.H. Beck, Bucuresti, 2009, p. 189-202.] , si nu o procedura administrativ-jurisdictionala, ale carei trasaturi s-ar fi apropiat mai mult de judecata in prima instanta.

Intreaga doctrina juridica in materie [2. Th. Mrejeru, Contenciosul administrativ. Doctrina. Jurisprudenta, Ed. All Beck, Bucuresti, p. 117-120; in acelasi sens, A. Iorgovan, L. Visan, A. Ciobanu, D. Pasare, Legea contenciosului administrativ (cu modificarile si completarile la zi). Comentariu si jurisprudenta, Ed. Universul Juridic, Bucuresti, 2008, p. 310-319; G. Bogasiu, Legea contenciosului administrativ comentata si adnotata, p. 281-296; D.C. Dragos, Legea contenciosului administrativ. Comentarii si explicatii, Ed. All Beck, Bucuresti, 2005, p. 286-290.] este consecventa in a aprecia: „controlul pe care il exercita instantele judecatoresti asupra activitatii autoritatilor administrative, in baza Legii contenciosului administrativ, este un control de plina jurisdictie. In aceste conditii, instantele judecatoresti pot sa adopte orice masura, avand drept scop restabilirea legalitatii incalcate” si „instanta judecatoreasca are o competenta deosebit de larga in controlul legalitatii actelor administrative”.

De asemenea, in practica instantelor de judecata in mod constant s-a decis ca: „Prevederile art. 1 alin. (1) si (2), art. 8 si art. 18 din Legea nr. 554/2004 instituie un contencios subiectiv de plina jurisdictie, in cadrul caruia controlul exercitat de instanta de contencios administrativ nu se limiteaza la aspectele formale ale raportului juridic dedus judecatii (…) instanta putand ordona masuri pentru restabilirea dreptului sau a interesului legitim vatamat, iar nu doar sa oblige autoritatea sa reevalueze cererea care i-a fost adresata” (I.C.C.J., sect. cont. adm. fisc., dec. nr. 2581/18.05.2007) si, de asemenea, ca „prin dispozitiile constitutionale [art. 52 alin. (1) din Constitutia Romaniei] si legale (art. 1 si art. 18 din Legea nr. 554/2004) s-a instituit un contencios subiectiv de plina jurisdictie care nu se limiteaza la dimensiunea formala a legalitatii actului administrativ. A accepta teza contrara ar echivala cu o golire de continut a acestor dispozitii” (I.C.C.J., sect. cont. adm. fisc., dec. nr. 476/25.01.2007).

In acelasi sens este si jurisprudenta CEDO; amintim cauza Glod impotriva Romaniei, solutionata prin hotararea din 16 septembrie 2003, in care Curtea Europeana a Drepturilor Omului a sanctionat Statul roman pentru incalcarea art. 6 din Conventia europeana pentru apararea drepturilor omului si libertatilor fundamentale, incalcare constand in refuzul instantelor de a examina legalitatea unei decizii administrative, retinand ca acest refuz „aduce atingere substantei dreptului de acces la justitie”, in acest fel persoana interesata suferind un prejudiciu care consta intr-o „pierdere reala de sansa”, dar si cauza Erkner si Hofauer c. Austriei din 23 aprilie 1987, in care Curtea Europeana a Drepturilor Omului a stabilit ca termenul rezonabil se apreciaza de la data exercitarii recursului administrativ.

2. Credeti ca se impune revizuirea actualelor reglementari astfel incat, intr-o situatie cum este cea descrisa mai sus, contribuabilul sa poata solicita instantelor judecatoresti solutionarea, pe fond, a contestatiei impotriva actului administrativ fiscal?

Dupa cum am aratat anterior, in ceea ce ne priveste exista suficiente argumente de drept pozitiv, inclusiv la nivel constitutional pentru a sustine in mod rezonabil ca la acest moment jurisprudenta instantelor judecatoresti este eronata. Nu modificarea dispozitiilor legale este problema sub acest aspect, ci vointa celui care aplica dispozitiile legale de a corobora cele trei acte normative care formeaza, sub acest aspect, piramida legislativa: Constitutia, Codul de procedura fiscala, Legea contenciosului administrativ.

Nu as pleda pentru modificarea dispozitiilor legale, intrucat un astfel de demers creeaza impresia, foarte des utilizata, ca nu exista dispozitii legale pentru a sustine o solutie anume. Or, in cazul de fata, atat prevederile constitutionale, cat si prevederile legale dispun inclusiv aceasta situatie.

Cel mult, in masura in care exista in continuare aspecte contradictorii pe aceasta problema, recursul in interesul legii sau o decizie interpretativa a Curtii Constitutionale pot fi solutia.

3. Care credeti ca vor fi efectele – pozitive sau negative – atat din perspectiva contribuabilului, cat si a organului fiscal, a unei asemenea reglementari?

In conditiile in care exista dispozitii legale care pot debloca aceasta stare de blocaj fiscal, consideram ca interpretarea in mod armonios a acestor prevederi legale poate avea consecinte inclusiv asupra accesului liber la justitie, care presupune solutionarea pe fond a cauzei. Intrucat solutionarea contestatiilor administrative intr-un interval legal de 45 de zile nu se realizeaza, fiind o realitate faptul ca in anumite situatii trec luni de zile pana ce contestatia administrativa este solutionata, iar prin rapoartele de inspectie fiscala de cele mai multe ori se constata creante fiscale in sarcina contribuabililor, sunt evidente consecintele economice asupra acestora din urma.

Mai mult, aceasta stare de lucruri trebuie coroborata si cu faptul ca in situatia in care creantele fiscale constatate de organele fiscale sunt anulate, fie pe cale administrativa, fie pe cale judecatoreasca, iar acestea au fost platite de catre contribuabil, dreptul acestuia de a incasa dobanzi pentru sumele platite se naste dupa momentul anularii. Cu alte cuvinte, intre momentul platii creantelor fiscale si momentul anularii acestora, dobanzile pentru contribuabil nu curg, acesta avand dreptul doar de la momentul anularii.

Caracterul executoriu al actului administrativ fiscal prevaleaza fata de dreptul contribuabilului de a primi dobanzi pentru sumele platite, creandu-se astfel o situatie de inegalitate evidenta intre situatia juridica si economica a autoritatii publice si situatia juridica a contribuabilului. Chiar daca regimul de putere publica poate justifica o astfel de inegalitate, proportia intre cele doua situatii, inclusiv in ceea ce priveste regimul juridic al acestora, este cat se poate de afectata.

Sub aspect economic, exista o stare de nemultumire fiscala a contribuabililor fata de imposibilitatea lor de a accede la instanta judecatoreasca pentru a se face dreptate, dublata si de faptul ca sumele aferente creantelor fiscale sunt executate intr-o perioada scurta de timp. Daca adaugam acestei stari de lucruri si abordarea trunchiata si formala a controlului fiscal rezultand situatii stranii de interpretare si aplicare a dispozitiilor legale, reiese o stare de neacceptat pentru anumiti contribuabili.

Caracterul executoriu al actului fiscal, dificultatile de suspendare a acestui act, inclusiv sub aspectul cautiunii prin raportare la accesul la justitie, inteles ca posibilitate de solutionare pe fond a cauzei si dreptul contribuabilului de a obtine dobanzi creeaza o situatie straina oricarei democratii juridice. Solutionarea in termenul legal a contestatiilor fiscale este o dovada de responsabilitate fiscala.

Articol publicat in revista Curierul fiscal nr. 3/2011, preluat cu acordul editurii C.H. Beck.


Madalin Niculeasa, avocat, partener la SCP Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen | Linkedin | Companie | Articole de specialitate |

1 COMENTARIU