Miercuri, 25 mai 2011, Ministerul Finantelor Publice (MFP) a publicat online pentru dezbatere publica Proiectul de Ordonanta de urgenta pentru modificarea si completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal si a altor prevederi financiar-fiscale.

Potrivit Notei de Fundamentare, schimbarile preconizate sunt urmatoarele:
– Avand in vedere necesitatea combaterii in regim de maxima urgenta a fraudei fiscale in domeniul comercializarii cerealelor si plantelor tehnice prin implementarea taxarii inverse pentru livrarea bunurilor din aceste categorii inainte de inceputul perioadei de recoltare, in care se manifesta cu preponderenta fenomenele evazioniste, masura va fi aplicata incepand cu data de 1 iunie 2011.
Conform angajamentelor asumate de Romania ca urmare a solicitarilor serviciilor Comisiei Europene in contextul procedurilor aferente obtinerii autorizarii pentru aplicarea acestei masuri, taxarea inversa pentru livrarea bunurilor din categoria cerealelor si a plantelor tehnice se aplica pe o perioada de doi ani de la data intrarii in vigoare a acesteia, mai exact pana la data de 31 martie 2013 inclusiv.

– O alta masura prevazuta de proiectul de act normativ vizeaza restrangerea sferei categoriilor de bunuri pentru care Romania a solicitat autorizarea pentru aplicarea unei masuri speciale de derogare de la prevederile articolului 193 din Directiva 2006/112/CE privind sistemul comun al taxei pe valoarea adaugata, numai pentru anumite bunuri din categoria cerealelor si a plantelor tehnice, respectiv grau, secara, orz, porumb, soia, rapita, floarea-soarelui si sfecla de zahar, tinand seama de recomandarile serviciilor Comisiei Europene in contextul demersurilor aferente unei astfel de autorizari.

Se propune modificarea si completarea articolul 160 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, precum si abrogarea articolul II, alineatul (1) din OUG nr. 54/2010 privind unele masuri pentru combaterea evaziunii fiscale.

De asemenea, MFP informeaza ca această ordonanta de urgenta va fi supusa aprobarii Guvernului in conditiile in care pe data de 27 mai 2011 Romania va obtine, conform procedurii tacite, autorizarea de catre Consiliul Uniunii Europene pentru aplicarea taxarii inverse pentru cereale si plante tehnice.

Documente, referinte anexate:
Informare MFP – 6 mai 2011:  MFP: Comisia Europeana a adoptat decizia de autorizare a Romaniei de a aplica taxarea inversa pentru porumb, grau, secara, floarea soarelui, orz, rapita, sfecla de zahar, soia si orzoaica
Proiect Ordonanta de urgenta pentru modificarea si completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal si a altor prevederi financiar-fiscale – publicat in data de 25.05.2011
Nota de fundamentare

1 COMENTARIU