COMUNICAT DE PRESA publicat de ANAF – nr. 1090597 / Data: 20.06.2011
A.N.A.F.: Depunerea electronica a declaratiei unice D112
Agentia Nationala de Administrare Fiscala (A.N.A.F.) informeaza ca, potrivit prevederilor Hotararii Guvernului nr.1397/2010, contribuabilii persoane fizice si juridice care au calitatea de angajator sau entitati asimilate angajatorului, incepand cu data de 1 iulie 2011, vor completa si depune formularul 112 – “Declaratia privind obligatiile de plata a contributiilor sociale, impozitului pe venit si evidenta nominala a persoanelor asigurate”, numai prin mijloace electronice de transmitere la distanta, pe portalul e-Romania,nemaifiind acceptat formatul hartie.
ATENTIE: Pentru depunerea declaratiei prin mijloace electronice de transmitere la distanta, angajatorii trebuie sa detina un certificat calificat, eliberat in conditiile Legii nr.455/2001 privind semnatura electronica sau sa imputerniceasca persoane care detin acest certificat.
Detalii privind obtinerea certificatelor calificate se gasesc pe site-ul ANAF, modulul “Declaratii electronice”.
Declaratia privind obligatiile de plata a contributiilor sociale, impozitului pe venit si evidenta nominala a persoanelor asigurate se completeaza/ valideaza cu ajutorul programelor de asistenta puse la dispozitia contribuabililor gratuit de unitatile fiscale sau descarcate de pe site-ul ANAF, la adresa www.anaf.ro.
Nedepunerea sau depunerea cu intarziere a formularului 112 constituie contraventie si se sanctioneaza potrivit prevederilor art. 219 din Codul de procedura fiscala.
Informatii detaliate se pot obtine la:
– birourile pentru asistenta contribuabililor din cadrul administratiilor finantelor publice;
– telefonic, la Centrul de asistenta a contribuabililor, la nr.0314039160;
– accesand pagina de Internet, www.anaf.ro.”

sursa: mfinante.ro – Directia de Comunicare, Relatii Publice si Mass-Media