Sistemul simplificat pentru plata impozitelor, contributiilor si taxelor catre bugetul general consolidat de catre persoanele fizice care sunt clienti ai bancilor comerciale a fost lansat de Ministerul Finantelor Publice in colaborare cu institutiile bancare. Sistemul a fost anuntat in 18 august 2011 prin comunicat de presa.

Practic, acest sistem simplificat de plata consta in incheierea unor conventii de colaborare intre MFP si institutiile bancare si dezvoltarea unei aplicatii de generare, printare si stocare a documentelor de plata, format standard denumit „Ordin de plata pentru Trezoreria statului – cont tranzitoriu (OPTT)”

- Publicitate -

Formularul OPTT si instructiunile de completare sunt reglementate prin Ordinul MFP 1801/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice privind informatiile obligatorii care se inscriu in ordinele de plata pentru Trezoreria Statului prin care contribuabilii persoane fizice efectueaza plati catre bugetele componente ale bugetului general consolidat prin contul tranzitoriu deschis pe numele Ministerului Finantelor Publice si informatiile cuprinse in mesajul electronic de plati care se transmite in sistem informatic de catre institutiile de credit initiatoare.

Avantajul sistemului este ca plata obligatiilor fiscale se poate efectua fara comisioane bancare, intrucat fiecare banca intrata in sistem a deschis conturi speciale in care sunt virate obligatiile fiscale, iar operatiunile intrabancare sunt franco.

In data de 5 ianuarie 2012, bancile intrate in sistem sunt urmatoarele:
– BANCA COMERCIALA ROMANA (BCR) (cod BIC: RNCBROBU)
– BANC POST (cod BIC: BPOSROBU)
– CEC BANK (cod BIC: CECEROBU)
– BANCA COMERCIALA FEROVIARA (cod BIC: BFERROBU)

Prin acest sistem se pot plati impozite, contributii si taxe (ex: impozitul pe veniturile din cedarea folosintei bunurilor, taxe consulare, impozitul pe cladiri, terenuri si mijloace de transport etc), inclusiv amenzi de circulatie, catre orice primarie, indiferent de judetul in care aceasta este localizata. Lista completata a obligatiilor fiscale care pot fi achitate sume prin contul tranzitoriu este in acest Nomenclator.

Potrivit comunicatului de presa, serviciile sistemului se pot accesa la ghiseele bancilor sau prin internet banking.

Etape de parcurs – generare ordin de plata si prezentarea la ghiseu:
– trebuie sa cunosti suma datorata si tipul obligatiei/impozitului;
– se descarca aplicatie de pe pagina anaf.ro si se instaleaza pe calculatorul personal;
– prin intermediul acestei aplicatii se completeaza nr. ordin, suma de plata, nume prenume, adresa, cont IBAN platitor, data, explicatii plata,  iar apoi se selecteaza tipul obligatiei de plata si institutia publica beneficiara. Aplicatia completeaza automat toate detaliile legate de coduri IBAN ale conturilor de venituri bugetare sau coduri fiscale ale institutiilor publice;
– dupa completare si salvare, se printeaza din aplicatie documentul de plata care trebuie prezentat la ghiseul banci la care aveti deschis cont;
– la ghiseul bancar, se va retine un exemplar si se va semna si stampila de acceptare celalalt exemplar, care va ramane la platitor.

Pentru efectuarea de plati prin internet banking nu este nevoie de descarcarea aplicatiei, dar este absolut necesar ca banca sa fi introdus sistemul in platforma proprie de internet banking. Daca banca a adaugat aceasta facilitate, atunci se vor completa doar informatiile solicitate in campurile dedicate ale serviciului de internet banking. Din informatiile disponibile, dintre cele 4 banci, numai BCR a implementat sistemul la nivelul serviciului propriu de internet banking.

- Publicitate -