AC18 (1) La intrarea in tara a alcoolului in vrac, indiferent de natura acestuia, a distilatelor in vrac, precum si a bauturilor spirtoase in vrac, organele vamale de frontiera, dupa efectuarea formalitatilor de vamuire, vor aplica pe fiecare cisterna si recipient un sigiliu special, cu insemnele autoritatii vamale, desigilarea fiind interzisa pana la destinatia finala a acestora.
(2) In momentul efectuarii operatiunii de vamuire se va preleva, in mod obligatoriu, o proba din fiecare cisterna sau recipient, in scopul verificarii autenticitatii datelor inscrise in documentele insotitoare, respectiv facturi fiscale si certificatele de analize fizico-chimice.
(3) Prelevarea probei se face de catre delegatul laboratorului, agreat de autoritatea vamala sa efectueze expertize in vederea indentificarii produselor.
(4) Prelevarea probei se face in prezenta autoritatii vamale, a delegatului permanent in vama din partea Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor si a importatorului. Daca importatorul depune o declaratie ca nu este interesat sa participe la prelevare, operatiunea respectiva se poate face in lipsa acestuia.
(5) Operatiunea de prelevare a probelor se efectueaza in conformitate cu normele romanesti in vigoare privind esantionarea, analiza si inspectia unui lot de produse de catre delegatul laboratorului agreat.
(6) Din proba prelevata se vor constitui 3 esantioane identice, dintre care unul este destinat laboratorului, altul autoritatii vamale, iar al treilea importatorului.
(7) Esantioanele vor fi etichetate si vor fi sigilate de catre autoritatea vamala.
(8) Transmiterea esantioanelor prelevate catre laboratoare se efectueaza prin grija si sub responsabilitatea delegatului laboratorului agreat.
(9) Operatiunea de prelevare se incheie prin intocmirea unui proces-verbal de prelevare, conform modelului prezentat in norme.
(10) Rezultatele expertizei vor fi consemnate de catre laboratorul agreat in certificate de expertiza.
(11) Analiza produselor se face pe cheltuiala importatorilor si are ca scop determinarea concentratiei alcoolice si a cantitatilor reale, comparativ cu cele inscrise in documentele insotitoare, pentru corecta evaluare a accizelor datorate si a calitatii produsului.
(12) Termenul de efectuare a analizelor va fi, dupa caz:
a) pe loc, in cazul produselor fara continut de zahar;
b) in 24 de ore de la prelevarea probei, in cazul produselor cu continut de zahar.
(13) Termenul obligatoriu de pastrare a esantioanelor este de un an.
(14) Prevederile alin. (2) se aplica si cantitatilor de alcool, de distilate si de bauturi spirtoase in vrac, aduse in regim de import temporar.
(15) Cantitatile de alcool, de distilate si de bauturi spirtoase in vrac, provenite din import, vor fi sigilate de catre organul vamal de frontiera si in situatia in care marfa este tranzitata catre o vama de interior in vederea efectuarii operatiunii vamale de import. Marfa astfel sigilata, impreuna cu documentul de insotire a marfii, eliberat de autoritatea vamala de frontiera, in care se mentioneaza cantitatea de alcool, de distilate sau de bauturi spirtoase importata, in modul si sub forma prevazuta in norme, are liber de circulatie pana la punctul vamal unde au loc operatiunea vamala de import
si prelevarea de probe, potrivit alin. (2).
(16) In toate cazurile, la determinarile efectuate pe baza analizelor de laborator, abaterea admisa este de ñ 0,3 grade volum.
(17) Desigilarea cisternelor si a recipientelor de alcool, de distilate si de bauturi spirtoase in vrac provenite din import, ajunse la destinatia finala, se va face in prezenta unui reprezentant al autoritatii fiscale competente, desemnat la solicitarea scrisa a importatorilor.
(18) Importatorul are obligatia sa evidentieze intr-un registru special, conform modelului prezentat in norme, vizat de reprezentantul organului fiscal teritorial in a carui raza teritoriala isi desfasoara activitatea, toate cantitatile de alcool, de distilate si de bauturi spirtoase in vrac – in litri si in grade – pe tipuri de produs si pe destinatii ale acestora.
AC18

1 COMENTARIU

  1. Articolul a fost abrogat, incepand cu 1 aprilie 2010, prin art. III alin. (3) din OUG 109/2009.
    Art. III din OUG 109/2009 mai prevede:
    (4) Prin exceptie de la prevederile alin. (3), până la 31 decembrie 2010 sunt admise deplasarile de produse accizabile in regim suspensiv de accize catre alte state membre care nu au adoptat sistemul informatizat potrivit art. 21-27 din Directiva 2008/118/CE, efectuate conform procedurii prevazute la art. 186-191^1 din cap. I al titlului VII "Accize si alte taxe speciale" din Legea nr. 571/2003, cu modificarile si completarile ulterioare.
    (5) Prin exceptie de la prevederile alin. (3), deplasarile de produse accizabile care au fost initiate inainte de 1 aprilie 2010 sunt efectuate si încheiate în conformitate cu procedura prevazuta la art. 186-191^1 din cap. I al titlului VII "Accize si alte taxe speciale" din Legea nr. 571/2003, cu modificarile si completarile ulterioare.