Potrivit principiului „in dubio contra fiscum„, neclaritatile din lege trebuie interpretate in favoarea contribuabililor.

Principiul „in dubio contra fiscum” reprezinta transpunerea in fiscalitate a unui principiu de drept roman vechi, si anume „in dubio pro reo„, ceea ce in traducere libera inseamna faptul ca „prevederile neclare profita celui care se obliga„, adica celui mai slab angajat in relatia contractuala.

Potrivit avocatului Gabriel Biris, anul trecut au existat discutii la Ministerul Finante Publice pentru introducerea acestui principiu in legislatia fiscala, dar acesta nu a fost introdus.

Avocatul considera ca urmand logica dreptului civil, atunci cand legea fiscala nu este clara, ea ar trebui interpretata in favoarea contribuabilului. Chiar daca un astfel de principiu nu este stipulat nici in Codul fiscal, nici in Codul de procedura fiscala, el ar trebui aplicat atat de inspectia fiscala, cat si de instante in virtutea faptului ca legislatia fiscala nu contine nicio derogare de la principiul exprimat de legea generala (in acest caz, Codul civil).

Dreptul fiscal belgian si francez admit ca daca exista un dubiu real fie asupra intinderii textului fie asupra existentei faptului impozabil sau asupra naturii sale, acest dubiu va fi considerat in favoarea contribuabilului. Aceasta solutie se explica prin argumentul ca nu avem siguranta ca legiuitorul si-a dat acordul pentru un anumit impozit.