Conform prevederilor art. 17 (1) din Tratatul privind Uniunea Europeana (TUE)Comisia promoveaza interesul general al Uniunii si ia initiativele corespunzatoare in acest scop. Aceasta asigura aplicarea tratatelor, precum si a masurilor adoptate de institutii in temeiul acestora. Comisia supravegheaza aplicarea dreptului Uniunii sub controlul Curtii de Justitie a Uniunii Europene. (…)”.

Comisia Europeana are sarcina de a initia procedura prevazuta de art. 260 din Tratatul privind functionarea Uniunii Europene (TFUE). De asemenea, daca este cazul, Comisia poate sesiza Curtea de Justitie si ii poate propune sa impuna plata unei sume forfetare si/sau a unei penalitati cu titlu cominatoriu, in cazul nerespectarii obligatiei de punere in aplicare a unei hotarari.

- Publicitate -

Exista trei tipuri de incalcari ale legislatiei care determina declansarea procedurii de infringement de catre Comisie si anume:
a) omiterea notificarii actelor normative nationale care transpun si implementeaza directivele – statele membre au obligatia de a notifica atat legislatia de transpunere, cat si cea care asigura implementarea;
b) neconformarea legislatiei nationale la cerintele normelor comunitare – statele membre au obligatia ca legislatia nationala sa fie in deplina concordanta cu cerintele comunitare;
c) aplicarea necorespunzatoare a actelor normative comunitare – statele membre au obligatia de a asigura aplicarea intocmai a dispozitiilor comunitare de transpunere.

Modalitatile de identificare a cazurilor de incalcare a dreptului comunitar de catre statele membre care pot conduce la declansarea procedurii de infringement sunt:
a) sesizarea automata a situatiilor de omitere a notificarii legislatiei nationale de transpunere – Comisia europeana beneficiaza de un sistem informational care permite aceasta sesizare, determinand declansarea automata a procedurii pentru astfel de cazuri.
b) o plangere inaintata Comisiei Europene de orice persoana fizica sau juridica avand ca obiect orice masura (legislativa, de reglementare sau administrativa) sau practica a unui stat membru pe care o considera incompatibila cu normele comunitare – conditia necesar a fi indeplinita pentru ca plangerea sa fie admisibila este ca aceasta sa se refere la incalcarea unei norme comunitare de catre un stat membru.
Este recomandat, inainte de sau in acelasi timp cu depunerea unei plangeri la Comisie, sa se incerce obtinerea remedierii situatiei din partea autoritatilor nationale (administrative sau judiciare).
Odata primita plangerea, Comisia are puterea discretionara de a decide asupra acesteia. În termen de 1 an Comisia trebuie fie sa inchida cazul, fie sa treaca la etapa urmatoare. Reclamantul este informat prin intermediul Directiei Generale care se ocupa de domeniul respectiv asupra actiunilor intreprinse de Comisie ca raspuns la plangerea sa, asupra deciziei de a declansa procedura de infringement impotriva unui stat, precum si asupra oricarei actiuni legale.
c) propriile investigatii ale Comisiei – in aceasta categorie se inscriu:
– Rapoartele intocmite de statele membre privind modul in care actele comunitare s-au implementat in fiecare stat membru;
– Întrebarile adresate de Parlamentul European, in urma carora, Comisia se poate autosesiza si poate declansa procedura de infringement;
– Petitiile primite de Parlamentul European si transmise Comisiei pentru solutionare. Din analiza acestora, Comisia poate ajunge la concluzia ca un stat membru nu a respectat dreptul comunitar.

Odata declansata procedura de infringement, aceasta parcurge mai multe etape:
a) „Scrisoare de punere in intarziere” – in care se precizeaza care sunt incalcarile legislatiei comunitare. Aceasta scrisoare reprezinta, de fapt, deschiderea formala a procedurii de infringement, Comisia avand rolul de autoritate de investigare.
Înainte de a trimite scrisoarea mai sus mentionata, exista posibilitatea ca Directia Generala cu atributii intr-un anumit domeniu, (de exemplu Directia Generala Impozitare si Uniune Vamala – DG TAXUD) sa solicite statului respectiv informatii privind presupusa incalcare a legislatiei comunitare, printr-o scrisoare informala, „scrisoare pre – 258”. Aceste scrisori informale indeplinesc rolul de a culege informatii si de a elimina eventualele neintelegeri din partea Comisiei.
În cazul ne-transpunerii unei directive, procedura de infringement este initiata automat, motivul fiind evidenta clara a incalcarii normei comunitare odata ce perioada de transpunere prevazuta a fost depasita fara a se fi raportat nici o masura de transpunere.
b) Observatiile statului membru – conform prevederilor Art. 258 din TFUE statul membru are posibilitatea de a transmite Comisiei Europene observatiile sale ca raspuns la scrisoarea punere in intarziere. Aceasta reprezinta, de fapt, dreptul statului de a se apara, garantandu-se, astfel, protectia intereselor statului membru. Statul membru nu poate invoca in favoarea sa prevederi, practici sau circumstante existente in dreptul intern pentru a justifica neconformarea cu obligatiile impuse de dreptul comunitar, chiar daca acestea sunt de natura constitutionala.
c) „Aviz motivat” – in cazul in care statul nu a transmis nici un raspuns sau, in urma analizarii observatiilor primite de la statul in cauza, Comisia considera raspunsul nesatisfacator, aceasta adopta un „aviz motivat” pe care il transmite statului (Art. 258 din TFUE). Avizul motivat reprezinta un „semnal de alarma” final si contine cerinta Comisiei ca statul membru sa ia masurile necesare inlaturarii incalcarii legislatiei comunitare.
d) Raspunsul statului membru – contine, de regula, masurile intreprinse pentru a se conforma cu avizul motivat al Comisiei.
e) Sesizarea CJUE – „Saisine” – in cazul in care statul membru nu se conformeaza avizului motivat in termenul stabilit de Comisie, aceasta poate sesiza Curtea de Justitie a UE (CJUE) (Art. 258 din TFUE). Prin decizia Comisiei de a inainta cazul CJUE se doreste o confirmare a pozitiei legale a Comisiei din avizul motivat. Aceasta decizie reprezinta inceperea procedurii contencioase. Chiar daca un stat membru recunoaste incalcarea dreptului comunitar, insa nu poate rezolva problema din cauza structurii sistemului sau national administrativ stabilita in conformitate cu normele constitutionale, acest fapt nu poate fi invocat pentru a justifica neconformarea. Pe cale de consecinta, statul membru interesat este obligat sa-si modifice sistemul national in scopul de a se garanta aplicarea uniforma a dreptului comunitar. Comisia este obligata sa ia in considerare toate raspunsurile si argumentele statului membru si nu poate invoca probleme de coordonare interna pentru a justifica ca un anumit document transmis de statul membru nu a fost luat in considerare.

Procedura in fata CJUE se concretizeaza in urmatoarele etape:
a) sesizarea Curtii – Serviciul juridic al Comisiei elaboreaza un document scris impreuna cu Directia Generala responsabila de domeniul respectiv. Actiunea trebuie introdusa cel mai tarziu in termen de o luna de la data la care Comisia a decis sa inainteze cazul CEJ (de la “saisine”).
b) solutionarea cazului de catre CJUE – Prin hotararea sa, CJUE stabileste daca obiectul litigiului reprezinta sau nu o incalcare a normelor comunitare. În cazul in care CJUE constata ca un stat membru a incalcat oricare dintre obligatiile care ii revin in temeiul tratatelor, acest stat este obligat sa ia masurile pe care le impune executarea hotararii Curtii (Art. 260 din TFUE).
c) punerea in aplicare a deciziei CJUE – La o luna dupa decizia finala a CJUE, Comisia trimite statului in cauza o scrisoare prin care ii reaminteste obligatia de a lua masurile necesare pentru a asigura respectarea legislatiei comunitare incalcate si de a raporta Comisiei in termen de 3 luni asupra masurilor luate sau care sunt preconizate a fi luate.
d) observatiile statului membru – statul in cauza are posibilitatea de a transmite un raspuns Comisiei privind masurile pe care le-a luat pentru a se conforma cu hotararea CJUE. Aceasta posibilitate reprezinta dreptul statului respectiv de a se apara si a demonstra modul in care considera necesar sa respecte decizia CJUE.
e) “scrisoare de punere in intarziere” – in cazul in care Comisia considera ca statul membru nu a luat masurile necesare pentru a se conforma cu hotararea CJUE, atunci transmite o scrisoare de punere in intarziere (Art. 260 din TFUE), in care precizeaza care dispozitii din decizia CJUE nu au fost respectate si termenul in care trebuie luate aceste masuri.
Tratatul de la Lisabona introduce posibilitatea de a suprima aceasta etapa a procedurii (Art. 260 din TFUE).
f) sesizarea Curtii pentru nerespectarea hotararii sale – in cazul in care statul respectiv nu s-a conformat cu decizia CJUE in termenul stabilit, Comisia poate sesiza Curtea avand ca obiect obligarea statului in cauza de a plati o suma globala sau penalitati pana la data la care se conformeaza cu prima hotarare a CJUE (Art. 260 din TFUE). Comisia indica cuantumul sumei forfetare sau al penalitatii cu titlu cominatoriu pe care statul membru trebuie sa le plateasca si pe care il considera adecvat situatiei (Art. 260 din TFUE).
g) hotararea CJUE – daca in urma analizarii sesizarii facute de catre Comisie, Curtea constata ca statul membru nu a respectat hotararea sa, aceasta ii poate impune plata unei sume forfetare sau a unor penalitati cu titlu cominatoriu (Art. 260 din TFUE) pana la indeplinirea obligatiilor precizate in prima hotarare. Comisia Europeana propune CJUE sanctiunile pecuniare, indicand cuantumul lor.

În 2005, Comisia a adoptat Comunicarea SEC(2005)1658 privind punerea in aplicare a art. 228 din Tratatul CE, prin care a stabilit principiile si metoda de calcul pe baza carora determina cuantumul sanctiunilor pecuniare propuse. Astfel, Comisia se bazeaza pe 3 criterii fundamentale in stabilirea penalitatilor:
– durata incalcarii (perioada de timp cat persista nerespectarea prevederilor comunitare; termenul incepe sa curga de la data emiterii primei hotarari),
– gravitatea incalcarii si
– factorul national (”n”) stabilit pentru fiecare stat membru, in functie de PIB-ul statului respectiv si de ponderea voturilor in Consiliu.

În 2010, Comisia a actualizat Comunicarea din 2005 prin adoptarea Comunicarii SEC(2010)923 privind punerea in aplicare a art. 260 din TFUE (ex-228). Au fost actualizate datele utilizate pentru calculul sumei forfetare si a penalitatilor care urmeaza sa fie propuse de Comisie CJUE in procedurile de infringement.
Tratatul de la Lisabona introduce posibilitatea de a cere penalitati de intarziere inca de la prima etapa a procedurii (art. 258), pentru cazurile de necomunicare a masurilor de transpunere (Art. 260 (3) din TFUE).
Curtea de Justitie a UE (CJUE), in hotararea din 12 iulie 2005, a statuat ca instanta comunitara are posibilitatea de a impune plata atat a unei sume globale (amenzi), cat si a unei penalitati. Astfel, CJUE a stabilit posibilitatea ca judecatorii sa impuna, in viitor, o amenda globala, luand in considerare intarzierile deja acumulate si nu numai o plata zilnica, neretroactiva.

In noiembrie 2010, Comisia Europeana a adoptat Comunicarea SEC(2010)1371 privind punerea in aplicare a articolului 260 (3) din TFUE. In cazul procedurii prevazute la art. 260 (2) (ex-art. 228 (2) din Tratatul CE), Tratatul de la Lisabona elimina etapa precontencioasa a avizului motivat. De la intrarea in vigoare a Tratatului de la Lisabona, in cazul in care considera ca statul membru in cauza nu a executat corect o hotarare a CJUE, Comisia trebuie sa efectueze o singura etapa de procedura precontencioasa, si anume trimiterea unei scrisori de punere in întarziere prin care invita statul membru în cauza sa îsi prezinte observațiile.
Alineat (3) creeaza un instrument cu totul nou: atunci cand introduce o actiune in constatarea neindeplinirii obligatiilor in temeiul articolului 258 (ex-art. 226 din Tratatul CE), Comisia poate propune CJUE sa impuna plata unei sume forfetare sau a unei penalitati cu titlu cominatoriu în aceeasi hotarare care constata neindeplinirea de catre un statul respectiv a obligatiei de a comunica masurile de transpunere a unei directive adoptate în conformitate cu o procedura legislativa.

In septembrie 2011, Comisia Europeana a adoptat Comunicarea SEC(2011)1024 pentru actualizarea datelor utilizate pentru a calcula sumele forfetare si penalitatile cu titlu cominatoriu in procedurile de incalcare a legislatiei.

Pentru Romania, Comisia Europeana a stabilit nivelurile utilizate pentru calculul sumelor forfetare si penalitatilor  astfel:
– suma minima forfetara este 1.710.000 EUR (de la 1.862.000 EUR )
– valoarea factorului special national „n” – efectul descurajator-  este 3,29 (de la 3,53)

Calculul penalitatilor:
Aj = ( Fba x Cg x Cd ) x n
unde: Aj = penalitati pe zi; Fba = suma forfetara standard „plata a penalitatii”(630 EUR); Cg = coeficient pentru gravitate (min 1 max 20); Cd= coeficient pentru durata (min 1 max 3); n= factor care ia in considerarea capacitatea de plata a statului membru incriminat

Pentru Romania, penalitatile pe zi pot fi cuprinse intre 2.072,7 EUR – 124.362 EUR/zi de intarziere.

Bibliografie: Punerea în aplicare a articolului 260 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene – http://ec.europa.eu

- Publicitate -