ACTUALIZARE: GHID ANAF 2013 privind declararea şi plata contribuţiilor sociale de către persoanele fizice
Marţi, 19 iunie 2012, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a publicat online pe anaf.ro GHIDUL privind declararea şi plata contribuţiilor sociale de către persoanele fizice care realizează venituri din activităţi independente şi alte venituri. Redâm în continuare documentul integral:
GHID privind declararea şi plata contribuţiilor sociale de către persoanele fizice care realizează venituri din activităţi independente şi alte venituri
Începând cu data de 1 iulie 2012, competenţa de administrare a contribuţiilor sociale obligatorii datorate de persoanele fizice care realizează venituri din activităţi independente şi alte venituri, revine Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
Persoanele fizice care, potrivit prevederilor, Codului fiscal au calitatea de contribuabili la sistemul public de pensii şi la cel de asigurări sociale de sănătate, după caz, sunt:
a) întreprinzătorii titulari ai unei întreprinderi individuale;
b) membrii întreprinderii familiale;
c) persoanele cu statut de persoană fizică autorizată să desfăşoare activităţi economice;
d) persoanele care realizează venituri din profesii libere;
e) persoanele care realizează venituri din drepturi de proprietate intelectuală, la care impozitul pe venit se determină pe baza datelor din evidenţa contabilă în partidă simplă;
f) persoanele care realizează venituri, în regim de reţinere la sursă a impozitului pe venit, respectiv:
– venituri din drepturi de proprietate intelectuală;
– venituri din activităţi desfăşurate în baza contractelor/convenţiilor civile încheiate potrivit Codului civil, precum şi a contractelor de agent;
– venituri din activitatea de expertiză contabilă şi tehnică, judiciară şi extrajudiciară;
– venitul obținut de o persoană fizică dintr-o asociere cu o persoană juridică contribuabil, potrivit titlului IV^1 din Codul fiscal, care nu generează o persoană juridică.
– venituri din asocierile fără personalitate juridică dintre persoanele fizice rezidente şi persoane juridice române;
g) persoanele care realizează venituri din activităţile agricole, respectiv venituri din :
– cultivarea şi valorificarea florilor, legumelor şi zarzavaturilor, în sere şi solarii special destinate acestor scopuri şi/sau în sistem irigat;
– cultivarea şi valorificarea arbuştilor, plantelor decorative şi ciupercilor;
– exploatarea pepinierelor viticole şi pomicole şi altele asemenea;
h) persoanele care realizează venituri, în regim de reţinere la sursă a impozitului pe venit, din valorificarea produselor agricole obţinute după recoltare, în stare naturală, de pe terenurile agricole proprietate privată sau luate în arendă, către unităţi specializate pentru colectare, unităţi de procesare industrială sau către alte unităţi, pentru utilizare ca atare.
NU datorează contribuţia de asigurări sociale:
► pentru categoriile mai sus prezentate (lit.a-h), nu se datorează contribuţia de asigurări sociale de către persoanele care sunt asigurate ale sistemului public de pensii sau de către cele care beneficiază de una din categoriile de pensii acordate în sistemul public de pensii;
► persoanele care realizează venituri din activităţile agricole respectiv din cultivarea şi valorificarea florilor, legumelor şi zarzavaturilor, în sere şi solarii special destinate acestor scopuri şi/sau în sistem irigat, arbuştilor, plantelor decorative şi ciupercilor sau din exploatarea pepinierelor viticole/pomicole şi altele asemenea;
► persoana fizică pentru venitul obținut dintr-o asociere cu o persoană juridică contribuabil, potrivit titlului IV^1 din Codul fiscal, care nu generează o persoană juridică;
► persoanele care obţin venituri din valorificarea produselor agricole obţinute după recoltare, în stare naturală, de pe terenurile agricole proprietate privată sau luate în arendă, către unităţi specializate pentru colectare, unităţi de procesare industrială sau către alte unităţi, pentru utilizare ca atare;
► persoanele fizice rezidente asociate cu persoane juridice române, pentru veniturile realizate atât în România cât şi în străinătate din asocieri fără personalitate juridică.
NU se datorează contribuţia de asigurări sociale de sănătate:
► pentru veniturile din drepturi de proprietate intelectuală, dacă persoanele fizice respective realizează şi venituri din:
– salarii/asimilate salariilor;
– indemnizaţii de şomaj;
– pensii mai mici de 740 lei;
– cele menţionate la lit. a) – d), g) şi h), mai sus prezentate;
– activități desfăşurate în baza contractelor/convenţiilor civile încheiate potrivit Codului civil, precum şi a contractelor de agent;
– activitatea de expertiză contabilă şi tehnică, judiciară şi extrajudiciară;
– asociere cu o persoană juridică contribuabil, potrivit titlului IV^1 din Codul fiscal, care nu generează o persoană juridică;
– asocierile fără personalitate juridică, respectiv asocierile dintre persoanele fizice rezidente asociate cu persoane juridice române, pentru veniturile realizate atât în România cât şi în străinătate din asocieri fără personalitate juridică.
Declararea şi plata contribuţiilor sociale:
Declararea veniturilor care reprezintă baza lunară de calcul a contribuţiilor sociale se realizează prin depunerea unei declaraţii privind venitul asigurat la sistemul public de pensii, precum şi a declaraţiei de venit estimat şi a declaraţiei privind venitul realizat, pentru contribuţia de asigurări sociale de sănătate.
NOTĂ 1: Au obligaţia completării şi depunerii la organul fiscal competent (organul fiscal în a cărui rază teritorială se află adresa unde îşi au domiciliul, potrivit legii, sau adresa unde locuiesc efectiv, în cazul în care aceasta este diferită de domiciliu) a declaraţiei privind venitul asigurat, persoanele care se autorizează pentru activităţile respective după data de 01.07.2012.
Modelul, conţinutul, modalitatea de depunere şi de gestionare a declaraţiei privind venitul asigurat la sistemul public de pensii, se va posta pe site-ul ANAF, la adresa: www.anaf.ro.
Stabilirea obligaţiilor de plată privind contribuţiile sociale se realizează de către organul fiscal competent, prin decizia de impunere.
NOTĂ 2: Pentru veniturile persoanelor fizice obţinute anterior datei de 01.07.2012, competenţa în administrarea contribuţiilor sociale datorate precum şi în soluţionarea eventualelor contestaţii împotriva actelor administrative prin care s-a făcut stabilirea acestora, revine caselor de asigurări sociale. Ca urmare, persoanele fizice care au realizat venituri anterior datei de 01.07.2012 şi pentru care aveau obligaţia plăţii contribuţiilor sociale, dar nu le-au declarat, sunt obligate să completeze şi să depună declaraţia de asigurare la casele teritoriale de asigurări.
Contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice şi neachitate până la data de 01.07.2012, vor fi urmărite şi încasate de către ANAF, care va prelua şi procedurile de executare silită aflate în derulare.
Plăţi anticipate cu titlu de contribuţii sociale:
Persoanele care au calitatatea de contribuabili la sistemul public de pensii şi la cel de asigurări sociale de sănătate, sunt obligate să efectueze în cursul anului plăţi anticipate cu titlu de contribuţii sociale, cu excepţia celor care realizează venituri cu regim de reţinere la sursă.
Pentru contribuţia de asigurări sociale de sănătate, plăţile anticipate se stabilesc de organul fiscal competent pe baza declaraţiei de venit estimat/declaraţiei privind venitul realizat sau pe baza normelor de venit. Pentru contribuţia de asigurări sociale plăţile anticipate se stabilesc pe baza venitului declarat.
Contribuţia de asigurări sociale şi contribuţia de asigurări sociale de sănătate datorate de către persoanele fizice stabilite de către organul fiscal în decizia de impunere, se plătesc trimestrial, în 4 rate egale, până la data de 25 inclusiv a ultimei luni din trimestru. Stabilirea obligaţiilor anuale de plată a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate se realizează prin decizia de impunere anuală, pe baza căreia se regularizează sumele datorate cu titlu de plăţi anticipate.
Persoanele care realizează venituri din activităţile agricole, respectiv venituri din:
► cultivarea şi valorificarea florilor, legumelor şi zarzavaturilor, în sere şi solarii special destinate acestor scopuri şi/sau în sistem irigat,
► cultivarea şi valorificarea arbuştilor, plantelor decorative şi ciupercilor, – exploatarea pepinierelor viticole şi pomicole şi altele asemenea, datorează în cursul anului contribuţia de asigurări sociale de sănătate, sub forma plăţilor anticipate semestriale, respectiv până la 25 septembrie inclusiv şi 25 noiembrie inclusiv.
Persoanele care realizează venituri, în regim de reţinere la sursă a impozitului pe venit, respectiv:
► venituri din drepturi de proprietate intelectuală;
► venituri din activități desfăşurate în baza contractelor/convențiilor civile încheiate potrivit Codului civil, precum şi a contractelor de agent;
► venituri din activitatea de expertiză contabilă şi tehnică, judiciară şi extrajudiciară;
► venitul obținut de o persoană fizică dintr-o asociere cu o persoană juridică contribuabil, potrivit titlului IV^1 din Codul fiscal, care nu generează o persoană juridică,
► venituri din asocierile fără personalitate juridică dintre persoanele fizice rezidente şi persoane juridice române,
► venituri din valorificarea produselor agricole obţinute după recoltare, în stare naturală, de pe terenurile agricole proprietate privată sau luate în arendă, către unităţi specializate pentru colectare, unităţi de procesare industrială sau către alte unităţi, pentru utilizare ca atare, datorează contribuţii sociale individuale, reţinute la sursă de către plătitorii veniturilor respective.
Contribuţia de asigurări sociale de sănătate se datorează şi de către persoanele care realizează doar venituri din:
► cedarea folosinţei bunurilor;
► investiţii;
► premii şi câştiguri din jocuri de noroc;
► operaţiunea de fiducie;
► alte surse.
Contribuţia de asigurări sociale de sănătate datorată de persoanele fizice care obţin veniturile menţionate anterior se stabileşte de către organul fiscal competent prin decizia de impunere anuală, pe baza informaţiilor din:
– declaraţia privind venitul realizat, pentru veniturile din cedarea folosinţei bunurilor, transferuri de titluri de valoare, altele decât părţile sociale şi valorile mobiliare, în cazul societăţilor închise, şi operaţiuni de vânzare-cumpărare de valută la termen, pe bază de contract, şi orice alte operaţiuni de acest gen;
– declaraţia de impunere trimestrială, pentru veniturile din tranzacţii cu titluri de valoare, altele decât părţile sociale şi valorile mobiliare, în cazul societăţilor închise;
– declaraţia privind calcularea şi reţinerea impozitului pentru fiecare beneficiar de venit;
– evidenţa fiscală, pentru veniturile din cedarea folosinţei bunurilor, în cazul în care venitul net se stabileşte prin deducerea cheltuielilor determinate prin aplicarea cotei de 25% asupra venitului brut.
Contribuţia de asigurări sociale de sănătate se calculează în anul următor celui de realizare a venitului, se comunică de organul fiscal prin decizia de impunere anuală, şi se achită în termen de cel mult 60 de zile de la data comunicării deciziei.
Contribuţia de asigurări sociale de sănătate privind persoanele care nu realizează venituri:
Persoanele care nu realizează venituri, pentru a dobândi calitatea de asigurat, au obligaţia plăţii contribuţiei individuale lunare de asigurări sociale de sănătate.
Baza lunară de calcul al contribuţiei de asigurări sociale de sănătate o reprezintă valoarea salariului minim brut pe ţară.
Plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate pentru această categorie de persoane fizice, se efectuează lunar, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se datorează contribuţia.
ATENŢIE! Începând cu data de 1 iulie 2012, contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice potrivit prevederilor Codului fiscal se achită la unităţile Trezoreriei Statului din cadrul organelor fiscale în raza cărora se află adresa unde îşi au domiciliul, potrivit legii, sau adresa unde locuiesc efectiv, în cazul în care aceasta este diferită de domiciliu.
Conturile bugetare unde se virează contribuţiile sociale datorate de către persoanele fizice se găsesc pe pagina de Internet a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, la adresa: www.anaf.ro.
Neîndeplinirea la termen a obligaţiilor de declarare prevăzute de lege constituie contravenţie şi se sancţionează potrivit prevederilor legale în vigoare. Informaţii suplimentare se pot obţine la:
– birourile pentru asistenţa contribuabililor din cadrul administraţiilor finanţelor publice;
– telefonic, la Centrul de asistenţă a contribuabililor, la numărul: 031.40.39.160;
– accesând pagina de Internet, www.anaf.ro.”
Documente anexate / Surse :
– GHID-contributii-sociale-PFA-2012
[…] Referințe anexate: 2013-Ghid-ANAF-plata-contributii-sociale-PFA-CFNET 2012 GHID ANAF privind declararea şi plata contribuţiilor sociale […]