ANAF: Proiect ordin – modificarea Procedurii de organizare şi funcţionare a Registrului operatorilor intracomunitari (OPANAF 2101/2010)

31

Pe 6 iulie 2012, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – ANAF a publicat spre consultare publică proiectul de Ordin pentru modificarea Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare nr. 2101/2010 pentru aprobarea Procedurii de organizare şi funcţionare a Registrului operatorilor intracomunitari, precum şi pentru aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare.

Potrivit referatuluid e aprobare, modificarea proceduri este justificată de ANAF pe modificările legislative aduse Codului fiscal în domeniul înregistrării în scopuri de TVA şi al înregistrării în Registrul operatorilor intracomunitari.
Astfel, a fost modificat termenul în care organul fiscal putea emite decizia de aprobare sau de respingere a cererii de înregistrare în Registrul operatorilor intracomunitari a persoanelor impozabile care solicită înregistrarea în acest registru odată cu înregistrarea în scopuri de TVA. Dacă anterior acestei modificări, aprobarea sau respingerea cererii de înregistrare în Registrul operatorilor intracomunitari era dispusă de organul fiscal în termen de 10 zile de la data înregistrării cererii, conform noilor prevederi aprobarea sau respingerea se dispune odată cu înregistrarea în scopuri de TVA sau, după caz, odată cu comunicarea deciziei de respingere a cererii de înregistrare în scopuri de TVA.

- Publicitate -

De asemenea, a fost definită noţiunea de “asociaţi”. Astfel, în sensul art.1582 din Codul fiscal prin asociaţi se înţeleg acei asociaţi care deţin minimum 5% din capitalul social al societăţii. Dacă împotriva acestor asociaţi sau împotriva administratorilor s-a pus în mişcare acţiunea penală în legătură cu operaţiuni intracomunitare, societatea comercială nu poate fi înscrisă în Registrul operatorilor intracomunitari sau este radiată din acest registru, după caz.

Totodată, întrucât au fost extinse situaţiile în care se anulează înregistrarea în scopuri de TVA, conform art.153 şi art.1531 din Codul fiscal, a persoanelor impozabile, au fost corelate şi situaţiile în care organul fiscal radiază persoanele impozabile din Registrul operatorilor intracomunitari.

Referinţe anexate:
Proiect ordin

Anexa 1 

Referat de aprobare

- Publicitate -