Ministrul Mediului, Rovana Plumb, a declarat la The Money Channel:  „Probabil ca la începutul lunii septembrie vom veni cu poziţia oficială a Guvernului României în ceea ce priveşte taxa de prima înmatriculare. Cu siguranţă, poziţia mea este de a reduce nivelul taxei de prima inmatriculare”.

Rovana Plumb a mai precizat ca taxa este necesară, banii astfel obţinuţi fiind folosiţi pentru a finanţa proiectele investiţionale verzi.

Potrivit ministrului Mediului, „în niciun caz nu se va mai face niciun fel de discriminare între masinile noi şi maşinile second hand, ci pur şi simplu se va lua în calcul efectiv tipul de emisii”.

Taxa auto (prima înmatriculare) pentru maşinile înmatriculate în România înainte de 1 ianuarie 2007 a fost suspendată în luna ianuarie până pe 31 decembrie 2012. Potrivit OUG 1/2012 , cei care au maşini înmatriculate înainte de 1 ianuarie 2007 le pot vinde până la sfârşitul anului 2012 fără ca cei care cumpără autovehiculele respective să plătească taxa de poluare auto.

OUG 1/2012 aprobă suspendarea aplicarii unor dispozitii ale Legii nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, precum şi pentru restituirea taxei achitate in conformitate cu prevederile art. 4 alin (2) din Lege.