Prin proiectul de Ordonanţă publicat de MFP se propune modificarea şi completarea începând cu 1 ianuarie 2013 a Titlului VI „Taxa pe valoarea adăugată” astfel:

1. Bunurile lipsă în gestiune nu se mai consideră livrări de bunuri asimilate livrărilor cu plată pentru care se colectează TVA, intrând, cu anumite excepţii, sub incidenţa prevederilor privind ajustarea deducerii. Deşi dispoziţiile privind livrările către sine, pentru care se colectează TVA, şi cele privind ajustările de TVA ar putea conduce, tehnic vorbind, la rezultate similare, scopul celor două dispoziţii este diferit, astfel cum arată Comisia Europeană în scrisoarea de punere în întârziere. Astfel, scopul livrărilor către sine este să asigure tratamentul egal în cazul unui operator economic care retrage bunuri din activele activităţii economice pentru a le utiliza în alte scopuri decât activitatea economică sau care le transferă cu titlu gratuit spre utilizare în scopuri legate sau nu de activitatea economică, în timp ce ajustarea dreptului de deducere este concepută pentru a asigura o mai mare precizie a deducerilor şi implicit caracterul neutru al TVA, rezultatul fiind acela că operaţiunile efectuate într-o etapă anterioară continuă să dea naştere dreptului de deducere numai în măsura în care sunt folosite pentru livrări supuse TVA.

- Publicitate -

Se va abroga articolul 128 alineatul (4), litera d), iar la alineatul (8), literele a) –c). Prevederile cu urmează a fi abrogate sunt:
„(4) Sunt asimilate livrărilor de bunuri efectuate cu plată următoarele operaţiuni:

d) bunurile constatate lipsă din gestiune, cu excepţia celor la care se face referire la alin. (8) lit. a) – c).

(8) Nu constituie livrare de bunuri, în sensul alin. (1):
a) bunurile distruse ca urmare a unor calamităţi naturale sau a unor cauze de forţă majoră, precum şi bunurile pierdute ori furate, dovedite legal, astfel cum sunt prevăzute prin norme ;
b) bunurile de natura stocurilor degradate calitativ, care nu mai pot fi valorificate, precum şi activele corporale fixe casate, în condiţiile stabilite prin norme;
c) perisabilităţile, în limitele prevăzute prin lege;”

2. Locul prestării serviciilor de închiriere de mijloace de transport pe termen lung, inclusiv serviciilor de leasing, către persoane neimpozabile, va fi începând cu 1 ianuarie 2013, locul unde beneficiarul este stabilit, îşi are domiciliul sau reşedinţa obişnuită.

La articolul 133 alineatul (5), după litera f) se va introduce o nouă literă, litera g), cu următorul cuprins:
„g) locul de închiriere, cu excepţia închirierii pe termen scurt, a unui mijloc de transport unei persoane neimpozabile este locul în care clientul este stabilit, îşi are domiciliul stabil sau reşedinţa obişnuită. Prin închiriere se înţeleg inlcusiv serviciile de leasing de mijloace de transport. Prin excepţie, locul de închiriere a unei ambarcaţiuni de agrement unei persoane neimpozabile, cu excepţia închirierii pe termen scurt, este locul unde ambarcaţiunea de agrement este pusă efectiv la dispoziţia clientului, în cazul în care serviciul respectiv este prestat efectiv de către prestator din locul în care este situat sediul activităţii sale economice sau sediul său fix. Prin termen scurt se înţelege posesia sau utilizarea continuă a mijlocului de transport pe o perioadă de maximum 30 de zile şi, în cazul ambarcaţiunilor maritime, pe o perioadă de maximum 90 de zile.”

De asemenea, se abrogă la articolul 133, alineatul (6), care acum prevede:
„(6) Prin excepţie de la prevederile alin. (3), pentru serviciile de închiriere de mijloace de transport, altele decât cele de închiriere pe termen scurt, şi pentru serviciile de leasing de mijloace de transport, se consideră că locul prestării este:
a) în România, când aceste servicii sunt prestate de o persoană impozabilă care îşi are sediul activităţii economice sau care are un sediu fix în afara Comunităţii, de la care serviciile sunt prestate, către un beneficiar persoană neimpozabilă care este stabilit sau îşi are domiciliul stabil sau reşedinţa obişnuită în România, dacă utilizarea şi exploatarea efectivă a serviciilor au loc în România;
b) în afara Comunităţii, când aceste servicii sunt prestate de o persoană impozabilă care are sediul activităţii economice sau un sediul fix în România, de la care serviciile sunt prestate, către un beneficiar persoană neimpozabilă care este stabilit sau îşi are domiciliul stabil sau reşedinţa obişnuită în afara Comunităţii, dacă utilizarea şi exploatarea efectivă a serviciilor au loc în afara Comunităţii.”

3. Ca urmare a transpunerii Directivei 2010/45/CE a Consiliului din 13 iulie 2010 de modificare a Directivei 2006/112/CE privind sistemul comun al taxei pe valoarea adaugata in ceea ce priveste normele privind facturarea se vor produce următoarele schimbări:
– pentru livrările intracomunitare de bunuri, exigibilitatea va interveni doar la data emiterii unei facturi, emiterea de facturi pentru avansurile încasate nemaifiind obligatorie. Noile reguli vor conduce la uniformizarea informaţiilor cuprinse în declaraţiile recapitulative şi promptitudinea schimbului de informaţii prin intermediul respectivelor declaraţii;
– pentru tranzacţiile transfrontaliere se stabileşte un termen limită armonizat pentru emiterea facturii. Acest termen coincide cu termenul stabilit deja de România pentru emiterea facturii (până în cea de-a 15 zi următoare celei în care intervine faptul generator de taxă), nefiind necesară modificarea legislaţiei naţionale;
– se standardizează anumite informaţii care trebuie să apară pe facturi. Spre exemplu dacă beneficiarul este persoana obligată la plata taxei, pe facturi se înscrie menţiunea “taxare inversă”, dacă se aplică regimul special pentru agenţii de turism menţiunea “regimul marjei – angenţii de turism”, etc;
– se stabilesc reguli clare privind normele de facturare aplicabile în funcţie de locul operaţiunilor şi de locul de stabilire al furnizorilor/beneficiarilor;
– utilizarea altor tehnologii decât semnătura electronică şi EDI pentru garantarea autenticităţii şi integrităţii facturilor electronice impune aducerea unor clarificări referitoare la metodele de garantare a îndeplinirii acestor cerinţe.

4. Se introduce sistemul TVA la încasare.

5. Termenul de aplicare a măsurii privind amânarea plăţii TVA în vamă pentru importurile de bunuri efectuate de persoane care obţin certificate de amânare a plăţii se prelungeşte până la 31 decembrie 2016. Astfel, se asigură menţinerea nivelulului încasărilor la bugetul de stat din astfel de operaţiuni. Totodată, se asigură evitarea evaziunii fiscale în domeniul importurilor şi se menţine facilitatea fiscală de amânare a plăţii TVA în vamă pentru contribuabilii cu un risc scăzut de fraudă.

6. Se va considera nontransfer în sensul art. 128 şi evaluarea asupra bunurilor corporale efectuate în statul membru în care se termină expedierea sau transportul bunului, cu condiţia ca bunurile, după prelucrare, să fie reexpediate persoanei impozabile din România de la care fuseseră expediate sau transportate iniţial.

Articolul 128 alineatul (12), litera f) se va modific astfel:
„f) prestarea de servicii în beneficiul persoanei impozabile, care implică evaluarea sau lucrări asupra bunurilor corporale efectuate în statul membru în care se termină expedierea sau transportul bunului, cu condiţia ca bunurile, după prelucrare, să fie reexpediate persoanei impozabile din România de la care fuseseră expediate sau transportate iniţial;”

Textul în vigoare al prevederilor ce urmează să fie modificate este:
„(12) În sensul prezentului titlu, nontransferul reprezintă expedierea sau transportul unui bun din România în alt stat membru, de persoana impozabilă sau de altă persoană în contul său, pentru a fi utilizat în scopul uneia din următoarele operaţiuni:

f) prestarea de servicii în beneficiul persoanei impozabile, care implică lucrări asupra bunurilor corporale efectuate în statul membru în care se termină expedierea sau transportul bunului, cu condiţia ca bunurile, după prelucrare, să fie reexpediate persoanei impozabile din România de la care fuseseră expediate sau transportate iniţial;„

- Publicitate -