Pe 2 martie 2010, la prezentarea Raportului de activitate pe anul trecut al Agentiei Nationale de Administrare Fiscala (PDF, 52 pg.), Emil Boc, prim-ministrul Romaniei a declarat: „În 2010 nu se va plati impozit anticipat pe profit. Printre modificarile pe care le vom face la Codul fiscal vom pastra si pentru 2010 prevederea de a nu se plati anticipat impozit pe profit, pentru a sprijini mediul de afaceri”. [sursa: evz.ro]
Conform art. 34 alin. (1) lit. b) din Codul Fiscal coroborat cu lit. a) a aceluiasi alineat, incepand cu anul 2010, toti agentii economici, inclusiv fostele microintreprinderi, au obligatia de a plati impozit pe profit anual, prin plati anticipate efectuate trimestrial, actualizate cu indicele de inflatie (decembrie fata de luna decembrie a anului anterior), estimat cu ocazia elaborarii bugetului initial al anului pentru care se efectueaza platile anticipate.
Sistemul platilor anticipate a impozitului pe profit nu este aplicabil:
– contribuabilii nou-infiintati care efectueaza plati anticipate in contul impozitului pe profit la nivelul impozitului minim anual aferent primei transe de venituri totale, recalculat in mod corespunzator pentru perioada impozabila respectiva [art. 34 alin. (7)];
– organizatiile nonprofit care au obligatia de a declara si plati impozitul pe profit anual, pana la data de 25 februarie inclusiv a anului urmator celui pentru care se calculeaza impozitul [art. 34 alin. (4)];
– contribuabilii care obtin venituri majoritar din cultura cerealelor si a plantelor tehnice, pomicultura si viticultura care au obligatia de a declara si plati impozitul pe profit anual, pana la data de 25 februarie inclusiv a anului urmator celui pentru care se calculeaza impozitul [art. 34 alin. (5)];
– asocierile fara personalitate juridica. Impozitul datorat de catre contribuabilii prevazuti la art. 13 lit. c) si e) si retinut de catre persoana juridica responsabila se calculeaza prin aplicarea cotei de impozit asupra partii din profiturile asocierii, care este atribuibila fiecarui asociat. Persoana responsabila are obligatia de a declara si plati impozitul pe profit trimestrial, pana la data de 25 inclusiv a lunii urmatoare trimestrului pentru care se distribuie rezultatul asocierii [art. 34 alin. (2)];
– persoanele juridice straine care realizeaza venituri din/sau in legatura cu proprietati imobiliare situate in Romania sau din vanzarea/cesionarea titlurilor de participare detinute la o persoana juridica romana care au obligatia de a declara si plati impozit pe profit trimestrial, pana la data de 25 inclusiv a lunii urmatoare trimestrului [art. 34 alin. (3)].
[…] Amanarea aplicarii sistemului de plati anticipate fusese anuntata pe 2 martie de prim-ministrul E.Boc. […]