In sedinta din 16 martie 2010, Consiliul ECOFIN (Afaceri economice si financiare) a convenit asupra abordarii generale cu privire la propunerea de directiva care vizeaza simplificarea cerintelor TVA cu privire la facturare, in special in ceea ce priveste facturarea electronica. Proiectul de directiva (doc. 7132/2/10 REV2 – Propunere de directiva a Consiliului de modificare a Directivei 2006/112/CE privind sistemul comun al taxei pe valoarea adaugata in ceea ce priveste normele privind facturarea – Abordare generala) nu este inca publicat online pe pagina Consiliului [update 25-03-2010 doc.PDF 7132/2/10 REV2].

Aceasta propunere de directiva va fi adoptata de catre Consiliu, dupa primirea opiniei si avizului Parlamentului European.

Dispozitiile actuale ale UE privind cerintele TVA referitoare la facturare, au condus la un set de reguli mai putin armonizate, pe motivul ca numeroase optiuni au ramas la dispozitia statelor membre.
In plus, conformitatea cu cerintele de reglementare a impiedicat adoptarea de tehnologii care sunt necesare pentru dezvoltarea e-facturarii. Comisia Europeana estimeaza la aproximativ 18 miliarde EUR, economiile potentiale anuale pentru intreprinderi, in cazul in care obstacole pentru facturarea electronica din Directiva TVA vor fi eliminate.

Propunerea de directiva stabileste reguli pentru a se asigura acceptarea de catre autoritatile fiscale de e-facturi (e-invoice) în aceleasi conditii ca si pentru facturile de hartie, precum si pentru a înlatura obstacolele juridice cu privire la transmiterea si arhivarea e-facturilor (e-invoices).

De asemenea, proiectul cuprinde masuri pentru a ajuta autoritatile fiscale sa se asigura ca taxa este platita prin masuri eficiente de combatare a fraudei TVA. Aceste masuri includ stabilirea de termene limita pentru emiterea de facturi, permitand astfel un schimb de informaţii mai rapid cu privire la livrarile intracomunitare de bunuri si servicii.

Resurse:
-Informare de presa MFP – mfinante.ro
-Comunicat de presa ECOFIN – PDF
-Video complet sedinta (titrat in lb.romana) – consilium.europa.eu
– Asistenta ANAF 11-feb-2009: Facturarea electronica – facturi fiscale trimisa exclusiv prin e-mail

ECOFIN debate: Directiva e-invoice VAT from Cod Fiscal NET on Vimeo.