de Daniel S. Udrescu CPA | managing partner Cabinet Udrescu SRL
Din punct de vedere al operaţiunilor, raportul de inspecţie fiscală al ANAF consideră următoarele 2 etape:
Etapa 1
- persoana fizică a cumpărat un teren ȋn patrimoniul personal
- persoana fizică a edificat o construcţie nouă în regim de regie proprie
- persoana fizică a regularizat taxa de construire şi a plătit impozit pe clădiri ca persoană fizică,
- persoana fizică a dezmembrat imobilul construit în mai multe unităţi locative
În această etapă ANAF consideră că persoana fizică a desfăşurat activităţi economice în mod independent construind şi plătind TVA pentru materialele/prestaţiile de construcţii efectuate pentru sine însuşi. Considerăm că acest lucru nu este corect pentru că în această etapă nu există transfer de titlu de proprietate. (Art 1341 alin (6) din legea 571/2003:pentru livrările de bunuri corporale, inclusiv de bunuri imobile, data livrării este data la care intervine transferul dreptului de a dispune de bunuri ca şi un proprietar). Persoana fizică care construieşte pentru sine desfăşoară un tip de activitate, diferită de etapa următoare, care poate fi folosirea ȋn interes personal, ȋnchirierea (până la 5 contracte legea prevede regimul fiscal al persoanei fizice, peste 5 contracte prevede regimul fiscal al unei activităţi economice independente) şi vânzarea.
Etapa 2
In opinia ANAF, persoana care vinde unităţi locative dintr-un imobil construcţie tip condominium desfăşoară activităţi economice cu caracter de continuitate, ȋn mod independent,care pot fi scutite de TVA dacă sunt unităţi mai vechi de 2 „revelioane” sau noi. Ȋn categoria noi, vânzările până la baremul de 220.000 lei sunt scutite, iar cele peste barem pot fi cu plata TVA. Ȋnsă, transferul unui imobil din patrimoniu persoanal ȋn patrimoniul de afectaţiune comercială nu este considerată operaţiune economică ce dă drept la deducerea TVA-ului plătit pentru intrarea bunului ȋn patrimoniul comercial al subiectului fiscal.
Nedeductibilitatea TVA-ului plătit pentru operaţiunea de intrare a bunului ȋn patrimoniul subiectului fiscal măreşte artificial TVA colectat
In aplicarea dispozitiilor art. 127 alin. (2) din Codul fiscal, teza a doua, până la data de 01.01.2010 a operat Norma metodologică nr. 3 alin. (1), respectiv 3(7) după 01.01.2010, care prevedea că: „Transferul bunurilor achiziţionate în scop personal în patrimoniul comercial în scopul utilizării pentru desfăşurarea de activităţi economice, nu este o operaţiune asimilată unei livrări de bunuri/prestări de servicii…iar persoana fizică nu poate deduce taxa aferentă bunurilor/serviciilor respective. Sensul de interpretare al ANAF este ȋn contradicţie cu dispoziţiile dreptului comunitar care consacră obligativitatea caracterului neutru al aplicarii dispoziţiilor cu privire la TVA.
„Principiul neutralității fiscale nu poate să se opună ca o întreprindere de construcții, care plătește taxa pe valoarea adăugată pe prestațiile de construcții efectuate în nume propriu (livrări către sine însuși), să nu poată deduce integral taxa pe valoarea adăugată aferentă cheltuielilor generale generate de furnizarea acestor prestații, din moment ce cifra de afaceri aferentă vânzărilor de construcții realizate astfel este scutită de taxa pe valoarea adăugată.” – astfel cum s-a reţinut ȋn practica Curţii Europene de Justiţie de la Luxemburg (NCC Construction Danmark A/S împotriva Skatteministeriet Cauza C‑174/08 – concluzie).
Norma derogatorie la folosirea expertizei.
Ipoteza de analizat este aceea a persoanei fizice ce achiziţionează un bun imobil de care, ulterior, dispune prin ȋnstrăinare. Aceasta ultimă operaţiune este calificată de ANAF ȋn sensul unei operaţiuni economice reglementate de art. 127 Cod fiscal, deci ȋn sensul unei operaţiuni ce generează obligativitatea de calcul, de reţinere şi de plată a TVA-ului calculat la valoarea trecută ȋn ȋnscrisul ce consemnează transferul dreptului de proprietate. Ȋn mod firesc, se ridică ȋntrebarea dacă o asemenea persoană fizică are dreptul la deducerea TVA-ului pentru operaţiunea prin care bunul a intrat anterior ȋn patrimoniul său. Evident că răspunsul nu poate fi decât unul pozitiv. Un alt răspuns ar fi o ȋncălcare a exigenţelor principiului neutralităţii dispoziţiilor legale cu privire la TVA, deoarece nu se poate accepta o diferenţă de regim juridic ȋntre:
- subiectul fiscal persoană juridică (ce a ţinut o contabilitate, inclusiv şi-a conservat un ȋnscris doveditor al valorii cu care bunul a intrat ȋn patrimoniul său, ȋnscris ce poate fi folosit la determinarea TVA-ului deductibil) şi
- subiectul fiscal persoană fizică (ce nu a ţinut contabilitate şi nu a conservat un ȋnscris cu valoarea bunului la intrarea ȋn patrimoniul său.
Art 181 din Directiva Europeană nr. 112/2006 prevede că România poate deroga de la obligativitatea calculării TVA-ului la valoarea indicată ȋn factură, ȋn temeiul unor norme interne derogatorii de la legislaţia europeană, indicată anterior. In acest context trebuie subliniat faptul ca România are deja legislaţie derogatorie de la legislaţia europeană ȋn ceea ce priveşte calculul impozitului pe venit. Astfel, ȋn cazul persoanei fizice ce nu a ţinut o contabilitate, deci care nu a conservat ȋnscrisul doveditor al operatiunii prin care bunul i-a intrat ȋn patrimoniu, sau ȋn cazul unei valori de vânzare sub preţul mediu, aceasta valoare iniţială urmeză a fi determinată pe baza de expertiză de identificare a valorii minimale a bunului cumpărat şi nu pe bază de factură sau contract. Ȋn acest sens sunt dispoziţiile art 771 alin. (4) din Legea 571/2003. Or, dacă determinarea bazei impozabile la care se calculează impozitul pe venit se face ȋn temeiul unei expertize evaluatorii, ANAF calculând la această valoare minimă de expertiză TVA-ul exigibil (mai exact a valorii bunului la intrarea/ieşirea ȋn/din patrimoniul subiectului fiscal). Şi această teză se ȋntemeiază pe exigenţele principiului egalităţii de tratament şi neutralităţii fiscale.
Două ȋntrebări necesită atenţia cititorului:
- Dacă autoritatea fiscală foloseşte expertiza pentru determinarea impozitului şi implicit a TVA, poate contribuabilul să folosească expertiza atunci când nu a păstrat documente justificative pentru determinarea TVA deductibilă?
- Este obligată autoritatea fiscală să determine TVA deductibil ȋn timpul controlului fiscal?
Necesitatea aplicării unitare a dispoziţiilor legale cu privire la TVA rezultă din diverse cauze soluţionate de Curtea Europeană de Justiţie:
Cauza C‑174/08 NCC Construction Danmark A/S împotriva Skatteministeriet. Ȋn această cauză s-au statuat următoarele:
„24. În plus, din cerințele aplicării uniforme a dreptului comunitar și din principiul egalității de tratament rezultă că termenii unei dispoziții de drept comunitar care nu fac nicio trimitere expresă la dreptul statelor membre pentru a stabili sensul și domeniul de aplicare ale acesteia trebuie în mod normal să primească în toată Comunitatea o interpretare autonomă și uniformă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 15 iulie 2004, Harbs, C‑321/02, Rec., p. I‑7101, punctul 28, și Hotărârea din 18 octombrie 2007, Österreichischer Rundfunk, C‑195/06, Rep., p. I‑8817, punctul 24). (…)
27. În ceea ce privește, în primul rând, contextul său, trebuie amintit că articolul 19 din A șasea directivă face parte din titlul XI din aceasta, consacrat regimului de deduceri. Dreptul de deducere prevăzut la articolul 17 alineatul (2) din această directivă, referindu‑se la taxa aplicată în amonte pe bunurile sau pe serviciile utilizate de persoana impozabilă în scopul operațiunilor sale taxabile, vizează eliberarea integrală a întreprinzătorului de sarcina TVA‑ului datorat sau achitat pentru toate activitățile sale economice. În consecință, sistemul comun de TVA garantează perfecta neutralitate în ceea ce privește sarcina fiscală a tuturor activităților economice, cu condiția ca activitățile menționate să fie, în principiu, ele însele supuse la plata TVA‑ului (a se vedea în special Hotărârea din 8 februarie 2007, Investrand, C‑435/05, Rep., p. I‑1315, punctul 22 și jurisprudența citată).”
De asemenea, şi cauza Marks & Spencer plc C-309/06 CEJ p. 39-41
„Principiile generale de drept care trebuie respectate de un stat membru la transpunerea dreptului comunitar în legislaţia naţională, respectiv la aplicarea dispoziţiilor naţionale de transpunere, impun ca unor operațiuni determinate să li se aplice efectiv metoda pe care legislaţia naţională o prevede pentru acestea. Principiul legalităţii activităţii organelor administrative, în sensul jurisprudenţei Curţii Europene de Justiţie, este unul dintre principiile recunoscute ale dreptului comunitar. În consecinţă, administraţia fiscală trebuie să se supună legii și ordinii de drept și nu poate decide o impozitare contrară dispoziţiilor legale. Desconsiderarea calculului la TVA deductibil ar încălca principiul securităţii juridice în cazul în care contribuabilul nu s‑ar putea baza pe faptul că operaţiunea ar urma să fie impozitată conform dispoziţiilor legale. În funcţie de situaţia individuală, se poate aprecia dacă o aplicare incorectă a reglementărilor interne privind taxa pe valoarea adăugată reprezintă în plus și o încălcare a principiilor egalităţii de tratament și neutralităţii fiscale. Principiul egalităţii de tratament, care, în domeniul TVA‑ului, a luat forma specifică a principiului neutralităţii fiscale, impune aplicarea unui tratament uniform pentru operaţiuni similare.”
În ceea ce priveşte baza de impunere la care se calculează TVA exigibilă, inspectorii care au încadrat activitatea de vânzare a imobilelor din patrimoniul personal ca activitate economică desfăşurată în mod independent şi care au înregistrat retroactiv ca plătitori de TVA, persoane fizice, aveau obligaţia să calculeze şi TVA deductibil conform Legii 571/2003, valabilă în 2005, respectiv în baza OUG 24/2005, pentru 2006 în baza Legii 163/2005 şi pentru 2007 in baza Legii 343/2006, art 1471 alin (1) (Orice persoană impozabilă înregistrată în scopuri de TVA, conform art 153 –adică şi conform obligaţiei ANAF de a ne înregistra – are dreptul să scadă din valoarea totală a taxei colectate, pentru o perioadă fiscală, valoarea totală a taxei, pentru care, în aceeaşi perioadă, a luat naştere şi poate fi exercitat dreptul de deducere conform art 145-147). Directiva Europeană 112/206 la articolul 167 prevede că: „Dreptul de deducere ia naștere în momentul în care taxa deductibilă devine exigibilă.”
Interesant este faptul că la data intrării ȋn vigoare a Codului Fiscal, pentru tranzacţiile imobiliare nu se percepeau impozite, ci taxe de timbru de autentificare (taxe încasate conform art. 9 din legea 146/1997). Ulterior, prin OUG 24/2005 s-au introdus primele prevederi legale ce impuneau impozitatea venitului din tranzacţiile imobiliare, dar ordonanţa a fost abrogată. Ulterior, prin Legea nr.163/2005 (act normativ cu numeroase vicii ȋn procedura de adoptare parlamentară), s-a introdus un capitol special în cadrul legii 571/2003. Astfel, la punctul 25 „La articolul I punctul 2, după articolul 77 se introduce capitolul VIII1 cu urmatorul cuprins:
„CAPITOLUL VIII1 Venituri din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal, la Art. 771 alin (4) Valoarea de bază a bunurilor imobile prevăzute la alin. (1), ȋn funcţie de modalitatea de dobândire, se stabileşte avându-se ȋn vedere:
(…) c) pentru construcţiile noi, costul acestora la data realizării, dovedit prin raport de expertiză ȋntocmit de un expert autorizat, ȋn condiţiile legii, la care se adaugă valoarea terenului aferent, stabilită ȋn condiţiile prezentei legi;
d) valoarea rezultată din expertizele utilizate de către camerele notarilor publici, la data dobândirii imobilelor a căror valoare de bază nu se poate stabili prin modalităţile prevăzute la lit. a)-c).
Legea 343/2006 a modificat Art. 771 alin (4) şi (5) din Legea 571/2003:
(4) Impozitul prevăzut la alin. (1) si (3) se calculează la valoarea declarată de părţi ȋn actul prin care se transferă dreptul de proprietate sau dezmembrămintele sale. In cazul ȋn care valoarea declarată este inferioară valorii orientative stabilite prin expertiza ȋntocmită de camera notarilor publici, impozitul se va calcula la această valoare.
(5) Camerele notarilor publici vor actualiza, o data pe an, expertizele privind valoarea de circulaţie a bunurilor imobile care vor fi comunicate la direcţiile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice.
La data introducerii OUG 24/2005 şi Legii 163/2005, România avea hiperinflaţie datorită deprecierii mari şi duratei mari de construire, şi prin lege s-a introdus expertiza care să ţină locul valorii facturate a costurilor şi calculul impozitului pe profit se făcea astfel: pretul vânzării minus cost stabilit prin expertiză, era egal cu profit la care se aplica cota de 10% impozit pe profit. Deci baza de impunere nu ia în calcul factura ci valoarea minimă din expertiză. Ca urmare şi pentru determinarea costului, pentru a se se calcula pe bază de factură ci pe bază de expertiză.
Ulterior, după introducerea Legii 163/2005, a rămas numai impozitul pe venit, calculat la un venit minim calculat prin expertiză actualizată anual. Art 771 alin 4 din Legea 571/2003 şi norma([1]) 1515 şi 1516, din HG 44/2004 reprezintă lege specială derogatorie pentru calculul impozitului pe venit acolo unde nu există documente justificative şi legea a prevăzut valori minime pentru vânzările de imobile pentru care se plătesc taxe şi impozite, impunând expertiza ca document legal justificativ, pentru valoare minimă; dacă venitul se estimează prin expertiză apoi se calculează impozitul pe venit, rezultă că pentru acelaşi venit minim ANAF a calculat TVA exigibil şi se poate calcula şi TVA deductibil. Cum art 152 alin 2 lit b) din Legea 571/2003 şi punctul 45 alin (2) lit b) din HG 44/2004 prevăd „… sau alt document legal aprobat prin care să justifice suma taxei pe TVA aferente bunurilor achiziţionate,” rezultă că inspectorii erau obligaţi de art 771 alin 4 din Legea 571/2003 şi norma 1515 şi 1516, din HG 44/2004, să folosească expertizele Camerei Notarilor Publici (expertize recunoscute cu valoare probatorie şi de instanţe şi de MFP pentru evaluarea proprietăţilor şi unui cost minim).
Reglementare europeană Directiva 112/2006
Articolul 167
Dreptul de deducere ia naștere în momentul în care taxa deductibilă devine exigibilă.
Articolul 168
În măsura în care bunurile și serviciile sunt utilizate în scopul operațiunilor taxabile ale unei persoane impozabile, persoana impozabilă are dreptul, în statul membru în care efectuează operațiunile respective, de a deduce din valoarea TVA, pe care are obligația de a o plăti, următoarele sume:
(a) TVA datorată sau achitată în statul membru în cauză pentru bunurile care îi sunt sau care urmează a-i fi livrate sau pentru serviciile care îi sunt sau urmează a-i fi prestate de o altă persoană impozabilă;
(b) TVA datorată pentru operațiunile asimilate livrărilor de bunuri sau prestărilor de servicii în temeiul articolului 18 litera (a) și articolului 27
Articolul 180
Statele membre pot autoriza o persoană impozabilă să efectueze o deducere pe care nu a efectuat-o în conformitate cu articolele 178 și 179.
Articolul 181
Statele membre pot autoriza o persoană impozabilă care nu deține o factură emisă în conformitate cu articolele 220-236 să efectueze deducerea prevăzută la articolul 168 litera (c) pentru achizițiile sale intracomunitare de bunuri.
Articolul 182
Statele membre stabilesc condițiile și normele de aplicare a articolelor 180 și 181.
Formularul de raport de inspecţie fiscală prevede titlul TVA Deductibil. Contolul fiscal ȋnsă nu aplică dispoziţiile legale şi verifică numai obligaţii de plata a TVA-ului. Codul de procedură fiscal art 105 (3) prevede că: Inspecția fiscală se efectuează o singură dată pentru fiecare impozit, taxă, contribuție și alte sume datorate bugetului general consolidat și pentru fiecare perioadă supusă impozitării. Dacă inspecţia fiscală ignoră TVA deductibil, atunci dreptul contribuabilului la un tratament uniform pentru operaţiuni similare este ȋncălcat.
Nu se face, ȋnsă şi aplicarea dispoziţiilor legale cu privire la drepturile celor ce plătesc TVA. Adică dreptul de a deduce TVA-ul plătit anterior, ȋn operaţiuni prin care bunul a intrat ȋn patrimoniu. Se ȋncalcă, astfel principiul neutralităţii TVA, principiu consacrat de art. 3 lit c din Legea 571/2003 şi art 7 alin 2 pentru determinarea corectă a situaţiei fiscale. TVA deductibil trebuia calculat şi dedus din creanţă având ca obiect TVA datorat la vanzarea unui imobil. Ȋn practica Curtii Europene de Justiţie, ȋn cauza Marks & Spencer plc Cauza 309/06 CEJ p. 43, sau aratat urmatoarele „În baza punctului 32 din cauza C‑107/10, Curtea Europeană de Justiţie „a subliniat că dreptul de deducere face parte integrantă din mecanismul TVA‑ului și, în principiu, nu poate fi limitat.”
În cadrul inspecţiei fiscale inspectorii au analizat construirea şi vânzarea unor imobile parcurgând toate etapele de la autorizare până la vânzarea imobilului. Au calculat TVA-ul pe baza venitului, dar nu au calculat în timpul controlului TVA deductibil calculat la costuri. Normele minimale de control nu au fost aplicate. Orice vânzare are un element de venit şi unul de cost, la care se aplică TVA. Inspectorii au ȋnregistrat persoana fizică retroactiv ca plătitor de TVA fără să calculeze şi TVA deductibil. Inspectorii ANAF aplică Art. 152, alin 1 şi 3 din Legea 571/2003, cu trimitere la norma metodologică din HG 44/2004 punctul 56 alin 4 lit b), dar nu aplică şi alin. 5 de la acelaşi punct, respectiv dreptul de deducere:
“(5) In ambele situaţii prevăzute la alin. (4), la data ȋnregistrării ca plătitor de TVA, persoana impozabilă beneficiază de dreptul de deducere aferent bunurilor achiziţionate, conform art. 145 alin. (11) si (12) din Codul fiscal.
Organul fiscal avea obligaţia să calculeze în timpul controlului şi să evidenţieze şi opţiunea de la alin 5, punctul 56 din HG 44/2004, respectiv dreptul de deducere aferent bunurilor achiziţionate pentru a reflecta principiul neutralităţii TVA. Contribuabilul are dreptul de deducere la data controluui fiscal şi nu după ce se înscrie ȋn primul decont de TVA, după stabilirea datei de declarare ca plătitor de TVA, cu suma stabilită de inspecţia fiscală. Inspectia fiscală avea obligaţia de a calcula TVA deductibil, tocmai pentru a preîntâmpina un alt control pe aceiaşi perioadă şi aceiaşi spetă, controlul fiscal fiind incomplet în raportul de inspecţie fiscală. Codul de procedură fiscală prevede o gamă largă de metode la ȋndemâna inspectorului (art 67), inclusiv expertiza evaluatorie (art 55).
Norma 65.2 la art 67 Cod procedură fiscală:
Organul fiscal va identifica acele elemente care sunt cele mai apropiate situaţiei de fapt fiscale, luând în considerare preţul de piaţă al tranzacţiei sau al bunului impozabil, precum şi informaţii şi documente existente la dosarul fiscal al contribuabilului care sunt relevante pentru impunere, iar, în lipsa acestora, organul fiscal va avea în vedere datele şi informaţiile deţinute de acesta despre contribuabilii cu activităţi similare.
Impunerea se compune din două elemente de bază:
– creditul – adică TVA colectat şi
– debitul – adică TVA deductibil,
care ȋmpreună, printr-o operaţie de scădere rezultă ȋn TVA datorat sau TVA de ȋncasat.
În practica Curţii Europene de Justiţie, ȋn cauza C‑107/10, având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Administrativen sad Sofia‑grad (Bulgaria), prin decizia din 15 februarie 2010, primită de Curte la 25 februarie 2010, în procedura Enel Maritsa Iztok 3 AD împotriva Direktor „Obzhalvane i upravlenie na izpalnenieto” NAP la punctul 31 s-au statuat urmatoarele: „În acest sens, trebuie subliniat că, potrivit unei jurisprudențe constante, dreptul persoanelor impozabile de a deduce din TVA‑ul pe care îl datorează, TVA‑ul care a fost deja aplicat bunurilor achiziționate și serviciilor primite anterior de acestea constituie un principiu fundamental al sistemului comun al TVA‑ului instituit prin legislația Uniunii (a se vedea în special Hotărârea din 18 decembrie 1997, Molenheide și alții, C‑286/94, C‑340/95, C‑401/95 și C‑47/96, Rec., p. I‑7281, punctul 47, Hotărârea din 25 octombrie 2001, Comisia/Italia, C‑78/00, Rec., p. I‑8195, punctul 28, precum și Hotărârea din 10 iulie 2008, Sosnowska, C‑25/07, Rep., p. I‑5129, punctul 14).(…) 32Astfel cum a subliniat în mod repetat Curtea, rezultă că dreptul de deducere face parte integrantă din mecanismul TVA‑ului și, în principiu, nu poate fi limitat. În special, acest drept se exercită imediat pentru totalitatea taxelor aplicate operațiunilor aferente intrărilor (a se vedea în special Hotărârea din 6 iulie 1995, BP Soupergaz, C‑62/93, Rec., p. I‑1883, punctul 18, Hotărârea din 18 decembrie 2007, Cedilac, C‑368/06, Rep., p. I‑12327, punctul 31, precum și Hotărârea Sosnowska, citată anterior, punctul 15).
([1]) 1515. La transmiterea dreptului de proprietate, impozitul prevăzut la art. 771 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare se calculează la valoarea declarată de părţi. În cazul în care valoarea declarată de părţi este mai mică decât valoarea orientativă stabilită de expertizele întocmite de către Camerele Notarilor Publici, impozitul se va calcula la această din urmă valoare.
La constituirea sau transmiterea dezmembrămintelor dreptului de proprietate, impozitul se determină la valoarea declarată de părţi, dar nu mai puţin de 20% din valoarea orientativă întocmită de Camera Notarilor Publici. Aceeaşi valoare se va stabili şi la stingerea pe cale convenţională sau prin consimţământul titularului a acestor dezmembrăminte.
La transmiterea nudei proprietăţi impozitul se determină la valoarea declarată de părţi, dar nu mai puţin de 80% din valoarea orientativă stabilită prin expertizele Camerei Notarilor Publici.
Pentru construcţiile neterminate, la înstrăinarea acestora valoarea se va stabili pe baza unui raport de expertiză, care va cuprinde valoarea construcţiei neterminate la care se adaugă valoarea terenului aferent declarată de părţi, dar nu mai puţin decât valoarea stabilită prin expertizele Camerei Notarilor Publici. Raportul de expertiză va fi întocmit pe cheltuiala contribuabilului, de un expert autorizat în condiţiile legii.
Pentru actul de partaj impozitul se determină la valoarea masei partajabile şi se suportă de copartajanţi proporţional cu cota deţinută din dreptul de proprietate, raportat la data dobândirii fiecărui imobil ce compune masa partajabilă.
La schimb impozitul se calculează la valoarea fiecăruia din bunurile imobile transmise.
Despre CABINET UDRESCU SRL
Cabinet Udrescu SRL este o societate profesională de contabilitate, audit și consultanță, autorizată de CECCAR şi CAFR. Fondată în 1999, compania oferă servicii profesionale unui portofoliu de clienţi cu active de peste 150 milioane de euro. Având puncte de lucru în Ilfov şi Argeş, oferă servicii la cel mai înalt nivel de calitate, corecte, executate la timp, fiecărui client în parte. www.udrescu.ro
Managing partner: Daniel S. Udrescu CPA, expert contabil CECCAR, auditor CAFR
| Opinii, articole de specialitate
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.