Miercuri, 19 decembrie 2012, ora 14.00 la sediul Uniunii Juriştilor din România va avea loc înmânarea premiilor ştiinţifice ale Uniunii Juriştilor din România pe anul în curs.

Premiul ‘’Mihail Eliescu” va fi acordat Editurii CH Beck pentru efortul editorial prilejuit de apariţia lucrării Noul Cod civil. Comentariu pe articole coordonate de Flavius-Antoniu Baias, Eugen Chelaru, Rodica Constantinovici şi Ioan Macovei.

- Publicitate -

Autorii sunt renumiţi profesionişti reprezentând atât cadrul instituţional propriu-zis, cât şi cel didactico-practic al sferei juridice. Efortul acestora reprezintă materializarea ideii de familiarizare a practicianului cu noile reglementări din domeniul dreptului civil, privit în sens larg, prin intermediul unui ghid în care pot fi găsite răspunsuri imediate, clare şi relevante.

Tot în cadrul premiilor ştiinţifice acordate de către Uniunea Juriştilor din România de acestă dată în parteneriat cu Fundaţia “Andrei Rădulescu” se acordă Premiul „Iordan Gruia”, dlui. Dan Cimpoeru pentru lucrarea Dreptul Internetului, care constituie, din perspectivă academică, o reală noutate datorită instituţiilor abordate, a structurii sale şi îndeosebi a caracterului integrator specific unei discipline ştiinţifice.

Cu peste 14 ani de activitate, Editura C.H. Beck se poziţionează între primele edituri din România, publicând peste 2000 de titluri cu tematică juridică şi economică, într-un tiraj total ce depăşeşte 3 000.000 exemplare. Editura s-a impus pe piaţa literaturii juridice în anul 1998 şi are ca obiect exclusiv de activitate editarea cărţilor şi a publicaţiilor cu tematică juridică şi economică. Produsele Editurii C.H. Beck – cărţi, reviste şi publicaţii electronice – sunt distribuite în peste 200 de librării şi puncte de vânzare din întreaga ţară.

Dintre cele mai noi apariţii editoriale cu tematică juridică, amintim:
– Noul Cod de procedura civila. Note. Corelatii. Explicatii, autori: Piperea Gheorghe, Antonache Cătălin, Piperea Petre, Dimitriu Alexandru, Piperea Mirela, Ratoi Alexandru-Serban, Atanasiu Ana-Gabriela;
– Noul Cod de procedură civilă. Fundamentele. Art. 1-248. Comentarii şi explicaţii, autori Liviu-Alexandru Viorel, Georgeana Viorel;
– Tratat de procedură penală. Partea generală. Volumul II, autor Mateuţ Gheorghiţă;
– Buletinul jurisprudenţei. Culegere de decizii pe anul 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
– Convenţia de la Roma. Regulamentul Roma I. Vol. I – Vol. II autor Belohlavek Alexander J.

Editura C.H. Beck
www.beck.ro
www.beckshop.ro

- Publicitate -