O analiză realizată de către Accace, unul dintre liderii din Europa Centrală şi de Est în management financiar, arată că principalul beneficiu al cardului european de sănătate este egalitatea la tratament, persoanele care-l deţin având aceleaşi drepturi ca cetăţenii ţării în care primesc îngrijirile medicale.
„Cardul garantează primirea de servicii medicale gratuite în cadrul spitalelor de stat, similare cu cele de care beneficiază rezidenţii statului vizitat, în timpul călătoriilor în afara ţării, în cele 27 de state membre ale Uniunii Europene, în Islanda, Liechtenstein, Norvegia şi Elveţia”, spune Maria Cojocariu, Senior Payroll Accountant Accace.
Din punct de vedere financiar, cardul european de sănătate este mult mai avantajos decât asigurarea medicală de călătorie, costurile pentru obţinrea lui fiind zero. De asemenea, cardul are o valabilitate de până la 6 luni de la data emiterii.
Totuşi, trebuie ţinut cont de faptul că în unele ţări asigurarea medicală este obligatorie, pe când deţinerea unui card european de sănătate este facultativă.
Fără limită de costuri
Spre deosebire de asigurarea medicală, cardul acoperă doar serviciile medicale prestate de spitalele de stat, dar are avantajul că nu prevede o limită pentru costurile procedurilor medicale. În schimb, asigurarea medicală acoperă cheltuielile până în limita a 50.000 de euro, în funcţie de riscurile asigurate.
„Fiecare asigurator are propria sa politică şi propriile riscuri pe care le acoperă prin intermediul poliţei. În majoritatea contractelor de asigurare, la secţiunea excluderi, este specificat că poliţa nu acoperă accidente sau îmbolnăviri determinate de starea de graviditate sau de naştere, în special pentru femeile a căror sarcină a depăşit 27 de săptămâni. Alt exemplu poate fi schiatul, considerat de unii asiguratori ca fiind un sport extrem, prin urmare riscurile sale nu sunt asigurate în toate poliţele”, explică expertul Accace.
În plus, dacă asigurarea acoperă exclusiv controalele şi serviciile medicale cu caracter de urgenţă, cardul european de sănătate acoperă, pe lângă acestea, şi problemele minore. Cardul nu acoperă, însă, situaţia în care persoana asigurată se deplasează în UE cu scopul de a beneficia de tratament medical pentru boli deja existente.
Recuperezi banii în 90 de zile
În anumite ţări, cum ar fi Germania, există posibilitatea ca persoana care are nevoie de servicii medicale să fie obligată la co-plata spitalizării sau chiar să achite pe loc contravaloarea serviciilor medicale, în ciuda faptului că deţine cardul european de sănătate. În aceste cazuri, posesorul de card trebuie să depună o cerere de rambursare a banilor la Casa de Asigurări de Sănătate de care aparţine.
Recuperarea banilor este posibilă doar dacă respectivul contribuabil este cu plata contribuţiilor la zi şi dacă prezintă documentaţia necesară solicitată.
„Conform normelor metodologice privind rambursarea şi recuperarea cheltuielilor reprezentând asistenţa medicală acordată în baza documentelor internaţionale cu prevederi în domeniul sănătăţii, la care Romania este parte, rambursarea se realizează în termen de maximum 90 de zile de la data înregistrării cererii la casa de asigurări de sănătate, însoţită de actele doveditoare”, explică expertul Accace.
Spre deosebre de card, poliţa privată asigură preluarea şi achitarea tuturor cheltuielilor direct către furnizorii de servicii medicale din străinătate. În cazul unei astfel de asigurari, nu trebuie achitată contravaloarea serviciilor medicale, indiferent de sistemul de sănătate al ţării de destinaţie.
Ce informaţii conţine cardul european de sănătate
Cardul european de sănătate conţine următoarele date:
• numele şi prenumele asiguratului;
• codul numeric personal al asiguratului;
• data naşterii asiguratului;
• data expirării cardului;
• codul Organizaţiei Internaţionale pentru Standardizare pentru statul membru emitent al cardului;
• numărul de identificare şi acronimul casei de asigurări de sănătate care emite cardul;
• numărul cardului.
Lasă un răspuns Anulează răspunsul
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.