Potrivit proiectului de HG pentru modificarea Normelor Codului fiscal, în scopul aplicării prevederilor privind TVA la încasare, în lipsa unei indicaţii din partea beneficiarului cu privire la plăţile efectuate, încasările/plăţile pentru facturile emise pentru contravaloarea integrală a livării de bunuri/prestării de servicii, indiferent când au fost emise, se alocă conform prevederilor Codului civil cu privire la imputaţia legală a plăţii.

Despre imputația legală a plăților, în TITLUL V – Executarea obligatiilor, CAPITOLUL I – Plata, din CODUL CIVIL se prevăd următoarele:

SECTIUNEA a 5-a – Imputatia platii
Art. 1506 – Imputatia platii facuta prin acordul partilor
Art. 1507 – Imputatia facuta de debitor
Art. 1508 – Imputatia facuta de creditor
Art. 1509 – Imputatia legala

Art. 1506. Imputaţia plăţii făcută prin acordul părţilor
(1) Plata efectuată de debitorul mai multor datorii faţă de acelaşi creditor, care au acelaşi obiect, se impută asupra acestora conform acordului părţilor.
(2) În lipsa acordului părţilor, se aplică dispoziţiile prezentei secţiuni.

Art. 1507. Imputaţia făcută de debitor
(1) Debitorul mai multor datorii care au ca obiect bunuri de acelaşi fel are dreptul să indice, atunci când plăteşte, datoria pe care înţelege să o execute. Plata se impută mai întâi asupra cheltuielilor, apoi asupra dobânzilor şi, la urmă, asupra capitalului.
(2) Debitorul nu poate, fără consimţământul creditorului, să impute plata asupra unei datorii care nu este încă exigibilă cu preferinţă faţă de o datorie scadentă, cu excepţia cazului în care s-a prevăzut că debitorul poate plăti anticipat.
(3) În cazul plăţii efectuate prin virament bancar, debitorul face imputaţia prin menţiunile corespunzătoare consemnate de el pe ordinul de plată.

Art. 1508. Imputaţia făcută de creditor
(1) În lipsa unei indicaţii din partea debitorului, creditorul poate, într-un termen rezonabil după ce a primit plata, să indice debitorului datoria asupra căreia aceasta se va imputa. Creditorul nu poate imputa plata asupra unei datorii neexigibile ori litigioase.
(2) Atunci când creditorul remite debitorului o chitanţă liberatorie, el este dator să facă imputaţia prin acea chitanţă.

Art. 1509. Imputaţia legală
(1) Dacă niciuna dintre părţi nu face imputaţia plăţii, vor fi aplicate, în ordine, următoarele reguli:
a) plata se impută cu prioritate asupra datoriilor ajunse la scadenţă;
b) se vor considera stinse, în primul rând, datoriile negarantate sau cele pentru care creditorul are cele mai puţine garanţii;
c) imputaţia se va face mai întâi asupra datoriilor mai oneroase pentru debitor;
d) dacă toate datoriile sunt deopotrivă scadente, precum şi, în egală măsură, garantate şi oneroase, se vor stinge datoriile mai vechi;
e) în lipsa tuturor criteriilor menţionate la lit. a)-d), imputaţia se va face proporţional cu valoarea datoriilor.
(2) În toate cazurile, plata se va imputa mai întâi asupra cheltuielilor de judecată şi executare, apoi asupra ratelor, dobânzilor şi penalităţilor, în ordinea cronologică a scadenţei acestora, şi, în final, asupra capitalului, dacă părţile nu convin altfel.

- Publicitate -

CONCLUZIE:
În aplicarea prevederilor privind TVA la încasare, din analiza prevederilor Codului civil citate mai sus, rezultă că sunt relevante prevederile art. 1508 (1) din C.civil.

Dacă debitorul (beneficiar în factură) nu indică pe ordinul de plată factura/facturile plătită/te, creditorul (funizorul/prestatorul) poate să comunice (indice) debitorului (beneficiar în factură) datoria care va fi considerată plătită (asupra căreia aceasta se va imputa plata). Funizorul/prestatorul trebuie să comunice beneficiarului datoria plătită într-un termen rezonabil după ce a primit plata, și nu poate imputa plata asupra unei datorii neexigibile ori litigioase.

- Publicitate -