AC18 (1) Produsele accizabile sunt scutite de plata accizelor daca sunt destinate utilizarii:
a) în contextul relatiilor diplomatice sau consulare;
b) de catre organizatiile internationale recunoscute ca atare de autoritatile publice din România si de catre membrii acestor organizatii, în limitele si în conditiile stabilite prin conventiile internationale privind instituirea acestor organizatii sau prin acordurile de sediu;
c) de catre fortele armate ale oricarui stat parte la Tratatul Atlanticului de Nord, altul decât România, pentru uzul fortelor armate în cauza, pentru personalul civil însotitor sau pentru aprovizionarea popotelor ori a cantinelor acestora;
d) de catre fortele armate ale Regatului Unit stationate în Cipru în temeiul Tratatului de instituire a Republicii Cipru din 16 august 1960, pentru uzul fortelor armate în cauza, pentru personalul civil însotitor sau pentru aprovizionarea popotelor ori a cantinelor acestora;
e) pentru consum în cadrul unui acord încheiat cu tari terte sau cu organizatii internationale, cu conditia ca acordul în cauza sa fie permis ori autorizat în ceea ce priveste scutirea de la plata taxei pe valoarea adaugata.
(2) Modalitatea si conditiile de acordare a scutirilor prevazute la alin. (1) vor fi reglementate prin normele metodologice.
(3) Fara a aduce atingere prevederilor art. 206^31 alin. (1), produsele accizabile care se deplaseaza în regim suspensiv de accize catre un destinatar în sensul alin. (1) sunt însotite de certificat de scutire.
(4) Modelul si continutul certificatului de scutire sunt cele stabilite de Comisia Europeana.
(5) Procedura prevazuta la art. 206^31-206^36 nu se aplica deplasarilor intracomunitare de produse accizabile în regim suspensiv de accize destinate fortelor armate prevazute la alin. (1) lit. c), daca acestea sunt reglementate de un regim care se întemeiaza direct pe Tratatul Atlanticului de Nord.
(6) Prin exceptie de la prevederile alin. (5), procedura prevazuta la art. 206^31-206^36 se va aplica deplasarilor de produse accizabile în regim suspensiv de accize destinate fortelor armate prevazute la alin. (1) lit. c) care au loc exclusiv pe teritoriul national sau în baza unui acord încheiat cu un alt stat membru, atunci când deplasarea are loc între teritoriul national si teritoriul acelui stat membru. AC18