doilasuta
doilasuta

ACTUALIZARE GHID 2013/2014 – Direcționați 2% din impozitul pe venit! Donații ONG doi la sută !

CUPRINS – Ghid fiscal privind direcționarea a 2% din impozitul pe venit către ONG-uri – vers. 2012/2013

Context, prezentarea generală, termen
Exemplu de calcul
Organizațiile nonprofit care pot beneficia de donație
Alegerea unui beneficiar nonprofit, date necesare
Etape de urmat pentru persoanele care realizează numai venituri din salarii
Etape de urmat pentru persoanele care realizează venituri din activități independete și din alte surse
Etape de urmat pentru persoanele care realizează venituri și din salarii, din activități independente și din alte surse
Adrese administrații fiscale
Asistență online CFNET
ONG promo

Date statistice 2009-2011

Context, prezentarea generală, termen

Persoanele fizice și persoanele fizice autorizate care obțin venituri impozabile au posibilitatea să direcționeze doi la sută (2%) din impozitul pe veniturile obținute în anul anterior către o entitate nonprofit, unităților de cult, precum și pentru acordarea de burse private [Baza legală: art. 57 (4) – (6) si art. 84 (2)-(4) din Codul Fiscal].

Facilitatea fiscală acordată de către stat contribuabilului constă în dreptul acestuia de a dispune asupra destinației unei sume achitate la bugetul de stat în anul anteior. Contribuabilul poate solicita statului să vireze 2% din impozitul achitat de el pentru susținerea unei entități nonprofit care se înființează și funcționează în condițiile legii, unităților de cult, precum și pentru acordarea de burse private, conform legii.

2% se aplică la impozitul datorat pe venitul net anual impozabil, din câștigul net anual din transferul titlurilor de valoare, din câștigul net anual din operațiuni de vânzare-cumpărare de valută la termen, pe baza de contract, și orice alte operațiuni de acest gen.

Această donație nu costă nimic contribuabilul! Doar un formular de completat și de depus la Fisc. Dacă nu folosiți această opțiune, suma respectivă va rămâne să fie gestionată de stat.

TERMENUL maxim pentru exprimarea opțiunii prin depunerea cererii la FISC este data de 27 MAI 2013.

 

Exemplu de calcul

La un venit impozabil lunar (din salarii, chirii, etc. ) de 1.000 RON, rezultă un venit net lunar (în mână) de 840 RON si un impozit pe venit de 160 RON. Suma care poate fi direcționată este 160 RON x 2% x 12 luni = 3,2 RON x 12 luni =38,4 RON pe an.

 

Organizațiile nonprofit care pot beneficia de donație

Entitățile nonprofit care pot beneficia de această sursă de finanțare sunt, de exemplu:
asociatiile,
fundatiile,
organizatiile sindicale,
patronatele,
partidele politice,
asociatiile de proprietari,
casele de ajutor reciproc ale salariatilor.
Aceste organizații nonprofit trebuie să fie înființate și să funcționeze în condițiile legii, iar potrivit legilor proprii de organizare si functionare trebuie să desfășoare activități nonprofit iar sumele primite din impozit să fie folosite în acest scop.

 

Alegerea unui beneficiar nonprofit, date necesare

Alegeți un beneficiar nonprofit, informați-vă și analizați organizația, proiectele și activitatea desfășurată: ati citit despre ea in presa, cineva de incredere v-a povestit despre ea, ati avut contacte directe cu organizatia.
Pentru a căuta ONG-uri pe domenii de activitate consultați următoarele Directoare ONG stiriong.rodoilasuta.ro, donatiionline.ro, Registrul National ONG.
Pentru completarea cererii, sunt necesare următoarele informații despre ONG:
– Numele organizatiei nonprofit (ONG)
– Codul de identificare fiscala (codul fiscal)
– Contul bancar al organizatiei in format IBAN

 

Etape de urmat pentru persoanele care realizează numai venituri din salarii

Dacă sunteți salariat, angajat pe bază de contract individual de muncă
sau funcționar public
sau dacă ați obținut venituri asimilate salariilor, de exemplu:
– indemnizația administratorului,
– indemnizația directorilor, asociaților unici,
– suma din profitul net cuvenită administratorilor la companii/societati nationale,
– remunerația primită de președintele asociatiei de proprietari,
– indemnizatii demnitari, aleși,
– solde militari,
– indemnizatii de neconcurenta
– alte venituri, considerate asimilate salariilor conform art. 55 alin. (2),
urmați aceste ETAPE:
1. Descărcați Formularul D230-2013 [PDF e-form 2013] „CERERE PRIVIND DESTINATIA SUMEI REPREZENTAND PANA LA 2% DIN IMPOZITUL ANUAL SI DEDUCEREA CHELTUIELILOR EFECTUATE PENTRU ECONOMISIREA ÎN SISTEM COLECTIV PENTRU DOMENIUL LOCATIV” (poate fi obtinut gratuit si de la orice administratie financiara);
2. Completați electronic [PDF e-from poate fi descărcat și completat electronic si ulterior printat si semnat in 2 exemplare] sau tipăriți formularul (1 pagină) în două exemplare
3. Completati ambele exemplare astfel:

ANUL: 2012

I. DATE DE IDENTIFICARE A CONTRIBUABILULUI
Adresa – se inscrie adresa domiciliului fiscal.
Cod numeric personal/Numar de identificare fiscala – se inscrie codul numeric personal sau numarul de identificare fiscala, atribuit de catre Agentia Nationala de Administrare Fiscala, cu ocazia inregistrarii fiscale, dupa caz.

II. DEDUCEREA CHELTUIELILOR EFECTUATE PENTRU ECONOMISIRE ÎN SISTEM COLECTIV PENTRU DOMENIUL LOCATIV DIN VENITURILE IMPOZABILE DIN SALARII, OBȚINUTE LA FUNCȚIA DE BAZA – in aceasta situatie, rubrica nu se completeaza.

III. DESTINAȚIA SUMEI REPREZENTAND PANA LA 2% DIN IMPOZITUL ANUAL, POTRIVIT ART. 57 ALIN. (4) DIN LEGEA NR.571/2003
1. Bursa privata: casuta se bifeaza de catre contribuabilii care au efectuat cheltuieli in cursul anului de raportare cu burse private in conformitate cu Legea nr.376/2004 privind bursele private, cu modifcarile si completarile ulterioare.
Contract nr./data – se inscriu numarul si data contractului privind acordarea bursei private.
Suma platita – se inscrie suma platita de contribuabil in cursul anului de raportare pentru bursa privata.
Documente de plata nr./data – se inscriu numarul si data documentelor care atesta plata bursei private.
Contractul privind acordarea bursei private si documentele ce atesta plata bursei se prezinta in original si in copie, organul fiscal pastrand copiile acestora dupa ce verifica conformitatea cu originalul. În cazul in care declaratia se transmite prin posta, documentele de mai sus se anexeaza in copie.

2. Sustinerea unei entitati nonprofit/unitati de cult – se bifeaza aceasta casuta.
Denumire entitate nonprofit/unitate de cult – se inscrie denumirea completa a entitatii nonprofit/unitatii de cult.
Codul de identificare fiscala al entitatii nonprofit/unitatii de cult – se inscrie codul de identificare fiscala al entitatii nonprofit/unitatii de cult pentru care se solicita virarea sumei.
Cont bancar (IBAN) – se completeaza codul IBAN al contului bancar al entitatii nonprofit/unitatii de cult.
Suma – se lasa necompletat, caz in care organul fiscal va calcula si va vira suma admisa, conform legii, sau se completeaza cu suma donata

IV. DATE DE IDENTIFICARE A ÎMPUTERNICITULUI – se lasa necompletat/se bareaza/se completeaza numai in cazul in care obligatiile de declarare a veniturilor se indeplinesc de catre reprezentantul fiscal desemnat de contribuabil

4. Semnați ambele exemplare.

5. Formularul/ele se pot transmise la FISC astfel:
– depuneți personal ambele exemplare din Formularul 230 la registratura administrației financiare de care aparțineți (unde aveți domiciliul sau unde locuiți efectiv). Exemplarul 2, înregistrat de către organul fiscal prin menționarea unui număr de înregistrare, se returnează de către FISC și se păstrează de către dvs..
– prin posta, cu scrisoare recomandata, pe adresa administratiei financiare de care apartineti (unde aveti domiciliul).
– online, formularul 230 se poate depune on-line, la adresa www.e-guvernare.ro, dacă dețineți un certificat digital calificat.[]

 

Etape de urmat pentru persoanele care realizează venituri din activități independente și din alte surse

Dacă ați realizat în anul 2012 venituri din alte surse (PFA sistem real, PFA norme de venit, profesii liberale – medic, avocat, notar, expert contabil, arhitect, chirii, castiguri din investitii, drepturi de autor, activitati agricole, etc.), aveți obligația legală (cu exceptia PFA norme de venit) să depuneți la administrația financiară Declarația privind veniturile realizate de dvs. în anul 2012, Formularul 200. Cu același formular, într-o rubrica separata, se poate dona 2% din impozitul datorat astfel:

1. Descarcati Formularul D200-2013 [PDF e-form 2013] „DECLARATIE PRIVIND VENITURILE REALIZATE DIN ROMANIA” (poate fi obtinut gratuit si de la orice administratie financiara)

2. Completați electronic [PDF e-from poate fi descărcat și completat electronic si ulterior printat si semnat in 2 exemplare] sau tipăriți formularul (1 pagină) în două exemplare

3. Completati ambele exemplare astfel:

ANUL: 2012
I. DATE DE IDENTIFICARE A CONTRIBUABILULUI: nume, initiala tatalui, prenume, CNP, adresa de domiciliu

II. DATE PRIVIND VENITURILE REALIZATE PE SURSE SI CATEGORII DE VENIT: se completeaza cu informatii despre veniturile realizate in anul anterior conform instructiunilor.

III. DESTINAȚIA SUMEI REPREZENTAND PANA LA 2% DIN IMPOZITUL DATORAT PE VENITUL NET /CASTIGUL NET ANUAL IMPOZABIL, se bifeaza casuta corespunzatoare:

1. Bursa privata: casuta se bifeaza de catre contribuabilii care au efectuat cheltuieli in cursul anului de raportare cu burse private si solicita restituirea acestora.
Contract nr./data – se inscriu numarul si data contractului privind acordarea bursei private.
Suma platita – se inscrie suma platita de contribuabil in cursul anului de raportare pentru bursa privata.
Documente de plata nr./data – se inscriu numarul si data documentelor care atesta plata bursei private.
Contractul privind acordarea bursei private si documentele ce atesta plata bursei se prezinta in original si in copie, organul fiscal pastrand copiile acestora dupa ce verifica conformitatea cu originalul. În cazul in care declaratia se transmite prin posta, documentele de mai sus se anexeaza in copie.

2. Sustinerea unei entitati nonprofit/unitati de cult – se bifeaza aceasta casuta
Denumire entitate nonprofit/unitate de cult – se inscrie denumirea completa a entitatii nonprofit/unitatii de cult.
Cod de identificare fiscala a entitatii nonprofit/unitatii de cult – se inscrie codul de identificare fiscala a entitatii nonprofit/unitatii de cult pentru care se solicita virarea sumei.
Cont bancar (IBAN) – se completeaza codul IBAN al contului bancar al entitatii nonprofit/unitatii de cult.
Suma – se completeaza cu suma donata sau nu se completaza, in situatia in care nu se cunoaste suma care poate fi virata, organul fiscal va calcula si vira suma conform legii.

IV. DATE DE IDENTIFICARE A ÎMPUTERNICITULUI – se lasa necompletat/se bareaza/se completeaza numai in cazul in care obligatiile de declarare a veniturilor se indeplinesc de catre reprezentantul fiscal desemnat de contribuabil

4. Anexati documentele care justifica veniturile realizate;

5. Semnați ambele exemplare.

6. Formularul/ele se pot transmise la FISC astfel:
– depuneți personal ambele exemplare din Formularul 200 la registratura administrației financiare de care aparțineți (unde aveți domiciliul sau unde locuiți efectiv). Exemplarul 2, înregistrat de către organul fiscal prin menționarea unui număr de înregistrare, se returnează de către FISC și se păstrează de către dvs..
– prin posta, cu scrisoare recomandata, pe adresa administratiei financiare de care apartineti (unde aveti domiciliul).
– online, formularul 230 se poate depune on-line, la adresa www.e-guvernare.ro, dacă dețineți un certificat digital calificat.[]

 

Etape de urmat pentru persoanele care realizează venituri și din salarii, din activități independente și din alte surse

Dacă ați realizat venituri și din salarii și din alte surse trebuie să completați și să depuneți ambele formulare 230 si 200.

Termen

cel târziu până LUNI, 27 MAI 2013.

Adrese FISC

Adresele și datele de contact ale administrațiilor financiare sunt publicate pe pagina ADMINISTRATII FISCALE și pe HARTA administrații din București.

Asistență online

Echipa CFNET este disponbilă online pentru asistență gratuită pe acest subiect. Citiți cele 175 de comentarii la articolul 2011/2012 și/sau Comentați acest articolul și vom publica informațiile solicitate.

DE CITIT:  Campania 2% pentru ONG-uri – Date statistice, donatori, fonduri directionate, fonduri disponibile

ONG promo




4 COMENTARII

Comments are closed.