„Pentru acest an, cotele de contribuţii pentru asigurările sociale de sănătate sunt stabilite prin Legea nr. 5/2013 – Legea bugetului de stat pe anul 2013.
Eliminarea contribuţiilor de asigurări sociale de sănătate nu este o decizie comunicată oficial şi discutată cu părţile implicate. Însă, considerăm că alocarea unui buget fix ar conduce, odată cu epuizarea acestuia, la formarea unor liste de aşteptare pentru majoritatea serviciilor. De aceea, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, ca garant al calităţii serviciilor medicale de care beneficiază asiguraţii, nu susţine un astfel de demers”, au răspuns reprezentanţii CNAS, întrebați de revista Capital.

Ministrul sănătății, Eugen Nicolăescu a declarat de mai multe ori că vrea să micșoreze sau să elimine contribuția actuală la asigurările de sănătate (CASS), de 10,7% și a menționat la un moment dat înlocuirea acesteia cu o taxă de solidaritate cuprinsă între 3 și 5% din venit, care va acoperi serviciile medicale din pachetul social sau de bază, de genul urgentelor, prevenției și consultațiilor.

La acest moment, 7,5 milioane de români contribuie cu 10,7% din salariu la FNUASS şi suportă cheltuielile pentru cei 4,5 mil. de cetăţeni scutiţi de la plată.