Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a elaborat și publicat în secțiunea Transparență decizională proiectul de Ordin pentru modificarea Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscalã nr.700/2012 pentru aprobarea Procedurii de modificare, din oficiu, a vectorului fiscal cu privire la TVA, precum şi a modelului şi conţinutului unor formulare.

Potrivit Referatului de aprobate, prin modificările aduse art.153 alin.(9) lit.d) şi e) din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, în cursul anului 2012, au fost schimbate condiţiile pentru anularea înregistrării în scopuri de TVA a persoanelor impozabile.
Astfel, începând cu decontul de TVA aferent lunii iulie 2012, respectiv trimestrului al III-lea al anului 2012, persoanele impozabile(cu perioada fiscală luna) care nu depun niciun decont de taxă pentru 6 luni consecutive şi persoanele impozabile (cu perioada fiscală trimestrul) care nu depun niciun decont de taxă pentru 2 trimestre calendaristice consecutive se scot din evidenţa persoanelor înregistrate în scopuri de TVA, din oficiu, de organul fiscal competent.
De asemenea, persoanele impozabile care, în deconturile depuse pentru 6 luni consecutive sau pentru 2 trimestre calendaristice consecutive nu au evidenţiat operaţiuni realizate în cursul acestor perioade de raportare, se scot din evidenţa persoanelor înregistrate în scopuri de TVA, din oficiu, de organul fiscal competent.

Anterior acestor modificări, organele fiscale anulau înregistrarea în scopuri de TVA a persoanelor impozabile care, pe parcursul unui semestru calendaristic, nu au depus niciun decont de taxă sau care, în deconturile depuse pentru 6 luni cosecutive în cursul unui semestru calendaristic sau pentru 2 trimestre consecutive în cursul unui semestru calendaristic, nu au evidenţiat operaţiuni efectuate în aceste perioade.

Astfel, potrivit vechilor reglementări, organele fiscale verificau îndeplinirea condiţiilor de 2 ori pe an, respectiv după expirarea termenelor de depunere al celui de-al 6-lea decont lunar/al 2-lea decont trimestrial din cadrul aceluiaşi semestru calendaristic. În noile condiţii legislative, organele fiscale urmează să verifice lunar îndeplinirea condiţiilor pentru anularea înregistrării în scopuri de TVA a persoanelor impozabile cu perioada fiscală luna, respectiv trimestrial îndeplinirea condiţiilor pentru anularea înregistrării în cazul persoanelor impozabile cu perioada fiscală trimestrul.
Întrucât procedura de anulare a înregistrării în scopuri de TVA este aprobată prin Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr.700/2012 pentru aprobarea Procedurii de modificare, din oficiu, a vectorului fiscal cu privire la TVA, precum şi a modelului şi conţinutului unor formulare, este necesară adaptarea acestei proceduri la noile prevederi legale.

Având în vedere dispoziţiile Codului Fiscal privind sistemul TVA la încasare, ANAF consideră necesară completarea formularelor de decizii de înregistrare în scopuri de TVA, din oficiu, şi de anulare a înregistrării în scopuri de TVA, din oficiu, cu precizări privind înscrierea în Registrul persoanelor impozabile care aplică sistemul TVA la încasare, respectiv radierea din acest registru.

Referințe anexate:
Proiect ordin
Anexa 1
Anexa 2
Referat de aprobare