Prim-ministrul Victor Ponta vrea să impoziteze suplimentar salariile compensatorii foarte mari achitate şefiilor de autorităţi guvernamentale atunci când acestora li se retrage mandatul.

El a arătat că sumele mari primite cu titlu de salarii compensatorii de către şefii unor autorităţi reprezintă rezultatul unei „hoţii legale”, în sensul că persoanele beneficiare şi-au aprobat singure aceste prevederi în contractul de muncă, la numirea în funcţie, în 2010-2011.

- Publicitate -

V.Ponta a declarat la RTV: „Aici există o singură soluţie, şi anume impozitarea. Cum am făcut la cesionarii de drepturi de proprietate, la samsari, unde am pus un impozit de 85%, la fel putem să spunem: «Pentru salarii compensatorii»- nu vorbesc de amărâţii de la Oltchim sau de la Mechel, vorbesc de salarii compensatorii peste suma „de” – «punem un impozit suplimentar», asta e singura soluţie, altfel, dacă nu dăm toate aceste compensaţii absolut ruşinoase sau inacceptabile, ne dau în judecată şi câştigă”.

Declarațiile premierului sunt date în contextul înființării Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), care funcționează începând cu data de 29 aprilie 2013, prin comasarea fostei Comisii Naționale a Valorilor Mobiliare (CNVM), Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) și Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP).

În urma comasării, preşedinţii acestor comisii şi-au pierdut posturile și au primit salarii compensatorii pe care şi le negociaseră când au preluat mandatul în eventualitatea în care acesta se va încheia înainte de termen.

Salariile compensatorii sunt uriașe, între 160.000 euro și 881.000 euro, potrivit RTV (până la 9 salarii în cazul CNVM sau pănă la 19 salarii in cazul CSA).

Potrivit unui comunicat al ASF, aceste salarii au fost achitate foștilor conducători ai autorităților comasate în ASF de către fostele entități.

În consecință, dacă au fost plătite, aceste venituri nu mai pot fi impozitate.
Ordonanța de înființare a ASF a fost aprobată de Guvernul Ponta în decembrie 2012, deci timp pentru o astfel de măsura era, dar … După război, mulți viteji s-arată.

- Publicitate -