Joi, 6 iunie 2013, OUG 55/2013 a intrat în vigoare. Astfel, potrivit art. II din  OUG 55/2013, prin derogare de la art. 43 din C.fiscal, pentru veniturile reprezentând salarii/indemnizaţii/sume compensatorii acordate, în condiţiile legii, cu ocazia încetării contractului de muncă, raportului de serviciu sau mandatului, angajaţilor cu funcţii de conducere sau persoanelor care sunt numite în calitate de membru în consilii de administraţie şi consilii de conducere, cota de impozit pe venit este de 85%.

Din acest text legal, rezultă clar că această supraimpozitare este aplicabile tuturor persoanelor fizice, indiferent de statutul juridic al angajatorului (publica/privat).

În acest moment, este în vigoare un impozit de 85% asupra tuturor plăţilor compensatorii plătite oricărui membru într-o astfel de funcţie de conducere. Până va fi modificată, ordonanța produce efecte.
De exemplu, un șef de secție disponibilizat de la Oltchim va datorat un impozit de 85% din plățile compensatorii.

Marți, 11 iunie 2013, consilierul onorific al premierului Ionel Blănculescu a confirmat că decizia de supraimpozitare se aplică şi la stat, şi la privat.

Premierul Ponta a reacţionat, taxând public declaraţia consilierului său şi insistând că ordonanţa nu priveşte decât ASF. „Nu doar că nu se aplică în mediul privat, nu se aplică nici la stat decât la cei care au lucrat în cele trei comisii din care s-a format ASF, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare şi Comisia de Supraveghere a Pensiilor Private, deci numai la cei de acolo se aplică. Dacă, de exemplu, dăm salarii compensatorii la Oltchim, nu le impozităm cu 85 la sută. Ionel Blănculescu nu ştia ce am adoptat în Guvern”, a spus şeful guvernului, comentând că, probabil, a fost „o interpretare”.

Miercuri, 12 iunie 2013,  Victor Ponta declara:  „La Monitorul Oficial a mers altceva. Aveţi mare grijă. Vreau să şi dăm afară pe ce funcţionar se crede mai deştept ca Guvernul. Nu e un caz izolat. E valabil şi în SGG şi la dumneavoastră (n.r. ministrul Finanțelor Publice). Una decidem noi şi funcţionarii sunt mai puternici ca noi”.

„Adoptăm acte normative şi la publicare se publică altfel. Trag un semnal de alarmă pentru toţi miniştrii. Azi voi fi informat care funcţionar de la Finanţe ne-a încurcat lucrurile. Am decis în şedinţă cota de impozitare de 85%, la Monitorul Oficial a mers altceva”, a declarat premierul în sedința de Guvern.

„Vreau să-l dăm afară pe funcţionarul care se crede mai deştept ca Guvernul. E valabil şi în Secretariatul General al Guvernului. Una decidem noi, şi funcţionarii sunt mai puternici ca noi.Vreau să vă faceţi ordine, să-i daţi afară. Aş vrea să nu mai trecem prin aceste momente penibile”, a mărturisit Victor Ponta.

Marţi, ordonanţa a intrat în dezbaterea Camerei Deputaţilor, la Comisia de Buget. Aici, susţin parlamentarii, chiar preşedintele ASF, Dan Radu Ruşanu, a susţinut că prevederea cu supraimpozitarea se aplică tuturor. „A fost întrebat preşedintele ASF şi a răspuns că se referă la toţi din CA. S-a invocat un punct de vedere al Ministerului Justiţiei că nu poţi să aplici o astfel de măsură numai la o instituţie sau la o companie pentru că ar fi considerat neconstituţional. Şi interpretarea noastră a fost că se aplică şi la stat, şi la privat şi ni s-a dat dreptate”, a declarat, pentru gândul.info, fostul ministru de Finanţe, Gheorghe Ialomiţianu.