(1) In sensul prezentului capitol, prin plata dobanzii se intelege:
a) dobanda platita sau inregistrata in cont, referitoare la creantele de orice natura, fie ca este garantata sau nu de o ipoteca ori de o clauza de participare la beneficiile debitorului, si, in special, veniturile din obligatiuni guvernamentale si veniturile din obligatiuni de stat, inclusiv primele si premiile legate de astfel de titluri de valoare, obligatiuni sau titluri de creanta; penalitatile pentru plata cu intarziere nu sunt considerate plati de dobanzi;
b) dobanzile capitalizate sau capitalizarea prin cesiunea, rambursarea sau rascumpararea creantelor, prevazute la lit. a);
c) venitul provenit din platile dobanzilor fie direct, fie prin intermediul unei entitati prevazute la art. 124^3 alin. (2), distribuit prin:
– organisme de plasament colectiv in valori mobiliare, autorizate in conformitate cu Directiva nr. 85/611/CEE;
– entitati care beneficiaza de optiunea prevazuta la art. 124^3 alin. (3);
– organisme de plasament colectiv stabilite in afara sferei teritoriale prevazute la art. 124^6;
d) venitul realizat din cesiunea, rambursarea sau rascumpararea actiunilor ori unitatilor in urmatoarele organisme si entitati, daca aceste organisme si entitati investesc direct sau indirect, prin intermediul altor organisme de plasament colectiv sau entitati la care se face referire mai jos, mai mult de 40% din activele lor in creante de natura celor prevazute la lit. a), cu conditia ca acest venit sa corespunda castigurilor care, direct sau indirect, provin din platile dobanzilor care sunt definite la lit. a) si b). Entitatile la care se face referire sunt:
– organisme de plasament colectiv in valori mobiliare, autorizate in conformitate cu Directiva nr. 85/611/CEE;
– entitati care beneficiaza de optiunea prevazuta la art. 124^3 alin. (3);
– organisme de plasament colectiv stabilite in afara sferei teritoriale prevazute la art. 124^6.
(2) In ceea ce priveste alin. (1) lit. c) si d), atunci cand un agent platitor nu dispune de nicio informatie cu privire a proportia veniturilor care provin din plati de dobanzi, suma totala a venitului va fi considerata plata de dobanda.
(3) In ceea ce priveste alin. (1) lit. d), atunci cand un agent platitor nu dispune de nicio informatie privind procentul activelor investite in creante, in actiuni sau in unitati, acest procent este considerat a fi superior celui de 40%. Atunci cand nu se poate determina suma venitului realizat de beneficiarul efectiv, venitul este considerat ca fiind rezultatul cesiunii, rambursarii sau rascumpararii actiunii ori unitatilor.
(4) Atunci cand dobanda, asa cum este prevazuta la alin. (1), este platita sau creditata intr-un cont detinut de o entitate prevazuta la art. 124^3 alin. (2), aceasta entitate nefiind beneficiara optiunii prevazute la art. 124^3 alin. (3), dobanda respectiva va fi considerata ca plata de dobanda de catre aceasta entitate.
(5) In ceea ce priveste alin. (1) lit. b) si d), Romania cere agentilor platitori situati pe teritoriul ei sa anualizeze dobanda peste o anumita perioada de timp, care nu poate depasi un an, si sa trateze aceste dobanzi anualizate ca plati de dobanda, chiar daca nicio cesiune, rascumparare sau rambursare nu intervine in decursul acestei perioade.
(6) Prin derogare de la prevederile alin. (1) lit. c) si d), Romania va exclude din definitia platii dobanzii orice venit mentionat in prevederile legate de organisme sau entitati stabilite pe teritoriul lor, unde investitia acestor entitati in creantele prevazute la alin. (1) lit. a) nu depaseste 15% din activele lor. In acelasi fel, prin derogare de la alin. (4), Romania va exclude din definitia platii dobanzii prevazute la alin. (1) plata dobanzii sau creditarea intr-un cont al unei entitati prevazute la art. 124^3 alin. (2), care nu beneficiaza de optiunea prevazuta la art. 124^3 alin. (3) si este stabilita pe teritoriul Romaniei, in cazul in care investitia acestei entitati in creantele prevazute la alin. (1) lit. a) nu depaseste 15% din activele sale. Exercitarea acestei optiuni de catre Romania implica legatura cu alte state membre.
(7) Incepand cu data de 1 ianuarie 2011, procentul prevazut la alin. (1) lit. d) si la alin. (3) va fi de 25%.
(8) Procentele prevazute la alin. (1) lit. d) si la alin. (6) sunt determinate in functie de politica de investitii, asa cum este definita in regulile de finantare sau in documentele constitutive ale organismelor ori entitatilor, iar in lipsa acestora, in functie de componenta reala a activelor acestor organisme sau entitati.
[…] (3^1) Dupa data aderarii Romaniei la Uniunea Europeana, pentru veniturile din economii, definite la art. 124^5 , obtinute de persoanele fizice rezidente din acele state membre care au perioada de tranzitie […]