Surse din USL au declarat pentru Mediafax ca liderii USL au vorbit la finalul ultimei sedinte a Uniunii despre varianta reducerii TVA si cresterii cotei unice in contextul discutiilor legate de constructia bugetara pentru anul 2014.

Discutia ar fi avut loc, potrivit surselor citate, la finalul sedintei USL de vineri cand a venit vorba despre modul in care se va construi bugetul de stat pe anul 2014 si despre necesitatea unor fonduri suplimentare. In acest context, premierul Victor Ponta ar fi avansat ideea cresterii cotei unice dar si a reducerii TVA. O varianta a fost ca acestea sa ajunga la acelasi nivel.

Pentru inceput a fost vehiculat un cuantum de 20 sau 22% pentru cota unica, respectiv pentru TVA sau o aducere a ambelor la un acelasi nivel, in functie de eventuale simulari realizate pentru bugetul pe 2014. De asemenea, ideea venita din partea PSD a fost discutata in sedinta conducerii PNL de marti, liberalii optand pentru respingerea unui astfel de scenariu. „A fost o simpla discutie la sfarsitul sedintei USL, fara sa ne asezam la masa pentru a vorbi concret pe acest subiect”, au afirmat sursele citate.ponta antonescu usl

Programul de guvernare al USL pentru perioada 2013-2016 prevede mentinerea plafonului maximal de impozitare de 16% si introducerea, pe parcursul mandatului, a unui impozit diferentiat pe venitul salarial cu deductibilitati fiscale, respectiv prin cote de 8%, 12% si 16%, stabilite pe grile de venit.

Copresedintele USL, Crin Antonescu, a declarat la B1 TV ca liberalii nu vor accepta cresterea cotei unice atata timp cat vor fi la guvernare. Antonescu a confirmat ca a existat o discutie in acest sens intre premierul Victor Ponta si ministrul Economiei Daniel Chitoiu.