Accizele vor fi indexate de de la 1 ianuarie 2014 în funcţie de rata inflaţiei şi nu de cursul de schimb, a declarat, luni premierul Victor Ponta.

„Vom indexa accizele în funcţie de rata inflaţiei. Din fericire, inflaţia a avut şi va avea pentru 2013 o cotă scăzută şi, evident, influenţa acestora va fi destul de mică”, a spus Victor Ponta, după discuţiile cu Fondul Monetar Internaţional.

- Publicitate -

Surse oficiale au declarat săptămâna trecută că nivelul accizelor ar putea fi stabilit, începând din 2014, prin indexarea valorilor actuale cu rata inflaţiei, renunţându-se astfel la calculul legat de cursul de schimb anunţat de BCE la 1 octombrie, care în acest an a fost sub cel din 2012.

Banca Centrală Europeană a anunţat la 1 octombrie un curs de 4,4485 lei pe euro, mai redus cu 1,6% faţă de rata de schimb de 4,5223 lei/euro utilizată în acest an.

Modificarea metodologiei de calcul a accizelor a fost convenită cu Fondul Monetar Internaţional.

- Publicitate -