2013-12-23 – Publicată în M.Of. nr. 826 din 23.12.2013

LEGE nr. 377/2013 pentru modificarea şi completarea Legii responsabilităţii fiscal-bugetare nr. 69/2010

Având în vedere prevederile Directivei 2011/85/UE a Consiliului din 8 noiembrie 2011 privind cerinţele referitoare la cadrele bugetare ale statelor membre, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L nr. 306 din 23 noiembrie 2011,

ţinând cont de necesitatea respectării prevederilor Tratatului privind stabilitatea, coordonarea şi guvernanţa în cadrul uniunii economice şi monetare între Regatul Belgiei, Republica Bulgaria, Regatul Danemarcei, Republica Federală Germania, Republica Estonia, Irlanda, Republica Elenă, Regatul Spaniei, Republica Franceză, Republica Italiană, Republica Cipru, Republica Letonia, Republica Lituania, Marele Ducat de Luxemburg, Ungaria, Malta, Regatul Ţărilor de Jos, Republica Austria, Republica Polonă, Republica Portugheză, România, Republica Slovenia, Republica Slovacia, Republica Finlanda şi Regatul Suediei, semnat la Bruxelles la 2 martie 2012, ratificat prin Legea nr. 83/2012,

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Art. I

Legea responsabilităţii fiscal-bugetare nr. 69/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 252 din 20 aprilie 2010, se modifică şi se completează după cum urmează:

1.Articolul 2 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 2

Dispoziţiile prezentei legi se aplică autorităţilor, instituţiilor şi entităţilor publice şi/sau de utilitate publică prevăzute la art. 2 pct. 30 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi, respectiv, la art. 2 pct. 39 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, finanţate potrivit art. 62 din Legea nr. 500/2002, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 67 din Legea nr. 273/2006, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi altor entităţi clasificate în administraţia publică conform Regulamentului (UE) nr. 549/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 21 mai 2013 privind Sistemul european de conturi naţionale şi regionale din Uniunea Europeană, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 174 din 26 iunie 2013.“

2. La articolul 3, punctul 2 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„2.bugetul general consolidat – ansamblul bugetelor componente ale sistemului bugetar, incluzând bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, bugetul general centralizat al unităţilor administrativ-teritoriale, bugetul Trezoreriei Statului, bugetele instituţiilor publice autonome, bugetele instituţiilor publice finanţate integral sau parţial din bugetul de stat, din bugetul asigurărilor sociale de stat şi din bugetele fondurilor speciale, după caz, bugetele instituţiilor publice finanţate integral din venituri proprii, bugetul fondurilor provenite din credite externe contractate sau garantate de stat şi ale căror rambursare, dobânzi şi alte costuri se asigură din fonduri publice, bugetul fondurilor externe nerambursabile, precum şi al altor entităţi clasificate în administraţia publică, agregate, consolidate şi ajustate conform Regulamentului (UE) nr. 549/2013 pentru a forma un întreg;“.

3. La articolul 3, după punctul 2 se introduc două noi puncte, punctele 21 şi 22, cu următorul cuprins:

„21.cadru fiscal-bugetar – prezentare sintetică a principalilor indicatori bugetari, atât pe partea de venituri, cât şi pe cea de cheltuieli, incluzând o descriere agregată a politicii fiscal-bugetare;

22.datoria publică, conform metodologiei Uniunii Europene – datoria administraţiei publice raportată către Comisia Europeană (Eurostat) şi publicată de Eurostat, exprimată ca procent în produsul intern brut;“.

4. La articolul 3, după punctul 6 se introduc şase noi puncte, punctele 61–66, cu următorul cuprins:

„61.sold structural anual al administraţiei publice – soldul anual ajustat ciclic din care se deduc măsurile cu caracter excepţional şi măsurile temporare, calculat pe baza metodologiei agreate la nivelul Uniunii Europene;

62.obiectiv bugetar pe termen mediu – ţintă a soldului structural anual al administraţiei publice, stabilită potrivit Regulamentului (CE) nr. 1.466/1997 al Consiliului din 7 iulie 1997 privind consolidarea supravegherii poziţiilor bugetare şi supravegherea şi coordonarea politicilor economice, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 209 din 2 august 1997, cu modificările şi completările ulterioare;

63.administraţie publică – unitate instituţională parte componentă a economiei naţionale, definită conform Regulamentului (UE) nr. 549/2013;

64.circumstanţe extraordinare – un eveniment neobişnuit asupra căruia autorităţile administraţiei publice nu au niciun control şi care are o influenţă majoră asupra poziţiei financiare a administraţiei publice sau perioade de recesiune economică severă, astfel cum este definită în Pactul de stabilitate şi creştere revizuit;

65.Pactul de stabilitate şi creştere – instrument prin care se asigură disciplina bugetară a statelor membre, pentru a evita apariţia deficitului excesiv conform Regulamentului (CE) nr. 1.466/1997, cu modificările şi completările ulterioare, şi Regulamentului (CE) nr. 1.467/1997 al Consiliului din 7 iulie 1997 privind accelerarea şi clarificarea aplicării procedurii de deficit excesiv, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 209 din 2 august 1997, cu modificările şi completările ulterioare;

66.administraţii de securitate socială – are înţelesul prevăzut de Regulamentul (UE) nr. 549/2013;“.

5.La articolul 3, punctul 9 se abrogă.

6. La articolul 3, punctul 12 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„12.cheltuieli de investiţii – are înţelesul prevăzut de Legea nr. 500/2002, cu modificările şi completările ulterioare;“.

7. La articolul 3, după punctul 12 se introduce un nou punct, punctul 13, cu următorul cuprins:

„13.cheltuieli fiscale – totalitatea prevederilor legislaţiei fiscale, reglementări sau norme legislative al căror efect este reducerea veniturilor bugetare sau amânarea încasării acestora, aplicabile anumitor categorii de contribuabili, în raport cu standardele de impozitare stabilite în mod general. Acestea pot include scutiri, deduceri şi facilităţi fiscale, cote reduse de impozitare, reguli diferenţiate de calcul al impozitelor, taxelor şi contribuţiilor stabilite în scopul acordării unui tratament preferenţial unei categorii de contribuabili, precum şi orice alte reglementări fiscale de natură să reducă încasările bugetare.“

8.La articolul 5 alineatul (2), litera b) se abrogă.

9. La capitolul II, după titlul secţiunii a 3-a „Regulile politicii fiscal-bugetare“ se introduc şase noi articole, articolele 51–56, cu următorul cuprins:

„Art. 51

În vederea respectării valorilor de referinţă pentru deficitul bugetar şi datoria publică, astfel cum sunt acestea menţionate în Protocolul nr. 12 privind procedura aplicabilă deficitelor excesive, anexă la Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, poziţia bugetară a administraţiei publice este echilibrată sau în excedent.

Art. 52

Regula prevăzută la art. 51se consideră respectată dacă este îndeplinită una dintre următoarele condiţii:

a) obiectivul bugetar pe termen mediu nu depăşeşte o limită inferioară a soldului structural anual al administraţiei publice de -0,5% din produsul intern brut la preţurile pieţei;

b) atunci când raportul dintre datoria publică calculată conform metodologiei Uniunii Europene şi produsul intern brut, la preţurile pieţei, este semnificativ sub nivelul de 60% şi când riscurile în ceea ce priveşte sustenabilitatea pe termen lung a finanţelor publice sunt scăzute, limita inferioară a obiectivului bugetar pe termen mediu nu poate depăşi un sold structural anual al administraţiei publice de cel mult -1,0% din produsul intern brut, la preţurile pieţei;

c) deficitul structural anual al administraţiei publice converge către obiectivul bugetar pe termen mediu, conform unui calendar de ajustare agreat cu instituţiile Uniunii Europene, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1.466/1997, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 53

(1) Este permisă devierea temporară de la regulile prevăzute la art. 52şi 62 doar în condiţiile manifestării unor circumstanţe extraordinare, iar această deviere nu periclitează sustenabilitatea fiscal-bugetară pe termen mediu.

(2) În urma analizării periodice a situaţiei macroeconomice, inclusiv a prognozelor indicatorilor macroeconomici, Guvernul anunţă public, dacă este cazul, începerea manifestării unor circumstanţe extraordinare şi solicită opinia Consiliului fiscal asupra acestui aspect.

(3) Consiliul fiscal poate semnala în mod direct Guvernului începerea manifestării unor circumstanţe extraordinare, prezentând totodată o analiză economică, care să susţină această opţiune.

(4) După analizarea opiniei Consiliului fiscal exprimate potrivit prevederilor alin. (2) sau (3), Guvernul informează, dacă este cazul, Parlamentul României şi Comisia Europeană asupra începerii manifestării unor circumstanţe extraordinare şi asupra aplicării prevederilor alin. (1).

(5) În urma analizării periodice a situaţiei macroeconomice, inclusiv a prognozelor indicatorilor macroeconomici, Guvernul anunţă public, dacă este cazul, încetarea manifestării unor circumstanţe extraordinare şi solicită opinia Consiliului fiscal asupra acestui aspect.

(6) Consiliul fiscal poate semnala în mod direct Guvernului încetarea manifestării unor circumstanţe extraordinare, prezentând totodată o analiză economică, care să susţină această opţiune.

(7) După analizarea opiniei Consiliului fiscal, exprimată potrivit prevederilor alin. (5) sau (6), Guvernul informează, dacă este cazul, Parlamentul României şi Comisia Europeană asupra încetării manifestării unor circumstanţe extraordinare şi asupra reintrării sub incidenţa regulilor prevăzute la art. 52şi 62.

(8) După fiecare situaţie de încetare a manifestării unor circumstanţe extraordinare, măsurile de corectare a devierii, aplicate potrivit prevederilor art. 62, conduc la o îmbunătăţire a soldului structural al bugetului general consolidat cel puţin egală cu cerinţele Pactului de stabilitate şi creştere.

(9) În cazul în care Guvernul nu este de acord cu opiniile Consiliului fiscal emise în sensul aplicării prevederilor art. 51–54 şi art. 62, explică public diferenţele de opinie.

Art. 54

Datoria publică, conform metodologiei Uniunii Europene, nu va depăşi 60% din produsul intern brut.

Art. 55

În cazul în care raportul dintre datoria publică, conform metodologiei Uniunii Europene, şi produsul intern brut depăşeşte valoarea de referinţă de 60% din produsul intern brut, menţionată la art. 1 din Protocolul nr. 12 privind procedura aplicabilă deficitelor excesive, anexat la tratatele Uniunii Europene, datoria publică se va reduce cu o rată medie de 5% pe an, ca rată de referinţă, astfel cum este prevăzut la art. 2 din Regulamentul (CE) nr. 1.467/1997, modificat prin Regulamentul (UE) nr. 1.177/2011 al Consiliului din 8 noiembrie 2011, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 306 din 23 noiembrie 2011.

Art. 56

Pentru îmbunătăţirea coordonării planificării privind contractarea datoriei publice la nivelul Uniunii Europene, Ministerul Finanţelor Publice transmite ex ante Comisiei Europene rapoarte referitoare la planul de contractare a datoriei publice.“

10. La articolul 6, litera d) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„d) creşterea anuală a cheltuielilor administraţiei publice respectă prevederile Regulamentului (CE) nr. 1.466/1997, cu modificările şi completările ulterioare;“.

11.La articolul 6, literele e) şi f) se abrogă.

12. La articolul 6, litera g) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„g) pe parcursul exerciţiului bugetar, creditele de angajament şi cele bugetare aprobate şi neutilizate pentru cheltuieli de investiţii nu pot fi virate şi utilizate pentru cheltuieli curente;“.

13. La articolul 6, după litera g) se introduce o nouă literă, litera g1), cu următorul cuprins:

„g1) prin excepţie de la prevederile lit. g), pe parcursul exerciţiului bugetar se pot efectua virări de credite de angajament şi bugetare aprobate şi neutilizate pentru cheltuieli de investiţii, în cazul în care aceste virări sunt realizate pentru asigurarea fondurilor necesare proiectelor finanţate din fonduri externe nerambursabile preaderare/postaderare şi din fonduri rambursabile sau când sunt realizate în structura acestor proiecte, şi numai în limita a 20% din creditele aprobate pentru cheltuieli de investiţii;“.

14. După articolul 6 se introduce un nou articol, articolul 61, cu următorul cuprins:

„Art. 61

Limite pentru datoria publică calculată conform metodologiei Uniunii Europene:

1. Dacă datoria publică depăşeşte 45% din produsul intern brut, dar se situează sub 50% din produsul intern brut, Ministerul Finanţelor Publice prezintă Guvernului un raport privind justificarea creşterii datoriei şi prezintă propuneri pentru menţinerea acestui indicator la un nivel sustenabil.

2. Dacă datoria publică depăşeşte 50% din produsul intern brut, dar se situează sub 55% din produsul intern brut:

a) Guvernul prezintă public şi aplică în cel mai scurt timp un program pentru reducerea ponderii datoriei publice în produsul intern brut;

b) programul prevăzut la lit. a) cuprinde, fără a se limita la acestea, şi măsuri care determină îngheţarea cheltuielilor totale privind salariile din sectorul public;

c) măsurile cuprinse în programul prevăzut la lit. a) se aplică prin aprobarea unui act normativ la nivel de lege, astfel încât să se asigure aplicabilitatea măsurilor într-un termen cât mai scurt, cel mai târziu în semestrul următor celui în care s-a constatat depăşirea procentului de datorie publică.

3. Dacă datoria publică depăşeşte 55% din produsul intern brut, dar se situează sub 60% din produsul intern brut:

a) se aplică prevederile pct. 2;

b) Guvernul iniţiază măsuri care să determine îngheţarea cheltuielilor totale privind asistenţa socială din sistemul public;

c) măsurile prezentate potrivit lit. b) se aplică prin aprobarea unui act normativ la nivel de lege, astfel încât să se asigure aplicabilitatea acestora într-un termen cât mai scurt, cel mai târziu în semestrul următor celui în care s-a constatat depăşirea procentului de datorie publică.

4. Dacă datoria publică depăşeşte 60% din produsul intern brut:

a) se aplică prevederile pct. 3;

b) Guvernul iniţiază şi aplică un program de reducere a datoriei publice potrivit prevederilor art. 55;

c) măsurile cuprinse în programul prevăzut la lit. b) se aplică prin aprobarea unor acte normative la nivel de lege, prin care să fie identificate măsuri urgente de reducere a deficitului bugetar şi a datoriei publice, cel mai târziu în semestrul următor celui în care s-a constatat depăşirea procentului de datorie publică.

5. Prevederile pct. 2, 3 şi pct. 4 lit. a) nu se aplică în condiţiile manifestării unor circumstanţe extraordinare, dacă neaplicarea nu periclitează sustenabilitatea datoriei publice pe termen mediu şi lung.“

15. La capitolul II, după secţiunea a 3-a „Regulile politicii fiscal-bugetare“ se introduce o nouă secţiune, secţiunea a 4-a „Mecanismul de corecţie“, cuprinzând articolul 62, cu următorul cuprins:

„SECŢIUNEA a 4-a Mecanismul de corecţie

Art. 62

(1) În cazul în care se constată o deviere de la obiectivul bugetar pe termen mediu sau de la calendarul de ajustare către acesta, Guvernul aprobă sau, după caz, transmite Parlamentului, spre adoptare, un set de măsuri, cu scopul de a corecta această deviere.

(2) În sensul aplicării prezentului articol, devierea de la obiectivul bugetar pe termen mediu are înţelesul prevăzut la art. 6 din Regulamentul (CE) nr. 1.466/1997, cu modificările şi completările ulterioare.

(3) Măsurile de corectare a devierii sunt formulate în termeni cuantificabili, eşalonate pe ani, şi vor produce efecte cel târziu asupra exerciţiului bugetar al următorului an.

(4) Măsurile de corectare a devierii sunt proporţionale cu dimensiunea devierii.

(5) Măsurile de corectare a devierii sunt aplicate cu prioritate acelor bugete sau entităţi componente ale administraţiei publice care au generat devierea.

(6) Măsurile de corectare a devierii vor asigura implementarea recomandărilor adresate României de către instituţiile Uniunii Europene, precum şi un ritm de corectare stabilit în conformitate cu Pactul de stabilitate şi creştere.

(7) Constatarea situaţiei de deviere de la obiectivul bugetar pe termen mediu sau de la calendarul de ajustare către acesta poate avea loc în oricare dintre următoarele moduri:

a) pe baza documentelor emise de instituţiile Uniunii Europene, în contextul procesului de supraveghere bugetară;

b) la iniţiativa Guvernului, caz în care acesta solicită opinia Consiliului fiscal.

(8) Consiliul fiscal emite opinii asupra măsurilor de corectare a devierii, precum şi asupra implementării acestora.

(9) Guvernul informează comisiile pentru buget, finanţe şi bănci ale Parlamentului asupra constatării situaţiei de deviere, precum şi asupra măsurilor de corectare a acestora.“

16.La articolul 10, alineatul (7) se abrogă.

17. La articolul 15, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:

„(3) Prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi (2), în cazul înrăutăţirii semnificative a prognozei indicatorilor macroeconomici care au stat la baza legii bugetare, se poate promova o rectificare bugetară în primul semestru al anului.“

18. La articolul 18, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 18

(1) Până la data de 31 iulie a fiecărui an, Ministerul Finanţelor Publice va înainta Guvernului strategia fiscal-bugetară pentru următorii 3 ani, care va conţine cadrul macroeconomic ce stă la baza politicii fiscal-bugetare, cadrul fiscal-bugetar cu prognozele bugetare şi politica fiscal-bugetară şi o declaraţie de răspundere, conform prevederilor prezentei legi, pe care acesta o va prezenta Parlamentului până la data de 15 august a fiecărui an.“

19. La articolul 18, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (21), cu următorul cuprins:

„(21) Proiectul legii pentru aprobarea limitelor specificate în cadrul fiscal-bugetar cuprinde şi obiectivul bugetar pe termen mediu, precum şi calea de ajustare către acesta.“

20. După articolul 18 se introduce un nou articol, articolul 181, cu următorul cuprins:

„Art. 181

Cadrul macroeconomic utilizează cele mai actuale informaţii şi reprezintă scenariul macrofiscal cel mai probabil sau un scenariu mai prudent.“

21. La articolul 19, litera f) a punctului 1 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„f) o declaraţie privind concordanţa sau diferenţele faţă de cele mai recente prognoze ale Comisiei Europene. Diferenţele semnificative dintre scenariul macrobugetar ales şi previziunile Comisiei Europene sunt descrise şi motivate, în special dacă nivelul sau creşterea variabilelor din ipotezele externe se îndepărtează în mod semnificativ de valorile menţionate în previziunile Comisiei;“.

22. La articolul 20 alineatul (1), după litera a) se introduce o nouă literă, litera a1), cu următorul cuprins:

„a1) soldul structural anual al administraţiei publice, exprimat ca pondere în produsul intern brut;“.

23. La articolul 20 alineatul (1), litera b) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„b) cheltuielile de personal ale bugetului general consolidat, exprimate ca pondere în produsul intern brut;“.

24. La articolul 20 alineatul (1), după litera d) se introduce o nouă literă, litera d1), cu următorul cuprins:

„d1) datoria publică, calculată conform metodologiei Uniunii Europene;“.

25. La articolul 20 alineatul (2), litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„a) rezultatele efective pe 2 ani anteriori anului bugetar în curs şi rezultatele estimate ale anului în curs, precum şi prognozele pentru 3 ani ulteriori acestuia pentru bugetul general consolidat şi pentru bugetele componente ale acestuia, referitoare la:

– nivelul veniturilor bugetului general consolidat, pe tipuri de venituri;

– nivelul cheltuielilor bugetului general consolidat, în clasificaţie economică şi în clasificaţie funcţională;

– cheltuieli de investiţii;

– datoria publică, conform metodologiei Uniunii Europene;

– garanţiile guvernamentale acordate conform legislaţiei naţionale;

– orice alte informaţii pe care Ministerul Finanţelor Publice le consideră importante pentru strategia fiscal-bugetară;

– premisele-cheie care stau la baza determinării indicatorilor din strategia fiscal-bugetară;

– analiza de senzitivitate a ţintelor fiscale la schimbările indicatorilor macroeconomici, precum şi analize de senzitivitate a datoriei publice şi a cheltuielilor cu dobânzile, în funcţie de diferite ipoteze privind ratele de creştere economică şi ratele de dobândă;“.

26. La articolul 20 alineatul (3), litera c) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„c) proiectele de investiţii publice prioritare ale Guvernului propuse să fie finanţate pe perioada de 3 ani acoperiţi de strategia fiscal-bugetară.“

27. La articolul 22, litera b) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„b) informaţii privind datoria publică, conform metodologiei Uniunii Europene, şi garanţiile guvernamentale, conform metodologiei Uniunii Europene;“.

28. După articolul 22 se introduce un nou articol, articolul 221, cu următorul cuprins:

„Art. 221

Raportul care însoţeşte legea bugetului de stat cuprinde şi informaţii detaliate referitoare la impactul cheltuielilor fiscale asupra veniturilor bugetare.“

29. După articolul 23 se introduce un nou articol, articolul 231, cu următorul cuprins:

„Art. 231

Sunt permise abateri de la regulile prevăzute la art. 6 lit. a), art. 18 alin. (3) şi art. 20 alin. (1) lit. di), în cazul în care se înregistrează revizuiri statistice ale produsului intern brut.“

30. După articolul 26 se introduc două noi articole, articolele 261 şi 262, cu următorul cuprins:

„Art. 261

(1) Ministerul Finanţelor Publice publică pe propria pagină de internet date bugetare bazate pe contabilitatea de casă sau datele echivalente provenite din contabilitatea publică, în cazul în care datele bazate pe contabilitatea de casă nu sunt disponibile, cel puţin cu următoarea frecvenţă:

– lunar şi înainte de sfârşitul lunii următoare, pentru administraţia centrală, administraţia de stat şi subsectoarele administraţiilor de securitate socială;

– trimestrial şi înainte de sfârşitul trimestrului următor, pentru subsectorul administraţiei locale.

(2) Ministerul Finanţelor Publice publică pe propria pagină de internet datele privind datoria publică, conform metodologiei Uniunii Europene, cu următoarea frecvenţă:

– lunar şi înainte de sfârşitul lunii următoare, pentru datoria publică aferentă subsectorului administraţiei publice centrale şi aferentă subsectorului sistemului fondurilor de asigurare socială;

– trimestrial şi înainte de sfârşitul trimestrului următor, pentru datoria publică aferentă subsectorului administraţiei publice locale.

Art. 262

Ministerul Finanţelor Publice publică anual pe propria pagină de internet, pentru toate subsectoarele administraţiei publice, informaţii relevante referitoare la datoriile contingente cu impact potenţial major asupra bugetelor publice, inclusiv informaţii cu privire la garanţiile de stat, creditele neperformante şi pasivele care rezultă din funcţionarea societăţilor publice, inclusiv cuantumul pasivelor. De asemenea, Ministerul Finanţelor Publice publică pe propria pagină de internet informaţii privind participaţiile administraţiei publice în capitalul societăţilor comerciale şi companiilor naţionale.“

31.Articoluf 32 se abrogă.

32. La articolul 33, partea introductivă şi litera a) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

„Art. 33

În termen de cel mult 5 luni de la încheierea exerciţiului bugetar, Ministerul Finanţelor Publice va publica pe site-ul propriu un raport cu privire la execuţia bugetară finală, care va include:

a) informaţii cu privire la rezultatele politicii bugetare în anul încheiat şi compararea acestor rezultate atât cu obiectivele şi priorităţile strategice, cât şi cu ţintele fiscale din strategia fiscal-bugetară şi din bugetul anual;“.

33. După articolul 34 se introduce un nou articol, articolul 341, cu următorul cuprins:

„Art. 341

Raportul privind execuţia bugetară finală cuprinde şi un tabel de corespondenţă detaliat privind indicatorii bugetari şi cei aferenţi datoriei publice, care indică metodologia de tranziţie între datele bazate pe contabilitatea publică şi datele bazate pe standardele Uniunii Europene.“

34. La articolul 40 alineatul (2), după litera a) se introduce o nouă literă, litera a1), cu următorul cuprins:

„a1) monitorizează respectarea şi aplicarea regulilor fiscale prevăzute de prezenta lege, inclusiv a celor referitoare la mecanismul de corecţie şi circumstanţele extraordinare;“.

35. La articolul 40, alineatul (4) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(4) Opiniile şi recomandările Consiliului fiscal vor fi analizate de către Guvern şi Parlament la elaborarea strategiei fiscal-bugetare, a legilor bugetare anuale, precum şi la elaborarea altor măsuri determinate de aplicarea prezentei legi şi, respectiv, la însuşirea/aprobarea acestora.“

36. La articolul 40, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (5), cu următorul cuprins:

„(5) În cazul în care Consiliul fiscal constată, potrivit prevederilor art. 48 alin. (2), deviaţii persistente de acelaşi sens ale prognozelor macroeconomice faţă de datele efective, care s-au înregistrat pe o perioadă de cel puţin 4 ani consecutivi, Guvernul ia măsurile necesare şi le face publice.“

37. La articolul 47, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(3) Secretariatul tehnic al Consiliului fiscal nu poate depăşi un număr de 10 posturi. Drepturile salariale ale personalului din Secretariatul tehnic se stabilesc prin asimilare cu drepturile salariale ale personalului din cadrul Ministerului Finanţelor Publice.“

38. La articolul 48, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 48

(1) Până la sfârşitul lunii mai a fiecărui an, Consiliul fiscal va elabora şi va publica un raport anual.“

39. La articolul 48 alineatul (2), litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„a) evaluarea ex post a prognozelor macroeconomice şi bugetare cuprinse în strategia fiscal-bugetară şi în bugetul anual din anul bugetar care face obiectul raportului, inclusiv semnalarea, dacă este cazul, a unor eventuale deviaţii persistente de acelaşi sens ale prognozelor macroeconomice faţă de datele efective, care s-au înregistrat pe o perioadă de cel puţin 4 ani consecutivi;“.

Art. II

Prevederile art. I se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2014.

Art. III

Legea responsabilităţii fiscal-bugetare nr. 69/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 252 din 20 aprilie 2010, cu modificările şi completările aduse prin prezenta lege, va fi republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR

VALERIU-ŞTEFAN ZGONEA

PREŞEDINTELE SENATULUI

GEORGE-CRIN LAURENŢIU ANTONESCU