Gabriel Liiceanu, filozof, interpret și scriitor român, a publicat pe Contributors.ro o scrisoare deschisă privind salariile din Autoritatea de Supraveghere Financiară – ASF adresată dlui Daniel Dăianu, economist, ministru al finanțelor între 1997-1998, profesor universitar SNSPA, membru corespondent al Academiei Române, președinte al Societății Române de Economie (SOREC), membru al American Economic Association, membru în Societatea Academică Română, europarlamentar PNL (2007-2010), ofițer DIE – pe probleme economice (1976-1978).

Stimate domnule Daniel Dăianu,

Vă scriu dumneavoastră pentru că sunteți singurul dintre membrii Consiliului ASF pe care îl cunosc și singurul care, mi-am zis, mi-ar putea răspunde competent și onest la întrebările care mi-au venit în minte după ce am citit textul apărut în HotNews despre veniturile salariaților ASF, apoi răspunsul și precizările dumneavoastră. Scriindu-vă, încerc să-mi stăpânesc șocul de primă instanță pe care i-l dă oricui întâlnirea cu cifrele acelea salariale aproape magice, desprinse parcă dintr-un basm arab al zilelor noastre (14 mii de euro pe lună! 72,000 de euro sau 68,000 de euro pe noiembrie și decembrie 2013, rezultați din „suplimentarea cu prime de vacanță și prime de sfârșit de an”!). Și culmea! într-un interviu pe care l-ați dat în 2013 cu ocazia înființării ASF, afirmați că „veniturile unor executivi din fostele entități erau de-a dreptul obscene”. Dar, Dumnezeule, acestea, m-am întrebat, cum sunt?

Mi-am zis însă că, înainte de a formula orice judecată, corect ar fi să mă documentez. Și, iată, timp de vreo două zile, am bătut în lung și-n lat internetul, am citit statutele și rapoartele publice ale ASF-ului, m-am uitat la informațiile privitoare la salariile din România puse la dispoziție de Institutul Național de Statistică, apoi am comparat activitatea instituției dumneavoastră de supraveghere și control cu activitatea instituțiilor similare din Marea Britanie, Germania, Franța.

De ce tot acest efort, o să mă întrebați? Ce mi-a venit? Pur și simplu am avut senzația că, prin povestea asta cu „salariile ASF”, sunt confruntat cu o adevărată situație-limită a vieții pe care, ca români, o trăim în clipa de față împreună. Nu e oare un „prea mult” la mijloc și un „așa nu se poate”? Nu s-a ajuns oare prea departe, într-un punct, cum să spun?, al disprețului suprem?

TEXTUL INTEGRAL pe contributors.ro

 

1 COMENTARIU

  1. Domunle Liiceanu,
    Scrisoarea dumneavoatra este naucitoare dar mai ales modul de documentare.Cred ca traim in tara hotiilor multiple facute de mafia gulerelor albastre sau albe ,Dumnezeu mai stie. Nu am stiut de acest articol ci doar de mizeriile puse in scena de televiziuni care au adus acest popor ,daca mai exista , intr-o stare de confuzie existentiala .Aceleasi chipuri de analisti semidocti ne plimba zilnic intre starea amoroasa a Biancai ,starea vremii si ce a mai facut Basescu.Unde credeti ca o sa ajungem cu atata dezinformare programata ?Sunt constient ca ora exacta se da la Bucuresti dar de acolo si pana la orice om de bun simt patriotic al acestei tari este cale lunga. Incercati macar dumneavoastra si altii ca dumneavoastra sa va faceti un loc in media pentru a ne informa corect si la obiect. Mai exista totusi o speranta pentru cei multi , pentru ca altfel valul UCRAINA va veni peste noi ca maine.
    Unde este oare ORA dumneavoastra de discutii cu noi pe care o aveati odata la televiziune ?Daca nici dumneavoastra ,atunci cine sa ne scoata pe cei multi din starea de confuzie in care ne-au adus politrucii?
    Cu cea mai mare consideratie!