2014-06-27 – Publicata in Monitorul Oficial nr. 475 din 27.6.2014
2014-06-04 – Proiect, nota de fundamentare
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 46/2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal
Având în vedere necesitatea întreprinderii unor măsuri urgente de stimulare a consumului în lipsa cărora creşterea economică poate fi afectată, precum şi menţinerea unor perspective limitate în ceea ce priveşte reluarea acestuia, chiar în condiţiile înregistrării unor uşoare creşteri care nu pot fi calificate drept tendinţă, a înăspririi accesului la finanţare de către creditori, precum şi preferinţa mai mare a unei părţi a populaţiei în perioada crizei spre economisirea în scop de precauţie,
luând în considerare nivelul deosebit de ridicat al ponderii serviciului datoriei în venitul lunar al persoanelor fizice cu venituri sub media pe economie, care au fost cele mai afectate de criză, diminuarea radicală a veniturilor acestor persoane reflectată în capacitatea mai redusă a acestora de onorare a serviciului contractat la instituţii bancare, precum şi creşterea alarmantă a numărului de persoane ce au fost puse în situaţia de a nu mai putea executa aceste obligaţii, devenite mult prea oneroase,
având în vedere faptul că alterarea extremă a situaţiei financiare a unei părţi a populaţiei nu putea fi prevăzută şi nici înlăturată ulterior de către persoanele ce au contractat obligaţii financiare prin credite bancare, contextul economico-financiar în care au dobândit obligaţiile respective fiind cu totul diferit de cel actual,
ţinând seama de existenţa unui surplus de lichiditate pe piaţa monetară,
pentru eliminarea distorsiunilor cauzate, în principal, de povara fiscală ridicată suportată de persoanele fizice cu venituri mici,
este necesară implementarea urgentă a mecanismului de restructurare pentru a genera un consum imediat drept consecinţă a reducerii ratelor la credite pe o perioadă de maximum 2 ani, astfel încât să se poată accesa facilitatea fiscală acordată sub forma deducerii speciale pentru credite restructurate, în perioada 2016–2017,
în considerarea faptului că aceste elemente vizează interesul general public şi constituie o situaţie extraordinară a cărei reglementare nu poate fi amânată,
în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.
Art. I
Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
- După articolul 56 se introduce un nou articol, articolul 561, cu următorul cuprins:
„Deducere specială pentru credite restructurate
Art. 561
(1) Deducerea specială pentru credite se acordă dacă restructurarea creditelor, care semnifică modificarea condiţiilor de rambursare a acestora, îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:
a) să fie acordată pentru credite care nu înregistrează întârzieri la plată sau care au întârzieri la plată de cel mult 90 de zile;
b) să conducă la diminuarea cu cel mult 35% a obligaţiilor lunare de plată ale debitorului, aferente creditului supus restructurării, dar nu cu mai mult de 900 lei sau echivalent, indiferent dacă împrumutul respectiv a fost acordat în lei sau în valută, pentru o perioadă de maximum 2 ani. Pentru creditele în valută şi cele exprimate în lei, a căror decontare se face în funcţie de cursul unei valute, cursul de schimb utilizat este cel comunicat de Banca Naţională a României în vigoare la data depunerii cererii prin care se solicită restructurarea;
c) să asigure prelungirea duratei iniţiale a creditului cu perioada pentru care se diminuează obligaţiile de plată conform lit. b);
d) sumele reprezentând diminuările ratelor lunare de plată prevăzute la lit. b), inclusiv costul suportat de debitor pentru amânarea la plată a acestora, să fie distribuite pe o durată egală cu cea pentru care a fost acordată diminuarea obligaţiilor de plată, începând cu data de la care nu mai operează diminuarea respectivă;
e) împrumutătorul nu poate majora rata dobânzii sau, după caz, marja de dobândă, pentru creditele cu dobândă variabilă, sau alte costuri aferente creditului şi nici nu poate impune alte costuri, altfel decât era prevăzut în contract la data restructurării;
f) împrumutătorul pune la dispoziţia debitorilor, înainte ca aceştia să intre în procedura de restructurare a creditelor, scadenţarul aferent întregii durate de viaţă a mecanismului de restructurare.
(2) Deducerea specială reglementată de prevederile alin. (1) poate fi acordată pentru o singură restructurare aprobată unei persoane fizice, la unul sau mai multe credite, cu condiţia ca suma totală amânată la plată să se încadreze în limita valorică determinată potrivit alin. (1) lit. b).
(3) Deducerea specială reglementată de prevederile alin. (1) poate fi aplicată în cazul creditelor acordate de instituţiile de credit atât persoane juridice române, cât şi sucursale ale instituţiilor de credit persoane juridice străine şi de instituţiile financiare nebancare persoane juridice române, înscrise în Registrul general al Băncii Naţionale a României, denumite în continuare împrumutători, care optează pentru restructurarea creditelor, potrivit condiţiilor stabilite în normele interne şi cu respectarea cerinţelor prevăzute la alin. (1).
(4) Persoanele fizice prevăzute la art. 40 alin. (1) lit. a) şi alin. (2), care sunt titulare ale unor contracte de credite supuse restructurării conform alin. (1), au dreptul la deducerea din venitul net lunar din salarii a unei sume sub formă de deducere specială pentru credite, acordată pentru fiecare lună a perioadei impozabile, numai pentru veniturile din salarii realizate la locul unde se află funcţia de bază. Acelaşi regim fiscal se aplică şi în cazul moştenitorilor care au preluat contractele de credite restructurate, precum şi garanţilor care au preluat prin novaţie credite restructurate, în cazul în care sunt îndeplinite condiţiile de acordare a facilităţii.
(5) Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească cumulativ persoanele fizice prevăzute la alin. (4) pentru acordarea deducerii speciale pentru credite sunt următoarele:
a) să fie titulară a unui contract de credit aflat în derulare la data de 31 mai 2014, indiferent de data acordării creditului;
b) creditul primit de persoana fizică să fi fost supus restructurării, potrivit prevederilor alin. (1) până la data de 1 ianuarie 2016;
c) persoana fizică să realizeze venituri brute din salarii prevăzute la art. 55, cu excepţia veniturilor prevăzute la alin. (2)–(4), la funcţia de bază, de până la 2.200 lei, inclusiv, în fiecare lună a perioadei impozabile în care se acordă deducerea.
(6) Deducerea specială pentru credite nu se mai acordă începând cu luna în care contribuabilul realizează venituri brute din salarii prevăzute la art. 55, cu excepţia veniturilor prevăzute la alin. (2)–(4), la funcţia de bază, mai mari de 2.200 lei/lună, pe parcursul derulării contractului supus restructurării, pentru perioada respectivă sau pentru perioada în care plăţile nu au fost efectuate conform graficului stabilit de împrumutător după restructurarea creditului.
(7) Deducerea specială pentru credite se acordă lunar la locul unde se acordă şi deducerea personală pentru contribuabilii care obţin venituri din salarii la funcţia de bază. În cazul în care contribuabilul se mută în cursul unei luni la un alt angajator, deducerea specială pentru credite se acordă numai la primul angajator pentru luna respectivă, iar în cazul celui detaşat pentru care plata veniturilor din salarii se efectuează de entitatea la care a fost detaşat, deducerea respectivă se acordă la această entitate.
(8) Deducerea se acordă lunar, după încheierea perioadei de diminuare a ratei, în perioada prevăzută la alin. (1) lit. d), şi reprezintă rata din această perioadă, dar nu mai mult de 900 lei/lună.
(9) În cazul creditelor în valută echivalentul în lei a deducerii acordate se stabileşte utilizând cursul de schimb al Băncii Naţionale a României pentru ziua în care s-a efectuat plata, comunicat de Banca Naţională a României în cursul zilei anterioare.
(10) Obligaţia acordării deducerii speciale pentru credite revine angajatorului, iar procedura de aplicare se stabileşte prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
(11) În vederea acordării facilităţii fiscale, contribuabilul va prezenta angajatorului următoarele documente justificative emise de împrumutător:
a) la solicitarea acordării deducerii, documentul emis de împrumutător din care să rezulte: titularul creditului, rata creditului de după încheierea perioadei de diminuare a ratei, prevăzută la alin. (1) lit. d), graficul plăţilor stabilit în urma restructurării;
b) lunar, documentul emis de împrumutător, care atestă plata ratelor conform graficului stabilit în urma restructurării.
(12) Documentele se păstrează la angajator în vederea acordării facilităţii fiscale.“
- La articolul 57 alineatul (2), litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins:
„a) la locul unde se află funcţia de bază, prin aplicarea cotei de 16% asupra bazei de calcul determinate ca diferenţă între venitul net din salarii calculat prin deducerea din venitul brut a contribuţiilor sociale obligatorii aferente unei luni, datorate potrivit legii, cu respectarea prevederilor Uniunii Europene sau ale convenţiilor/acordurilor privind coordonarea sistemelor de securitate socială în care România este parte, şi următoarele:
– deducerea personală acordată pentru luna respectivă;
– deducerea specială pentru credite;
– cotizaţia sindicală plătită în luna respectivă;
– contribuţiile la fondurile de pensii facultative, în conformitate cu legislaţia în materie, la schemele de pensii facultative calificate astfel în conformitate cu legislaţia privind pensiile facultative de către Autoritatea de Supraveghere Financiară, efectuate către entităţi autorizate, stabilite în state membre ale Uniunii Europene sau aparţinând Spaţiului Economic European, astfel încât la nivelul anului să nu se depăşească echivalentul în lei a 400 de euro;“.
- La articolul 60, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (21), cu următorul cuprins:
„(21) Deducerea specială pentru credite va fi luată în calcul la stabilirea bazei impozabile şi în cazul contribuabililor pentru care obligaţiile declarative şi de plată ale impozitului lunar la bugetul de stat sunt stabilite potrivit alin. (2). Prevederile art. 561se aplică în mod corespunzător cu excepţia alin. (10)–(12), pe baza documentelor justificative emise de împrumutător.“
- După articolul 60 se introduce un nou articol, articolul 601, cu următorul cuprins:
„Acordarea deducerii speciale pentru credite în cazul contribuabililor care obţin venituri din salarii la funcţia de bază şi din pensii
Art. 601
(1) În cazul în care contribuabilul realizează venituri atât din salarii, cât şi din pensii, deducerea specială pentru credite se acordă la stabilirea bazei impozabile pentru venitul realizat de la o singură sursă desemnată de contribuabil.
(2) Contribuabilii au obligaţia să înştiinţeze angajatorul la care au funcţia de bază, desemnat în vederea acordării deducerii speciale pentru credite, prin depunerea unei declaraţii pe propria răspundere că nu beneficiază de deducerea respectivă la determinarea bazei impozabile pentru alte venituri realizate din salarii sau pensii.“
- Articolul 69 se modifică şi va avea următorul cuprins:
„Art. 69
(1) Venitul impozabil lunar din pensii se stabileşte prin deducerea din venitul din pensie, în ordine, a următoarelor:
a) contribuţii sociale obligatorii calculate, reţinute şi suportate de persoana fizică;
b) suma neimpozabilă lunară de 1.000 lei;
c) deducerea specială pentru credite.
(2) Deducerea specială pentru credite se acordă şi în cazul moştenitorilor care au preluat contractele de credite restructurate, precum şi garanţilor care au preluat prin novaţie credite restructurate şi care realizează venituri din pensii, în situaţia în care sunt îndeplinite condiţiile de acordare a facilităţii.“
- După articolul 69 se introduc două noi articole, articolele 691 şi 692, cu următorul cuprins:
„Acordarea deducerii speciale pentru credite în cazul contribuabililor care obţin venituri din pensii
Art. 691
(1) Deducerea specială pentru credite se acordă pentru persoanele fizice care realizează un venit brut lunar din pensii la locul desemnat pentru acordarea deducerii speciale pentru credite, de până la 2.200 lei, inclusiv, în fiecare lună a perioadei impozabile în care se acordă deducerea şi care îndeplinesc cumulativ condiţiile de la art. 561alin. (5) lit. a) şi b).
(2) Deducerea specială pentru credite nu se mai acordă începând cu luna în care contribuabilul realizează venituri brute din pensii, mai mari de 2.200 lei/lună, la locul desemnat pe parcursul derulării contractului supus restructurării, pentru perioada respectivă sau pentru perioada în care plăţile nu au fost efectuate conform graficului stabilit de împrumutător după restructurarea creditului.
(3) Deducerea se acordă lunar, după încheierea perioadei de diminuare a ratei, în perioada prevăzută la art. 561alin. (1) lit. d), şi reprezintă rata din această perioadă, dar nu mai mult de 900 lei/lună.
(4) Prevederile art. 561alin. (9) se aplică în mod corespunzător şi în cazul contribuabililor care realizează venituri din pensii.
(5) Obligaţiile privind acordarea deducerii speciale pentru credite prevăzute la art. 561alin. (10)–(12) stabilite în sarcina angajatorilor revin plătitorilor de venituri din pensii.
Acordarea deducerii speciale pentru credite în cazul contribuabililor care obţin venituri din pensii şi din salarii
Art. 692
(1) În cazul în care contribuabilul realizează venituri atât din pensii, cât şi din salarii, deducerea specială pentru credite se acordă la stabilirea bazei impozabile pentru venitul realizat de la o singură sursă desemnată de contribuabil.
(2) În cazul în care contribuabilul realizează venituri din pensii din mai multe surse de venit, deducerea specială pentru credite se acordă la stabilirea bazei impozabile pentru venitul realizat de la o singură sursă desemnată de contribuabil.
(3) Contribuabilii au obligaţia să înştiinţeze plătitorul de venit desemnat în vederea acordării deducerii speciale pentru credite, prin depunerea unei declaraţii pe propria răspundere, că nu beneficiază de deducerea respectivă la determinarea bazei impozabile pentru alte venituri realizate din salarii sau pensii.“
Art. II
Prevederile art. I referitoare la deducerea specială pentru credite restructurate se aplică pentru drepturile reprezentând venituri din salarii sau pensii aferente lunilor cuprinse în perioada ianuarie 2016–decembrie 2017.
PRIM-MINISTRU VICTOR-VIOREL PONTA
Contrasemnează: Ministrul finanţelor publice, Ioana-Maria Petrescu
p. Ministrul delegat pentru buget, Gheorghe Gherghina, secretar de stat
[…] Versiunea la zi 1 OCTOMBRIE 2014 v1.5.3 este ACTUALIZATĂ cu LEGEA 123/2014 si OUG 46/2014. […]