2014-08-20 – Publicat in Monitorul Oficial nr. 615 din 20 august 2014

ORDIN nr. 2.365/2014 din 1 august 2014 pentru aprobarea Procedurii privind recalcularea plăţilor anticipate cu titlu de impozit

- Publicitate -

În temeiul prevederilor:
– art. 11 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 520/2013 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală;
– art. 5 alin. (4), art. 49 alin. (5), art. 62^3 şi art. 82 alin. (7)-(9) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare;
– pct. 49 din titlul III – Impozitul pe venit din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 44/2004, cu modificările şi completările ulterioare, dat în aplicarea art. 49 din Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare;
– art. 228 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală emite următorul ordin:
ART. 1
Se aprobă Procedura privind recalcularea plăţilor anticipate cu titlu de impozit, prevăzută în anexa nr. 1.
ART. 2
Se aprobă modelul şi conţinutul formularului „Referat privind recalcularea plăţilor anticipate cu titlu de impozit”, prevăzut în anexa nr. 2.
ART. 3
Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezentul ordin.
ART. 4
Direcţia generală proceduri pentru administrarea veniturilor, Direcţia generală de tehnologia informaţiei, precum şi direcţiile generale regionale ale finanţelor publice vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
ART. 5
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, Gelu-Ştefan Diaconu

Bucureşti, 1 august 2014.
Nr. 2.365.

ANEXA 1
PROCEDURĂ
privind recalcularea plăţilor anticipate cu titlu de impozit
I. Dispoziţii generale
1. Procedura privind recalcularea plăţilor anticipate cu titlu de impozit, stabilite prin decizie de impunere, se aplică pentru următoarele situaţii:
a) rezilierea, în cursul anului fiscal, a contractelor de închiriere, pentru care chiria este exprimată în lei, în cazul persoanelor care realizează venituri din cedarea folosinţei bunurilor, cu excepţia veniturilor din arendă. Pentru situaţiile în care intervin modificări ale clauzelor contractuale, cu excepţia situaţiilor prevăzute la art. 82 alin. (7) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, sunt aplicabile dispoziţiile art. 83 alin. (11) din cuprinsul aceluiaşi act normativ;
b) încetarea activităţii în cursul anului fiscal sau suspendarea temporară a acesteia, potrivit legislaţiei în materie, în cazul persoanelor care realizează venituri din activităţi independente, din activităţi agricole impuse în sistem real, din silvicultură şi din piscicultură;
c) corecţia normelor de venit ca urmare a încetării activităţii în cursul anului, a întreruperii temporare a acesteia, potrivit pct. 45 din titlul III din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 44/2004, cu modificările şi completările ulterioare, dat în aplicarea art. 49 din Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi în situaţia dobândirii/ pierderii calităţii de salariat;
d) depăşirea numărului de 5 camere de închiriat în cursul anului fiscal de către persoanele care realizează venituri din închirierea în scop turistic a camerelor situate în locuinţe proprietate personală, având o capacitate de cazare cuprinsă între una şi 5 camere inclusiv, impuse pe baza normelor de venit;
e) completarea obiectului de activitate, în cursul anului fiscal, cu una sau mai multe activităţi impuse pe baza normelor de venit de către contribuabilii care realizează venituri din activităţi independente impuse pe baza normelor de venit;
f) completarea obiectului de activitate, în cursul anului fiscal, în cazul contribuabililor care realizează venituri din activităţi independente impuse pe baza normelor de venit, cu una sau mai multe activităţi care nu sunt incluse în Nomenclatorul activităţilor independente pentru care venitul net se poate determina pe baza normelor anuale de venit.
2. Recalcularea plăţilor anticipate, pentru situaţiile prevăzute la pct. 1, se efectuează la solicitarea contribuabilului, de către compartimentul cu atribuţii privind gestionarea declaraţiilor fiscale ale persoanelor fizice din cadrul organului fiscal competent.
3. Prin organ fiscal competent se înţelege:
a) organul fiscal în a cărui rază teritorială contribuabilul are adresa unde îşi are domiciliul, potrivit legii, sau adresa unde locuieşte efectiv, în cazul în care aceasta este diferită de domiciliu, pentru persoanele fizice care au domiciliul fiscal în România;
b) organul fiscal în a cărui rază teritorială se află sursa de venit, pentru contribuabilii persoane fizice fără domiciliu fiscal în România.
II. Solicitarea recalculării plăţilor anticipate cu titlu de impozit
1. Solicitarea privind recalcularea plăţilor anticipate cu titlu de impozit se face de către contribuabil sau de către împuternicitul acestuia, desemnat potrivit legii, pe baza formularului 220 „Declaraţia privind venitul estimat/norma de venit”, aprobat prin Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 52/2012 pentru aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare prevăzute la titlul III din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.
2. Formularul 220, în care se bifează căsuţa „Recalcularea plăţilor anticipate”, va fi însoţit de documente justificative din care rezultă situaţia contribuabilului: documente din care să rezulte rezilierea contractelor de închiriere (acordul de reziliere a contractului încheiat între părţi, declaraţia pe propria răspundere etc.), documente care atestă încetarea activităţii şi/sau suspendarea temporară a activităţii, potrivit legislaţiei în materie, documente care atestă întreruperea temporară a activităţii sau alte documente care atestă situaţia contribuabilului şi care justifică solicitarea privind recalcularea plăţilor anticipate.
3. În situaţia în care activitatea se desfăşoară în cadrul unei asocieri fără personalitate juridică, la termenele prevăzute la pct. 5, asociatul desemnat prin contractul de asociere are obligaţia depunerii, la organul fiscal la care asocierea este înregistrată în evidenţa fiscală, a formularului 223 „Declaraţie privind veniturile estimate pentru asocierile fără personalitate juridică şi entităţi supuse regimului transparenţei fiscale”, în care se bifează căsuţa „Recalcularea plăţilor anticipate”.
4. Formularul 220, însoţit de documentele justificative, se depune în format hârtie la registratura organului fiscal competent sau se comunică prin poştă cu confirmare de primire. Formularul se poate transmite prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
5. În vederea recalculării plăţilor anticipate, formularul 220 se depune la termenele prevăzute de Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare, astfel:
a) în termen de 5 zile de la data rezilierii contractului de închiriere sau de la data apariţiei uneia dintre situaţiile pentru care se poate solicita corecţia venitului net stabilit pe baza normelor de venit [cap. I pct. 1 lit. a) şi c)];
b) în termen de 15 zile de la data încetării activităţii sau suspendării temporare a acesteia, în cazul persoanelor care realizează venituri din activităţi independente, din activităţi agricole, impuse în sistem real, din silvicultură şi/sau din piscicultură [cap. I pct. 1 lit. b)];
c) în termen de 15 zile de la depăşirea numărului de 5 camere de închiriat în cursul anului fiscal, de către contribuabilii care realizează venituri din închirierea în scop turistic [cap. I pct. 1 lit. d)];
d) în termen de 15 zile de la completarea obiectului de activitate cu activităţi noi [cap. I pct. 1 lit. e) şi f)].
6. În situaţia în care formularul 220 se depune după expirarea termenelor menţionate la pct. 5 lit. a)-c), organul fiscal procedează la recalcularea plăţilor anticipate de la data depunerii acestuia.
7. Data depunerii formularului 220 este data înregistrării acestuia la organul fiscal sau data depunerii la poştă, după caz. În cazul depunerii formularului 220 prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, data depunerii este data înregistrării acestuia pe pagina de internet a organului fiscal, astfel cum rezultă din mesajul electronic de confirmare transmis ca urmare a primirii declaraţiei.
III. Recalcularea plăţilor anticipate cu titlu de impozit
1. Solicitarea privind recalcularea plăţilor anticipate cu titlu de impozit se soluţionează de compartimentul cu atribuţii privind gestionarea declaraţiilor fiscale ale persoanelor fizice din cadrul organului fiscal competent, în termen de 15 zile de la data primirii formularului 220 „Declaraţia privind venitul estimat/norma de venit”.
2. În situaţia în care documentaţia depusă nu este suficientă pentru recalcularea plăţilor anticipate, organul fiscal notifică contribuabilul în vederea prezentării documentelor necesare. Notificarea se comunică contribuabilului sau împuternicitului acestuia, potrivit art. 44 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
3. Termenul de soluţionare a cererii privind recalcularea plăţilor anticipate cu titlu de impozit se prelungeşte cu perioada cuprinsă între data notificării contribuabilului şi data prezentării documentelor suplimentare solicitate.
4. Pe baza formularului 220 şi a documentelor prezentate, organul fiscal întocmeşte referatul privind recalcularea plăţilor anticipate cu titlu de impozit, prevăzut în anexa nr. 2 la ordin.
5. Referatul cuprinde elementele avute în vedere la recalcularea plăţilor anticipate cu titlu de impozit, cum ar fi: situaţia care a generat recalcularea plăţilor anticipate sau corectarea normei de venit, documentele justificative depuse de contribuabil, baza impozabilă pentru recalcularea plăţilor anticipate etc.
6. Referatul se întocmeşte într-un singur exemplar, se avizează de şeful compartimentului cu atribuţii în gestionarea declaraţiilor fiscale ale persoanelor fizice şi se aprobă de către conducătorul unităţii fiscale.
7. În situaţia în care pe baza documentelor depuse se justifică recalcularea plăţilor anticipate, organul fiscal emite „Decizia de impunere privind plăţile anticipate cu titlu de impozit pe venit/contribuţii de asigurări sociale de sănătate, precum şi privind obligaţiile de plată cu titlu de contribuţii de asigurări sociale” (formularul 260), în care se evidenţiază suma stabilită iniţial (decizie anterioară) şi suma recalculată (decizie curentă).
8. Stabilirea bazei impozabile pentru recalcularea plăţilor anticipate:
a) În situaţia prevăzută la cap. I pct. 1 lit. a), baza impozabilă se stabileşte pe baza chiriei prevăzute în contractul privind cedarea folosinţei bunurilor încheiat între părţi.
b) În situaţia prevăzută la cap. I pct. 1 lit. b), baza impozabilă se stabileşte pe baza venitului net estimat prin declaraţia privind venitul estimat/norma de venit (formularul 220).
c) În situaţia prevăzută la cap. I pct. 1 lit. c), baza impozabilă se stabileşte pe baza normei de venit de la locul desfăşurării activităţii.
Pentru întreruperile temporare de activitate în cursul anului, datorate unor accidente, spitalizări şi altor cauze obiective, inclusiv cele de forţă majoră, dovedite cu documente justificative, în cazul persoanelor fizice care desfăşoară activităţi independente pentru care venitul net se determină pe baza normelor de venit, normele de venit se reduc proporţional cu perioada nelucrată.
d) În situaţia prevăzută la cap. I pct. 1 lit. d), baza impozabilă se stabileşte după cum urmează:
– pentru perioada din anul fiscal în care venitul a fost determinat pe baza normei de venit, organul fiscal va recalcula norma de venit şi plăţile stabilite în contul impozitului anual datorat.
Venitul net, determinat pe bază de norme anuale de venit, se reduce proporţional cu perioada rămasă până la sfârşitul anului fiscal;
– pentru perioada rămasă din anul fiscal, organul fiscal stabileşte plăţile anticipate pe baza venitului net estimat, declarat prin declaraţia privind venitul estimat/norma de venit.
e) În situaţia prevăzută la cap. I pct. 1 lit. e), venitul net pentru stabilirea plăţilor anticipate cu titlu de impozit se determină prin însumarea nivelului normelor de venit corespunzătoare fiecărei activităţi.
f) În situaţia prevăzută la cap. I pct. 1 lit. f), venitul net pentru stabilirea plăţilor anticipate cu titlu de impozit se determină prin însumarea fracţiunii din norma de venit aferentă perioadei de impunere pe bază de normă de venit cu venitul net estimat declarat de contribuabil.
9. Decizia de impunere privind plăţile anticipate cu titlu de impozit se comunică contribuabilului, potrivit art. 44 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
10. În termen de 24 de ore de la comunicarea deciziei de impunere, potrivit art. 44 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, compartimentul cu atribuţii privind gestionarea declaraţiilor fiscale ale persoanelor fizice procedează la înregistrarea în evidenţa fiscală a datei comunicării, precum şi la transferul debitelor către compartimentul cu atribuţii de evidenţă pe plătitori.
11. După comunicarea deciziei de impunere, compartimentul cu atribuţii privind gestionarea declaraţiilor fiscale ale persoanelor fizice transmite compartimentului Registrul contribuabililor informaţii privind persoanele fizice care şi-au încetat/suspendat temporar activitatea (date de identificare, data încetării activităţii, perioada de suspendare a activităţii).
12. Decizia de impunere privind plăţile anticipate cu titlu de impozit se arhivează de organul fiscal competent, la dosarul contribuabilului, după caz, împreună cu:
a) declaraţia privind venitul estimat/norma de venit;
b) documentele justificative care au stat la baza recalculării plăţilor anticipate;
c) notificare privind prezentarea unor documente pentru recalcularea plăţilor anticipate;
d) referatul privind recalcularea plăţilor anticipate cu titlu de impozit.
13. Persoanele fizice a căror activitate a fost suspendată temporar depun la organul fiscal competent, în termen de 15 zile de la reînceperea activităţii, „Declaraţia privind venitul estimat/norma de venit” (formularul 220), completată corespunzător, în vederea stabilirii plăţilor anticipate.

ANEXA 2

┌────────┐ MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE
│ │ AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ
│SIGLĂ**)│ Unitatea fiscală*) …………………………
│ │ Serviciul/Biroul/Compartimentul ……………………….
└────────┘ Nr. ……………./…………

REFERAT
privind recalcularea plăţilor anticipate cu titlu de impozit
A. Prezentarea situaţiei contribuabilului
1. Datele de identificare a contribuabilului
Numele şi prenumele …………………………………………
Codul numeric personal/Numărul de identificare fiscală ………….
Domiciliul …………………………………………………
2. Natura venitului pentru care se solicită recalcularea plăţilor anticipate
[] activităţi independente
[] activităţi agricole
[] piscicultură
[] silvicultură
[] cedarea folosinţei bunurilor
[] cedarea folosinţei bunurilor în scop turistic
3. Situaţia care a generat recalcularea plăţilor anticipate
[] suspendarea temporară a activităţii
[] încetarea activităţii
[] rezilierea contractului de închiriere
[] recalcularea plăţilor anticipate conform pct. 45 din titlul III din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 44/2004, cu modificările şi completările ulterioare, dat în aplicarea art. 49 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare***)
[] depăşirea numărului de 5 camere de închiriat
[] completarea obiectului de activitate cu activităţi noi
______________
*) Se menţionează denumirea organului fiscal emitent.
**) Se va folosi sigla organului fiscal emitent.
***) Se va menţiona cauza pentru care persoana solicită recalcularea plăţilor anticipate.
4. Documente prezentate
[] declaraţie privind venitul estimat/norma de venit (formularul 220) înregistrată sub nr. ……… din data ……………
[] documente justificative: …………………………………….
……………………………………………………………..
5. Alte constatări: ……………………………………………
……………………………………………………………..
B. Concluzii
Având în vedere următoarele:
……………………………………………………………..
……………………………………………………………..
se propune:
[] recalcularea plăţilor anticipate cu titlu de impozit
[] menţinerea deciziei de impunere privind plăţile anticipate cu titlu de impozit pe venit/contribuţii de asigurări sociale de sănătate, precum şi privind obligaţiile de plată cu titlu de contribuţii de asigurări sociale nr. ………… din data ………… (formularul 260).
C. Stabilirea bazei de impunere:
Venitul net recalculat pentru stabilirea plăţilor anticipate ……….. lei
………………………………………………………………….

Aprobat: Avizat: Întocmit:
──────── ──────── ────────
Conducătorul unităţii fiscale, Şeful compartimentului Funcţia …………,
Numele şi prenumele de specialitate, Numele şi prenumele
……………………….. Numele şi prenumele …………………
Data …………………… ………………….. Data …………….
Data ………………

- Publicitate -