Fostul ministru al Mediului, Rovana Plumb este acuzată de cotidianul ROMÂNIA LIBERĂ că a fentat plata timbrului de mediu (taxa auto, de poluare) pentru un Audi Q7. Autoturismul Audi Q7 a fost înmatriculat în Bulgaria în anul 2013, schimbându-şi proprietarul în acte, dar nu şi utilizatorii: Rovana Plumb şi familia acesteia.
Şoferul a confirmat pentru România Liberă că vehiculul, care are în prezent numere de înmatriculare de Ruse, este utilizat de către fiul demnitarei, iar mai mulţi martori au povestit că acelaşi Audi Q7 mai este folosit şi de soţul fostului ministru al Mediului.

Cotidianul ADEVĂRUL susține că Rovana Plumb a remis redacției chitanţa nr. 3510496 eliberată de ANAF din care ar rezulta că taxa de mediu, în valoare de 30.778 de lei, a fost achitată în data de 12.06.2013.rovana-plumb

Comentarii, întrebări:

1. Nu știm care este motivul, dar chitanța nu a fost publicată de către Adevărul. De ce nu a fost publicată?
2. Poate anterior înmatriculării în Bulgaria, autoturismul a fost înmatriculat în România și timbrul de mediu a fost achitat, dar de ce se evită plata impozitul pe mijloace de transport, datorat bugetului local.
3. Răspunderea civilă este asigurată la o societate în Bulgaria?