Peste 80 de state s-au angajat miercuri, la Berlin, să facă schimb automat de informaţii fiscale, începând din 2017-2018, în cadrul eforturilor Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) de îmbunătăţire a transparenţei şi de combatere a evaziunii fiscale.
„Haideţi să avem o contribuţie comună pentru creşterea transparenţei şi corectitudinii în secolul 21 globalizat”, a declarat ministrul german de Finanţe Wolfgang Schaeuble, la Forumul mondial pentru transparenţă şi schimb de informaţii (Berlin Tax Conference 2014 on Transparency and Fairness) coordonat de OCDE, la care au participat peste 100 de state.
La Forumul mondial au fost incheiate acorduri multilaterale prin care 51 de tari, inclusiv ROMANIA, se angajeaza sa inceapa schimbul de informatii din septembrie 2017, respectiv alte 30 de tari s-au angajat sa puna in practica sistemul incepand cu 2018.
Obiectivul: fiecare administratie fiscala sa stie averile financiare plasate in strainatate de contribuabilii sai.
Ulterior semnării acestei Declarații de susținere a Acordului, fiecare stat va elabora o listă a statelor cu care dorește să realizeze automat acest schimb de informații. Schimbul automat de informații financiare se va face pe baze bilaterale pe măsură ce fiecare dintre statele care se vor regăsi pe lista cceluilalt vor fi parcurs procedurile de intrare în vigoare a acordului.
Ce informații vor putea fi schimbate în virtutea acestui acord:
-date pentru identificarea persoanei (nume, adresă, cod identificare fiscală),
-date referitoare la numărul contului (sau un echivalent funcțional),
-date despre numele și numărul de identificare (dacă există) al instituției financiare care face raportarea,
-despre soldul sau valoarea contului,
-în cazul unui cont de custode date referitoare la – suma brută a dobânzii, dividendelor sau a altor venituri pentru activele existente în cont, – suma brută a încasărilor din vânzarea sau răscumpărarea activelor financiare.
Semnatarii includ membri ai Uniunii Europene precum si principate care pretuiau secretul bancar, precum Liechtenstein, sau paradisuri fiscale precum insulele Caiman sau insulele Virgine Britanice.
Acordul separat pentru anul 2018 include state precum Austria, Elvetia, alaturi de importante piete financiare precum Bahamas sau Emiratele Arabe Unite.
Aproximativ 5.800 de miliarde de euro ar fi ascunsi in paradisuri fiscale, respectiv o lipsa de castig de 130 miliarde anual pentru administratiile fiscale din intreaga lume, potrivit economistului Gabriel Zucman, specialist in frauda fiscala.
„Secretul bancar in forma sa veche si-a trait traiul”, a spus ministrul german al Finantelor Wolfgang Schauble, gazda conferintei, in cotidianul Bild.
Organizatia de cooperare si dezvoltare economica (OCDE) a publicat recent un document intitulat Standard for Automatic Exchange of Financial Information in Tax Matters (http://www.oecd.org/tax/exchange-of-tax-information/standard-for-automatic-exchange-of-financial-information-in-tax-matters.htm).
Statele Unite si legea lor FACTA, care obliga bancile straine sa declare sistematic fiscului american conturile si depozitele clientilor americani, a fost declansatorul acestei actiuni. De atunci, cinci tari europene, cu Franta si Germania in frunte, si sprijinite ulterior de UE si G20, au cerut generalizarea schimbului automat de informtii pe baza normelor OCDE.
Un pas important, dar nu si sfarsitul secretului bancar
„Cu cat vor fi mai multe tari care se angajeaza, cu atat mai dificil va fi pentru altii sa atraga investitori”, a explicat Pascal Saint-Amans, seful luptei impotriva paradisurilor fiscale din OCDE. Acesta recunoaste ca exista si anumite „surse de ingrijorare”, spre exemplu, Panama nu a definit o data pentru schimbul concret de informatii iar Singapore nu face parte din proces.
Tarile care nu recurg la schimbul automat de informatii vor face obiectul unei liste oficiale a OCDE, susceptibila de a afecta increderea unor organizatii internationale si a unor fonduri de investitii.
Aceasta amenintare, ingrijorare este considerata ‘slaba’ de Andres Knobel de la Tax Justice Network. Legea americana FATCA, intrata in vigoare in 2014, prevede taxarea la sursa a bancilor care nu coopereaza, prin retinerea a 30% din veniturile realizare in Statele Unite, reaminteste acesta. Acordul semnat la Berlin reprezinta insa „o prima etapa importanta”, dar nu inseamna „sfarsitul secretului bancar”, adauga analistul.
Tax Justice Network consideră că norma conceputa de OCDE pentru schimbul automat contine mai multe portite de scapare. Pentru a transmite informatiile in 2017, bancile vor colecta informatiile din 2016, pentru conturile mai mari de 250.000 de dolari. Un interval care permite persoanelor care recurg la frauda sa-si imparta averile in mai multe conturi sub aceasta limita.
Acordul multilateral permite ca tarile sa poata alege dupa caz cu cine vor face schimb automat de informatii.
Elvetia a anuntat spre exemplu ca nu va face schimb de informatii decat cu tarile „considerate importante (…) pentru industria financiara” elvetiana. Cu alte cuvinte, eventualele depozite ale unor cetateni proveniti din tari sarace nu vor fi comunicate.
Persoanele care recurg la frauda fiscala vor putea in continuare sa se ascunda in spatele unor societati-paravan sau a fundatiilor, in conditiile in care bancile nu vor fi obligate sa dezvaluie identitatea beneficiarilor decat pentru veniturile provenite din investitii, excluzand activitatile comerciale.
Aspect privind corupția și spălarea de bani
Un principiu solicitat de Elvetia nu permite utilizarea informatiilor decat pentru scopuri fiscale, astfel incat cazurile de coruptie si spalare de bani necesita autorizatii speciale.