2014-10-22 – Publicat in M.Of. nr. 768 din 22.10.2014

ORDONANŢĂ DE URGENTĂ nr. 66/2014 privind aprobarea Programului de stimulare a cumpărării de autoturisme noi

Având în vedere necesitatea respectării angajamentelor asumate în acordurile încheiate cu organizaţiile internaţionale, pentru evitarea riscului ratării ţintelor, se impun, în regim de urgenţă, deblocarea procesului de creditare şi facilitarea accesului persoanelor fizice la finanţare, aspect ce presupune implementarea de măsuri anticriză de Guvernul României pentru susţinerea sectoarelor economice prioritare.

Pentru că în lipsa unor măsuri urgente de stimulare a consumului creşterea economică poate fi afectată, iar unele sectoare din economie, cum ar fi construcţiile de maşini şi serviciile, ar fi semnificativ afectate de condiţiile economico-financiare, se impun deblocarea procesului de creditare şi dinamizarea activităţii cu efecte asupra creşterii economice şi impact pozitiv în privinţa locurilor de muncă.

Prin adoptarea prezentului act normativ se doreşte implementarea unui mecanism de garantare care va conduce la diversificarea paletei de produse de credite auto la costuri inferioare celor practicate la momentul actual, având în vedere gradul ridicat de colateralizare a unui credit pentru achiziţia de autoturisme în comparaţie cu un credit de consum pentru nevoi personale fără garanţii materiale.

În vederea menţinerii unor perspective încurajatoare în ceea ce priveşte reluarea creşterii consumului prin asigurarea suportului sistemului bancar în cadrul unei oferte specifice de finanţare dedicate persoanelor fizice, adaptată cererii potenţiale,

având în vedere necesitatea creării unui cadru favorabil pentru adoptarea şi pentru pregătirea implementării strategiei naţionale pentru competitivitate 2014—2020, care plasează industria auto şi componente printre sectoarele economice prioritare, fiind unul dintre cele 10 sectoare de viitor,

lipsa unei oferte de finanţare adecvate persoanelor fizice pentru sectorul auto afectează creşterea consumului populaţiei, gradul de utilizare a capacităţilor de producţie existente ale producătorilor de autoturisme şi componente, precum şi volumul comerţului şi serviciilor specializate pentru autovehicule. Aceşti factori reprezintă contributori importanţi la formarea valorii adăugate din economie şi care nu beneficiază de suportul sistemului bancar într-o ofertă specifică de finanţare dedicată persoanelor fizice, proporţională cu cererea potenţială.

Considerând că se impune luarea unor măsuri urgente în vederea atragerii de fonduri în activităţi de producţie existente ale producătorilor de autoturisme şi componente care produc valoare adăugată şi cu impact pozitiv la nivel macroeconomic, se impune adoptarea prezentului act normativ, care să vizeze accesul persoanelor fizice la credite destinate achiziţionării de autoturisme noi.

Întrucât toate aceste aspecte vizează interesul public şi constituie situaţii de urgenţă şi extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, impunând adoptarea de măsuri imediate pe calea ordonanţei de urgenţă,

în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.

Art. 1.

(1) Se aprobă Programul de stimulare a cumpărării de autoturisme noi, denumit în continuare Programul, ca program guvernamental care are ca obiectiv facilitarea accesului persoanelor fizice la achiziţia unui autoturism nou prin contractarea de credite garantate de stat.

(2) Prin Program persoanele fizice pot achiziţiona un singur autoturism.

Art. 2.

În sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:

a) autoturism nou — se înţelege autovehiculul — bun nou definit conform prevederilor 3 pct. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, cu modificările şi completările ulterioare, produs în spaţiul intracomunitar sau provenit din import, care îndeplineşte cel puţin cerinţele minime ale standardului EURO 5, achiziţionat de la persoane juridice care au ca obiect de activitate vânzarea autovehiculelor şi al cărui preţ de achiziţie nu depăşeşte suma de 50.000 lei, la care se adaugă TVA, după caz;

b) beneficiarul Programului este persoana fizică ce îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:

-la data solicitării creditului garantat, declară pe propria răspundere că nu a mai deţinut în proprietate un autoturism — bun nou;

-nu înregistrează obligaţii de plată restante la bugetul general consolidat;

-nu înregistrează restanţe la plata altor credite bancare;

c) credit — linia de credit pe care instituţia de credit sau instituţia financiară nebancară o pune la dispoziţia beneficiarului cu respectarea normelor interne proprii şi în baza unui contract de credit;

d) contract de garantare — contractul încheiat între beneficiarul Programului, instituţia de credit sau instituţia financiară nebancară şi Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru întreprinderile Mici şi Mijlocii — S.A., denumit în continuare F.N.G.C.I.M.M., prin care statul, prin Ministerul Finanţelor Publice — F.N.G.C.I.M.M., se obligă să garanteze creditul acordat de instituţia de credit sau de instituţia financiară nebancară şi beneficiarul îşi asumă obligaţia să ramburseze statului sumele datorate ca urmare a executării garanţiei de către instituţia de credit sau de instituţia financiară nebancară, în cazul producerii riscului de credit;

e) garant — statul, prin Ministerul Finanţelor Publice — F.N.G.C.I.M.M.;

f) procent garantat — partea din credit care este acoperită de garanţia de stat, exprimată în valoare procentuală. Procentul garantat poate fi de maximum 50% din valoarea creditului;

g) valoarea garanţiei — valoarea menţionată în contractul de garantare, al cărei nivel poate fi de maximum 50% din valoarea creditului. Dobânzile, comisioanele şi orice alte costuri generate de participarea la Program nu sunt incluse în valoarea garanţiei;

h) riscul de credit — neplata parţială sau integrală a creditului, principal, de către beneficiarul Programului;

i) valoarea de executare a garanţiei — suma rezultată din aplicarea procentului garantat la soldul restant al creditului, principal, sumă care urmează a fi plătită instituţiei de credit sau instituţiei financiare nebancare de către Ministerul Finanţelor Publice în cazul producerii riscului de credit;

j) primă de garantare — suma datorată de beneficiarul Programului constituită din comisionul de risc cuvenit Ministerului Finanţelor Publice şi din comisionul de administrare cuvenit F.N.G.C.I.M.M., al cărei nivel se stabileşte anual prin ordin al ministrului finanţelor publice şi al ministrului delegat pentru buget;

k) comision de risc — suma datorată de beneficiarul Programului destinată acoperirii riscului de garantare şi finanţării anuale a capitalului necesar Programului;

l) comision de administrare — suma datorată de beneficiarul Programului care acoperă costurile de evaluare, acordare şi administrare a garanţiilor acordate de F.N.G.C.I.M.M.;

m) garanţie guvernamentală — garanţie asumată de F.N.G.C.I.M.M., în numele şi în contul statului, materializată într-un contract de garantare, care acoperă pierderea suportată de finanţator, ca urmare a producerii riscului de credit, şi care trebuie să fie irevocabilă, necondiţionată şi expresă, conform reglementărilor Băncii Naţionale a României relevante din perspectiva recunoaşterii calităţii de diminuator de risc de credit al garanţiilor.

Art. 3.

(1) Prin derogare de la prevederile art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 109/2008, cu modificările ulterioare, prezentul act normativ instituie un mecanism de garantare în baza căruia Ministerul Finanţelor Publice este autorizat să mandateze F.N.G.C.I.M.M. în vederea emiterii de garanţii în numele şi în contul statului, în favoarea instituţiilor de credit şi a instituţiilor financiare nebancare care acordă credite persoanelor fizice eligibile pentru achiziţia unui autoturism nou în cadrul Programului.

(2) În exercitarea atribuţiilor delegate potrivit prezentei ordonanţe de urgenţă, F.N.G.C.I.M.M. este autorizat să mandateze filialele sale în scopul derulării Programului.

(3) Sursa de plată a garanţiilor acordate de către F.N.G.C.I.M.M. în numele şi în contul statului pentru creditele obţinute de beneficiarii eligibili în cadrul Programului este Fondul de risc pentru întreprinderi mici şi mijlocii.

(4) Plafonul anual al garanţiilor, modalitatea şi condiţiile de acordare, condiţiile de eligibilitate a instituţiilor de credit şi a instituţiilor financiare nebancare şi a persoanelor fizice beneficiare ale Programului, regulile de gestionare a garanţiilor se stabilesc prin normele de aplicare a prezentei ordonanţe de urgenţă.

(5) Garanţiile se acordă în limita plafonului aprobat şi în funcţie de criteriile specifice prevăzute în normele şi procedurile interne de creditare ale instituţiilor de credit, respectiv instituţiilor financiare nebancare si în normele de garantare ale F.N.G.C.I.M.M.

(6) Mecanismul de garantare inclus în Program se derulează cu respectarea pct. 3.5 din Comunicarea Comisiei cu privire la aplicarea articolelor 87 şi 88 din Tratatul CE privind ajutoarele de stat sub formă de garanţii (2008/C 155/02), publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 155 din 20 iunie 2008.

Art. 4.

În baza contractului de garantare se înscrie în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare o ipotecă legală mobiliară asupra autoturismelor achiziţionate în cadrul Programului în favoarea statului român, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, precum şi în favoarea finanţatorilor, proporţional cu procentul de garantare, valabilă până la stingerea tuturor obligaţiilor de piaţă aferente creditului garantat acordat în cadrul Programului.

Art. 5.

Contractele prin care F.N.G.C.I.M.M. acordă garanţiile prevăzute la art. 2 constituie titluri executorii şi au valoare de înscrisuri autentice.

Art. 6.

Între Ministerul Finanţelor Publice şi F.N.G.C.I.M.M. se încheie o convenţie prin care se stabilesc drepturile şi obligaţiile părţilor în derularea Programului.

Art. 7.

(1) Beneficiarul Programului se obligă să constituie, conform prevederilor Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, în favoarea statului român, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, o ipotecă mobiliară asupra soldurilor creditoare ale tuturor conturilor deschise ia instituţia de credit finanţatoare, respectiv instituţia financiar nebancară, valabilă până la stingerea creanţelor datorate de acesta în baza contractului de garantare, în limita liniei de credit contractate.

(2) Contractul de ipotecă mobiliară prevăzut la alin. (1) va fi înscris la Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare de către instituţia de credit finanţatoare, respectiv instituţia financiar nebancară, care va primi un mandat special în acest sens, conform normelor de aplicare a prezentei ordonanţe de urgentă.

(3) Între instituţia de credit sau instituţia financiară nebancară, beneficiarul Programului şi statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice — F.N.G.C.I.M.M., se poate încheia o convenţie, în condiţiile legii, prin care se stabileşte că instituţia de credit finanţatoare, respectiv instituţia financiar nebancară, fără a solicita consimţământul beneficiarului, va urma instrucţiunile prin care statul român dispune de sumele aflate în cont.

Art. 8.

(1) Instituţia de credit şi instituţia financiară nebancară au dreptul la plata valorii de executare a garanţiei în cazul producerii riscului de credit.

(2) Sumele rezultate din executarea garanţiilor de stat acordate de F.N.G.C.I.M.M. prin Program, în numele şi în contul statului, se plătesc finanţatorului de către Ministerul Finanţelor Publice de la bugetul de stat, pe baza documentelor justificative prezentate de F.N.G.C.I.M.M., şi se recuperează de la beneficiarul Programului.

Art. 9.

(1) După efectuarea plăţii prevăzute la art. 8 alin. (2), Ministerul Finanţelor Publice informează F.N.G.C.I.M.M. cu privire la efectuarea plăţii şi la data acesteia, iar F.N.G.C.I.M.M. întocmeşte un înscris, act premergător procedurii de executare silită, prin care se individualizează creanţa rezultată prin plată.

(2) În termen de 15 zile calendaristice de la data primirii informării prevăzute la alin. (1), F.N.G.C.I.M.M, comunică înscrisul debitorului beneficiar al finanţării garantate.

(3) Înscrisul, împreună cu dovada efectuării procedurii de transmitere către debitorul beneficiar al finanţării garantate, însoţit de contractul de garantare şi de documentele prevăzute în normele de aplicare a prezentei ordonanţe de urgenţă, se înaintează organelor fiscale competente ale Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, pentru aplicarea măsurilor de executare silită, potrivit prevederilor cap. VIII din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

(4) Pentru neplata sumelor prevăzute la art. 8 alin. (2) se datorează dobânzi şi penalităţi de întârziere conform dispoziţiilor cap. III din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, începând cu ziua următoare datei plăţii sumei rezultate din executarea garanţiei şi până la data stingerii creanţei inclusiv.

(5) Creanţele rezultate din garanţiile acordate şi plătite instituţiilor de credit şi instituţiilor financiare nebancare în cadrul Programului sunt asimilate creanţelor bugetare a căror colectare şi recuperare prin executare silită se efectuează de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, conform procedurii reglementate de Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care se aplică în mod corespunzător.

(6) Sumele încasate potrivit prevederilor art. 8 alin. (2) sunt venituri ale bugetului de stat şi se încasează într-un cont de venituri bugetare distinct.

Art. 10.

În termen de maximum 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, Ministerul Finanţelor Publice, împreună cu Ministerul Economiei, va elabora şi va supune aprobării prin hotărâre a Guvernului normele de aplicare a prezentei ordonanţe de urgenţă.

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Ministrul economiei, Constantin Niţă

Ministrul finanţelor publice, Ioana-Maria Petrescu

Ministrul delegat pentru buget, Darius-Bogdan Vâlcov

 

1 COMENTARIU