Misiunea CE FMI – comunicat MFP
O misiune comună de experți ai Fondului Monetar Internațional și Comisiei Europene se va afla la București în perioada 2-10 decembrie pentru a discuta cu autoritățile române proiectul legii bugetului pentru anul 2015, potrivit comunicatului de presă publicat de MFP, miercuri 19 noiembrie 2014.

Misiunea va fi condusă din partea FMI de Andrea Schaechter, iar din partea CE de Istvan Szekely, și va fi dedicată strict proiectului legii bugetului. MFP precizează că că misiunea nu este de evaluare a angajamentelor asumate în fața FMI în cadrul acordului de tip preventiv semnat între partea română și reprezentanții creditorilor externi.

MFP anunță că proiectul legii bugetului pentru anul 2015 va fi supus dezbaterii publice și transmis Guvernului spre aprobare, ulterior discuțiilor cu reprezentanții instituțiilor financiare internaționale.

Declarația prim-ministrului

„O să vă rog, până la sosirea delegaţiei Comisiei Europene, Fondului Monetar Internaţional şi Băncii Mondiale, să pregătiţi bugetul pe 2015. Deci, fiecare ministru vorbeşte cu Finanţele şi, după aceea, pentru măsuri speciale, luăm decizia politica în cadrul coaliţiei şi în cadrul Guvernului”, a declarat Victor Ponta, în şedinţa de Guvern de marți, 18 noiembrie 2014.

Declarații CE FMI

„A existat un efort considerabil pentru a face economia mai solida si mai rezistenta la socuri, deoarece aceasta stabilitate a venit in urma faptului ca situatia conturilor fiscale este mult mai buna decat in urma cu sase ani. Asadar, credem ca este extrem de important pentru Romania sa nu puna in pericol aceasta imbunatatire considerabila“, a declarat Guillermo Tolosa, reprezentantul FMI in Romania și Bulgaria pentru Reuters (Reuters 11 noiembrie 2014 Don’t put years of progress at risk, IMF urges Romania).

Comisia Europeana estima, intr-un raport recent, că există un gol bugetar de 10 miliarde de lei pentru 2015 (CE 4 noiembrie 2014 – Previziunile economice de toamnă 2014).

EC Autumn forecast 2014 – ROMANIA Country Forecasts:

For 2015, Romania’s deficit is projected to increase to 2.8% of GDP under a no-policy-change assumption. No draft for the 2015 budget has been brought forward by the cut-off date of this
forecast. The forecast includes the full-year impact of the cut in social-security contributions that should lead to net loss of revenue of around 0.8% of GDP over the course of 2015.
A reduction in the rate of the property tax on special constructions by 0.5 pp is expected to lead to a further loss in revenues of around 0.1% of GDP. According to the law, excise rates are expected to be reduced in 2015. Expenditures should decline somewhat, also on account of slightly lower public investments.

Realitatea – promisiuni electorale vs așteptări

În fapt, efortul bugetar suplimentar pe 2015 este de cel puțin 15 miliarde de lei. Comisia Europeană a calculat impactul exclusiv in baza cadrului legal in vigoare (no-policy-change assumption). NU au fost incluse in acest deficit promisiunile premierului-candidat, majorarile de pensii, care se ridica la 2,7 miliarde lei, potrivit ministrului de legat pentru Buget, si ajutoarelor sociale, de inca un milliard de lei. In plus, Guvernul a semnat si un acord cu sindicatele din invatamant prin care promite majorarea salariilor cu cate 10% anual, in urmatorii trei ani.

Prin Legea bugetului, se așteaptă aprobarea reducerii accizelor prin modificarea modului de calcul și o reducere impozitului pe construcții.

Scrisoarea-cadru

În august 2014, MFP a publicat SCRISOAREA-CADRU privind contextul macroeconomic, metodologia de elaborare a proiectelor de buget pe anul 2015 şi a estimărilor pentru anii 2016-2018, precum şi limitele de cheltuieli stabilite pe ordonatorii principali de credite

Potrivit acestui document,  pentru stabilirea propunerilor pentru proiectul de buget pe anul 2015 şi perspectiva 2016-2018, MFP a solicitat ordonatoriilor principali de credite  să aibă în vedere Memorandumul aprobat în şedinta de Guvern din data de 31 iulie 2014 şi transmis acestora cu adresa nr. 16.129/5.08.2014.
Potrivit acestui Memorandum, la elaborarea propunerii de buget pe 2015, ordonatorii principali de credite vor avea în vedere limitele de cheltuieli dimensionate la nivelul estimărilor din 2015, stabilite prin Legea bugetului de stat pe anul 2014, nr.356/2013 şi Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2014, nr.340/2013.