Miercuri, 3 decembrie 2014, Ministerul Finanțelor Publice a publicat online pentru dezbatere publică proiectul de Ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul procedural fiscal, precum şi pentru reglementarea unor măsuri fiscale.
Potrivit Notei de fundamentare, prin proiectul de OUG se propun următoarele modificări/completări/măsuri:
A. Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală
– reglementarea obligaţiei instituţiilor de credit de a comunica, în mod automat, lunar, organelor fiscale ale Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, toate rulajele şi/sau soldurile conturilor deschise la acestea. Măsura prezintă avantajul constituirii, la nivelul ANAF, a unei baze de date care să fie valorificată atât în scopul identificării evaziunii fiscale (venituri nedeclarate), cât şi în scopul eficientizării activităţii de executare silită (prin poprire);
B. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale
Proiectul de ordonanţă de urgenţă cuprinde urmatoarele reglementări principale:
- Procesul de înlocuire treptată a aparatelor de marcat electronice fiscale dotate cu role jurnal pe suport de hârtie cu cele echipate cu jurnal electronic, etapizat astfel:
– autorizarea de către Comisie numai a aparatelor de marcat electronice fiscale cu jurnal electronic, începând cu data de 1 iulie 2015 ;
– interzicerea comercializării aparatelor de marcat electronice fiscale cu rolă jurnal începând cu data de 1 octombrie 2015 ;
– obligaţia de a utiliza numai case de marcat cu jurnal electronic de către operatorii economici care au calitatea de mari contribuabili începând cu data de 1 ianuarie 2016 (numărul contribuabililor mari fiind de 1311);
– obligaţia de a utiliza numai case de marcat cu jurnal electronic de către operatorii economici care au calitatea de contribuabili mijlocii, începând cu data de 1 aprilie 2016 (numărul contribuabililor mijlocii fiind de 15387);
– obligaţia de a utiliza numai case de marcat cu jurnal electronic de către operatorii economici care au calitatea de contribuabili mici, începând cu data de 1 august 2016 ;
Această înlocuire etapizată va permite atât importatorilor şi distribuitorilor să-şi lichideze stocurile de modele vechi şi să obţină avizul tehnic favorabil şi autorizaţia de distribuţie pentru noile modele cât şi utilizatorilor să-şi achiziţioneze în timp noile aparate, fără pierderi financiare şi fără perturbarea activităţii comerciale.
Precizăm că, avizarea tehnică a aparatelor de marcat electronice fiscale cu jurnal electronic, autorizarea acestora de către Comisie, precum şi comercializarea către utilizatori, sunt posibile doar în măsura în care se modifică în mod corespunzător Normele metodologice de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 479/2003, şi totodată este emis ordinul comun al ministrului finanţelor publice şi al ministrului pentru societatea informaţională privind procedura de avizare tehnică a aparatelor de marcat electronice fiscale cu jurnal electronic.
Având în vedere că ambele proiecte de acte normative introduc cerinţe de ordin tehnic, prealabile comercializării, acestea trebuie notificate Comisiei Europeane, în conformitate cu dispoziţiile Directivei 98/34/CE de stabilire a unei proceduri pentru furnizarea de informaţii în domeniul standardelor şi reglementărilor tehnice, nerespectarea procedurii conducând la inopozabilitatea faţă de terţi a reglementării astfel adoptate.
Urmare a notificării, adoptarea acestor proiecte de acte normative trebuie să fie amânată timp de 3 luni, iar în cazul în care Comisia Europeană sau unul sau mai multe State membre transmit observaţii sau opinii detaliate, statul român trebuie să amâne adoptarea cu încă o lună, timp în care va da informaţii suplimentare cu privire la aspectele semnalate.
- Introducerea în sarcina utilizatorilor, a obligaţiei de a asigura conectarea la distană a aparatelor de marcat electronice fiscale, în vederea transmiterii de date fiscale către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală
- Avizarea tehnică a aparatelor de marcat electronice fiscale cu jurnal electronic de către o instituţie publică /instituţie de drept public, desemnată prin ordin al ministrului pentru societatea informaţională;
- Dotarea aparatelor de marcat electronice fiscale cu dispozitive de salvare şi comunicaţie externă şi blocarea funcţionării lor când sunt inactive oricare din dispozitivele controlate de modulul fiscal.
Potrivit raportului întocmit de Banca Mondială privind revizuirea legislaţiei din statele membre ale UE privind folosirea caselor de marcat, pentru reducerea evaziunii fiscale, software-ul caselor de marcat trebuie să fie proiectat astfel încât să garanteze integritatea, confidenţialitatea şi disponibilitatea tuturor înregistrărilor realizate de sistemul casei de marcat. Este important să se asigure că software-ul păstrează toate informaţiile despre toate operaţiunile realizate de sistemul casei de marcat creându-se astfel premisele ca administraţia fiscală să le utilizeze în realizarea unei analize de risc complexe care să conducă la creşterea semnificativă a eficienţei şţi eficacităţii controlului fiscal.
- Crearea temeiului legal în vederea implementării ulterioare a procedurii de supraveghere şi monitorizare a funcţionării aparatelor de marcat electronice fiscale, ca o măsură de combatere a evaziunii fiscale, prin Hotărâre de Guvern la o dată ulterioară, după finalizarea perioadei tranzitorii pentru dotarea tuturor operatorilor economici cu aparate de marcat electronice fiscale noi şi pregătirea tehnică a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
- Introducerea unei prevederi exprese privind obligaţia operatorilor economici de a elibera chitanţa la încasarea în numerar a contravalorii bunurilor livrate sau serviciilor prestate către populaţie, în cazul activităţilor scutite de emiterea bonurilor fiscale.
- Posibilitatea comercializării de către utilizatori direct către centrele de reciclare a aparatelor de marcat electronice fiscale scoase din uz, numai după anularea numerelor de ordine şi cu condiţia păstrării şi arhivării memoriilor fiscale, pe perioada prevăzută de lege.
- Modificarea denumirii avizului eliberat de Comisie sub titulatura de „autorizaţie de distribuţie” pentru corelarea terminilogiei folosite în actul normativ
- Revizuirea excepţiilor de la obligaţia utilizării aparatelor de marcat electronice fiscale, respectiv:
a) eliminarea următoarelor excepţii:
– serviciile de alimentaţie publică efectuate în mijloace de transport public de călători – întrucât noile aparate prezintă autonomie de funcţionare care permite instalarea acestora în mijloacele de transport public de călători;
– transportul public rutier de călători în afara localităţii – întrucât se are în vedere corelarea cu dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, cu modificările şi completările ulterioare, care obligă deja transportatorii să utilizeze case de marcat pentru traseele interurbane;
– activitatea de schimb valutar prin automate;
b) adăugarea următoarei excepţii:
– comerţul cash and carry desfăşurat de structuri autorizate în condiţiile legii, care vând mărfuri către persoane fizice, înregistrate în baza de date a acestora.
Introducerea acestei exceptii este determinata de modificarea Ordonanţei de Guvern nr.99/2000, privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare prin Legea nr. 197 din 26 iunie 2013, în sensul introducerii în categoria celor ce pot achiziţiona mărfuri în sistemul cash and carry şi a persoanelor fizice înregistrate în baza de date a structurii autorizate să desfăşoare comerţ cash and carry. Facem precizarea că în cadrul sistemului cash and carry comercializarea mărfurilor se realizează pe baza facturilor emise în conformitate cu prevederile Legii 571/2003 privind Codul fiscal – cumpărătorul persoană fizică fiind identificat, iar încasarea banilor se face pe bază de chitanţă.
c) modificarea şi completarea următoarelor excepţii în sensul actualizării unor termeni şi punerea de acord cu modificările legislative conexe, astfel:
– în cazul producătorilor agricoli exceptaţi de la utilizarea caselor de marcat s-a înlocuit noţiunea ”produse agricole autohtone” cu noţiunea ”produse agricole din producţie proprie” şi noţiunea “producătorii agricoli individuali deţinători de autorizaţie” cu noţiunea “producătorii agricoli individuali, autorizaţi în condiţiile legii” în scopul aplicării excepţiei doar pentru producătorii agricoli care vând produsele obţinute de ei din activitatea proprie nu şi celor care cumpără şi revând produsele agricole, aceştia din urmă nefiind practic producători agricoli ci comercianţi.
– în cazul transportului public de călători s-a introdus limitarea excepţiei în interiorul unei localităţi în vederea corelării cu dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere cu modificările şi completările ulterioare.
- Completarea legii actuale cu noi fapte, care constituie contravenţii sau care prin gravitatea lor constituie infracţiuni, identificate de organele cu atribuţii de control, astfel:
Contravenţii noi:
– comercializarea de către distribuitorii autorizaţi a aparatelor de marcat electronice fiscale cu o altă configuraţie şi un alt domeniu de utilizare decât cele prevăzute în autorizaţia emisă potrivit dispoziţiilor legale, (amenda de la 2000 la 4000 lei);
– comercializarea de aparate de marcat electronice fiscale după retragerea dreptului de distribuţie obţinut de distribuitorul autorizat în baza autorizaţiei , (amenda de la 2000 la 4000 lei );
– nerespectarea de către utilizatorii aparatelor de marcat electronice fiscale a dispoziţiilor privind obligaţia de a asigura buna funcţionare a aparatelor, prin solicitarea la timp a efectuării operaţiunilor de service, (amenda de la 8000 la 10.000 lei );
– refuzul utilizatorului de a permite accesul tehnicianului de service în unitate pentru efectuarea verificărilor la solicitarea şi în prezenţa organelor de control asupra aparatelor de marcat electronice fiscale (amenda de la 2000 la 4000 lei );
– nerespectarea obligaţiei distribuitorilor autorizaţi de a da curs solicitării organelor cu competenţă în domeniul controlului în vederea citirii datelor din memoria fiscală a aparatelor de marcat electronice fiscale sau din dispozitivul de memorare a jurnalului electronic al aparatelor şi a obligaţiei de a pune la dispoziţia organului fiscal care a fiscalizat aparatul, programele de citire electronică a memoriei fiscale, programele de citire şi verificare a jurnalului electronic, precum şi instrucţiunile de utilizare, (amenda de la 8000 la 10000 lei );
– nerespectarea de către distribuitorii autorizaţi, precum şi de către unităţile din reţeaua acestora acreditate pentru a efectua service la aparate de marcat electronice fiscal,a dispoziţiei potrivit căreia nu pot avea în acelaşi timp calitatea de utilizatori ai respectivelor aparate, (amenda de la 8000 la 10000 lei) şi se sancţionează complementar prin retragerea dreptului de distribuţie pentru respectivul tip/model de aparat de marcat electronic fiscal, în cazul distribuitorului autorizat, iar în cazul unităţii acreditate în reţeaua acestuia, prin excluderea unităţii din reţeaua de distribuţie şi/sau service pentru respectivul tip/model de aparat de marcat electronic fiscal.;
– comercializarea de către distribuitorii autorizaţi sau de către unităţile din reţeaua acestora acreditate pentru comercializare a aparatelor de marcat electronice fiscale fără jurnal electronic, după termenul prevăzut de lege, (amenda de la 2000 la 4000 lei );
– nereintroducerea datelor înscrise pe rola jurnal privind tranzacţiile efectuate de la ultima închidere zilnică până în momentul ştergerii memoriei operative pentru aparatele de marcat electronice fiscale fără jurnal electronic, (amenda de la 8000 la 10000 lei );
Infracţiuni noi:
– constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani, fapta persoanei constând în producerea, utilizarea sau comercializarea de aplicaţii informatice ce permit substituirea aplicaţiilor informatice stabilite prin configuraţia din avizul tehnic favorabil , eliberat potrivit legii şi conduc la modificarea, ştergerea sau neînregistrarea veniturilor care stau la baza determinării impozitelor şi taxelor datorate bugetului de stat;
Incriminarea faptei mai sus menţionate a fost determinată şi de recomandarea făcută de Banca Mondială potrivit căreia importul sau fabricarea şi vânzarea de aplicaţii informatice care influenţează evidenţierea vânzărilor trebuie să fie considerată o faptă gravă care afectează veniturile bugetare şi care trebuie pedepsită drastic.
- Extinderea competenţelor privind constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor în domeniul utilizării şi funcţionării caselor de marcat prin includerea in categoria organelor constatatoare si a structurilor subordonate din cadrul Inspectoratului General al Poliţei Române având în vedere numărul foarte mare şi dispersia comercianţilor şi prestatorilor de servicii către populaţie;
- Modificarea conţinutului unor articole, alineate sau litere pentru introducerea menţiunilor suplimentare menite să asigure o corectă identificare a prevederilor legislative pentru casele de marcat existente, cât şi pentru cele noi, cu jurnal electronic;
Stabilirea unor dispoziţii tranzitorii cu privire la termene limită de autorizare, comercializare şi utilizare a caselor de marcat existente în prezent pe piaţă, care utilizează rola jurnal pe suport de hârtie precum şi sancţionarea nerespectării acestora prin noile contravenţii stabilite.
C. Măsuri privind organizarea Loteriei bonurilor fiscale
Promovarea proiectului de ordonanţă de urgenţă, sprijină eforturile autorităţilor de reducere a evaziunii fiscale şi poate conduce la o mai bună colectare a obligaţiilor fiscale la bugetul de stat, creîndu-se astfel premisele uşurării sarcinii fiscale suportate de persoanele cu venituri reduse şi de grupurile cele mai vulnerabile.
Proiectul de ordonanţă de urgenţă implementează Loteria bonurilor fiscale, a cărei organizare presupune în principal:
- Persoanele care deţin bonuri fiscale, introduc într-un sistem informatic dedicat Loteriei, gestionat de Compania Naţională Loteria Română SA, o serie de informaţii obligatorii (Ex: numărul bonului fiscal, suma totală, numele, prenumele, precum şi seria şi numărul unui act de identitate valabil, pentru persoanele fizice rezidente, iar pentru persoanele fizice nerezidente, seria şi numărul unui act de identitate valabil, seria fiscală a aparatului de marcat electronic fiscal, codul unic de identificare fiscală al operatorului economic care a eliberat bonul fiscal), în vederea obţinerii dreptului de a participa la o tragere la sorţi lunară cu premii în bani;
- Validarea înregistrării bonurilor fiscale în vederea participării la Loterie, se realizează în funcţie de regiunea fiscală a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală în care au fost fiscalizate aparatele de marcat cu care au fost emise bonurile respective, prin accesarea unui portal dedicat şi introducerea informaţiilor obligatorii;
- După validarea înregistrării bonurilor fiscale, sistemul informatic dedicat Loteriei, generează un număr unic de identificare pentru fiecare bon fiscal, număr care participă la extragerea lunară pentru desemnarea câştigătorilor la Loterie.
- Tragerile la sorţi pentru desemnarea câştigătorilor la Loterie se organizează lunar de către Compania Naţională Loteria Română SA, la acestea participând bonurile fiscale emise în luna calendaristică anterioară organizării extragerii.
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc, prevede că prin joc de noroc se înţelege acea activitate comercială care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii: se atribuie câştiguri materiale, de regulă băneşti, ca urmare a oferirii publice de către organizator a unui potenţial câştig şi a acceptării ofertei de către participant, cu perceperea unei taxe de participare directe sau disimulate, câştigurile fiind atribuite prin selecţia aleatorie a rezultatelor evenimentelor care fac obiectul jocului, indiferent de modul de producere a acestora.
Loteria bonurilor fiscale implementată prin proiectul de ordonanţă de urgenţă, deşi foloseşte mijloace de joc de tipul urnelor, roţilor cu scopul de a extrage numere (mijloace de joc de tip loteristic) în vederea desemnării unor câştigători cărora li se atribuie premii în bani, nu este un joc de noroc, întrucât dreptul de participare nu este condiţionat de plata unei taxe.
La extragerile lunare organizate de către Compania Naţională Loteria Română SA, vor fi acordate un număr de 160 de premii egale, câte 20 pentru fiecare regiune fiscală a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, valoarea preconizată a fiecărui premiu fiind de 1.200 lei.
În consecinţă, lunar la nivelul celor 8 regiuni fiscale, vor fi acordate premii totale în valoare de 192.000 lei, iar pe parcursul unui an, vor fi acordate un număr apreciabil de premii, mai precis 1.920, valoarea acestora fiind de 2.304.000 lei.
Prin distribuirea fondului de premiere în mod egal la nivelul celor opt regiuni fiscale ale Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală , precum şi prin atribuirea unui număr mare de premii, se obţine un impact maxim al acestei măsuri, prin cointeresarea în mod egal a întregii populaţii a României.
În vederea stabilirii listei finale a câştigătorilor, după organizarea extragerilor lunare, Compania Naţională Loteria Română SA transmite Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală informaţiile aferente bonurilor fiscale asociate numerelor unice de identificare declarate câştigătoare, cu scopul de a verifica faptic, dacă informaţiile cuprinse pe bonul fiscal, coincid cu informaţiile aflate pe rola jurnal a aparatului de marcat electronic fiscal cu care a fost emis respectivul bon.
Dacă nu sunt identificate nereguli, câştigătorii pot revendica premiile puse în joc în termen de maxim 90 de zile calendaristice de la data publicării rezultatelor extragerilor, prin prezentarea bonului fiscal cu toate elementele lizibile, precum şi a actului de identitate utilizat în vederea înregistrării participării la Loterie.
Referințe anexate:
Proiect Ordonanţă de urgenţă – publicat în data de 03.12.2014
Notă de fundamentare
[…] Prevederile cuprinse în proiectul de OG sunt diferite de prevederile din proiectul de act propus si publicat de MFP pe 4 decembrie 2014. […]