2014-12-04 – Publicată în M.Of. nr. 883 din 4.12.2014

HOTĂRÂRE nr. 6/2014 pentru aprobarea Normelor de certificare a declaraţiilor fiscale ale contribuabililor (CAMERA CONSULTANŢILOR FISCALI)

În conformitate cu prevederile art. 831alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul dispoziţiilor art. 3 alin. (1) lit. c) şi alin. (2), ale art. 11 lit. d) şi ale art. 23 din Ordonanţa Guvernului nr. 71/2001 privind organizarea şi exercitarea activităţii de consultanţă fiscală, aprobată cu modificări prin Legea nr. 198/2002, cu modificările şi completările ulterioare,

Consiliul superior al Camerei Consultanţilor Fiscalihotărăşte:

Art. 1

Se aprobă Normele de certificare a declaraţiilor fiscale ale contribuabililor, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2

Normele prevăzute la art. 1 se aplică pentru certificarea declaraţiilor fiscale ale contribuabililor, persoane fizice sau juridice, începând cu cele care au termen de depunere la organele fiscale competente după data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.

Art. 3

Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Preşedintele Camerei Consultanţilor Fiscali,

Ion-Toni Teau

ANEXĂ

NORME de certificare a declaraţiilor fiscale ale contribuabililor

ARTICOLUL 1

Dispoziţii generale

(1) Prezentele norme se aplică pentru certificarea tuturor declaraţiilor fiscale ale contribuabililor, persoane fizice sau juridice, care optează pentru certificarea de către un consultant fiscal a declaraţiilor fiscale, inclusiv a declaraţiilor fiscale rectificative, anterior depunerii acestora la organul fiscal.

(2) Pot certifica declaraţii fiscale numai consultanţii fiscali care au dobândit această calitate potrivit reglementărilor legale cu privire la organizarea şi exercitarea activităţii de consultanţă fiscală, care sunt înscrişi ca membri activi în Registrul consultanţilor fiscali şi al societăţilor de consultanţă fiscală şi au dreptul de exercitare a profesiei.

(3) Contribuabilii pot încheia contracte pentru certificarea declaraţiilor fiscale cu consultanţii fiscali persoane fizice sau societăţi de consultanţă fiscală, indiferent de localitatea de domiciliu/sediul social al acestora.

ARTICOLUL 2

Definiţii

În înţelesul prezentelor norme, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:

a)certificarea declaraţiei fiscale – verificarea în vederea confirmării a datelor înscrise în declaraţiile fiscale cu privire la situaţia fiscală a contribuabilului, în concordanţă cu prevederile legale, pe baza documentelor şi informaţiilor financiar-contabile şi fiscale solicitate de către consultantul fiscal şi furnizate de către contribuabil, date ce sunt reflectate în evidenţa contabilă şi fiscală a contribuabilului;

b)contribuabil – persoana fizică sau juridică a cărei declaraţie fiscală este supusă certificării de către un consultant fiscal;

c)declaraţie fiscală – totalitatea declaraţiilor fiscale, astfel cum sunt definite de Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

d)dosarul contribuabilului – ansamblul datelor şi informaţiilor referitoare la istoricul contribuabilului pentru perioada aferentă de la înfiinţare şi până la data certificării;

e)dosarul de lucru – ansamblul datelor, informaţiilor şi declaraţiilor cerute şi primite de către consultantul fiscal de la contribuabil, în vederea certificării declaraţiilor fiscale; în dosarul de lucru sunt incluse testele, fişierele de lucru şi alte documente pe baza cărora consultantul fiscal realizează activitatea de certificare;

f)notă de certificare – document în care este consemnată certificarea, cu sau fără rezerve, a declaraţiei fiscale şi care se depune la organele fiscale competente;

g)prag de semnificaţie – raport statistic ce este luat în considerare de către consultantul fiscal la stabilirea ponderii finale a unor activităţi financiar-contabile, procedurale şi organizatorice derulate de către contribuabili şi care influenţează semnificativ valorile declarate/deductibile/de restituiri etc.; ca regulă generală, în determinarea procentajului ce va fi aplicat unei valori de referinţă alese pentru stabilirea pragului de semnificaţie se va folosi raţionamentul profesional;

h)raport de certificare – document în care sunt consemnate toate activităţile consultantului fiscal în vederea certificării şi rezultatul acestora, precum şi, dacă este cazul, motivele certificării cu rezerve;

i)verificarea prin sondaj – activitatea de verificare selectivă a documentelor şi operaţiunilor considerate ca reprezentative pentru totalitate, care reflectă operaţiunile taxabile.

ARTICOLUL 3

Contractul dintre consultantul fiscal şi contribuabil

Între consultantul fiscal şi contribuabilul care optează pentru certificarea declaraţiilor sale se încheie un contract în formă scrisă, care trebuie să conţină cel puţin clauze care să prevadă şi să asigure:

a) exercitarea independentă a calităţii de consultant fiscal;

b) inexistenţa oricărei forme de incompatibilitate a consultantului fiscal sau a unui interes material în afara onorariului stabilit prin contract;

c) existenţa asigurării pentru răspunderea profesională;

d) răspunderea contribuabilului pentru conformitatea informaţiilor şi/sau a documentelor puse la dispoziţia consultantului fiscal;

e) obligaţia consultantului fiscal de a păstra rapoartele de certificare aferente declaraţiilor certificate, precum şi toate documentele aferente dosarului contribuabilului şi dosarului de lucru, cu menţionarea că acestea pot fi prezentate la solicitarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, pe perioada termenului de prescripţie a dreptului de a stabili obligaţii fiscale;

f) obligaţia părţilor de a include în contract clauze rezonabile privind răspunderea consultantului fiscal şi a contribuabilului, conform prevederilor 4 şi 5;

g) încetarea contractului.

ARTICOLUL 4

Obligaţiile consultantului fiscal

(1) Consultantul fiscal este obligat să presteze serviciul de certificare a declaraţiilor fiscale ale contribuabililor cu atenţia cuvenită, conform cerinţelor cuprinse în prezentele norme şi în Codul etic al consultantului fiscal, şi să asigure păstrarea confidenţialităţii asupra informaţiilor fiscale la care are acces.

(2) La solicitarea organelor fiscale sau judiciare, consultantul fiscal prezintă date din dosarul contribuabilului, dosarul de lucru, precum şi din raportul de certificare, în vederea clarificării şi/sau stabilirii situaţiei fiscale a contribuabilului, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

ARTICOLUL 5

Obligaţiile contribuabilului

(1) Contribuabilul pregăteşte declaraţia fiscală în vederea certificării şi este ţinut răspunzător potrivit legii, după caz, pentru înregistrarea documentelor contabile, acurateţea înregistrărilor contabile, întocmirea şi acurateţea declaraţiilor, a registrelor contabile şi fiscale şi a oricăror altor documente şi/sau date ce stau la baza declaraţiei întocmite de acesta şi predate spre certificare consultantului fiscal.

(2) În scopul certificării declaraţiilor, contribuabilul dă o declaraţie pe propria răspundere prin care îşi asumă răspunderea pentru corectitudinea datelor, înregistrărilor, procedurilor de lucru interne şi a politicilor contabile. Modelul declaraţiei pe propria răspundere a contribuabilului este prevăzut în anexa nr. 1.

(3) Contribuabilul pune la dispoziţia consultantului fiscal documente şi informaţii în vederea verificării elementelor înscrise în declaraţia fiscală ce face obiectul certificării.

(4) Contribuabilul are obligaţia de a pune la dispoziţia consultantului fiscal, la cererea acestuia, cazierul fiscal, cu ocazia întocmirii dosarului de lucru.

ARTICOLUL 6

Procedura de lucru. Dosarul contribuabilului şi dosarul de lucru

(1) Înainte de a proceda la certificarea primei declaraţii, consultantul fiscal întocmeşte dosarul contribuabilului, pe care, după caz, îl actualizează cu prilejul certificării următoarelor declaraţii.

(2) În dosarul contribuabilului se consemnează, pe baza declaraţiei contribuabilului, a datelor puse la dispoziţie de către acesta şi a verificării datelor din registrele publice (cum sunt registrul comerţului, Buletinul procedurilor de insolvenţă, bazele de date ale Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală postate pe site-ul web al agenţiei, ale serviciilor de cadastru şi publicitate imobiliară etc.), informaţii despre istoricul contribuabilului, cum sunt:

a) numele/denumirea, codul de identificare fiscală, precum şi numărul de înmatriculare de la registrul comerţului, după caz;

b) domiciliul fiscal şi sediile secundare, modul de deţinere a spaţiilor pentru sediul social şi sediile secundare, perioadele de valabilitate a sediului social şi sediilor secundare, locul (locurile) unde s-a exercitat gestiunea administrativă şi conducerea efectivă a afacerilor;

c) asociaţii, administratorii;

d) domeniile de activitate prestate;

e) cifra de afaceri;

f) partenerii de afaceri, persoanele afiliate;

g) cesiunile de părţi sociale;

h) momentul de transfer al dreptului de proprietate asupra bunurilor şi implicaţiile acestuia asupra exigibilităţii TVA, înregistrării veniturilor şi stabilirii rezultatului fiscal.

(3) În toate cazurile, în vederea certificării declaraţiei fiscale, consultantul fiscal verifică prin sondaj şi în baza pragului de semnificaţie documentele şi întocmeşte dosarul de lucru, în care consemnează, pentru perioada aferentă certificării, după caz, date cum sunt:

a) modul de administrare a registrelor şi documentelor justificative şi contabile, precum şi a evidenţelor fiscale;

b) modul de respectare a reglementărilor legale privind inventarierea generală a elementelor patrimoniale de activ şi pasiv;

c) existenţa unor măsuri dispuse prin acte întocmite de către organele fiscale sau alte organe cu atribuţii în domeniul fiscal şi neîndeplinite de către contribuabil;

d) identificarea partenerilor de afaceri care au avut cu contribuabilul raporturi juridice ce au o pondere semnificativă în activitatea acestuia;

e) modalităţile de efectuare a decontărilor, urmărindu-se organizarea şi ţinerea evidenţei analitice a debitorilor şi creditorilor;

f) datoriile/creanţele care nu provin din achiziţii/livrări de bunuri sau prestări de servicii;

g) documentele justificative privind achitarea datoriilor prin plăţi în contul altor persoane decât creditorii, existenţa acordului creditorilor;

h) compensările între mai multe părţi sau bilaterale;

i) respectarea cerinţelor referitoare la emiterea facturilor;

j) faptele înscrise în cazierul fiscal al contribuabilului.

(4) Dosarul contribuabilului şi dosarul de lucru se păstrează la consultantul fiscal care certifică declaraţia o perioadă cel puţin egală cu termenul de prescripţie a dreptului de a stabili obligaţii fiscale. Păstrarea dosarului contribuabilului şi a dosarului de lucru se poate realiza şi în medii de stocare electronice, cu respectarea legislaţiei în vigoare.

(5) Dosarul de lucru şi dosarul contribuabilului pot fi verificate de către organele de control ale Camerei Consultanţilor Fiscali cu prilejul controlului de calitate efectuat periodic.

ARTICOLUL 7

Stabilirea tratamentului fiscal

(1) Tratamentul fiscal al operaţiunilor economice reflectate în documentele financiar-contabile şi care sunt înscrise în declaraţia ce urmează a fi supusă certificării se verifică prin sondaj.

(2) Consultantul fiscal trebuie să stabilească praguri de semnificaţie pe baza cărora certifică declaraţiile. Pentru elaborarea raportului de certificare, consultantul fiscal impune un nivel acceptabil al pragului de semnificaţie, astfel încât să poată detecta din punct de vedere cantitativ denaturările semnificative. Pe toată durata procedurii de certificare a declaraţiilor fiscale consultantul fiscal poate modifica pragul de semnificaţie, în funcţie de datele de care ia cunoştinţă.

ARTICOLUL 8

Stabilirea pragului de semnificaţie

(1) În stabilirea pragului de semnificaţie pentru verificarea calculului impozitului/taxei, consultanţii fiscali se vor baza în primul rând pe raţionamentul profesional, precum şi pe procedurile analitice şi pe înţelegerea în ansamblu a contribuabilului şi a mediului economic în care acesta activează.

(2) Pentru stabilirea pragului de semnificaţie, consultantul fiscal aplică un procentaj dintr-o anumită valoare de referinţă. Ca regulă generală, în determinarea procentajului ce va fi aplicat unei valori de referinţă alese pentru stabilirea pragului de semnificaţie se va folosi raţionamentul profesional.

ARTICOLUL 9

Cerinţe speciale de verificare în vederea certificării declaraţiilor fiscale

Pentru stabilirea valorii de referinţă utilizate pentru determinarea pragului de semnificaţie în vederea certificării unei declaraţii fiscale, consultantul fiscal utilizează informaţii fiscale relevante, cum sunt cele prevăzute exemplificativ în anexa nr. 2 „Cerinţe speciale de verificare în vederea certificării declaraţiei anuale de impozit pe profit“, anexa nr. 3 „Cerinţe speciale de verificare în vederea certificării declaraţiilor de TVA“, anexa nr. 4 „Cerinţe speciale de verificare în vederea certificării declaraţiei pentru accize“ şi anexa nr. 5 „Cerinţe speciale de verificare în vederea certificării declaraţiei de impozit pe venit“.

ARTICOLUL 10

Rezultatul certificării

(1) Rezultatul certificării se consemnează în scris într-un raport de certificare. În baza raportului de certificare se întocmeşte nota de certificare, care se depune la organul fiscal.

(2) În nota de certificare se menţionează dacă certificarea este făcută cu sau fără rezerve. Nota de certificare reprezintă documentul de certificare în sensul art. 831alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

(3) Nota de certificare conţine în mod obligatoriu datele de identificare ale consultantului fiscal, precum şi elemente privind cuantumul şi natura creanţei fiscale declarate.

(4) În situaţia în care se certifică o declaraţie rectificativă, în nota de certificare se precizează cauzele care au generat rectificarea.

(5) În situaţia în care se certifică o declaraţie cu rezerve, în nota de certificare se menţionează motivaţia acesteia.

(6) Conţinutul raportului de certificare este prevăzut în anexa nr. 6.

ARTICOLUL 11

Anexe

Anexele nr. 1–6 fac parte integrantă din prezentele norme.

ANEXA Nr. 1 la norme

Declaraţie pe propria răspundere a contribuabilului

– model –

DECLARAŢIE

Subsemnatul, ………., domiciliat în ………., str. ………. nr. ………., bl. ………., sc. ………., et. ………., ap. ………., sectorul ………., CNP ………., posesor al CI seria ………. nr. ………., eliberată de ………. la data de ………., în calitate de:

contribuabil;

reprezentant legal al ………., cu domiciliul fiscal în ………., str. ………. nr. ………., bl. ………., sc. ………., et. ………., ap. ………., sectorul ………., înregistrată în:

registrul comerţului sub nr. J………./………./……….;

Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor sub nr. ………., având cod de identificare fiscală ………., atribut fiscal ………., declar pe propria răspundere următoarele:

toate datele, înregistrările, procedurile de lucru interne şi politicile contabile care au legătură cu declaraţia predată spre certificare consultantului fiscal sunt corecte, complete şi întocmite cu respectarea dispoziţiilor legale;

registrele contabile şi fiscale şi toate celelalte documente ce stau la baza declaraţiei predate spre certificare consultantului fiscal ………. sunt întocmite conform legii;

documentele ce au stat la baza înregistrărilor contabile aferente exerciţiului financiar sunt autentice şi reflectă tranzacţii reale.

Pentru orice abatere privind procedurile de lucru interne, politicile contabile, înregistrarea documentelor contabile, acurateţea înregistrărilor contabile, întocmirea şi acurateţea declaraţiilor/deconturilor şi a registrelor contabile şi fiscale şi a oricăror altor documente şi/sau date ce stau la baza declaraţiei predate spre certificare consultantului fiscal ………. îmi asum răspunderea exclusivă.

Semnătura

……….

Data

……….

ANEXA Nr. 2 la norme

Cerinţe speciale de verificare în vederea certificării declaraţiei anuale de impozit pe profit

Pentru stabilirea valorii de referinţă utilizate pentru determinarea pragului de semnificaţie se utilizează informaţii fiscale relevante, cum ar fi:

a) ponderea fiecărei categorii de venit neimpozabil în totalul veniturilor neimpozabile;

b) ponderea fiecărei categorii de cheltuială nedeductibilă în totalul cheltuielilor nedeductibile.

În vederea certificării declaraţiilor de impozit pe profit, consultantul fiscal urmăreşte aspecte cum sunt:

a) verificarea modului de înregistrare a veniturilor din activitatea de bază şi din activităţile secundare, precum şi din valorificarea activelor;

b) verificarea modului de înregistrare a veniturilor financiare;

c) verificarea cheltuielilor şi a veniturilor înregistrate în avans, precum şi a plăţilor efectuate în avans către furnizori şi a sumelor încasate în avans de la clienţi;

d) verificarea concordanţei dintre activitatea desfăşurată, facturile întocmite şi înregistrarea corectă şi la termen a acestora în evidenţa contabilă;

e) verificarea concordanţei dintre data emiterii facturilor şi prevederile din contractele încheiate cu diverşi parteneri referitoare la termene scadente, modalitatea de decontare, valoarea contractată etc.;

f) verificarea modului de derulare a asocierilor în participaţiune cu diverşi parteneri, modului de decontare şi înregistrare a veniturilor şi cheltuielilor asocierii;

g) verificarea documentelor justificative specifice fiecărei categorii de cheltuieli care stau la baza înregistrării şi a realităţii operaţiunilor;

h) verificarea eventualelor operaţiuni cu contribuabili declaraţi inactivi;

i) verificarea tranzacţiilor cu persoane afiliate şi a respectării regulilor referitoare la preţurile de transfer, pe baza dosarului preţurilor de transfer;

j) verificarea existenţei unor împrumuturi de la asociaţi şi a modului de rambursare a acestora;

k) verificarea constituirii, reducerii sau anulării provizioanelor ori rezervelor înregistrate în evidenţa contabilă şi a influenţei acestora asupra bazei de impozitare;

l) identificarea cheltuielilor făcute în favoarea asociaţilor/acţionarilor;

m) verificarea documentelor justificative aferente cheltuielilor cu servicii de management, consultanţă, servicii facturate de nerezidenţi;

n) verificarea înregistrării unor cheltuieli în concordanţă cu data emiterii facturilor de avans sau pe faze ale unui proiect;

o) verificarea utilizării regimului de amortizare pentru imobilizările corporale sau necorporale aflate în proprietate;

p) verificarea cheltuielilor cu deductibilitate limitată, în special a cheltuielilor de protocol, cheltuielilor pentru funcţionarea, întreţinerea şi repararea sediilor, locuinţelor de serviciu şi autoturismelor, precum şi a cheltuielilor sociale.

ANEXA Nr. 3 la norme

Cerinţe speciale de verificare în vederea certificării declaraţiilor de TVA

În vederea certificării declaraţiilor de TVA, consultantul fiscal urmăreşte, după caz, aspecte cum sunt:

a) identificarea apartenenţei contribuabilului la un grup de societăţi controlate în comun sau dacă acesta are raporturi juridice cu societăţi care au aceiaşi asociaţi/acţionari/administratori ori îşi desfăşoară activitatea la acelaşi sediu social sau domiciliu fiscal;

b) identificarea unor acţiuni ale contribuabilului care pot stabili comportamentul fiscal al acestuia, respectiv dacă suma TVA de rambursat este justificată a se solicita la rambursare (de exemplu, ca urmare a unor investiţii, achiziţii destinate realizării de exporturi sau achiziţii destinate realizării de livrări intracomunitare de bunuri, scutite de TVA etc.);

c) identificarea periodicităţii apariţiei dreptului de a solicita rambursarea, dacă solicitarea este generată de activitatea normală sau de operaţiuni întâmplătoare ori atipice care impun o analiză mai detaliată;

d) identificarea operaţiunilor ocazionale care generează sume mari reprezentând TVA deductibilă, existenţa documentelor justificative care au stat la baza înregistrării acestora în evidenţele contabile şi fiscale;

e) identificarea operaţiunilor cu valori semnificative pentru volumul de activitate al contribuabilului şi care generează periodic dreptul la deducerea TVA;

f) verificarea operaţiunilor care au condus la înscrierea datelor în rubrica privind TVA deductibilă din decontul de TVA şi care pot crea suspiciuni privind exercitarea corespunzătoare a dreptului de deducere a TVA;

g) verificarea operaţiunilor care au condus la înscrierea datelor în rubrica de regularizări privind dreptul de deducere a TVA din decontul de TVA (de exemplu, anularea totală sau parţială a unor operaţiuni fără efectuarea propriu-zisă a acestora);

h) refuzul fără o justificare obiectivă de a înregistra facturi de la furnizori pentru stornarea unor operaţiuni;

i) înregistrarea periodică a unor facturi de stornare cu parteneri din cadrul aceluiaşi grup sau alţi parteneri de afaceri;

j) verificarea ajustărilor TVA;

k) verificarea operaţiunilor efectuate cu furnizori al căror cod de înregistrare în scopuri de TVA a fost anulat din oficiu de către organele fiscale, ca urmare a unui comportament fiscal inadecvat (de exemplu, nedepunerea deconturilor de TVA pentru o anumită perioadă sau depunerea de deconturi în care nu sunt evidenţiate nici livrări de bunuri/prestări de servicii şi nici achiziţii de bunuri/servicii) sau ca urmare a implicării în fapte de evaziune fiscală (de exemplu, asociaţii/administratorii persoanei impozabile sau persoana impozabilă însăşi au înscrise infracţiuni în cazierul fiscal);

l) verificarea existenţei unor livrări de bunuri şi prestări de servicii la valori mult mai mici decât în mod frecvent, fără o justificare a contribuabilului pentru decizia luată;

m) identificarea unor situaţii de nedeclarare şi neînregistrare a unor livrări de bunuri sau prestări de servicii pentru care s-au întocmit facturi fiscale;

n) identificarea existenţei unor facturi anulate, fără să existe toate exemplarele la contribuabil;

o) verificarea aplicării corecte a cotelor de TVA, în special a cotelor reduse de taxă care presupun îndeplinirea anumitor condiţii prevăzute de lege;

p) justificarea corespunzătoare de către contribuabili a scutirilor de TVA cu drept de deducere aferente operaţiunilor reflectate în decontul de TVA;

q) verificarea încadrării corecte a unor operaţiuni în categoria celor scutite de TVA fără drept de deducere (de exemplu, operaţiuni imobiliare, operaţiuni financiar-bancare şi de asigurări ş.a.), aspect care poate influenţa determinarea corectă a pro-ratei aplicate de persoanele impozabile cu regim mixt şi, implicit, stabilirea taxei deduse;

r) verificarea calculului pro-ratei de deducere de către persoanele impozabile cu regim mixt;

s) verificarea aplicării corespunzătoare a taxării inverse pentru operaţiunile reflectate în rubricile aferente din decontul de TVA;

ş) verificarea exercitării corespunzătoare a dreptului de deducere a TVA pentru operaţiunile efectuate către/de către contribuabili care aplică sistemul TVA la încasare;

t) determinarea corectă a faptului generator, a exigibilităţii şi a bazei de impozitare a TVA.

ANEXA Nr. 4 la norme

Cerinţe speciale de verificare în vederea certificării declaraţiei pentru accize

În vederea certificării declaraţiilor pentru accize, consultantul fiscal urmăreşte aspecte cum sunt:

a) valabilitatea autorizaţiei ce permite desfăşurarea activităţii cu produse supuse accizelor;

b) declaraţia anuală pe propria răspundere privind informaţiile necesare pentru actualizarea garanţiei;

c) decontul de accize;

d) raportările lunare privind producţia, achiziţia, deţinerea şi expedierea de produse accizabile, după caz – antrepozit fiscal, destinatar înregistrat, expeditor înregistrat;

e) raportările lunare privind achiziţiile şi utilizările marcajelor în cazul produselor accizabile supuse marcării;

f) raportul electronic (utilizat de operatorul economic) care calculează automat (în baza facturilor încărcate în sistem) suma datorată aferentă eliberărilor pentru consum de produse accizabile;

g) verificarea prin sondaj a facturilor încărcate de operatorul economic în contabilitate.

ANEXA Nr. 5 la norme

Cerinţe speciale de verificare în vederea certificării declaraţiei de impozit pe venit

Pentru stabilirea valorii de referinţă utilizate pentru determinarea pragului de semnificaţie se utilizează informaţii fiscale relevante, cum ar fi:

a) ponderea fiecărei categorii de sume încasate care nu reprezintă venit brut în totalul sumelor încasate care nu reprezintă venit brut;

b) ponderea fiecărei categorii de cheltuială nedeductibilă în totalul cheltuielilor nedeductibile.

În vederea certificării declaraţiilor de impozit pe venit, consultantul fiscal urmăreşte aspecte cum sunt:

a) verificarea modului de evidenţiere a sumelor încasate din desfăşurarea activităţii;

b) verificarea modului de evidenţiere a câştigurilor din transferul activelor din patrimoniul afacerii;

c) verificarea modului de evidenţiere a veniturilor financiare;

d) verificarea modului de evidenţiere a veniturilor din activităţi independente;

e) verificarea modului de evidenţiere a veniturilor din anularea sau scutirea unor datorii apărute în legătură cu o activitate independentă;

f) verificarea concordanţei dintre activitatea desfăşurată, facturile întocmite şi înregistrarea corectă şi la termen a acestora în evidenţa contabilă, în funcţie de data încasării acestora;

g) verificarea concordanţei dintre data emiterii facturilor şi prevederile din contractele încheiate cu diverşi parteneri referitoare la termene scadente, modalitatea de decontare, valoarea contractată etc.;

h) verificarea documentelor justificative specifice fiecărei categorii de cheltuieli care stau la baza înregistrării şi a realităţii operaţiunilor şi a modului de încadrare a acestora în categoria cheltuielilor deductibile în funcţie de exerciţiul financiar al anului în cursul căruia au fost plătite şi de condiţia de a fi efectuate în cadrul activităţilor desfăşurate în scopul realizării venitului;

i) verificarea modului de deducere a cheltuielilor cu amortizarea;

j) verificarea modului de aplicare a limitării deducerii pentru anumite categorii de cheltuieli;

k) identificarea sumelor sau a bunurilor utilizate de contribuabil pentru uzul personal sau al familiei sale;

l) verificarea încadrării corecte a mijloacelor fixe în clasificaţia prevăzută de normele legale în vigoare.

ANEXA Nr. 6 la norme

Conţinutul raportului de certificare

Raportul de certificare trebuie să cuprindă cel puţin următoarele elemente:

a) datele de identificare ale consultantului fiscal;

b) ansamblul datelor şi informaţiilor referitoare la istoricul contribuabilului;

c) explicaţii cu privire la cuantumul şi natura creanţei fiscale declarate;

d) modalitatea de calcul al pragului de semnificaţie, valoarea pragului de semnificaţie şi eventualele modificări ale pragului de semnificaţie pe perioada certificării declaraţiei;

e) menţiuni despre datele verificate prin sondaj şi în baza pragului de semnificaţie în vederea certificării declaraţiei fiscale;

f) activităţile consultantului fiscal în vederea certificării şi rezultatul acestora;

g) eventualele ajustări/modificări propuse faţă de declaraţia supusă iniţial certificării şi comunicate contribuabilului;

h) opinia consultantului fiscal referitoare la declaraţia supusă verificării;

i) dacă este cazul, motivele certificării cu rezerve sau refuzului de certificare;

j) în situaţia în care se certifică o declaraţie rectificativă se precizează cauzele care au generat rectificarea.