Pe 2 februarie 2015, Victor Ponta a prezentat în fata Camerei Deputaților prioritățile de guvernare ale primului semestru al anului 2015. Prim-ministrul a declarat că prima prioritate a Guvernului în domeniul economic şi fiscal este finalizarea și prezentaarea Parlamentului noul proiect al Codului Fiscal şi al Codului de Procedură Fiscală.

Data propusă pentru intrarea în vigoare este 1 ianuarie 2016. De asemenea, Guvernul dorește reducerea TVA la un nivel care să se apropie de momentul 2010, a declarat premierul.

Declarațiii V.Ponta în Camera Deputaților:
….

În ceea ce priveşte, ca primă prioritate, domeniul economic şi fiscal, Guvernul va prezenta Parlamentului noul proiect al Codului Fiscal şi al Codului de Procedură Fiscală. Acest document fundamental – care urmează să fie dezbătut de dvs., să fie, bineînţeles, îmbunătăţit în dezbateri, nu doar cu grupurile parlamentare, ci şi cu reprezentanţi ai mediului de afaceri al societăţii civile şi să intre în vigoare la 1 ianuarie 2016 – are ca obiectiv o legislaţie mult mai clară, o legislaţie mult mai predictibilă într-un domeniu fundamental, cel al fiscalităţii, care să menţină, pe de-o parte, măsurile adoptate între timp şi anume: reducerea contribuţiilor de asigurări sociale, a TVA la pâine, a cotei unice, a scutirii de impozit, a profitului reinvestit şi care să asigure, să creeze condiţiile, în 2015 şi 2016, de combatere a evaziunii fiscale, de reducere a birocraţiei şi de creare a condiţiilor pentru ca de la 1 ianuarie 2016 să putem să îndeplinim şi ultimul obiectiv fundamental din programul de guvernare, încă neîndeplinit, şi anume reducerea TVA la un nivel care să se apropie de momentul 2010, atunci când, ştiţi foarte bine, a crescut de la 19% la 24%.

Prin aceste noi documente fundamentale, vom putea să oferim cadrul legislativ necesar pentru ca prioritatea absolută a guvernului şi anume, combaterea evaziunii fiscale, să obţină cu adevărat rezultate. Revin şi în faţa Camerei Deputaţilor şi spun că aşa cum combaterea corupţiei este un obiectiv de siguranţă naţională, şi după cum vedem şi în aceste zile, se desfăşoară de către reprezentanţii justiţiei cu succes, un succes neaşteptat, poate, pentru unele părţi, cu atât mai mult trebuie, din punctul de vedere al guvernului, cu sprijinul parlamentului, să combatem evaziunea fiscală, pentru a asigura resurse bugetare şi pentru a elimina concurenţa neloială din partea celor care de ani de zile nu plătesc taxe şi impozite şi, practic, îi pun pe cei cinstiţi în imposibilitate de a rezista într-o competiţie liberă.

Măsurile pe care le propunem, alături de Codul Fiscal şi Codul de Procedură Fiscală sunt măsuri de folosire a noilor tehnologii, plată online a taxelor şi impozitelor, plata cu cardul şi clarificarea din legislaţia anterioară a unor mari neclarităţi, referitoare la drepturile de autor, la profesiile liberale, la drepturile cuvenite transportatorilor, toate aceste lucruri care vin din urmă şi care creează categoric nesiguranţă în piaţa liberă, pentru că ANAF trebuie să aplice legi care s-au dovedit adoptate rapid, necorelate şi care nu pot decât să distorsioneze dezvoltarea economică.

VIDEO: http://youtu.be/0KhdLKoyw0c?t=5m54s