
În data de 1 ianuarie 2015, a intrat în vigoare în Germania noua lege privind salariul minim pe economie. Pentru prima dată în Germania, este implementat un salariu minim general pentru toate profesiile și care se aplică tuturor persoanelor care lucrează efectiv în Germania, inclusiv resortisanților din Uniunea Europeană (UE), Spațiul Economic European (SEE), Elveția și state terțe (non-UE). Salariul minim legal brut va fi de 8,50 EUR /oră lucrătoare.
Vă prezentăm mai jos un sumar al aspectelor principale privind această lege:
– Locația angajatorului nu este luată în considerare, prin urmare și companiile străine care au angajați detașați în Germania sunt obligate prin lege să plătească salariul minim pe economie pe durata detașării;
– În caz de neplată a salariului minim pe economie pe durata detașării, autoritățile germane competente vor respinge cererile de eliberare a documentelor de rezidență;
– Privind indemnizațiile de detașare (pentru cazare, perdiem, etc) guvernul german susține că indemnizațiile plătite, dar nu ca urmare a efectuării de muncă suplimentară, nu sunt luate în considerare.
Impactul asupra indemnizațiilor și drepturilor angajatului la salariul minim pe economie
Începând cu finalul anului 2014, autoritățile germane impun companiilor să plătească indemnizații pentru întreaga perioadă a detașării. Angajații temporari care lucrează atât în Germania cât și în țara de origine trebuie să primească indemnizații pentru întreaga perioadă a detașării, în caz contrar, fiind încălcată una dintre condițiile obligatorii pentru eliberarea unui document de reședință.
Termenii din contractul de muncă și scrisoarea de detașare care nu corespund salariului minim pe economie sunt considerate neaplicabile din punctul de vedere al legii germane, salariatul având astfel dreptul de a solicita salariul minim pe economie, în ciuda discrepanțelor din acordul inițial.
Atât timp cât angajatul este îndreptățit să primească salariul conform legii germane, acesta își poate da în judecată angajatorul în Germania, indiferent de locația acestuia din urmă, dacă nu este plătit în conformitate cu legea în vigoare.
Salariul minim pe economie și procesul de evaluare
În baza salariului stabilit de 8,50 EUR/oră, valoarea salariului minim pe economie lunar este de 1.473 EUR pentru 40 de ore lucrate pe săptămână. Autoritățile germane vor evalua dacă un resortisant al unui alt stat este plătit asemenea unui angajat local aflat pe aceeași poziție și având cunoștințe profesionale comparabile.
Astfel, evaluarea va cuprinde doi pași:
– Se va evalua dacă sunt îndeplinite condițiile legale privind salariul minim pe economie (8,50 EUR/oră; 1.473 EUR/lună);
– Se va evalua dacă salariul angajatului străin este comparabil cu cel al unui angajat local în poziție similară.
Sursa: KPMG
Lasă un răspuns Anulează răspunsul
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.