Cristian Grosu, redactor-șef cursdeguvernare.ro
Înainte de-a înșira lapidar primele impresii despre fiscalitatea festivă pe care a anunțat-o guvernul în ședința de marți – poziția de pe care vorbesc :
– mă număr printre adepții ideii că în România fiscalitatea indirectă (TVA, accize, tot felul de taxe suplimentare etc) are un prea mare aport în buget și că accentul trebuie pus pe fiscalizarea directă: scade miza de evaziune pe de o parte, iar pe de alta crește responsabilitatea și maturizează mentalitatea contribuabilului.
– mă număr printre cei care cred că, înainte de-a opera în sistemul de taxe, guvernele au de pus la punct mecanismul de-a aduna aceste taxe în mod echitabil : de fapt, guvernele trebuie să-și extragă interesele propriilor instituții din economia neagră pe care, în loc să o combată, au ajuns să o controleze și să o comisioneze.
Așa stând lucrurile, să facem câteva observații pe noile propuneri din Codul fiscal și, mai ales, pe efectul pe care un atare demers al guvernului îl poate produce în economia transparentă :