new_iota-tax_org_2015Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a preluat președinția Organizației Intraeuropene a Administrațiilor Fiscale (IOTA – iota-tax.org / new.iota-tax.org), pentru o perioadă de un an, în cadrul celei de-a XIX-a Adunări Generale a IOTA, care a avut loc la începutul acestei luni la Rotterdam.

Adunarea Generală a IOTA este o reuniune la nivel de rang înalt între reprezentanți ai autorităților fiscale membre, ai Comisiei Europene și a unor organizații internaționale de profil, fiind compusă din două sesiuni distincte: reuniunea tehnică și sesiunea administrativă. Sesiunea tehnică din acest an a avut ca temă ‘Self-service pentru conformare voluntară’, în cadrul căreia participanții au prezentat și dezbătut cele mai recente inițiative și proiecte implementate cu privire la serviciile electronice destinate contribuabililor. În cadrul sesiunii administrative au fost stabilite, prin vot, președinția organizației și componența Consiliului Executiv.

Potrivit comunicatului ANAF, prin actualul mandat, ANAF va avea un rol fundamental în ceea ce privește direcția viitoare a organizației și coordonarea întregii activități a acesteia, pentru perioada iulie 2015 — iulie 2016, cu atât mai mult cu cât în ultimul an s-a ridicat în mod stringent chestiunea redefinirii rolului organizației pe plan internațional și, mai ales, prin repoziționarea sa în raport cu celelalte organizații internaționale de profil.

„Este pentru prima dată de la aderare când României îi este încredințat mandatul de președinte al organizației, anul precedent fiind marcat de un alt eveniment important, respectiv primul mandat în calitate de membru al Consiliului Executiv al IOTA. Mandatul actual va contribui la intensificarea relațiilor bilaterale, în special la nivel de conducere, cu alte administrații fiscale”, precizează ANAF.