Agenția Națională de Administrare Fiscal a anunțat printr-un comunicat de presă că au fost finalizate verificările fiscale în cazul primelor 10 persoane din grupul PFAM (persoane fizice cu averi mari) care este format din 336 persoane, asupra cărora se fac analize și verificări privind riscurile fiscale și se aplică programe de conformare.

anaf-pfam

Verificările fiscale prealabile documentare (VFPD), din cadrul PFAM – programul de asigurare a conformării fiscale a persoanelor fizice cu averi mari (averi peste 20 milioane de euro/persoană), au fost declansate efectiv în anul 2013. Prin Ordinul ANAF 3751/2013 sunt stabilite competenţa de efectuare a activităţilor de analiză de risc şi de selectare a persoanelor fizice care vor fi supuse verificării fiscale prealabile documentare.
În anul 2014 au fost declansate verificări fiscale la persoanele fizice pentru care s-a constatat cu ocazia VFPD îndeplinirea conditiilor legale privind diferenta semnificativă între veniturile estimate pe baza situatiei fiscale personale si cele declarate organelor fiscale.

Prin verificările primelor 10 persoane din grupul PFAM (pentru veniturile din anul 2011), inspectorii ANAF au identificat venituri nedeclarate de 86.948.321, lei din care:
23.771.463 lei – venituri nedeclarate cu sursă neidentificată
· Impozit pe venit suplimentar – 3.803.434 lei
· Obligatii fiscale accesorii (penalităti de întârziere si dobânzi) – 2.437.706 lei
63.176.858 lei – venituri nedeclarate cu sursă identificată
· Impozit pe venit suplimentar – 10.108.297 lei
· Obligatii fiscale accesorii (penalităti de întârziere si dobânzi) – în curs de calculare

ANAF precizează că aceste verificări au prezentat un grad ridicat de complexitate, generat de următoarele aspecte:
– au fost analizate operatiunile desfăsurate prin peste 480 de conturi bancare (peste 100.000 de tranzactii) transmise de institutiile de credit, în principal, pe format hârtie, fapt care a necesitat prelucrarea manuală a acestora
– au fost verificate operatiuni desfăsurate de persoanele fizice cu peste 120 de societăti comerciale (peste 10.000 de operatiuni)
– au fost prelucrate informatii privind detinerile patrimoniale primite de la peste 100 de autorităti ale administratiei publice locale (servicii de impozite si taxe locale)
– mare parte dintre activitătile si tranzactiile verificate presupun analize complexe: activităti investitionale diverse, tranzactii cu instrumente financiare pe pietele interne si internationale, tranzactii disimulate sau artificiale, multiple operatiuni cu numerar, inclusiv de valori semnificative, pentru care au fost prezentate informatii neclare, insuficiente sau contradictorii (aspect datorat reticentei contribuabililor de a furniza astfel de informatii).

ANAF mai derulează și Programul de asigurare a conformării fiscale a persoanelor fizice cu risc fiscal (PFRF): https://static.anaf.ro/static/10/Anaf/Informatii_R/averi_pfizice.pdf