
Prin DECIZIA 17/2015, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, în consecinţă, pentru interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 19 din Codul de procedură penală a stabilit (dispozitivul deciziei):
În cauzele penale având ca obiect infracţiunile de evaziune fiscală prevăzute în Legea nr. 241/2005, instanţa, soluţionând acţiunea civilă, dispune obligarea inculpatului condamnat pentru săvârşirea acestor infracţiuni la plata sumelor reprezentând obligaţia fiscală principală datorată şi la plata sumelor reprezentând obligaţiile fiscale accesorii datorate, în condiţiile Codului de procedură fiscală.
Problema de drept care a generat practica neunitară
1. Prin recursul în interesul legii formulat de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a arătat că în practica judiciară naţională nu există un punct de vedere unitar cu privire la modul de soluţionare a laturii civile în cauzele penale având ca obiect infracţiunile de evaziune fiscală prevăzute în Legea nr. 241/2005.
2. Astfel, s-a menţionat că instanţele judecătoreşti, pronunţând condamnări pentru săvârşirea unor astfel de infracţiuni, au obligat inculpaţii fie la plata către statul român, reprezentat prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, a prejudiciului constând din debitul principal plus obligaţii fiscale accesorii reprezentate de dobânzi, penalităţi şi majorări de întârziere, calculate începând de la data scadenţei debitului principal până la achitarea integrală a acestuia, fie a prejudiciului constând din debitul principal plus dobânda legală aferentă debitului, calculată până la achitarea integrală a sumei datorate.
Documente anexate:
Decizia ÎCCJ 17/2015 – text integral Decizie_ICCJ_17_2015
Sursa foto: shutterstock.com
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.