Curtea de Justiție a Uniunii Europene a emis o hotărâre privind dreptul nerezidenților de a obține rambursarea TVA. Soluția instanței europene în cauza C-441/16 

Prin hotărârea pronunțată, Curțea de Justiție a Uniunii Europene invalidează practica eronată a organelor fiscale române de a condiționa rambursarea TVA, achitată pentru un import de bunuri, de dovedirea „circuitului ulterior” al acestora, potrivit comunicatului de presă remis de echipa de avocați a Radu și Asociații SPRL, reprezentatii SMS group GmbH.

Speța, aflată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, privește o cerere de rambursare a TVA formulată de societatea nerezidentă SMS group GmbH, în urma unui import de bunuri în Romania. Având în vedere că, la momentul importului, contractul prin care au fost achiziționate bunurile nu era executat, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București a respins solicitarea de rambursare a TVA achitată cu ocazia importului, pe motiv că societatea nerezidentă nu a prezentat documente justificative din care să reiasă circuitul ulterior al bunurilor importate și beneficiarul lor final.

Întrebările preliminare ale Înalta Curte de Casație și Justiție

În aceste condiții, Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze CJUE următoarele întrebări preliminare:

„1) Articolele 2-5 din A opta directivă coroborate cu articolul 17 alineatul (2) și alineatul (3) litera (a) din A șasea directivă trebuie interpretate în sensul că se opun unei practici a administrației fiscale naționale care consideră că nu există elementele obiective care să confirme intenția declarată a persoanei impozabile de a utiliza bunurile importate în cadrul activității sale economice în împrejurarea în care, la data importului propriu‑zis, era suspendat contractul în scopul executării căruia persoana impozabilă a achiziționat și importat bunurile, implicând un risc serios ca livrarea/operațiunea subsecventă căreia îi erau destinate bunurile importate să nu se mai realizeze?

2) Dovedirea circuitului ulterior al bunurilor importate, respectiv stabilirea dacă și în ce manieră bunurile importate au fost efectiv destinate operațiunilor taxabile ale persoanei impozabile, reprezintă o condiție suplimentară impusă pentru rambursarea TVA, alta decât cele enumerate de articolul 3 și de articolul 4 din A opta directivă, interzisă de dispozițiile articolului 6 din directivă, sau o informație necesară privitoare la condiția de fond pentru rambursare referitoare la utilizarea bunurilor importate în cadrul tranzacțiilor impozabile, pe care organul fiscal o poate pretinde conform dispozițiilor articolului 6 din A opta directivă?

3) În interpretarea articolelor 2-5 din A opta directivă coroborate cu articolul 17 alineatul (2) și alineatul (3) litera (a) din A șasea directivă, dreptul la rambursarea TVA‑ului poate fi refuzat dacă operațiunea subsecventă preconizată, în cadrul căreia urmau a fi utilizate bunurile importate, nu s‑a mai realizat? În această împrejurare, devine relevantă destinația efectivă a bunurilor, adică împrejurarea dacă au fost valorificate, în ce mod și pe ce teritoriu, respectiv în statul membru în care TVA‑ul a fost achitat sau în afara acestuia?”

Dreptul la rambursare, odată născut, rămâne dobândit

Privind întrebările preliminare, Curtea invocă jurisprudența consacrată a Curții din care reiese că, în absența unei fraude sau a unui abuz și sub rezerva unor eventuale regularizări potrivit condițiilor prevăzute de Directiva TVA, dreptul la rambursare, odată născut, rămâne dobândit (a se vedea prin analogie Hotărârea din 22 martie 2012, Klub, C‑153/11, EU:C:2012:163, punctul 46 și jurisprudența citată).

Curtea precizează că dacă persoana impozabilă nu a putut utiliza bunurile pentru care a avut loc rambursarea în cadrul operațiunii preconizate ca urmare a unor împrejurări exterioare voinței sale, dreptul la rambursare rămâne dobândit, întrucât într‑un astfel de caz nu există niciun risc de fraudă sau de abuz care să poată justifica refuzul rambursării (a se vedea prin analogie Hotărârea din 22 martie 2012, Klub, C‑153/11, EU:C:2012:163, punctul 47 și jurisprudența citată).

În măsura în care autoritățile fiscale naționale nu dețin elemente obiective care să demonstreze că dreptul la rambursare s‑a născut în mod abuziv sau fraudulos – aspect a cărui verificare este, în definitiv, de competența instanței de trimitere –, faptele ulterioare importului sunt lipsite de pertinență. În special, a obliga societatea SMS Meer să facă dovada că bunurile în discuție au fost în cele din urmă exportate în afara României echivalează în realitate cu adăugarea unei condiții de fond pentru exercitarea dreptului la rambursare, care nu este prevăzută de sistemul TVA‑ului.

Concluzia Curții Europene

CJUE a concluzionat că „A opta directivă 79/1072/CEE a Consiliului din 6 decembrie 1979 privind armonizarea legislațiilor statelor membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri – Sisteme de restituire a taxei pe valoarea adăugată persoanelor impozabile care nu sunt stabilite pe teritoriul țării – coroborată cu articolul 170 din Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată trebuie să fie interpretată în sensul că se opune ca un stat membru să refuze unei persoane impozabile, care nu este stabilită pe teritoriul său, dreptul la rambursarea taxei pe valoarea adăugată achitate pentru importul de bunuri întro situație precum cea în discuție în litigiul principal, în care, la momentul importului, executarea contractului în cadrul căruia persoana impozabilă a cumpărat și a importat aceste bunuri era suspendată, operațiunea pentru care acestea urmau să fie utilizate nu sa mai realizat, iar persoana impozabilă nu a făcut dovada circuitului ulterior al acestora.”

Această soluție este cu atât mai importantă, cu cât raționamentul Curții nu ar trebui limitat la cazuri ce implică nerezidenți, ci ar trebui privit ca având o valoare de principiu. Nu rareori întâlnim în practică situații în care organele fiscale condiționează rambursarea TVA de elemente și aspecte ulterioare achiziției, astfel încât dezlegarea dată de Curte în această cauză va servi în mod direct și, sperăm noi, efectiv, în interpretarea corectă a legislației europene în materia TVA” a declarat Emanuel Băncilă, partener în cadrul Radu și Asociații SPRL și coordonator al departamentului de controverse și litigii fiscale al EY România.

Referințe anexate:

Hotărârea CJUE – cauza C-441/16 curia.europa.eu