OUG 89/2018 – măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative
2018-10-09 – Publicata în MONITORUL OFICIAL nr. 854 din 9 octombrie 2018
ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 89/2018 din 4 octombrie 2018 privind unele măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative
Ținând cont de situația imperativă în privința asigurării cu energie termică a populației în sezonul rece 2018-2019, dat fiind caracterul social al serviciului public și, inclusiv, eliminarea unor eventuale blocaje și întreruperi determinate de lipsa disponibilităților în bugetele locale, corelat cu responsabilizarea autorităților administrației publice locale,
luând în considerare faptul că pentru anul 2018 a fost aprobată o nouă modalitate de alocare a sumelor din impozitul pe venit și din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale;
având în vedere faptul că în prezent excedentul bugetului local poate fi utilizat numai pentru finanțarea unor categorii de cheltuieli de funcționare, nepromovarea acestei reglementări ar fi de natură să blocheze activitatea unităților/subdiviziunilor administrativ-teritoriale.
Având în vedere necesitatea asigurării, din punctul de vedere al stabilirii impozitului pe profit, a unui tratament fiscal pentru operațiunile specifice efectuate ca urmare a aplicării IFRS 9 „Instrumente financiare“,
luând în considerare faptul că toți contribuabilii care au obligația depunerii declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice trebuie să beneficieze în mod egal de bonificațiile la plata cu anticipație a obligațiilor fiscale,
având în vedere necesitatea instituirii unor proceduri care să permită modificarea obligațiilor de plată reprezentând CASS datorată de către persoanele fizice fără venituri, stabilite de ANAF prin decizii de impunere emise anterior introducerii mecanismului de autoimpunere în cazul persoanelor fizice, în cazurile în care persoanele fizice încep să realizeze venituri sau optează pentru plata contribuției în condițiile actualelor prevederi, mai avantajoase pentru aceștia,
ținând cont de necesitatea stimulării efectuării plății sumelor reprezentând impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice pentru perioadele anterioare, stabilite prin decizii de impunere anuală aferente perioadei 2014-2017, prin reglementarea unor noi termene de plată, precum și a unor bonificații pentru plata cu anticipație,
având în vedere că reducerea cotei de TVA constituie o măsură de natură a spori echitatea, prin îmbunătățirea distribuției veniturilor sau prin faptul că anumite bunuri devin mai accesibile pentru întreaga populație,
ținând cont de faptul că reducerea nivelului TVA contribuie totodată la creșterea productivității și, implicit, la creșterea eficienței economice,
întrucât extinderea aplicării cotei reduse de TVA de 5% pentru activități sportive și recreative, servicii de cazare, restaurant și catering constituie o măsură de natură a contribui în mod esențial la reducerea evaziunii fiscale și la crearea unui climat competitiv adecvat în acest domeniu,
luând în considerare faptul că extinderea aplicării cotei reduse de TVA de 5% generează efecte pozitive semnificative asupra mediului de afaceri și prin îmbunătățirea fluxurilor de cash-flow, diminuând astfel o serie de dificultăți cu care se confruntă operatorii economici din această perspectivă,
având în vedere statisticile îngrijorătoare privind incidența bolilor generate de stres și lipsa activității fizice la nivelul populației României,
având în vedere necesitatea creării posibilității concrete de punere în executare a hotărârilor judecătorești definitive prin care s-a dispus plata unor sume stabilite de instanța de judecată cu titlu de premiu la Loteria bonurilor fiscale, prin plata acestora din bugetul Ministerului Finanțelor Publice – Acțiuni generale, în lipsa acestui suport legal executarea voluntară a hotărârilor judecătorești nefiind posibilă, fapt care conduce la grevarea bugetului de stat prin acumularea de sume suplimentare datorate pentru neplată,
luând în considerare faptul că introducerea Loteriei bonurilor fiscale reprezintă o măsură cu impact pozitiv în ceea ce privește combaterea evaziunii fiscale, în domeniul comerțului cu amănuntul și al prestărilor de servicii, iar acest impact pozitiv trebuie menținut, este necesară promovarea unei măsuri care să garanteze că premiile deja plătite câștigătorilor sunt definitive, neputând fi micșorate retroactiv, astfel încât contribuabilii să nu fie descurajați să participe la Loteria bonurilor fiscale.
Având în vedere faptul că în România acordarea ajutoarelor de stat din punctul de vedere al conformității cu legislația europeană în domeniul ajutorului de stat este controlată la nivel național de către Consiliul Concurenței, iar din punctul de vedere al încadrării în politicile economico-bugetare și financiare ale statului român, de către Ministerul Finanțelor Publice,
ținând cont de faptul că Ministerul Finanțelor Publice în calitate de furnizor – administrator de ajutor de stat a avut dificultăți în gestionarea schemelor de ajutor de stat, îndeplinirea obligațiilor de plată a ajutorului de stat care decurg din angajamentele legale asumate față de beneficiarii de ajutor de stat fiind în contradicție cu obligația de a se încadra în limitele sumelor aprobate pentru plata ajutoarelor de stat prin legile bugetare anuale,
având în vedere dificultățile avute în gestionarea schemelor de ajutor de stat de către Ministerul Finanțelor Publice în calitate de furnizor – administrator de ajutor de stat, respectiv respectarea obligației de a plăti ajutorul de stat conform angajamentele legale asumate față de beneficiarii de ajutor de stat în condițiile încadrării în limitele sumelor aprobate pentru plata ajutoarelor de stat prin legile bugetare anuale,
având în vedere necesitatea de a institui prevederi legale care să permită repartizarea creditelor bugetare pe toată perioada de valabilitate a programelor de ajutor de stat și astfel asigurându-se faptul că angajamentele legale încheiate au prevăzute credite bugetare în vederea plății de ajutor de stat în anii în care există spațiul bugetar disponibil,
având în vedere necesitatea asigurării finanțării din împrumuturile contractate de unitățile/subdiviziunile administrativ-teritoriale a continuării și finalizării investițiilor publice de interes local, aflate în curs de implementare,
luând în considerare faptul că arieratele bugetare înregistrate la nivelul unităților/subdiviziunilor administrativ-teritoriale se reflectă în deficitul bugetului general consolidat, precum și faptul că neachitarea de către unitățile/subdiviziunile administrativ-teritoriale a obligațiilor de plată față de operatorii economici, decurgând din contractele încheiate pentru executarea investițiilor publice de interes local și a căror finanțare se poate asigura din împrumuturi, conduce la înrăutățirea activității financiare a acestor operatori,
având în vedere că există solicitări pentru autorizarea efectuării de trageri în anul 2018 în cuantum de peste 130 milioane lei și că în ultimii trei ani au fost unități/subdiviziuni administrativ-teritoriale care nu au utilizat integral sumele autorizate pentru a fi trase în acei ani, însă nu au solicitat revizuirea autorizării acestora cauzând, astfel, imposibilitatea autorizării de trageri solicitate de alte unități/subdiviziuni administrativ-teritoriale, generând blocarea finanțării investițiilor publice de interes local derulate de alte unități administrativ-teritoriale,
ținând cont de faptul că în contextul angajării integrale a limitei de trageri, aferentă anilor 2018 și 2019, din finanțările rambursabile contractate sau care urmează a fi contractate de unitățile/subdiviziunile administrativ-teritoriale este necesară modificarea Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, pentru deblocarea finanțării investițiilor publice de interes local de către autoritățile administrației publice locale,
având în vedere prevederile Legii serviciilor de transport public local nr. 92/2007, potrivit cărora efectuarea serviciului de transport public local de persoane prin curse regulate se face de către operatorul de transport rutier sau transportatorul autorizat cu mijloace de transport în comun, respectiv cu autobuze, troleibuze și tramvaie, deținute în proprietate sau în baza unui contract de leasing, înmatriculate sau înregistrate, după caz, în județul sau localitatea respectivă,
ținând cont de unele inadvertențele dintre legislația europeană și legislația națională în materia serviciilor de transport public local,
întrucât la elaborarea ghidurilor de finanțare în cadrul programelor europene s-a ținut cont de legislația europeană în materie, ce a creat un blocaj la nivelul unităților administrativ-teritoriale,
luând în considerare:– alocările din Programului operațional regional 2014-2020 de 1,588 mld. euro (cofinanțare UE și buget de stat), prin care se pot finanța componente ale sistemului de transport public local de calatori;– beneficiarii Programului operațional regional 2014-2020 pentru investițiile ce vizează componente ale sistemului de transport public local de călători sunt unitățile administrativ-teritoriale;– imposibilitatea utilizării mijloacelor de transport, achiziționate de unitățile administrativ-teritoriale, indiferent de sursa de finanțare, de către operatorii serviciului de transport public local de persoane,
ținând cont de importanța apelor geotermale și minerale pentru sănătatea populației și de efectele pozitive ale eliminării plății de redevențe asupra utilizării extinse a acestora, dar și indirect asupra creșterii capacității de utilizare a stațiunilor balneare,
având în vedere reglementările referitoare la achitarea lunară la domiciliul beneficiarilor a drepturilor de protecție și asistență socială;
luând în considerare că plata acestor drepturi se realizează lunar, în intervalul de 1-15 al fiecărei luni.
ținând seama de faptul că numerarul necesar pentru aceste plăți se achiziționează de către C.N. Poșta Română de la băncile comerciale, conform negocierilor lunare, cu un comision mediu de 0,102%,
având în vedere că băncile comerciale au comunicat C.N. Poșta Română că vor diminua lună de lună numerarul pe care îl pot pune la dispoziție pentru achitarea drepturilor de protecție și asistență socială,
pornind de la premisa că, în viitor, C.N. Poșta Română va achiziționa valoarea numerarului de la Banca Națională a României ceea ce are drept consecință creșterea cheltuielilor pentru această operațiune,
având în vedere obligația angajatorilor care dețin avize de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite de a elabora planul de prevenire și protecție corespunzător locurilor de muncă încadrate în condiții deosebite, care să asigure îmbunătățirea nivelului securității și al protecției sănătății lucrătorilor astfel încât, până cel târziu la data de 31 decembrie 2019, locurile de muncă să se încadreze în condiții normale,
ținând seama de controalele efectuate la nivelul Inspecției Muncii, în urma cărora s-a constatat că, în prezent, angajatorii sunt în curs de realizare a programelor de normalizare a condițiilor de muncă,
având în vedere faptul că, din analiza solicitării de reînnoire a avizelor de încadrare în condiții deosebite în funcție de clasificarea activităților din economia națională, rezultă că pe primele locuri se situează sistemul de sănătate, activitatea de extracție a cărbunelui superior și inferior, urmată de producția și furnizarea de energie electrică și termică, iar pentru aceste locuri de muncă, din lipsa fondurilor angajatorilor necesare pentru a asigura măsurile de prevenire și protecție, există posibilitatea ca inspectorii de muncă, în urma controalelor, să dispună sistarea activității, cu implicații atât pe piața forței de muncă, cât și în bugetul asigurărilor de șomaj,
luând în considerare faptul că nepromovarea prezentului act normativ ar avea consecințe negative, în sensul că:– nu s-ar asigura, din punctul de vedere al regulilor de stabilire a impozitului pe profit, un tratament fiscal pentru operațiunile specifice efectuate ca urmare a aplicării IFRS 9 „Instrumente financiare“ care a intrat în vigoare, din punct de vedere contabil, începând cu anul 2018;– nu s-ar asigura aplicarea unui regim fiscal unitar, nediscriminatoriu tuturor contribuabililor, persoane fizice , în ceea ce privește bonificațiile la plata cu anticipație a obligațiilor fiscale, pentru care termenul prevăzut este data de 15 decembrie 2018;– nu s-ar asigura cadrul legal pentru elaborarea procedurilor ANAF care să permită modificarea obligațiilor de plată reprezentând contribuția de asigurări sociale de sănătate datorată de persoanele fizice fără venituri;– persoanele fizice care datorează impozit pe venit și contribuții sociale pentru perioadele anterioare, stabilite prin decizii de impunere anuală aferente perioadei 2014-2017, nu ar fi stimulate să efectueze plata cu anticipație a obligațiilor fiscale respective, până la data de 15 decembrie 2018;– nu s-ar asigura, în cazul implementării măsurilor de natura ajutorului de stat de către Ministerul Finanțelor Publice, posibilitatea de a angaja sume din bugetul total al acestor măsuri, sume prevăzute pe o perioadă mai mare decât cea acoperită prin legile bugetare anuale, respectiv anul curent și 3 ani ulteriori;– neadoptarea în regim de urgență a prevederilor propuse prin prezentul act normativ conduce la blocarea implementării investițiilor de interes pentru comunitățile locale;– ar perturba efectuarea serviciului de transport public local de persoane;– luând în considerare solicitările partenerilor sociali, lipsa cadrului juridic afectează un număr considerabil de lucrători încadrați în condiții deosebite;
în considerarea faptului că aceste aspecte vizează interesul general public și constituie situații de urgență și extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, impunând adoptarea de măsuri imediate pe calea ordonanței de urgență,
în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.
Articolul I – derogare Legea 273/2006 finante publice locale
(1) Prin derogare de la prevederile art. 61 alin. (1) și art. 63 alin. (4^1) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, precum și de la prevederile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 269/2017 pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificați în cadrul fiscal-bugetar pe anul 2018, unitățile administrativ-teritoriale pot solicita, în cursul anului 2018, contractarea de împrumuturi din venituri din privatizare, înregistrate în contul curent general al Trezoreriei Statului, în limita sumei de 450.000 mii lei, pentru finanțarea unor cheltuieli curente pentru asigurarea furnizării energiei termice în sezonul rece, în următoarele condiții:
a) rata de dobândă: ROBOR la 3 luni comunicată de Banca Națională a României în ultima zi lucrătoare a lunii anterioare autorizării împrumutului plus o marjă în funcție de scadența împrumuturilor, rata dobânzii rezultată rămâne fixă pe toată durata de derulare a împrumutului. Marja se stabilește astfel:
(i) 1,5 puncte procentuale pentru scadențe de până la 3 ani, inclusiv;
(ii) 2,0 puncte procentuale pentru scadențe între 3 și 5 ani, inclusiv;
(iii) 2,5 puncte procentuale pentru scadențe între 5 și 10 ani, inclusiv;
(iv) 3,0 puncte procentuale pentru scadențe între 10 și 20 de ani, inclusiv;
b) perioada de rambursare: care este stabilită potrivit scadenței împrumutului acordat, cu posibilitatea rambursării anticipate, parțial sau integral;
c) limita de îndatorare: 30%;
d) termenul-limită de depunere la direcțiile generale regionale ale finanțelor publice/administrațiile județene ale finanțelor publice a documentelor prevăzute la alin. (9), pentru a fi transmise Comisiei de autorizare a împrumuturilor locale: 29 noiembrie 2018.
(2) Sumele acordate cu titlu de împrumut din veniturile din privatizare, contractate de unitățile administrativ-teritoriale, pot fi utilizate cu respectarea destinației prevăzute la alin. (1). Responsabilitatea cu privire la utilizarea sumelor în scopul pentru care se contractează împrumutul revine în totalitate autorităților administrației publice locale ale unităților administrativ-teritoriale.
(3) Rambursarea împrumuturilor prevăzute la alin. (1) se efectuează în tranșe trimestriale, egale, începând cu trimestrul următor acordării acestora. Dobânda aferentă reprezintă un venit al bugetului Trezoreriei Statului, care se calculează lunar prin aplicarea ratei dobânzii la soldul împrumutului, începând cu luna acordării împrumutului, și se plătește trimestrial, în suma cumulată până la zi.
(4) Drepturile și obligațiile părților, termenii și condițiile de derulare a împrumuturilor contractate conform alin. (1) se stabilesc prin convenție de împrumut.
(5) Pentru neplata la termen a ratelor scadente și a dobânzilor de plătit la împrumutul acordat se calculează o dobândă, pentru fiecare zi de întârziere, la nivelul dobânzii prevăzute la art. 174 alin. (5) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, până la data stingerii obligației. Dobânda reprezintă venit al bugetului Trezoreriei Statului.
(6) Unitatea administrativ-teritorială restituie împrumutul și dobânzile aferente într-un cont distinct deschis la Trezoreria Operativă Centrală, codificat cu codul de identificare fiscală al acesteia, nepurtător de dobândă. Obligațiile de plată se sting în următoarea ordine: dobânzi calculate pentru fiecare zi de întârziere, dobânzile și ratele de capital. Eventualele sume virate în plus de unitățile administrativ-teritoriale față de suma scadentă se păstrează în conturi până la scadența următoare. Pentru împrumuturile rambursate integral, sumele rămase în conturi se restituie de Ministerul Finanțelor Publice în conturile indicate de titulari.
(7) În cazul în care unitățile administrativ-teritoriale înregistrează restanțe la plata ratelor și dobânzilor datorate aferente împrumuturilor contractate, directorii direcțiilor generale regionale ale finanțelor publice/șefii administrațiilor județene ale finanțelor publice sistează alimentarea, atât cu cote defalcate din impozitul pe venit, cât și cu sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru echilibrarea bugetelor locale, cu excepția plăților pentru achitarea drepturilor salariale și a contribuțiilor aferente atunci când nu pot fi asigurate din venituri proprii, în baza listei transmise lunar de direcția de specialitate din cadrul Ministerului Finanțelor Publice.
(8) Unitățile administrativ-teritoriale pot contracta împrumuturile prevăzute la alin. (1) numai cu avizul Comisiei de autorizare a împrumuturilor locale, prevăzută la art. 61 alin. (3) din Legea nr. 273/2006, cu modificările și completările ulterioare, și numai dacă la data depunerii documentației nu prezintă restanțe la împrumuturile contractate anterior din venituri din privatizare.
(9) Documentele în baza cărora se acordă împrumutul, precum și cele care stau la baza obținerii avizului Comisiei de autorizare a împrumuturilor locale vor fi stabilite prin ordinul ministrului finanțelor publice prevăzut la alin. (12).
(10) Responsabilitatea cu privire la documentele prevăzute la alin. (9), precum și încadrarea în scopul pentru care se contractează împrumutul revin în totalitate autorităților administrației publice locale ale unităților administrativ-teritoriale.
(11) Ordonatorii principali de credite și autoritățile deliberative au obligația ca la elaborarea și aprobarea bugetelor locale să prevadă plata serviciului datoriei publice locale aferent împrumuturilor acordate de Ministerul Finanțelor Publice.
(12) Mecanismul de acordare și derulare a împrumuturilor acordate unităților administrativ-teritoriale conform prevederilor prezentului articol, precum și modul de reflectare a sumelor respective în bugetele instituțiilor publice locale se aprobă prin ordin al ministrului finanțelor publice, în termen de 15 zile calendaristice de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.
Articolul II – derogare Legea 273/2006 finante publice locale
Articolul 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 11/2018 pentru adoptarea unor măsuri bugetare și pentru completarea art. 63 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 207 din 7 martie 2018, aprobată cu modificări prin Legea nr. 187/2018, se modifică și va avea următorul cuprins:
Articolul 3
Prin derogare de la prevederile art. 58 alin. (1) din Legea nr. 273/2006, cu modificările și completările ulterioare, în anul 2018, autoritățile administrației publice locale pot utiliza excedentul bugetului local și pentru a finanța:
a) cheltuielile cu personalul;
b) cheltuielile cu corecțiile financiare aferente proiectelor;
c) cheltuielile cu sentințele civile definitive;
d) plata arieratelor;
e) rambursarea împrumuturilor contractate;
f) cheltuielile de funcționare din sistemul de protecție a copilului și ale centrelor publice pentru persoane adulte cu handicap, precum și ale căminelor publice pentru persoane vârstnice;
g) cheltuielile necesare furnizării energiei termice în sezonul rece 2018-2019, numai în cazul în care din veniturile proprii și din sumele de echilibrare primite conform Legii bugetului de stat pe anul 2018 nr. 2/2018 cu modificările și completările ulterioare, nu pot acoperi cheltuielile necesare acestor categorii de cheltuieli.
Articolul III – modificări, completări Codul fiscal 2019
Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 688 din 10 septembrie 2015, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
1. La articolul 19, după alineatul (7) se introduce un nou alineat, alineatul (8), cu următorul cuprins:
(8) La calculul rezultatului fiscal, la momentul vânzării/cesionării titlurilor de participare, contribuabilii care aplică reglementările contabile conforme cu Standardele internaționale de raportare financiară și care înregistrează evaluarea titlurilor de participare la valoare justă prin alte elemente ale rezultatului global, ca urmare a aplicării opțiunii irevocabile de a recunoaște astfel titlurile de participare, tratează sumele reprezentând diferențe din evaluare/reevaluare care se regăsesc în debitul/creditul conturilor de rezerve, ca elemente similare cheltuielilor/veniturilor, după caz, dacă la data vânzării/cesionării nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 23 lit. i).
2. La articolul 21, literele b) și c) se modifică și vor avea următorul cuprins:
b) pentru sumele înregistrate în rezultatul reportat provenit din alte ajustări, ca urmare a implementării reglementărilor contabile conforme cu Standardele internaționale de raportare financiară ca bază a contabilității sau ca urmare a modificării politicilor contabile determinate de adoptarea inițială a noi standarde internaționale de raportare financiară, cu excepția sumelor care provin din actualizarea cu rata inflației, se aplică următorul tratament fiscal:
1. sumele care provin din anularea unor cheltuieli pentru care s-a acordat deducere reprezintă elemente similare veniturilor;
2. sumele care reprezintă elemente de natura veniturilor înregistrate potrivit reglementărilor contabile conforme cu Standardele internaționale de raportare financiară reprezintă elemente similare veniturilor, cu excepția celor prevăzute la art. 23 și 24;
3. sumele care reprezintă elemente de natura cheltuielilor înregistrate potrivit reglementărilor contabile conforme cu Standardele internaționale de raportare financiară sunt considerate elemente similare cheltuielilor numai dacă acestea sunt deductibile în conformitate cu prevederile art. 25 și 26;
4. sumele care provin din anularea unor cheltuieli pentru care nu s-a acordat deducere nu reprezintă elemente similare veniturilor;
5. sumele care provin din anularea unor venituri care au reprezentat venituri neimpozabile nu reprezintă elemente similare cheltuielilor;
6. sumele care provin din anularea unor venituri care au reprezentat venituri impozabile reprezintă elemente similare cheltuielilor;
c) în cazul în care în rezultatul reportat provenit din alte ajustări, ca urmare a implementării reglementărilor contabile conforme cu Standardele internaționale de raportare financiară ca bază a contabilității sau ca urmare a modificării politicilor contabile determinate de adoptarea inițială a noi standarde internaționale de raportare financiară, se înregistrează sume care provin din retratarea unor provizioane, sumele care provin din anularea provizioanelor care au reprezentat cheltuieli nedeductibile nu reprezintă elemente similare veniturilor, iar sumele rezultate din constituirea provizioanelor potrivit reglementărilor contabile conforme cu Standardele internaționale de raportare financiară nu reprezintă elemente similare cheltuielilor.
3. La articolul 133, alineatul (15) se modifică și va avea următorul cuprins:
(15) În anul 2018 se acordă următoarele bonificații:
a) pentru depunerea declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice prin mijloace electronice de transmitere la distanță conform art. 79 din Legea nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare, până la 15 iulie 2018 inclusiv, se acordă o bonificație de 5% din impozitul pe venit plătit integral până la 15 martie 2019 inclusiv, reprezentând obligațiile fiscale anuale pentru anul 2018. Valoarea bonificației diminuează impozitul pe venitul/câștigul net anual și/sau impozitul pe venitul anual, de plată;
b) pentru plata cu anticipație a impozitului pe venit se acordă o bonificație de 5% din impozitul pe venit anual estimat declarat prin Declarația unică și plătit integral până la 15 decembrie 2018 inclusiv. Valoarea bonificației diminuează impozitul pe venitul net anual estimat și/sau impozitul pe venitul anual estimat, de plată.
4. La articolul 291 alineatul (2), literele d) și f) se abrogă.
5. La articolul 291 alineatul (3), litera b) se modifică și va avea următorul cuprins:
b) serviciile constând în permiterea accesului la castele, muzee, case memoriale, monumente istorice, monumente de arhitectură și arheologice, grădini zoologice și botanice, bâlciuri, parcuri de distracții și parcuri recreative ale căror activități sunt încadrate la codurile CAEN 9321 și 9329, potrivit Clasificării activităților din economia națională – CAEN, actualizată prin Ordinul președintelui Institutului Național de Statistică nr. 337/2007, târguri, expoziții și evenimente culturale, evenimente sportive, cinematografe, altele decât cele scutite conform art. 292 alin. (1) lit. m);
6. La articolul 291 alineatul (3), după litera c) se introductrei noi litere, literele d)-f), cu următorul cuprins:
d) cazarea în cadrul sectorului hotelier sau al sectoarelor cu funcție similară, inclusiv închirierea terenurilor amenajate pentru camping;
e) serviciile de restaurant și de catering, cu excepția băuturilor alcoolice, altele decât berea care se încadrează la codul NC 22 03 00 10;
f) dreptul de utilizare a facilităților sportive ale căror activități sunt încadrate la codurile CAEN 9311 și 9313, potrivit Clasificării activităților din economia națională – CAEN, actualizată prin Ordinul președintelui Institutului Național de Statistică nr. 337/2007, în scopul practicării sportului și educației fizice, altele decât cele scutite conform art. 292 alin. (1) lit. l).
Articolul IV – contribuția de asigurări sociale de sănătate datorată de persoanele fizice potrivit art. 180 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal
(1) „Decizia de impunere privind contribuția de asigurări sociale de sănătate datorată de persoanele fizice potrivit art. 180 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal“, emisă de organul fiscal central, produce efecte până la data depunerii declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice.
(2) În situația în care persoana fizică nu își exprimă opțiunea de plată a contribuției de asigurări sociale de sănătate prin depunerea declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice, „Decizia de impunere privind contribuția de asigurări sociale de sănătate datorată de persoanele fizice potrivit art. 180 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal“ își păstrează valabilitatea până la termenul de depunere a declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice, prevăzut de lege pentru declararea venitului estimat a se realiza în anul fiscal 2019.
(3) Încetarea obligației de plată privind contribuția de asigurări sociale de sănătate stabilită prin „Decizia de impunere privind contribuția de asigurări sociale de sănătate datorată de persoanele fizice potrivit art. 180 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal“, se face prin declararea veniturilor în declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice, sau prin notificarea organului fiscal de către contribuabilii care se încadrează în categoriile de persoane exceptate de la plata contribuției sau de către cei care realizează venituri pentru care obligația declarării revine plătitorilor, după caz.
(4) Pentru situațiile prevăzute la alin. (1) și (3) se anulează obligațiile de plată privind contribuția de asigurări sociale de sănătate stabilite prin „Decizia de impunere privind contribuția de asigurări sociale de sănătate datorată de persoanele fizice potrivit art. 180 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal“, aferente perioadei începând cu luna depunerii declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice, sau începând cu luna depunerii notificării, inclusiv.
(5) Pentru situația prevăzută la alin. (2) se anulează obligațiile de plată privind contribuția de asigurări sociale de sănătate stabilite prin „Decizia de impunere privind contribuția de asigurări sociale de sănătate datorată de persoanele fizice potrivit art. 180 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal“, aferente perioadei începând cu luna împlinirii termenului de depunere a declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice, inclusiv.
(6) Procedura de aplicare a prevederilor alin. (1)-(5) se aprobă prin ordin al președintelui A.N.A.F., în termen de 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a prezentei ordonanțe de urgență.
Articolul V – impozitul/contribuţii pe veniturile realizate de persoanele fizice între anii 2014 – 2017
(1) În cazul deciziilor de impunere anuală, emise și comunicate de organul fiscal competent după data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, pentru definitivarea impozitului anual pe veniturile realizate de persoanele fizice în anul 2017 și pentru definitivarea contribuției individuale de asigurări sociale datorată de persoanele fizice, pentru perioada 2016-2017, termenul de plată pentru sumele de plată stabilite prin aceste decizii, este data de 30 iunie 2019.
(2) Pentru plata cu anticipație a sumelor prevăzute la alin. (1) se acordă o bonificație de 10% din aceste sume, dacă sunt plătite integral până la data de 15 decembrie 2018, inclusiv. Valoarea bonificației diminuează sumele de plată prevăzute la alin. (1).
(3) În cazul deciziilor de impunere anuală, emise și comunicate de organul fiscal competent după data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, pentru definitivarea contribuției individuale de asigurări sociale de sănătate datorată de persoanele fizice, pentru perioada 2014-2017, termenul de plată pentru sumele de plată stabilite prin aceste decizii este data de 30 iunie 2019.
(4) Pentru plata cu anticipație a sumelor prevăzute la alin. (3), se acordă o bonificație de 10% din aceste sume, dacă sunt plătite integral până la data de 31 martie 2019, inclusiv. Valoarea bonificației diminuează sumele de plată prevăzute la alin. (3).
(5) Bonificația acordată la plata contribuției de asigurări sociale, potrivit alin. (2), se suportă de la bugetul de stat.
(6) Procedura de aplicare a prevederilor alin. (1)-(5) se aprobă prin ordin al președintelui A.N.A.F. în termen de 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a prezentei ordonanțe de urgență.
Articolul VI – completare OUG 10/2015 Loteria bonurilor fiscale
După articolul 7 din Ordonanța Guvernului nr. 10/2015 pentru organizarea Loteriei bonurilor fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 81 din 30 ianuarie 2015, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 166/2015, se introduce un nou articol, articolul 7^1, cu următorul cuprins:
Articolul 7^1
(1) Sumele stabilite prin hotărâri definitive ale instanței de judecată, cu titlu de premiu la Loteria bonurilor fiscale, se achită de către Ministerul Finanțelor Publice din bugetul Ministerului Finanțelor Publice – Acțiuni generale. Dacă prin hotărârea judecătorească definitivă prin care o persoană este stabilită drept câștigătoare la o extragere a Loteriei bonurilor fiscale, nu este individualizată și suma de plată ce i se cuvine cu titlu de premiu, aceasta se determină prin împărțirea fondului de premiere aferent extragerii respective la numărul total al persoanelor câștigătoare, la care se adaugă și persoana stabilită drept câștigătoare prin hotărâre judecătorească.
(2) Procedura privind angajarea, lichidarea, ordonanțarea și plata sumelor prevăzute la alin. (1) se aprobă prin ordin al ministrului finanțelor publice.
(3) În situația în care, ulterior efectuării plății premiilor aferente unei extrageri a Loteriei bonurilor fiscale, conform prevederilor prezentei ordonanțe, sunt pronunțate hotărâri ale instanței de judecată rămase definitive, prin care se constată că o persoană are calitatea de câștigător la acea extragere, se consideră că premiile deja achitate sunt definitive.
Articolul VII – completarea OUG 77/2014 procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat
După articolul 5 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat, precum și pentru modificarea și completarea Legii concurenței nr. 21/1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 893 din 9 decembrie 2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 20/2015, cu modificările ulterioare, se introduce un nou articol, articolul 5^1, cu următorul cuprins:
Articolul 5^1
(1) În cazul programelor de ajutor de stat, respectiv scheme de ajutor de stat sau de minimis sau ajutoare de stat individuale administrate de către Ministerul Finanțelor Publice, creditele bugetare aferente plăților de ajutoare de stat sau de ajutoare de minimis se aprobă pe anul curent și se estimează pe o perioadă de până la 3 ani prin legile bugetare anuale.
(2) Prin ordin al ministrului finanțelor publice, disponibilul de credite bugetare rezultate ca diferență dintre creditele de angajament aprobate prin legea bugetară anuală și creditele bugetare aprobate pe anul curent și estimate pe următorii 3 ani, se repartizează pe anii următori pe o perioadă suplimentară de maximum 5 ani începând cu ultimul an estimat conform alin. (1) și se utilizează la semnarea angajamentelor legale.
(3) Operațiunile prevăzute la alin. (2) se realizează în termen de 30 de zile de la aprobarea creditelor de angajament și creditelor bugetare anuale.
Articolul VIII – aplicare OUG 77/2014 procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat
Creditele de angajament și creditele bugetare anuale pe anul 2018 se repartizează potrivit art. 5^1 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat, precum și pentru modificarea și completarea Legii concurenței nr. 21/1996, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 20/2015, cu modificările ulterioare, în termen de 10 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.
Articolul IX – completare Legea 273/2006 – finanțele publice locale
După alineatul (13) al articolului 63 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 618 din 18 iulie 2006, cu modificările și completările ulterioare, se introduc patru noi alineate, alineatele (14)-(17), cu următorul cuprins:
(14) În cazul tragerilor din finanțările rambursabile contractate, a căror autorizare trebuie să se încadreze în limitele anuale, în condițiile legii, unitățile/subdiviziunile administrativ-teritoriale au obligația, ca până la data de 15 august a fiecărui an, reprezentând data înregistrării la registratura Ministerului Finanțelor Publice, să transmită Comisiei de autorizare a împrumuturilor locale o notificare care să cuprindă următoarele:
a) sumele autorizate pentru anul în curs;
b) sumele autorizate care vor fi trase până la sfârșitul anului;
c) sumele autorizate ca trageri pentru anul în curs care sunt disponibilizate;
d) reprogramarea tragerilor pentru anii următori. Tragerile se reautorizează pentru anii următori pentru care există disponibil din plafoanele de trageri, în condițiile legii. Sumele disponibilizate pentru anul în curs se utilizează pentru autorizarea de trageri aferente altor finanțări rambursabile contractate de unități/subdiviziuni administrativ-teritoriale.
(15) În cazul în care unitatea/subdiviziunea administrativ-teritorială nu își îndeplinește obligația prevăzută la alin. (14), Comisia de autorizare a împrumuturilor locale anulează sumele autorizate ca trageri pentru anul în curs și netrase până la data de 31 august, conform ultimei raportări transmise de autoritățile administrației publice locale în baza art. 62 alin. (10). Tragerile se reautorizează pentru anii următori pentru care există disponibil din plafoanele de trageri, în condițiile legii. Sumele disponibilizate pentru anul în curs se utilizează pentru autorizarea de trageri aferente altor finanțări rambursabile contractate de unități/subdiviziuni administrativ-teritoriale.
(16) În cazul în care sumele notificate conform alin. (14) lit. b) nu se utilizează până la finele anului, unitățile/subdiviziunile administrativ-teritoriale plătesc o penalitate de 2% din suma notificată și netrasă.
(17) Unitățile/subdiviziunile administrativ-teritoriale au obligația calculării și achitării, până la data de 31 martie a anului următor, a penalității prevăzute la alin. (16), care reprezintă venit la bugetul de stat.
Articolul X – termene Legea 273/2006 – finanțele publice locale
Pentru anul 2018, termenul prevăzut la art. 63 alin. (14) din Legea nr. 273/2006, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu completările aduse prin prezenta ordonanță de urgență se înlocuiește cu data de 15 octombrie 2018 și termenul prevăzut la art. 63 alin. (15) din aceeași lege se înlocuiește cu data de 31 octombrie 2018.
Articolul XI – modificare, completare Legea 92/2007 serviciile de transport public local
Articolul 4 din Legea serviciilor de transport public local nr. 92/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 262 din 19 aprilie 2007, aprobată cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
1. La alineatul (1), litera d) se modifică și va avea următorul cuprins:
d) se efectuează cu mijloace de transport în comun, respectiv cu autobuze, troleibuze și tramvaie, înmatriculate sau înregistrate, după caz, în județul sau localitatea respectivă, deținute în proprietate sau în baza unui contract de leasing de către operatorul de transport rutier sau transportatorul autorizat și/sau de către unitatea administrativ-teritorială sau, după caz, de către unitățile administrativ teritoriale membre ale asociației de dezvoltare intercomunitară. În condițiile prezentei legi, transportul realizat cu troleibuze și tramvaie se realizează de către transportatorii autorizați;
2. După alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu următorul cuprins:
(1^1) Componente ale sistemului de transport public local, inclusiv, mijloace de transport utilizate pentru prestarea serviciului public de transport călători pot fi date, în condițiile legii, în administrare sau puse la dispoziție operatorilor și transportatorilor autorizați de către unitatea administrativ-teritorială, în baza procesului-verbal de predare-primire, anexă la hotărârea de dare în administrare sau la contractul de delegare a gestiunii, după caz, sau pot fi puse la dispoziție de către unitățile administrativ-teritoriale membre ale asociației de dezvoltare intercomunitară în baza proceselor-verbale de predare-primire, anexe la contractul de delegare a gestiunii, în condițiile respectării regimului juridic al proprietății publice.
Articolul XII – derogare Legea minelor nr. 85/2003
Prin derogare de la prevederile art. 45 alin. (1) lit. a) din Legea minelor nr. 85/2003 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 197 din 27 martie 2003, cu modificările și completările ulterioare, începând cu data de 1 noiembrie 2018 se aplică o cotă procentuală de 0% pentru apa geotermală și apa minerală naturală utilizată pentru consumul populației la buvetele publice.
Articolul XIII – modificare Legea 263/2010 sistemul unitar de pensii publice
Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie 2010, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1. La articolul 29, alineatele (1^1) și (1^2) vor avea următorul cuprins:
(1^1) – Avizele de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite, al căror termen de valabilitate este data de 31 decembrie 2018, se mențin până la data de 31 decembrie 2019, dată până la care angajatorii au obligația de a normaliza condițiile de muncă.
(1^2) Perioada cuprinsă între data de 31 decembrie 2018 și data de 31 decembrie 2019 constituie stagiu de cotizare în condiții deosebite de muncă, pentru care angajatorii datorează, contribuția de 4% potrivit prevederilor art. 138 lit. b) din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare.
2. La articolul 110, alineatul (3) va avea următorul cuprins:
(3) Procentul prevăzut la alin. (1) lit. a) se stabilește astfel încât cheltuielile totale de transmitere să nu depășească 1,1% din valoarea totală a sumelor plătite.
Articolul XIV – derogare intrarare în vigoare modificări Codul fiscal
Prin derogare de la prevederile art. 4 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, prevederile art. III din prezenta ordonanță de urgență intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu excepția pct. 4-6, care intră în vigoare la data de 1 noiembrie 2018.
––