Contul 108 „Interese care nu controleaza” se utilizeaza numai in situatiile financiare consolidate.
Cu ajutorul acestui cont se evidentiaza interesele care nu controleaza, rezultate cu ocazia consolidarii filialelor prin metoda integrarii globale.
Contul 108 „Interese care nu controleaza” este un cont bifunctional, folosit la consolidarea filialelor.
În creditul contului 108 „Interese care nu controleaza” se inregistreaza partea din rezultatul favorabil al exercitiului financiar si celelalte capitaluri proprii ale filialei, atribuita unor interese care nu sunt detinute de catre societatea-mama, direct sau indirect.
În debitul contului 108 „Interese care nu controleaza” se inregistreaza partea din rezultatul nefavorabil, atribuita unor interese care nu sunt detinute de catre societatea-mama, direct sau indirect.
Soldul contului reprezinta interesele care nu controleaza.