
In ultima luna, foarte multi romani s-au gandit mai serios la modul in care isi pastreaza si isi administreaza banii personali economisiti, in contextul special din regiune. Din fericire, tara noastra are toate garantiile internationale ca nu este expusa intr-un eventual conflict extern, insa romanii trebuie sa se gandeasca mai bine la managementul propriilor finante, pentru a evita orice actiuni de panica in situatii speciale cu care s-ar putea confrunta.
Multi specialisti in domeniul financiar recomanda sa avem un fond de urgenta, bazat pe doua componente: sa pastram la indemana acasa o suma modica de cateva mii de lei cash (eventual intr-un loc secret, bine protejat) si in plus sa avem in conturi curente (deci la banca, de preferat cu acces prin card de debit) cel putin 1000 – 2000 de euro (in orice valuta, adica inclusiv in lei).
Iata principalele forme in care ne putem pastra banii
Astfel, chiar si in situatii speciale (care pot insemna inclusiv pierderea locului de munca din diverse motive sau cheltuieli de moment cu totul neasteptate), vor exista bani suficienti pentru traiul de zi cu zi. Banii din contul curent pot fi alternativ pastrati intr-un cont de economii, pentru a avea parte si de dobanda, dar doar daca exista posibilitatea de a transfera instant bani intre cele doua conturi prin internet banking sau mobile banking.
Separat, este indicat sa pastram bani in depozite bancare pe diverse termene. La nevoie, la acesti bani se poate ajunge de asemenea foarte rapid. In paralel, se pot pastra fonduri personale si in tituluri de stat sau obligatiuni corporative. Prima varianta ofera siguranta maxima, in timp ce a doua este supusa riscurilor, dar prezinta o dobanda mai consistenta. Atentie insa, vanzarea de titluri de stat si de obligatiuni poate fi dificila in anumite momente, deci se poate ca lichidarea unor asemenea instrumente sa dureze destul de mult.
Ajungem si la sumele de bani pe care ne permitem sa le investim pe termen lung, la care nu putem avea pretentia unui acces rapid. Investitiile in actiuni cotate la bursa depind de lichiditatea emitentilor. In situatii de criza nationala, regionala sau globala, este foarte dezavantajos sa vinzi actiuni, pentru ca preturile pot scadea foarte mult pe termen scurt. Suplimentar, daca exista multi bani, se poate investi si in sectorul imobiliar, de preferat in cel rezidential, unde vanzarea unor proprietati este mai usoara in orasele mari. Si aceasta varianta inseamna acces dificil la fonduri, deci este recomandata ca investitie pe termen lung si foarte lung.
Iata, asadar, principalele forme in care ne putem pastra banii, pornind de la cele unde avem posibilitatea de folosire imediata a fondurilor si ajungand la cele unde este de evitat interventia in situatii urgente. Fiecare isi poate determina, in functie de profilul personal, sumele pe care este bine sa le aloce in fiecare dintre variantele expuse mai sus.
La nevoie, pe termen scurt, se poate apela desigur si la imprumuturi bancare sau nebancare. O simulare de credit poate oferi detalii cu privire la dobanzi si alte costuri. De asemenea, aceste credite de nevoi personale au rolul lor, dar este bine sa avem mai intai la indemana economii, pentru maxim de confort financiar si siguranta deplina in orice context.
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.