UPDATE: Comunicarea CE – Sistemul TVA in viitor: un sistem favorabil intreprinderilor, favorabil cresterii

UPDATE: – SUMMARY REPORT OF THE OUTCOME OF THE PUBLIC CONSULTATION ON THE GREEN PAPER ON THE FUTURE OF VAT TOWARDS A SIMPLER, MORE ROBUST AND EFFICIENT VAT SYSTEM (1 DECEMBER 2010 – 31 MAY 2011) (PDF, english)

Comisia Europeana a lansat pe 1 decembrie 2010 o ampla consultare publica pe tema consolidarii si imbunatatirii sistemului de TVA din Uniunea Europeana.

Scopul consultarii este de a le oferi partilor interesate ocazia de a-si exprima opiniile cu privire la problemele care exista in acest moment in domeniul TVA si de a propune solutii la acestea. Pe baza informatiilor primite, CE va decide care este cea mai adecvata abordare pentru a crea un sistem de TVA stabil, solid si eficient.

Consultarea publica este deschisa pana in data de 31 mai 2011, iar Comisia va prezenta prioritatile pentru viitorul sistem de TVA in cadrul unei comunicari pe care o va publica la sfarsitul anului 2011.

Comunicatul de presa al CE [IP/10/1633] prezinta declaratia Comisarului pentru impozitare, Algirdas Šemeta: „Avem nevoie de un sistem de TVA pentru secolul XXI:  simplu, modern si eficient. TVA este platita de cetateni, colectata de societatile comerciale si o sursa principala de venit pentru statele membre, asadar este o chestiune de interes general. Invit toate partile interesate sa isi exprime opiniile in cadrul acestei consultari, pentru ca viitorul sistem de TVA sa functioneze mai bine pentru toti”.

De ce este necesara revizuirea sistemului de TVA?
TVA a fost introdusa in Uniunea Europeana acum mai bine de 40 de ani, intr-un moment in care piata era foarte diferita de cea din zilele noastre. În ciuda eforturilor facute de-a lungul anilor de a moderniza si simplifica treptat sistemul de TVA, este limpede ca acesta nu mai raspunde nevoilor unei economii moderne, bazate pe tehnologie si al carei motor il reprezinta serviciile. Din cauza complexitatii sistemului de TVA actual, costurile si sarcinile care le revin contribuabililor si administratiilor sunt nejustificate, la fel si obstacolele create pe piata interna. În plus, sistemul de TVA are unele puncte slabe care il fac vulnerabil la frauda si evaziune. De aceea, el trebuie sa faca obiectul unei revizuiri in profunzime.

De ce acum?
Situatia economica actuala a adus in prim plan rolul important al taxei pe valoarea adaugata in asigurarea stabilitatii si a cresterii economice. Taxa pe valoarea adaugata este o sursa majora de venit pentru statele membre (reprezentand pana la 20% din veniturile fiscale totale). Pe masura ce recesiunea si imbatranirea populatiei afecteaza alte surse de venituri, TVA poate deveni inca si mai importanta. În plus, studiile economice arata ca taxele de consum se numara printre cele care favorizeaza cel mai mult cresterea, iar un sistem puternic de TVA poate contribui la revitalizarea economiei europene. Prin urmare, este foarte important ca sistemul de TVA sa fie pe deplin functional si sa ofere toate beneficiile sale potentiale.

Ce contine cartea verde?
Cartea verde contine o serie de intrebari grupate pe cateva teme generale, menite sa stimuleze o consultare cat mai deschisa tuturor ideilor si opiniilor. Primele intrebari sunt daca elementele de baza ale sistemului de TVA ar trebui reformate si daca bunurile si serviciile ar trebui impozitate in statul membru de origine sau in cel in care are loc vanzarea lor. În continuare, cartea verde trateaza intrebari specifice care au aparut de-a lungul anilor. Astfel de exemple sunt daca ratele reduse de TVA mai sunt pertinente in ziua de astazi, daca regulile privind deducerile sunt suficient de neutre, daca si in ce mod poate deveni sistemul mai rezistent la fraude si cum poate fi redusa birocratia in tranzactiile legate de TVA. În fine, respondentii la consultare sunt intrebati daca si in ce mod poate fi imbunatatita colectarea TVA pentru a acoperi diferenta dintre veniturile reale si veniturile teoretice din TVA, care in acest moment se ridica la 100 de miliarde de euro in UE. Cartea verde incurajeaza exprimarea tuturor punctelor de vedere, iar consultarea nu se limiteaza la intrebarile prestabilite. Dimpotriva, respondentii sunt incurajati sa invoce orice alte chestiuni care considera ca pot fi pertinente pentru viitorul TVA.

Referinte/Documente suplimentare:
– Informatii despre consultarea publica: http://ec.europa.eu/taxation_customs/
– Consultation paper:  GREEN PAPAER on the future of VAT– Towards a simpler, more robust and efficient VAT system (PDF, english, 102 Kb)
– CARTE VERDE privind viitorul taxei pe valoarea adăugată – Spre un sistem de TVA mai simplu, mai solid și mai eficient (PDF, romana, 280Kb)
– Commission Staff Working Paper – Future of VAT accompanying the Green Paper on the future of VAT (PDF, english, 498 Kb)
– Study on the feasibility of alternative methods for improving and simplifying the collection of VAT through the means of modern technologies and/or financial intermediaries (PDF, english, 7.34 Mb).